DECIZIE nr. 343 din 18 aprilie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorMarinela Mincă – procurorMarieta Safta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cerasela Ambăruş în Dosarul nr. 10/2006 al Curţii de Apel Bacău – Secţia penală.La apelul nominal este prezentă partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin consilier juridic Eliza Mihăilescu, lipsind autoarea excepţiei, precum şi partea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă Curţii că partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.Având cuvântul, reprezentantul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală solicită menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, referindu-se la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 9 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 10/2006, Curtea de Apel Bacău – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cerasela Ambăruş în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, prin aceea că înlătură calea de atac a recursului împotriva hotărârilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor. Se arată că, deşi prin înlăturarea căii de atac a recursului legiuitorul a avut în vedere imperativul de celeritate, în practică, lipsa acestei căi de atac a generat efecte contrarii, deoarece "adeseori instanţele de apel dispun rejudecarea cauzei în alte cazuri decât cele expres şi limitativ prevăzute de art. 379 alin. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, tocmai datorită faptului că o astfel de hotărâre este la adăpost de orice control judiciar."Curtea de Apel Bacău – Secţia penală apreciază că "într-adevăr, în practică, există situaţii în care se dispune în mod nelegal rejudecarea cauzelor, iar aceste situaţii nu pot fi cenzurate întrucât nu există calea de atac a recursului".În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului, referindu-se la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:"Pot fi atacate cu recurs: […]e) deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor." … Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt cuprinse în art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate şi în prezenta cauză şi cu motivări similare. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 481 din 9 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.143 din 2 decembrie 2004, şi Decizia nr. 35 din 25 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 22 februarie 2005, Curtea Constituţională, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii legale, a reţinut că „prin instituirea caracterului irevocabil al deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor nu se aduce atingere în nici un fel dreptului la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, se oferă tuturor părţilor interesate exercitarea acestui drept în condiţii de echitate, întrucât, de vreme ce se procedează la o nouă judecată asupra fondului, partea interesată are posibilitatea să-şi valorifice toate drepturile şi interesele sale legitime fără nici un fel de limitări”.De asemenea, prin Decizia nr. 94 din 7 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 23 februarie 2006, Curtea Constituţională, analizând aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, a constatat că, în ceea ce priveşte existenţa unei a doua căi de atac (recurs) în materie penală, Curtea de la Strasbourg a reamintit în Cauza Krombach contra Franţei, 2001, că statele dispun, în principiu, de o largă marjă de apreciere pentru a decide modalităţile de exerciţiu al dreptului la două grade de jurisdicţie. Totuşi limitările aduse de către legislaţiile interne dreptului la recurs trebuie, prin analogie cu liberul acces la justiţie consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, să urmărească un scop legitim şi să nu aducă atingere substanţei dreptului. Or, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa menţionată, aceste cerinţe au fost respectate.Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia din deciziile amintite îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru cele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cerasela Ambăruş în Dosarul nr. 10/2006 al Curţii de Apel Bacău – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 aprilie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Marieta Safta–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește