DECIZIE nr. 342 din 10 aprilie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77^1 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIoniţa Cochinţu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77^1 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Sebastian Dobrescu în Dosarul nr. 10.493/300/2010 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 10D/2012.La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, avocat Mihaela Iordache, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, constatându-se lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia astfel cum este motivată în scris, arătând că textul este neconstituţional în măsura în care se aplică şi în speţa de faţă. În continuare, expune situaţia de fapt a cauzei.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât dispoziţiile criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale invocate, iar celelalte aspecte menţionate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate ţin de interpretarea legii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 11 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 10.493/300/2010, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77^1 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Sebastian Dobrescu cu ocazia soluţionării recursului declarat împotriva Deciziei nr. 546A din 7 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă în Dosarul nr. 10.493/300/2010, prin care s-a respins cererea de înscriere în cartea funciară.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale şi contravin art. 44 alin. (3) şi (8), art. 53, precum şi art. 11 şi art. 20 din Constituţie, în măsura în care sunt aplicabile şi vânzării unui imobil prin procedura executării silite.În acest sens arată că impozitul datorat la transferul de proprietate asupra imobilelor este stabilit în sarcina celui din patrimoniul căruia se transferă dreptul de proprietate. În speţă, dreptul de proprietate asupra imobilului a fost dobândit printr-un act de adjudecare, act specific executării silite, astfel că transferul dreptului de proprietate nu s-a făcut benevol, voluntar, cu scopul de a se obţine vreun venit în urma acestui transfer, iar registratorii de la birourile de carte funciară nu ar trebui să verifice îndeplinirea obligaţiei de plată a impozitului şi în situaţia înstrăinărilor silite.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 77^1 alin. (6) din Codul fiscal în raport cu art. 44 alin. (3) şi (8) din Constituţie, întrucât refuzul de intabulare a dreptului de proprietate nu contravine acestor prevederi constituţionale, precum şi în raport cu art. 11 şi art. 20 din Constituţie, deoarece obligaţia instituită de aceste prevederi constituţionale revine organelor statului şi nu are legătură cu dispoziţiile criticate. De asemenea, face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.În ceea ce priveşte critica raportată la prevederile art. 53 din Constituţie, menţionează că urmează a se avea în vedere de către Curtea Constituţională, în cadrul analizei controlului de constituţionalitate, împrejurarea dacă, în speţă, se aduce atingere exerciţiului dreptului de proprietate.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată prin raportare la prevederile art. 44 alin. (3) şi (8) şi ale art. 53 din Constituţie şi inadmisibilă prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 11 şi 20. În acest sens arată că, în ceea ce priveşte eventuala contradicţie între prevederi ale dreptului intern şi dispoziţii cuprinse în tratate şi pacte la care statul român este parte şi care au prioritate în raport cu reglementările interne, în ceea ce priveşte drepturile fundamentale ale omului, analiza conformităţii unei dispoziţii de drept naţional cu textul Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene, prin prisma art. 148 din Constituţie, ţine de competenţa instanţei de judecată, iar nu a Curţii Constituţionale, potrivit jurisprudenţei sale.În ceea ce priveşte eventuala atingere adusă dreptului de proprietate, se arată, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, că art. 77^1 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 dă expresie dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală.Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituţionale, fiind în deplin acord cu dispoziţiile art. 44 din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, neîncălcând sub niciun aspect prevederile constituţionale ale art. 53.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Avocatului Poporului şi Guvernului, concluziile procurorului, susţinerile părţii prezente, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 77^1 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: „Pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moştenitor sau, după caz, a hotărârilor judecătoreşti şi a altor documente în celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciară vor verifica îndeplinirea obligaţiei de plată a impozitului prevăzut la alin. (1) şi (3) şi, în cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit, vor respinge cererea de înscriere până la plata impozitului.”În susţinerea excepţiei sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 alin. (3) şi (8) referitor la garantarea dreptului de proprietate privată şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, este invocat art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:1. Dispoziţiile art. 77^1 fac parte din cap. VIII^1 "Venituri din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal" şi prevăd, în esenţă, că, la transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia prin acte juridice între vii asupra construcţiilor de orice fel şi a terenurilor aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel fără construcţii, contribuabilii datorează un impozit. De asemenea, sunt expuse modul de calcul, autorităţile îndrituite să calculeze şi să încaseze acest impozit, termenele până la care se virează impozitul încasat, precum şi scutirile de la plata acestui impozit.Totodată, dispoziţiile criticate punctual de autorul prezentei excepţii prevăd că, pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moştenitor sau, după caz, a hotărârilor judecătoreşti şi a altor documente în celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciară vor verifica îndeplinirea obligaţiei de plată a impozitului şi, în cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit, vor respinge cererea de înscriere până la plata impozitului.Din economia prevederilor legale menţionate, Curtea observă că acestea nu sunt de natură a aduce atingere dispoziţiilor constituţionale referitoare la garantarea dreptului de proprietate, ci dau expresie acestora, întrucât conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, astfel cum a reţinut instanţa de contencios constituţional în jurisprudenţa sa, în acest sens fiind Decizia nr. 1.386 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 20 ianuarie 2011, ş i Decizia nr. 1.157 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 15 decembrie 2008.De asemenea, Curtea reţine că, potrivit art. 56 din Constituţie, contribuţia cetăţenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentală a acestora, neputându-se reţine, în consecinţă, că prin stabilirea pe cale legală a unui impozit s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane. Regula generală în materia impozitelor şi taxelor este cuprinsă în art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia: "Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege."Din aceste reglementări constituţionale rezultă că stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat intră în competenţa legiuitorului, acesta având dreptul exclusiv de a stabili cuantumul impozitelor şi taxelor şi de a opta pentru acordarea unor exceptări sau scutiri de la aceste obligaţii în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi în anumite perioade de timp, în funcţie de situaţiile conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia economico-financiară a ţării în perioadele respective, în acest sens fiind şi Decizia nr. 1.286 din 14 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 9 decembrie 2010.2. De asemenea, se constată că acestea se aplică, mutatis mutandis, şi în privinţa prevederilor art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate prin prisma art. 11 şi art. 20 din Constituţie. Astfel normele convenţionale referitoare la protecţia proprietăţii stabilesc că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni neputând fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale, însă neaducându-se atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii.3. Referitor la invocarea prevederilor constituţionale ale art. 53, Curtea nu poate reţine nici pretinsa încălcare a acestora, deoarece nu s-a evidenţiat restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.4. În ceea ce priveşte aplicabilitatea prevederilor criticate în speţa dedusă judecăţii, respectiv în cazul vânzării unui imobil prin procedura executării silite, Curtea observă că aspectele învederate de autorul acesteia sunt probleme ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, fiind apanajul exclusiv al instanţelor judecătoreşti, neintrând în sfera contenciosului constituţional.De altfel, Curtea observă că reglementarea prevăzută de cap. VIII^1 "Venituri din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal" este detaliată în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004. De asemenea, Codul de procedură civilă prevede în cartea a V-a „Despre executarea silită” la cap. IV „Urmărirea silită asupra bunurilor imobile” întreaga procedură privind vânzarea la licitaţie, formalităţile premergătoare vânzării la licitaţie, actul de adjudecare, efectele adjudecării, precum şi eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executare silită.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77^1 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Sebastian Dobrescu în Dosarul nr. 10.493/300/2010 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 aprilie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește