DECIZIE nr. 340 din 4 decembrie 2001

referitoare la excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (5), art. 13 alin. (1) lit. a) teza finala, lit. b) şi alin. (2), art. 17-20, art. 21 alin. (5) şi (6) şi ale art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorPaula C. Pantea – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (5), art. 13 alin. (1) lit. a) teza finala, lit. b) şi alin. (2), art. 17-20, art. 21 alin. (5) şi (6) şi ale art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, excepţie ridicată de Ali Kareem Tirkan Al Shikaki în Dosarul nr. 2.384/2001 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 296C/2001, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a), art. 17 alin. (1) şi (2), art. 18-20 şi ale art. 22 din aceeaşi ordonanţa, excepţie ridicată de Hashem Hamza Ali în Dosarul nr. 2.385/2001 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ. La apelul nominal în Dosarul nr. 296C/2001 se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, întrucât între acestea exista o strânsă legătură. Reprezentantul Ministerului Public, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă, pune concluzii de conexare a Dosarului nr. 296C/2001 la Dosarul nr. 295C/2001, deoarece cauzele au ca obiect neconstituţionalitatea unor dispoziţii din aceeaşi ordonanţa a Guvernului. Curtea, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 128C/2001 la Dosarul nr. 127C/2001.Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiilor de neconstituţionalitate. În acest sens se invoca jurisprudenta Curţii Constituţionale, prin care aceasta s-a mai pronunţat în legătură cu constituţionalitatea textelor de lege criticate şi prin excepţiile de faţa. În consecinţa, se apreciază ca în aceste dosare excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (5) şi (6) şi ale art. 21 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 urmează să fie respinse ca inadmisibile, iar excepţiile referitoare la celelalte dispoziţii din lege urmează să fie respinse ca neintemeiate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constata următoarele:Prin Încheierile din 8 şi 29 mai 2001, pronunţate în dosarele nr. 2.385/2001 şi 2.384/2001, Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (5), art. 13 alin. (1) lit. a) teza finala, lit. b) şi alin. (2), art. 17-20, art. 21 alin. (5) şi (6) şi ale art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, excepţii ridicate de Ali Kareem Tirkan Al Shikaki şi Hashem Hamza Ali.În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 11, 16, 18, 20, 21, 23, 24, 25, 49 şi 123 din Constituţie, precum şi ale art. 3, 5, 6, 13 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, în Dosarul nr. 295C/2001 se invoca şi încălcarea prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 4 şi ale art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar în Dosarul nr. 296C/2000 se considera ca sunt incidente şi dispoziţiile art. 33 al Convenţiei din 1951 privind statutul refugiatilor.Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă, exprimandu-şi opinia în dosarele nr. 2.384/2001 şi nr. 2.385/2001, apreciază ca textele vizate de excepţiile de neconstituţionalitate sunt conforme cu prevederile constituţionale.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctele de vedere exprimate, apreciază ca "excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17-22, în raport cu art. 23, 25 şi 49 din Constituţie, este neîntemeiată", iar "în ceea ce priveşte raportarea art. 20 alin. (5) la dispoziţiile constituţionale, excepţia este lipsită de obiect". Se considera ca excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (5) din ordonanţa criticata, care permite restrangerea dreptului la libera circulaţie în cazul străinilor solicitanţi ai statutului de refugiat este neîntemeiată în raport cu art. 25 şi 49 din Constituţie, în schimb "în raport cu art. 20 alin. (1) din Constituţie prin încălcarea art. 5 CEDO şi art. 2 din Protocolul nr. 4 CEDO este intemeiata". Se apreciază, de asemenea, ca art. 13 alin. (1) lit. a) din ordonanţa criticata este constituţional "în raport cu dispoziţiile art. 16, art. 18, art. 24, art. 11 alin. (2) şi art. 20 alin. (2) din Constituţie". Se mai arata ca dispoziţiile art. 20 alin. (5) în redactarea criticata au fost abrogate prin Legea nr. 323/2001, iar prevederile art. 21 alin. (6) din ordonanţa au fost modificate prin aceeaşi lege, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate ridicată cu privire la aceste dispoziţii este lipsită de obiect. În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor CEDO se arata ca „dreptul de a obţine statutul de refugiat nu este un drept garantat de CEDO şi nici nu este un drept civil în sensul articolului 6 din CEDO”. Se apreciază însă ca „o problemă serioasă rămâne articolul 22 din ordonanţa, conform căruia solicitantul rămâne în zona de tranzit sau poate fi cazat în centre speciale de primire şi cazare” şi, în consecinţa, se arata ca „reglementarea nu este suficient de previzibila şi nu este de natura a inlatura arbitrariul deoarece, în practica regimul în care se afla solicitanţii este asemănător stării de detenţie, aspect de natura a ridica probleme din punctul de vedere al art. 5 alineat 1 din Convenţie”.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.Obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate îl constituie următoarele dispoziţii din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România:– Art. 9 alin. (5) şi art. 13 alin. (1) lit. a) teza finala, lit. b) şi alin. (2), privind procedura ordinară de acordare a statutului de refugiat;– Art. 17-20, referitoare la procedura accelerata de acordare a statutului de refugiat;– Art. 21 şi 22, privind procedura în cazul cererilor pentru acordarea statutului de refugiat depuse în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat.Autorii excepţiilor de neconstituţionalitate susţin ca textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii constituţionale: art. 11 – tratatele ratificate de Parlament; art. 16 alin. (1) – egalitatea cetăţenilor; art. 18 – cetăţenii străini şi apatrizii; art. 20 – tratatele internaţionale privind drepturile omului; art. 21 – accesul liber la justiţie; art. 23 – libertatea individuală; art. 24 – dreptul la apărare; art. 25 – libera circulaţie; art. 49 – restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 123 – înfăptuirea justiţiei.În susţinerea neconstitutionalitatii textelor de lege criticate se invoca şi încălcarea dispoziţiilor art. 3, 5, 6, 13 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţii care privesc interzicerea torturii, dreptul la libertate şi la siguranţa, dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv şi interzicerea discriminarii. De asemenea, se invoca încălcarea "art. 2 din Protocolul nr. 4 şi art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia europeană a drepturilor omului", precum şi art. 33 al Convenţiei din 1951 privind statutul refugiatilor, fără însă să se indice în mod concret în ce anume constau aceste încălcări.Analizând excepţiile de neconstituţionalitate ridicate, Curtea Constituţională constata ca textele de lege criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi din documentele internaţionale invocate şi în aceste dosare.I. Astfel, prin Decizia nr. 176 din 29 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 11 iulie 2001, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (5) şi ale art. 21 alin. (6) (referitoare la caracterul definitiv şi executoriu de drept al hotărârii pronunţate în prima instanţa) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, statuand, în esenta, ca aceste prevederi încalcă dreptul la apărare garantat de art. 24 din Constituţie, întrucât „hotărârea primei instanţe este definitivă şi executorie, aceasta hotărâre urmează a fi pusă în aplicare imediat. Drept urmare, în exercitarea caii de atac a recursului (care nu este suspensiv de executare), solicitantul, nemulţumit de soluţia de respingere a cererii sale de către prima instanţa, nu va mai putea sa beneficieze efectiv de dreptul de a se apara în faţa instanţei de recurs”.Ulterior pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 176 din 29 mai 2001 a fost adoptată Legea nr. 323 din 27 iunie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001, lege prin care a fost abrogat art. 20 alin. (6) din ordonanţa, iar art. 20 alin. (5) şi art. 21 alin. (6) au fost modificate. Ca urmare, prin Decizia nr. 209 din 28 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 25 octombrie 2001, Curtea Constituţională a constatat ca dispoziţiile art. 20 alin. (5) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 nu mai pot constitui obiect al controlului de constituţionalitate, iar excepţiile de neconstituţionalitate referitoare la acestea au devenit inadmisibile, în temeiul prevederilor art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată. În temeiul aceloraşi dispoziţii legale, prin Decizia nr. 238 din 5 iulie 2001, nepublicata, Curtea Constituţională a respins, ca devenită inadmisibila, şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000.II. Referitor la excepţiile de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. a), art. 17-20 şi ale art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, dispoziţii de lege criticate, de asemenea, ca fiind neconstituţionale, Curtea constata ca şi acestea au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate şi, prin Decizia nr. 176 din 29 mai 2001, excepţiile au fost respinse ca fiind neintemeiate. Tot ca neîntemeiată a fost respinsă prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 238 din 5 iulie 2001 şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 13 alin. (1) lit. b) din ordonanţa criticata, decizie prin care s-a reţinut ca „acest text de lege garantează dreptul la apărare şi dreptul la interpret, fiind în concordanta cu prevederile constituţionale ale art. 24 şi art. 127”.III. În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la contrarietatea dintre prevederile art. 9 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 şi dispoziţiile art. 49 din Constituţie, prin Decizia nr. 238 din 5 iulie 2001 Curtea Constituţională a statuat ca „textul criticat permite restrangerea dreptului de libera circulaţie în cazul străinilor solicitanţi ai statutului de refugiat, restrangere care este conformă cu dispoziţiile constituţionale, deoarece ea are loc numai pentru motivele enumerate de text, care coincid cu cele prevăzute în art. 49 din Constituţie”.IV. În legătură cu invocarea încălcării unor dispoziţii din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin Decizia nr. 176 din 29 mai 2001 Curtea a reţinut ca textele de lege criticate "nu opresc, în realitate, părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti, de a fi aparate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneaza, într-o societate democratica, procesul echitabil".De asemenea, cu referire la susţinerea privind încălcarea dispoziţiilor art. 33 al Convenţiei din 1951 privind statutul refugiatilor, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 209 din 28 iunie 2001 s-a constatat ca acestea nu sunt incidente în cauza, întrucât "art. 33 al Convenţiei din 1951 stabileşte cazurile în care un refugiat nu poate fi expulzat sau returnat de către un stat contractant".În plus, în acest dosar se invoca şi încălcarea "art. 2 din Protocolul nr. 4 şi art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia europeană a drepturilor omului". Analizând conţinutul acestor prevederi se constată că ele sunt în sensul dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Constituţie, astfel încât, pentru argumentele expuse cu prilejul inlaturarii susţinerilor de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, critica nu poate fi reţinută.Curtea Constituţională constata ca argumentele care au fundamentat deciziile citate anterior îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţa, întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei sale.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte art. 22 alin. (1),CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca devenite inadmisibile, excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (5) şi (6) şi ale art. 21 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, excepţii ridicate de Ali Kareem Tirkan Al Shikaki şi Hashem Hamza Ali în dosarele nr. 2.384/2001 şi nr. 2.385/2001 ale Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ.2. Respinge excepţiile de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 9 alin. (5), art. 13 alin. (1) lit. a) teza finala şi lit. b), art. 17-art. 20 alin. (1)-(4), art. 21 alin. (5) şi ale art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, excepţii ridicate de aceiaşi autori în aceleaşi dosare.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 decembrie 2001.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește