DECIZIE nr. 340 din 28 iunie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorBenke Karoly – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, excepţie ridicată de Şerban Simedrea în Dosarul nr. 6.916/2004 al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că prevederile legale criticate nu contravin principiului constituţional al egalităţii în drepturi, întrucât acest principiu presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea nr. 840 din 14 februarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 6.916/2004, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, excepţie ridicată de Şerban Simedrea într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva sentinţei prin care a fost respinsă cererea acestuia de a se anula ca nelegală Hotărârea Guvernului nr. 93/2004, emisă în aplicarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 269/2003.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 26 din Legea nr. 269/2003 contravin textelor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), precum şi celor ale art. 138 alin. (1), (2) şi (5). În argumentarea criticii sale, autorul excepţiei arată că, în ceea ce priveşte acordarea gratuită a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor, „discriminarea este manifestă [între] plătitorul «de rând»” şi membrii Corpului diplomatic şi consular al României, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Totodată, se apreciază că, prin dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 269/2003, „Parlamentul României a transmis Guvernului sarcina de a stabili «condiţiile de acordare gratuită a asistenţei medicale, a medicamentelor şi protezelor»”, şi „Curtea Constituţională este îndrituită să analizeze constituţionalitatea modului în care Guvernul a aplicat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 269/2003„. Se mai arată că nici Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004 nr. 519/2003 şi nici Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 nu prevăd „nici o sumă de bani destinată realizării plăţilor prevăzute de Legea nr. 269/2003„, ceea ce încalcă prevederile art. 138 alin. (1) şi (2).Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, instanţa apreciază că textul legal criticat "nu contravine prevederilor art. 116 din Constituţie, deoarece, prin acordarea de gratuităţi, în cadrul sistemului de asistenţă medicală, nu se asigură privilegii, personalului corpului diplomatic ori membrilor familiilor acestora, ci se acordă facilităţi, în considerarea condiţiilor de muncă specifice, care se deosebesc de cele în care muncesc alţi angajaţi". Totodată, se arată că acordarea facilităţilor nu "produce o discriminare a celorlalţi cetăţeni ai ţării în comparaţie cu membrii corpului diplomatic, deoarece aceste drepturi nu se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 5 din Codul muncii pentru a fi considerate ca discriminatorii".În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a textului art. 138 din Constituţie se consideră că aceasta este neîntemeiată, întrucât "sursa de finanţare a facilităţilor acordate o constituie contribuţia personalului beneficiar la asigurările sociale".Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 156 din 15 mai 2001 şi nr. 47 din 3 mai 1995, arătându-se că "violarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă şi rezonabilă sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite". Totodată, se arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii, art. 16 din Constituţie "vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui" (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002). În continuarea acestei argumentaţii Guvernul arată că, „în repetate rânduri, Curtea a avut ocazia de a se pronunţa asupra unor drepturi şi privilegii acordate anumitor categorii socioprofesionale în considerarea specificului activităţilor desfăşurate de acestea sau a privaţiunilor la care sunt supuse urmare a exercitării unor profesii”. În acest sens este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 90 din 10 februarie 2005. Se mai arată că prin decizia menţionată Curtea a stabilit că „diferenţa de reglementare este justificată de absenţa similarităţii, «sub aspectul condiţiilor de încadrare, al atribuţiilor, al drepturilor, al incompatibilităţilor şi al interdicţiilor, între situaţia anumitor categorii profesionale în raport cu toate celelalte tipuri de salariaţi»”.Totodată, Guvernul arată că, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, "art. 14 din Convenţie nu interzice orice diferenţă de tratament în exercitarea drepturilor recunoscute de Convenţie. Este considerat discriminatoriu tratamentul diferenţiat exercitat împotriva unor persoane aflate în situaţii analoage, dacă diferenţa de tratament nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, în sensul că nu corespunde unui scop legitim sau că, în cazul în care urmăreşte un astfel de scop, nu este păstrat un just echilibru între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere". În acest sens sunt citate mai multe hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, printre care cele pronunţate în cauzele Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene împotriva Belgiei, 1968, sau Hoffmann împotriva Austriei, 1993.Guvernul, potrivit jurisprudenţei Curţii, consideră că "principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, «instituirea unor regimuri juridice diferite în situaţii care impun rezolvări diferite neputând fi considerată o încălcare a acestui principiu»" (Decizia nr. 20 din 24 ianuarie 2002). În consecinţă, se apreciază că „instituirea unui regim specific de asistenţă medicală, bazat pe contribuţia membrilor corpului diplomatic la sistemul de asigurări de sănătate, nu îmbracă forma unui tratament discriminatoriu, fiind o opţiune a legiuitorului de reglementare a unor situaţii diferite”.Totodată, Guvernul consideră că nici textul constituţional al art. 138 alin. (5) nu este încălcat, întrucât "sursa de finanţare a facilităţilor acordate o constituie contribuţia personalului beneficiar la sistemul de asigurări sociale".Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât "legiuitorul poate institui dispoziţii derogatorii de la reglementările generale instituite prin legea-cadru, în privinţa anumitor condiţii şi criterii de acordare a unor drepturi de asigurări sociale ori în privinţa cuantumului şi a modului de calcul ale acestora". De asemenea, Avocatul Poporului consideră că "diferenţierea între regimul juridic al asigurărilor sociale aplicabil membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, faţă de cel stabilit pentru asiguraţii care nu fac parte din această categorie, se justifică în mod obiectiv şi rezonabil […] în considerarea situaţiei unei anumite categorii sociale care reclamă o astfel de protecţie". În explicarea sensului dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, Avocatul Poporului invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 107 din 13 iunie 2000 şi nr. 90 din 10 februarie 2005.Totodată, se apreciază că "stabilirea […] condiţiilor de acordare gratuită a asistenţei medicale membrilor Corpului diplomatic şi consular al României reprezintă o opţiune a legiuitorului, care nu aduce atingere sub nici un aspect dispoziţiilor constituţionale referitoare la bugetul public naţional".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 23 iunie 2003, are au următorul cuprins:"(1) În ţară, membrii Corpului diplomatic şi consular al României, în activitate ori pensionari, precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în cadrul sistemului de asigurări de sănătate specific apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti, în condiţiile achitării contribuţiilor legale la sistemul de asigurări de sănătate în perioada de activitate.(2) Condiţiile de acordare gratuită a asistenţei medicale, a medicamentelor şi protezelor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Aceste drepturi nu se impozitează." … Textele constituţionale expres invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 alin. (1) şi (2), precum şi cele ale art. 138 alin. (1), (2) şi (5). Aceste texte constituţionale au următorul cuprins:– Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege."; … – Art. 138 alin. (1), (2) şi (5): "(1) Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor.(2) Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurărilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprobării Parlamentului. […] … (5) Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare." … În esenţă, autorul excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că textul legal criticat încalcă art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât stabileşte acordarea în mod gratuit a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, ceea ce este de natură a le crea acestora privilegii în raport cu celelalte persoane asigurate în cadrul sistemului public de asigurări sociale de sănătate. Totodată, se consideră a fi încălcate şi dispoziţiile art. 138 alin. (1), (2) şi (5) din Constituţie, întrucât nu este menţionată sursa de finanţare a acestei facilităţi acordate.Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei sale în ceea ce priveşte principiul constituţional al egalităţii în drepturi, prin Decizia nr. 1 din 8 septembrie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat că "principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice". De asemenea, prin Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Curtea a stabilit că textul art. 16 din Constituţie „vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui”. Totodată, prin Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997, Curtea a mai statuat că „principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite”.Curtea observă că în acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a stabilit că unele inegalităţi de drept nu urmăresc decât să corecteze anumite inegalităţi de fapt, precum şi că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie numai atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreşte un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere.Având în vedere cele de mai sus, Curtea observă că în materia asigurărilor sociale de sănătate dreptul comun îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 20 noiembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare. Legiuitorul însă, prin textul art. 26 din Legea nr. 269/2003, a instituit anumite dispoziţii derogatorii de la reglementările generale prevăzute de legea-cadru în privinţa anumitor condiţii de acordare a unor drepturi de asigurări sociale, şi anume: asistenţă medicală, medicamente şi proteze. Curtea constată că legiuitorul este liber să instituie asemenea reglementări speciale, fără ca acestea să fie discriminatorii în măsura în care sunt justificate în mod raţional şi obiectiv.În consecinţă, Curtea reţine că o asemenea măsură este justificată, având în vedere specificul activităţii desfăşurate de membrii Corpului diplomatic şi consular, sub aspectul condiţiilor de încadrare, a atribuţiilor, a drepturilor, a incompatibilităţilor şi a interdicţiilor la care sunt supuşi, faţă de persoanele asigurate în condiţiile de drept comun. Astfel, conform art. 49 din lege, "calitatea de membru al Corpului diplomatic şi consular al României este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din cadrul instituţiilor de învăţământ universitar acreditate". De asemenea, potrivit art. 50 alin. (1) din aceeaşi lege, membrilor Corpului diplomatic şi consular al României le este interzisă desfăşurarea unor activităţi, precum asocierea în partide politice, aceştia nu pot deţine funcţii în regiile autonome, societăţile comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ sau să participe la greve, precum şi la mitinguri, demonstraţii, procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic. Totodată, conform prevederilor art. 32 din Legea nr. 269/2003, membrii Corpului diplomatic şi consular au şi o serie de obligaţii specifice, printre care se numără promovarea şi apărarea intereselor statului şi ale cetăţenilor români în cadrul relaţiilor externe, respectarea secretului de stat şi secretului de serviciu, în condiţiile legii, precum şi confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei.În consecinţă, Curtea constată că prin prisma considerentelor menţionate există o raţiune suficientă care justifică în mod obiectiv şi rezonabil aplicarea unui tratament juridic diferit în cazul membrilor Corpului diplomatic şi consular faţă de persoanele asigurate în condiţiile de drept comun.Totodată, Curtea, având în vedere că în acest mod se corectează inegalitatea de fapt rezultată din perioada de cotizare datorată specificului activităţii membrilor Corpului diplomatic şi consular, constată că măsura instituită prin reglementarea criticată urmăreşte un scop legitim şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere.În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei, potrivit căreia nu se prevede sursa de finanţare pentru cheltuiala bugetară prevăzută de art. 26 din Legea nr. 269/2003, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 138 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit tezei finale a textului art. 26 alin. (1) din această lege, acordarea în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze se face „în condiţiile achitării contribuţiilor legale la sistemul de asigurări de sănătate în perioada de activitate”. În consecinţă, Curtea constată că sursa de finanţare are la bază însăşi contribuţia personalului beneficiar la sistemul de asigurări sociale.Totodată, Curtea reţine că prevederile art. 138 alin. (1) şi (2) din Constituţie nu au incidenţă în cauză.În ceea ce priveşte solicitarea autorului excepţiei adresată Curţii Constituţionale de a analiza "constituţionalitatea modului în care Guvernul a aplicat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 269/2003„, Curtea observă că, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional realizează un control de constituţionalitate pe cale de excepţie asupra legilor şi ordonanţelor Guvernului, în timp ce verificarea aplicării legii de către Guvern, prin adoptarea de hotărâri, este de resortul instanţei de contencios administrativ. De altfel, Curtea reţine că textul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 269/2003 cuprinde o normă prin care se instituie în sarcina Guvernului organizarea executării legii, noţiune consacrată de dispoziţiile art. 108 alin. (2) din Constituţie, care „are un sens mai larg decât cea privind aplicarea legii, şi anume prin hotărâri ale Guvernului pot fi dispuse măsuri organizatorice, financiare, instituţionale sau sancţionatorii în vederea stabilirii cadrului necesar pentru ducerea la îndeplinire a dispoziţiilor legii”. În acest sens, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 51 din 12 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 3 martie 2004. Aşadar, în cauza de faţă legiuitorul nu stabileşte direct, prin lege, condiţiile de acordare gratuită a asistenţei medicale, a medicamentelor şi protezelor, ci, chiar în sensul textului constituţional al art. 108, această competenţă revine autorităţii publice însărcinate cu organizarea executării legii, în speţă, Guvernului.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, excepţie ridicată de Şerban Simedrea în Dosarul nr. 6.916/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 iunie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Benke Karoly________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește