DECIZIE nr. 340 din 21 septembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 519 alin. 2 şi ale art. 521 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorNicoleta Grigorescu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 519 alin. 2 şi ale art. 521 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Slobozia în Dosarul nr. 410/2004.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 519 alin. 2 din Codul de procedură penală, faţă de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, întrucât acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 521 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autoarea excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 1 martie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 410/2004, Judecătoria Slobozia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 519 alin. 2 şi ale art. 521 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată din oficiu de instanţa de judecată într-un proces penal având ca obiect recunoaşterea unei hotărâri penale străine. Cererea de recunoaştere a fost formulată pe cale principală de petentul condamnat Aurel Moldoveanu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Judecătoria Slobozia a arătat că dispoziţiile art. 519 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt contrare principiului constituţional potrivit căruia justiţia se realizează prin instanţele judecătoreşti, înscris în art. 125 alin (1), întrucât acordă procurorului posibilitatea de a recunoaşte o hotărâre penală străină, atunci când cererea de recunoaştere este formulată pe cale incidentală, iar procesul penal se află în faza de urmărire. În esenţă, instanţa a apreciat că operaţiunea de recunoaştere a hotărârilor judecătoreşti definitive, pronunţate de instanţele din străinătate, este o activitate de realizare a justiţiei care este în competenţa instanţelor judecătoreşti şi nicidecum a Ministerului Public.De asemenea, instanţa a apreciat că prevederile art. 521 alin. 1 din Codul de procedură penală încalcă art. 21 din Legea fundamentală care statuează liberul acces la justiţie, întrucât condamnatul nu se poate adresa instanţei competente cu o cerere privind recunoaşterea hotărârii pronunţate în străinătate împotriva sa. Astfel, potrivit textului criticat, sesizarea instanţei se face, în toate cazurile, de către procuror, ceea ce înseamnă că singura posibilitate conferită de lege persoanei condamnate este aceea de a adresa o cerere Ministerului Public, însă "legea nu prevede procedura de urmat în această situaţie şi nici nu garantează că procurorul va da curs favorabil cererii. Pe de altă parte, întrucât cererea condamnatului are caracterul unei petiţii, parchetul este obligat să îi dea curs şi să o soluţioneze, dar nu printr-o rezoluţie sau ordonanţă susceptibilă de a fi atacată prin plângere, în condiţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală. Soluţia procurorului de respingere a petiţiei privind sesizarea instanţei în scopul recunoaşterii hotărârii penale străine nu poate fi infirmată nici prin aplicarea art. 275-278 din Codul de procedură penală, întrucât procedura reglementată de aceste articole se referă la actele efectuate în cursul urmăririi penale, astfel cum rezultă şi din plasarea acestui articol în cadrul Titlului I – Urmărirea penală".În ceea ce priveşte art. 521 alin. 3 din Codul de procedură penală, instanţa a apreciat că dispoziţia potrivit căreia instanţa substituie o pedeapsă corespunzătoare potrivit legii penale române "pedepsei neexecutate sau restului de pedeapsă" aplicate prin hotărârea penală străină ce a făcut obiectul recunoaşterii, contravine art. 123 alin. (1) şi (1^1) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie. Astfel, în ipoteza contopirii ulterioare a pedepselor, este evidentă diferenţa de tratament juridic aplicat condamnaţilor în străinătate care solicită recunoaşterea hotărârilor penale străine, respectiv persoanelor condamnate în străinătate care sunt transferate în România pentru executarea pedepsei ori condamnaţilor în România prin mai multe sentinţe, întrucât, în cazul acestor ultime categorii de persoane condamnate, pedepsele se contopesc în integralitatea lor, urmând a se deduce ceea ce s-a executat. Or, atât timp cât condamnaţii se află în situaţii similare, această diferenţă de legiferare în raport de art. 20 alin. (1) lit. b) şi art. 22 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 756/2001 asupra transferării persoanelor condamnate în străinătate, respectiv art. 36 şi 34 din Codul penal, este de natură a crea privilegii şi discriminări, cu consecinţa încălcării principiului constituţional potrivit căruia justiţia se înfăptuieşte în numele legii, este unică, imparţială şi egală pentru toţi.Menţionăm că, potrivit Constituţiei republicate, cu actualizarea denumirilor şi renumerotarea textelor, art. 125 alin. (1) a devenit art. 126 alin. (1), iar dispoziţiile art. 123 alin. (1) şi (1^1), la care face referire instanţa, au fost preluate de art. 124 alin. (1) şi (2).În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 519 alin. 2 din Codul de procedură penală este inadmisibilă, aceste prevederi nefiind incidente în cauză, deoarece instanţa de judecată a fost sesizată pe cale principală în vederea recunoaşterii unei hotărâri penale străine – în condiţiile art. 521 din Codul de procedură penală, text care reglementează o procedură distinctă de cea prevăzută de art. 519 alin. 2 din acelaşi cod. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 521 alin. 1 din Codul de procedură penală în raport de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, Guvernul apreciază că este neîntemeiată, întrucât legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, inclusiv referitoare la sesizarea instanţei. Totodată, consideră că art. 521 alin. 3 din Codul de procedură penală nu încalcă nici unul dintre principiile constituţionale, înscrise în art. 16 alin. (1) şi art. 124 alin. (1) şi (2), excepţia referitoare la acest text de lege fiind, de asemenea, neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 519 alin. 2 şi ale art. 521 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:– Art. 519 alin. 2 (Cazuri de recunoaştere a hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine): "Recunoaşterea se poate face pe cale incidentală în cadrul unui proces penal în curs, de către procuror în faza de urmărire sau de către instanţa de judecată în faţa căreia cauza este pendinte.";– Art. 521 alin. 1 şi 3 (Recunoaşterea pe cale principală): "Recunoaşterea pe cale principală a hotărârii judecătoreşti şi a actelor judiciare străine se face la sesizarea procurorului, de către judecătoria în a cărei circumscripţie se află condamnatul. […]Instanţa, ascultând concluziile procurorului şi declaraţiile condamnatului, dacă constată că sunt întrunite condiţiile legale, recunoaşte hotărârea penală străină şi actele judiciare străine, iar în cazul când pedeapsa pronunţată prin acea hotărâre nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, substituie pedepsei neexecutate sau restului de pedeapsă o pedeapsă corespunzătoare potrivit legii penale române."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu depinde de prevederile art. 519 alin. 2 din Codul de procedură penală invocate ca fiind neconstituţionale. Astfel, în cauza de faţă excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cadrul unui litigiu având ca obiect recunoaşterea, pe cale principală, a unei hotărâri penale străine, în condiţiile art. 521 din Codul de procedură penală. Prin urmare, temeiul de drept al cererii de chemare în judecată nu atrage exercitarea controlului de constituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 519 alin. 2 din Codul de procedură penală ce constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel fiind, devin aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, conform cărora Curtea Constituţională decide numai cu privire la prevederile de lege care au legătură cu soluţionarea cauzei, precum şi dispoziţiile alin. (6) al aceluiaşi articol, conform cărora, dacă sunt încălcate dispoziţiile alin. (1), excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca fiind inadmisibilă.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 521 alin. 1 din Codul de procedură penală, Curtea constată că autoarea excepţiei solicită, în realitate, extinderea dispoziţiilor legale criticate şi la alte situaţii neprevăzute în text, în sensul adăugării în cuprinsul acestora şi a posibilităţii condamnatului de a se adresa instanţei competente cu o cerere privind recunoaşterea hotărârii pronunţate în străinătate împotriva sa. Or, aşa după cum Curtea Constituţională a reţinut în mod constant, acceptarea acestei critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituţie, republicată, potrivit căruia "Parlamentul este […] unica autoritate legiuitoare a ţării". De asemenea, este de observat că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.În consecinţă, Curtea Constituţională constată că nu se poate exercita controlul de constituţionalitate cu privire la prevederile art. 521 alin. 1 din Codul de procedură penală şi că se impune respingerea excepţiei ca fiind inadmisibilă.Nu poate fi primită nici critica întemeiată pe susţinerea că dispoziţia cuprinsă în art. 521 alin. 3 din Codul de procedură penală, potrivit căreia instanţa substituie o pedeapsă corespunzătoare potrivit legii penale române "pedepsei neexecutate sau restului de pedeapsă" aplicate prin hotărârea penală străină ce a făcut obiectul recunoaşterii, ar contraveni principiilor constituţionale înscrise în art. 16 alin. (1) şi art. 124 alin. (1) şi (2), deoarece prin dispoziţiile art. 521 alin. 3 nu se instituie privilegii sau discriminări şi totodată nu se aduce o atingere activităţii de înfăptuire a justiţiei. Încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării s-ar putea pune în discuţie numai dacă dispoziţia criticată ar crea discriminări între cetăţeni, potrivit criteriilor stabilite de legiuitorul constituant în art. 4 alin. (2), şi anume: rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială, iar în acest context nu se poate susţine că "diferenţa de legiferare" în raport de dispoziţiile aplicabile altor categorii de persoane condamnate instituie privilegii sau discriminări.Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 519 alin. 2 şi ale art. 521 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Slobozia în Dosarul nr. 410/2004.2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 521 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de aceeaşi instanţă în acelaşi dosar.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 septembrie 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Florentina Geangu_______________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește