DECIZIE nr. 34 din 6 februarie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, precum şi a dispoziţiilor art. 71, art. 79 şi art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorGabriela Ghita – procurorCristina Radu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 şi a dispoziţiilor art. 71, art. 79 şi art. 80 din Legea nr. 168/1999, excepţie ridicată de Emilian Ioan Imbru în Dosarul nr. 1.908/2000 al Tribunalului Bucureşti Secţia a IV-a civilă.La apelul nominal se prezintă consilier juridic Carmen Puiu pentru Ministerul Sănătăţii, lipsind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Consilierul juridic al Ministerului Sănătăţii solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, sustinand ca dispoziţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 179/1999, precum şi ale art. 71, art. 79 şi art. 80 din Legea nr. 168/1999 sunt constituţionale în ceea ce priveşte procedura reglementării prin ordonanţe de urgenţă în domenii ce aparţin legii organice. Se mai arata ca hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti în materia litigiilor de muncă continua să fie supuse caii de atac a apelului până ce vor fi înfiinţate în cadrul instanţelor complete de judecată specializate în soluţionarea conflictelor de muncă şi a litigiilor de muncă.Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei, deoarece, pe de o parte, dispoziţiile legale criticate nu contravin art. 114 din Constituţie, iar pe de altă parte, conform practicii jurisdicţionale în materie a Curţii Constituţionale, accesul liber la justiţie nu înseamnă asigurarea acestuia la toate structurile judecătoreşti.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 25 mai 2000, pronunţată în Dosarul nr. 1.908/2000, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, excepţie ridicată de Ioan Emilian Imbru.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arata ca dispoziţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 sunt neconstituţionale, întrucât legiferarea prin ordonanţa de urgenţă în domeniul legii organice contravine dispoziţiilor art. 114 din Constituţie. Se mai arata ca dispoziţiile art. 71, art. 79 şi art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă sunt, de asemenea, neconstituţionale în raport cu art. 15 alin. (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21 şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, ca urmare a suprimării caii de atac a apelului în materia soluţionării conflictelor şi litigiilor de muncă.Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, exprimandu-şi opinia în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, considera intemeiata excepţia de neconstituţionalitate, având în vedere faptul ca legea de organizare judecătorească este o lege organică.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât interdicţia reglementării prin ordonanţa a domeniilor rezervate legilor organice nu este aplicabilă ordonanţelor de urgenta ale Guvernului. Cu privire la calea de atac a apelului se arata, pe de o parte, ca menţinerea acesteia pentru litigiile anterioare intrării în vigoare a legii noi nu încalcă principiul neretroactivitatii legii, iar pe de altă parte, ca suprimarea acesteia prin noua reglementare a fost decisa de legiuitor din motive de celeritate.Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, considera ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, iar aptitudinea ordonanţelor de urgenta de a "modifica legi organice sau de a reglementa aspecte ce ţin de obiectul legilor organice ar trebui soluţionată pe cale parlamentară".Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Prin Încheierea din 25 mai 2000 a Tribunalului Bucureşti Secţia a IV-a civilă Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească. Din examinarea comparativa a notelor scrise ale autorului excepţiei şi a conţinutului încheierii de sesizare Curtea constata ca în realitate obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie atât dispoziţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, cat şi dispoziţiile art. 71, art. 79 şi art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă. Acestea din urma au următoarea redactare:– Art. 71: "Instanţele judecătoreşti competente sa judece cereri referitoare la soluţionarea conflictelor de drepturi se stabilesc prin lege.";– Art. 79: "(1) Hotărârile instanţei de fond sunt definitive.(2) Hotărârile motivate ale instanţei de fond se redactează şi se comunică părţilor în termen de cel mult 15 zile de la pronunţare."; … – Art. 80: "Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond."Textele constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt următoarele:– Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.";– Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale."; … – Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."; … – Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";– Art. 72 alin. (1): "Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.";– Art. 107 alin. (3): "Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta.";– Art. 114: "(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.(2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe. … (3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei. … (4) În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu. … (5) Aprobarea sau respingerea ordonanţelor se face printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3)." … Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor invocate, Curtea constata ca în realitate autorul excepţiei critica, în principal, procedeul legiferarii prin ordonanţe de urgenţă, apreciind ca acestea nu ar putea fi emise în domenii aparţinând legilor organice, şi, în subsidiar, suprimarea caii de atac a apelului în materia litigiilor de muncă.Curtea retine ca emiterea de ordonanţe de către Guvern este limitată la domenii care nu fac obiectul legii organice numai în ceea ce priveşte ordonanţele emise în temeiul unei legi speciale de abilitare. Aceasta limitare nu priveşte şi ordonanţele de urgenta, pe care Guvernul le poate emite în mod excepţional. Întrucât emiterea acestora nu este condiţionată sau limitată de existenta vreunei legi de abilitare, acestea pot fi emise în orice domeniu inclusiv în domeniul legilor organice -, cu condiţia îndeplinirii unor situaţii excepţionale. Prin urmare, emiterea unei ordonanţe de urgenţă de modificare a legii pentru organizarea judecătorească nu încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la legiferare şi delegare legislativă.În acest sens este şi jurisprudenta Curţii Constituţionale (de exemplu, Decizia nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000).Curtea nu poate retine, ca fiind întemeiate, nici susţinerile autorului excepţiei în sensul că dispoziţiile legale criticate ingradesc accesul liber la justiţie. Aceasta deoarece, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, legiuitorului îi aparţine prerogativa de a stabili competenţa şi procedura de judecată. În acest sens, în practica judiciară a Curţii Constituţionale s-a decis în mod constant ca "accesul liber la justiţie nu înseamnă ca el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de către legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii deosebite" (Decizia nr. 38 din 26 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 13 mai 1998).Aceste soluţii sunt, de altfel, în concordanta cu prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, precum şi cu cele ale pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile omului, la care România este parte, întrucât nici unul dintre aceste acte internaţionale nu instituie, în materie civilă, principiul dublului grad de jurisdicţie. Este adevărat ca, de exemplu, art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reglementează dreptul la o cale de atac pentru persoana care a fost condamnata penal, dar pe de altă parte, nu exista obligativitatea extinderii acestui principiu şi în materie civilă.Curtea constata, de asemenea, ca dispoziţiile legale criticate nu contravin nici art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece, potrivit art. IV din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 179/1999, cauzele în care a fost declarat apel vor fi judecate potrivit normelor legii vechi de către instanţele legal sesizate, iar cauzele aflate pe rolul judecătoriilor şi cele pentru care s-a declarat recurs vor fi soluţionate de completele care judeca conflictele de muncă şi litigiile de muncă, imediat după înfiinţarea acestora.În acest sens este, de altfel, şi jurisprudenta Curţii Constituţionale asupra dispoziţiilor legale criticate (de exemplu, Decizia nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, precum şi Decizia nr. 257 din 5 decembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 21 decembrie 2000). Soluţiile menţionate sunt aplicabile şi în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei în raport cu prevederile art. 114 alin. (4) din Constituţie şi cu unanimitate de voturi sub celelalte aspecte,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească şi a dispoziţiilor art. 71, art. 79 şi art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, excepţie ridicată de Emilian Ioan Imbru în Dosarul nr. 1.908/2000 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 februarie 2001.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Cristina Radu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește