DECIZIE nr. 34 din 22 septembrie 2008

cu privire la recursul în interesul legii, referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 132 din Codul penal



Dosar nr. 15/2008Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 132 din Codul penal în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar asistenţa juridică este obligatorie conform art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală.Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 81 de judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a se stabili că, în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi asistenţa juridică este obligatorie, instanţa poate lua act de voinţa de împăcare a părţilor şi să dispună încetarea procesului penal numai în prezenţa unui apărător ales sau desemnat din oficiu.SECŢIILE UNITE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:Instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 132 din Codul penal în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar asistenţa juridică este obligatorie potrivit art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală.Astfel, unele instanţe au considerat că în cauzele în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi asistenţa juridică este obligatorie conform dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, se poate lua act de voinţa de împăcare a părţilor chiar şi în situaţia în care acestea nu sunt asistate de apărător ales sau desemnat din oficiu.Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că, în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de plângerea prealabilă a persoanei vătămate, se poate lua act de voinţa de împăcare a părţilor numai în prezenţa apărătorului ales sau desemnat din oficiu.Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.Prin art. 9 din Codul de procedură penală, reglementându-se obiectul şi exercitarea acţiunii penale, s-a prevăzut cu valoare de principiu, la alin. 3, că "acţiunea penală se poate exercita în tot cursul procesului penal".În legătură cu exercitarea acţiunii penale, este de observat că, potrivit art. 131 alin. 1 din Codul penal, "în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală".Tot astfel, prin art. 132 alin. 1 din Codul penal se mai prevede că "împăcarea părţilor în cazurile prevăzute de lege înlătură răspunderea penală şi stinge şi acţiunea civilă".În această privinţă, faţă de caracterul definitiv al manifestării de voinţă comună a părţilor de a se împăca, în cuprinsul alin. 2 al aceluiaşi articol s-a instituit principiul potrivit căruia împăcarea operează în personam, stabilindu-se totodată că aceasta produce efecte numai dacă intervine până la rămânerea definitivă a hotărârii.Este semnificativă grija legiuitorului pentru asigurarea unei manifestări de voinţă reale şi în deplină concordanţă cu interesele legitime ale celor implicaţi, în care scop s-a prevăzut, în cadrul alin. 3 din articolul menţionat, că "pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu împăcarea se face numai de reprezentanţii lor legali", iar "cei cu capacitate de exerciţiu restrânsă se pot împăca cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege".De aceea, în raport cu această preocupare a legiuitorului de a se înlătura orice posibilitate de neînţelegere de către părţi a semnificaţiei şi consecinţelor actului comun al împăcării, se impune să fie respectate cu stricteţe şi dispoziţiile cu caracter procedural menite să garanteze asigurarea apărării şi a unei contradictorialităţi reale în timpul desfăşurării procesului.În acest context, ţinându-se seama de dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, prin care sunt reglementate cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie, precum şi de prevederile alin. 4, 4^1, 5 şi 6 ale aceluiaşi articol, referitoare la modul cum trebuie să se procedeze atunci când asistenţa juridică este obligatorie, apare neîndoielnică îndeplinirea cerinţei privind prezenţa apărătorului ales sau desemnat din oficiu, ori de câte ori survine împăcarea părţilor în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată şi asistenţa juridică este obligatorie.Ca urmare, în astfel de situaţii, instanţa sesizată cu judecarea infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea plângerii prealabile de către persoana vătămată, iar asistenţa juridică este obligatorie potrivit art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală nu poate dispune încetarea procesului penal ca efect al împăcării părţilor decât dacă împăcarea a intervenit în prezenţa apărătorului ales sau a apărătorului desemnat din oficiu.A considera altfel ar însemna să fie încălcate dispoziţiile cu caracter obligatoriu relative la asistarea inculpatului de către apărător, ceea ce ar atrage, potrivit art. 197 alin. 3 din Codul de procedură penală, nulitatea necondiţionată a hotărârii.În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004, republicată, precum şi ale art. 414^2 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii, în sensul celor arătate.PENTRU ACESTE MOTIVEÎn numele legiiDECID:Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.În interpretarea dispoziţiilor art. 132 din Codul penal stabilesc:În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată şi asistenţa juridică este obligatorie potrivit art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, instanţa dispune încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părţilor numai în prezenţa apărătorului ales sau a apărătorului din oficiu.Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2008.PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAPrim-magistrat-asistent,Victoria Maftei–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește