DECIZIE nr. 34 din 14 decembrie 2009

privind recursul în interesul legii, cu privire la stabilirea instanţei competente să soluţioneze procedura de schimbare a condamnării, procedură care are loc după transferarea persoanei condamnate, precum şi în legătură cu stabilirea instanţei competente să soluţioneze cererile de contopire a pedepselor aplicate de către instanţele naţionale cu pedepse aplicate de către instanţe străine



Dosar nr. 21/2009Sub preşedinţia doamnei judecător Lidia Bărbulescu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi sesizările Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (nr. 924/III-5/2009 şi nr. 566/III-5/2009) cu privire la stabilirea instanţei competente să soluţioneze procedura de schimbare a condamnării, procedură care are loc după transferarea persoanei condamnate, conform art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în legătură cu stabilirea instanţei competente să soluţioneze cererile de contopire a pedepselor aplicate de către instanţele naţionale cu pedepse aplicate de către instanţe străine prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel Bucureşti în cadrul procedurii de transfer al persoanei condamnate, conform art. 149 alin. (4) şi art. 150 din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare.Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 67 de judecători din 103 aflaţi în funcţie.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procuror Gabriela Scutea adjunct al procurorului general.Prin Încheierea de şedinţă de la 16 noiembrie 2009 s-a dispus amânarea recursului în interesul legii privind stabilirea instanţei competente să soluţioneze procedura de schimbare a condamnării, procedură care are loc după transferarea persoanei condamnate, conform art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, problemă formând obiectul sesizării Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 566/III-5/2009, pentru ca procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să îşi exprime punctul de vedere şi cu privire la instanţa competentă să soluţioneze cererile de contopire a pedepselor aplicate de către instanţele naţionale cu pedepse aplicate de către instanţe străine prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel Bucureşti în cadrul procedurii de transfer al persoanei condamnate, conform art. 149 alin. (4) şi art. 150 din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, chestiune de drept pusă în discuţie prin sesizarea Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 924/III-5/2009.Cum procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat un recurs în interesul legii având ca obiect problema de drept asupra căreia se solicitase un punct de vedere, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au hotărât conexarea celor două recursuri în interesul legii, având în vedere că chestiunile de drept în legătură cu care s-a solicitat pronunţarea unei decizii prin care să se stabilească modul unitar de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale sunt subsecvente.Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursurile în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestora, în sensul de a se stabili că instanţa competentă să soluţioneze procedura de schimbare a condamnării, care are loc după transferarea persoanei condamnate, este Curtea de Apel Bucureşti. În ceea ce priveşte cererea de contopire a pedepselor aplicate de instanţele naţionale cu pedepse aplicate de instanţe străine, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel Bucureşti în cadrul procedurii de transfer al persoanei condamnate, a solicitat a se stabili că este competentă să soluţioneze o atare cerere instanţa corespunzătoare instanţei de executare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.SECŢIILE UNITE,deliberând asupra recursurilor în interesul legii şi sesizărilor Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, constată următoarele:În aplicarea dispoziţiilor art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, s-a constatat că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar referitor la instanţa căreia îi revine competenţa de examinare a procedurii de schimbare a condamnării, după transferarea în ţară a persoanei condamnate în străinătate, precum şi în legătură cu instanţa competentă să soluţioneze cererea de contopire a pedepselor aplicate de instanţele din România cu pedepse aplicate de instanţe din alte state, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel Bucureşti în conformitate cu prevederile art. 149 alin. (4) şi art. 150 din aceeaşi lege.1. Astfel, în timp ce unele instanţe au considerat că, după transferarea în România a persoanei condamnate în străinătate, Curtea de Apel Bucureşti rămâne competentă să judece în cadrul procedurii de schimbare a condamnării în condiţiile reglementate de art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, alte instanţe, dimpotrivă, au apreciat că această competenţă revine curţii de apel în a cărei circumscripţie teritorială se află locul de deţinere a persoanei condamnate în străinătate.2. Pe de altă parte, unele instanţe, invocând dispoziţiile art. 144 şi 150 din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, au apreciat că soluţionarea cererilor ce privesc conversiunea pedepsei, formulate ulterior pronunţării hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-au recunoscut hotărârea instanţei dintr-un stat străin şi transferarea persoanei condamnate, în vederea executării pedepsei în România, ar reveni tot acestei curţi, iar alte instanţe au decis că instanţa competentă să soluţioneze cererea de contopire a pedepselor aplicate de instanţele din România cu pedepsele aplicate de instanţele străine, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel Bucureşti, este cea corespunzătoare instanţei de executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscripţie teritorială se află locul de deţinere a persoanei condamnate.În fine, ivindu-se şi situaţii când ultima hotărâre definitivă aparţine unei instanţe străine, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că, în astfel de situaţii, competenţa de a judeca o cerere de modificare a pedepsei, ca efect al contopirii, ar reveni Curţii de Apel Bucureşti, ca autoritate judiciară cu atribuţia de a realiza procedurile la care se referă art. 149 din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în timp ce alte instanţe au hotărât că este competentă să soluţioneze cererea de contopire a pedepselor instanţa abilitată de lege să judece în primă instanţă în a cărei circumscripţie teritorială se află locul de deţinere a persoanei condamnate.Examinarea acestor puncte de vedere contradictorii din practica instanţelor de judecată, în legătură cu aplicarea reglementărilor specifice din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, impune următoarele aprecieri şi concluzii de interpretare:În combaterea fenomenului de creştere a criminalităţii, determinat şi de neîntrerupta sporire a numărului de persoane care se stabilesc pentru anumite perioade de timp în alte ţări ori le tranzitează, s-a conturat şi grija firească de a fi luate măsuri adecvate pentru evitarea dublei condamnări, de către state diferite, a aceleiaşi conduite antisociale a unei persoane.În acest cadru de preocupare, adoptarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală a oferit prilejul reglementării instituţiei „transferarea persoanelor condamnate”, având ca finalitate asigurarea unei mai eficiente şi rapide reeducări şi reintegrări sociale a persoanei condamnate în ţara de origine, precum şi accesul acesteia la toate regimurile de executare a pedepselor privative de libertate specifice acelei ţări.În aducerea la îndeplinire a obligaţiilor pe care şi le-a asumat prin ratificarea Convenţiei europene asupra persoanelor condamnate şi a Protocolului adiţional adoptat la 18 decembrie 1997, prin dispoziţiile cuprinse în titlul VI din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, s-a reglementat procedura privind transferarea persoanelor condamnate, în vederea executării pedepselor, în ipoteza în care statul român este stat de executare.Din analiza prevederilor art. 127-152, cuprinse în titlul menţionat din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, reiese că resortisantul român condamnat într-un alt stat se poate adresa autorităţilor române cu cerere de transfer, în vederea exercitării pedepsei închisorii în România, fie direct, fie prin intermediul autorităţilor competente ale statului în care a fost condamnat.Ministerul Justiţiei, desemnat ca singura autoritate a statului român pentru primirea cererilor şi transmiterea răspunsurilor, după obţinerea informaţiilor, înscrisurilor necesare şi a consimţământului autorităţii competente a statului străin în care a fost pronunţată condamnarea, examinează regularitatea acestor acte şi le transmite, însoţite de traduceri, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel competentă, care sesizează, la rândul său, curtea de apel, pentru ca aceasta să recunoască hotărârea străină şi să o pună în executare, conform prevederilor art. 145 sau art. 146 din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare.Este adevărat că prin art. 28^1 pct. 5 din Codul de procedură penală, introdus prin Legea nr. 281/2003, este prevăzută o normă generală de competenţă, potrivit căreia curtea de apel „soluţionează cererile prin care s-a solicitat extrădarea sau transferul persoanelor condamnate în străinătate”, precum şi că, potrivit art. 138 alin. (3) şi art. 139 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cererea de transfer formulată de un resortisant străin condamnat de o instanţă din România se soluţionează de curtea de apel în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a condamnatului ori domiciliul acestuia, în cazul în care nu a început executarea.Dar este de observat că, prin derogare de la aceste dispoziţii, în art. 150 din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se prevede că „autorităţile judiciare competente în procedurile la care se referă art. 149 sunt Curtea de Apel Bucureşti şi parchetul de pe lângă aceasta”.Ca urmare, numai Curtea de Apel Bucureşti este abilitată prin legea specială menţionată ca, pronunţându-se asupra cererii de transfer a condamnatului prin hotărâre a unei instanţe dintr-un stat străin, să recunoască acea hotărâre şi să dispună fie continuarea executării pedepsei aplicate, fie schimbarea condamnării prin adaptarea ei la o pedeapsă prevăzută de legea română pentru fapta reţinută, în conformitate cu art. 145 sau art. 146 din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare.În acest sens, instanţa română trebuie să specifice în ce măsură natura juridică şi durata pedepsei stabilite în hotărârea judecătorească străină sunt compatibile cu legislaţia română, în raport cu minimul general, precum şi cu maximul special prevăzut pentru infracţiunea ce a făcut obiectul condamnării în străinătate.Numai în aceste condiţii Curtea de Apel Bucureşti, odată cu admiterea transferului şi recunoaşterea hotărârii de condamnare în străinătate, poate decide fie continuarea executării pedepsei aplicate prin acea hotărâre, fie conversiunea ei în limitele specifice legislaţiei naţionale, fără să aibă însă posibilitatea legală de a examina sau modifica ori reforma vreo altă dispoziţie a hotărârii penale străine.Doar conformându-se acestei proceduri Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţă penală definitivă, dă autoritate de lucru judecat hotărârii pronunţate în străinătate, căreia îi conferă putere să producă efectele juridice recunoscute de legea noastră naţională.Potrivit reglementării de ansamblu a art. 122 din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârea penală străină îşi păstrează şi după recunoaşterea sa de către autoritatea judiciară competentă caracterul de extraneitate, neputând fi convertită în hotărâre a unei instanţe judecătoreşti din România.Acest caracter de extraneitate rezultă nu numai din dispoziţiile înscrise în alin. 3 din articolul menţionat, potrivit cărora "statul străin care solicită executarea este singurul competent să decidă asupra unei căi extraordinare de atac împotriva hotărârii de executat", ci şi din prevederea de la alin. (4) al aceluiaşi articol, prin care este afirmată menţinerea prerogativei statului străin de a acorda amnistia şi graţierea, ca şi statul român, care preia acest atribut după recunoaşterea hotărârii instanţei străine.Mai mult, prin art. 122 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, s-a reglementat că începerea executării pedepsei în România are ca efect doar renunţarea statului străin la executarea ei pe teritoriul său, precum şi că în cazul sustragerii condamnatului de la executarea pedepsei statul străin redobândeşte dreptul la executarea hotărârii.De altfel, potrivit art. 144 alin. (2) din aceeaşi lege, încă înainte de transferarea persoanei condamnate, autorităţile statului român sunt obligate să indice statului de condamnare, la cererea acestuia, dacă acea persoană va continua executarea pedepsei imediat sau în baza unei hotărâri judecătoreşti ori urmează să i se schimbe condamnarea, prin hotărâre judecătorească, în sensul înlocuirii pedepsei aplicate de instanţa străină cu o pedeapsă corespunzătoare prevăzută în legislaţia română pentru aceeaşi infracţiune.Or, pentru ultima ipoteză a fost reglementată, prin art. 146 din aceeaşi lege, procedura conversiunii condamnării, stabilindu-se, în alin. (3), că, atunci "când procedura de schimbare a condamnării are loc după transferarea persoanei condamnate, statul român va menţine acea persoană în detenţie sau va lua alte măsuri în scopul de a asigura prezenţa ei pe teritoriul statului român până la finalizarea acestei proceduri".Curtea de Apel Bucureşti, singura instanţă competentă, potrivit art. 150 din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în derularea procedurilor la care se referă art. 149 din aceeaşi lege, emite, în temeiul alin. (6) al acestui articol, mandat de executare a pedepsei, care este transmis autorităţii centrale competente din statul de condamnare, în vederea transferării persoanei condamnate.Prin derogare de la principiul instituit în art. 418 din Codul de procedură penală rezultă deci că singura instanţă învestită cu competenţă teritorială şi materială de soluţionare a procedurii de schimbare a condamnării după transferarea în România a persoanei condamnate, prevăzută în art. 149 cu referire la art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, este Curtea de Apel Bucureşti.Dar această competenţă, reglementată în dispoziţiile menţionate, prin derogare de la regulile generale referitoare la executarea hotărârilor penale, nu poate opera, în lipsa unei prevederi legale exprese, în alte segmente ale executării, între care cele privind schimbările în executarea unor hotărâri, amânarea sau întreruperea executării pedepsei, înlăturarea ori modificarea pedepsei, pentru ele fiind aplicabile dispoziţiile referitoare la competenţă existente în art. 449 alin. 2 din Codul de procedură penală.Aşadar, pentru toate situaţiile în care se formulează cereri de contopire a pedepselor aplicate de instanţele din România cu pedepse pronunţate de instanţe străine, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel Bucureşti, în cadrul procedurii transferării persoanei condamnate în străinătate, instanţa competentă să soluţioneze astfel de cereri nu poate fi decât cea corespunzătoare instanţei de executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a persoanei condamnate.Ca urmare, şi în ipoteza în care ultima hotărâre definitivă a fost pronunţată de o instanţă străină se impune, pentru identitate de raţiune, să revină competenţa de judecată a cererii de modificare a pedepsei tot instanţei corespunzătoare celei care, potrivit legii române, ar fi trebuit să judece cauza în primă instanţă, evident, cu respectarea condiţiei ca locul de deţinere a persoanei condamnate să se afle în circumscripţia teritorială a acelei instanţe.În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004, republicată, şi ale art. 414^2 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că, după transferarea persoanei condamnate, în condiţiile art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea de Apel Bucureşti este instanţa competentă exclusiv, teritorial şi material, să efectueze procedura de schimbare a condamnării, precum şi că instanţa competentă să soluţioneze cererea de contopire a pedepselor aplicate de instanţele naţionale cu pedepsele pronunţate de instanţele străine, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel Bucureşti în cadrul procedurii transferării persoanei condamnate, este instanţa corespunzătoare celei de executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a persoanei condamnate.În fine, în legătură cu acest al doilea aspect, se impune a se stabili că, în cazul în care ultima hotărâre definitivă a fost pronunţată de o instanţă străină, competenţa de a judeca cererea de modificare a pedepsei revine instanţei corespunzătoare celei care, potrivit legii române, ar fi trebuit să judece cauza în primă instanţă şi este îndeplinită şi condiţia ca locul de deţinere a persoanei condamnate să se afle în circumscripţia sa.PENTRU ACESTE MOTIVEÎn numele legiiDECID:Admit recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi sesizările Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.Se stabileşte că:1. Curtea de Apel Bucureşti este instanţa competentă exclusiv, teritorial şi material, să soluţioneze procedura de schimbare a condamnării, procedură care are loc după transferarea persoanei condamnate, în condiţiile art. 146 alin. 3 din Legea nr. 302/2004.2. Instanţa competentă să soluţioneze cererea de contopire a pedepselor aplicate de instanţele naţionale cu pedepsele aplicate de instanţele străine, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel Bucureşti, în cadrul procedurii transferării persoanei condamnate este instanţa corespunzătoare instanţei de executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a persoanei condamnate.În cazul în care ultima hotărâre definitivă a fost pronunţată de o instanţă străină, competenţa de a judeca cererea de modificare a pedepsei revine instanţei corespunzătoare celei care, potrivit legii române, ar fi judecat cauza în primă instanţă şi în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a persoanei condamnate.Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală.Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 decembrie 2009.PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DECASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,Lidia BărbulescuPrim-magistrat-asistent,Adriana Daniela White––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește