DECIZIE nr. 339 din 16 septembrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 pct. 2, art. 30, 32, 33, 34 şi ale art. 35 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorIuliana Nedelcu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 pct. 2, art. 30, 32, 33, 34 şi ale art. 35 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mariana Porneala în Dosarul nr. 42/2003 al Tribunalului Militar Bucureşti.La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei şi partea Vintila Porneala, lipsa fiind Primăria Municipiului Tulcea, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Autorul excepţiei solicita admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.Partea Vintila Porneala arata ca este de acord cu susţinerile autorului excepţiei.Reprezentantul Ministerului Public, apreciind ca dispoziţiile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 17 aprilie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 42/2003, Tribunalul Militar Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 pct. 2, art. 30, 32, 33, 34 şi ale art. 35 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mariana Porneala, inculpata în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 26 pct. 2, art. 30 şi ale art. 32-35 din Codul de procedură penală sunt în vădită contradictie cu prevederile art. 16 şi 21 din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi accesul liber la justiţie, ale art. 20 din Constituţie, care stabilesc aplicarea directa a prevederilor tratatelor internaţionale în materia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în speta dreptul la un proces echitabil, ale art. 49 din Legea fundamentală, privind restrangerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, precum şi ale art. 125 din Constituţie, referitoare la instanţele judecătoreşti. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arata ca normele ce reglementează competenţa de judecată, cuprinse în art. 26 pct. 2, art. 30 şi art. 32-35 din Codul de procedură penală, sunt neconstituţionale, deoarece dau în competenţa tribunalului militar fapte săvârşite de persoane care nu au calitatea de militar şi care ar trebui să fie judecate de instanţe civile.În opinia Tribunalului Militar Bucureşti, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât instanţele militare judeca după aceleaşi norme de procedura penală ca şi instanţele civile, iar potrivit prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege. Faptul ca în Codul de procedură penală sunt stabilite competente diferite ale instanţelor, inclusiv ale instanţelor militare, în raport cu calitatea persoanei inculpatului, nu încalcă prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate. Referitor la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 30 din Codul de procedură penală, instanţa arata ca excepţia nu are legătură cu cauza, întrucât dispoziţiile respective reglementează competenţa teritorială a instanţelor.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază ca textele de lege criticate sunt constituţionale, nefiind incalcate prevederile constituţionale şi nici cele ale documentelor internaţionale invocate. Se arata ca instituirea de competente, după calitatea persoanei, pentru instanţele militare nu înseamnă încălcarea prevederilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, la aplicarea tratatelor internaţionale privind drepturile omului, la accesul liber la justiţie sau la restrangerea exerciţiului unor drepturi ori al unor libertăţi.Guvernul considera, de asemenea, ca excepţia este neîntemeiată în raport cu toate prevederile constituţionale şi internaţionale invocate de autorul excepţiei. În acest sens se arata ca textele din Codul de procedură penală criticate nu încalcă prevederile art. 16 din Constituţie, întrucât nu se creează privilegii sau discriminări. Nu este afectat nici accesul liber la justiţie (art. 21), deoarece părţile procesului penal beneficiază de toate garanţiile procesuale în faţa instanţelor militare ca şi în cazul judecării procesului penal de către instanţele civile. În ceea ce priveşte susţinerea conform căreia dispoziţiile art. 26 pct. 2, art. 30 şi ale art. 32-35 din Codul de procedură penală ar contraveni prevederilor art. 49 din Constituţie, Guvernul arata ca aceasta nu poate fi reţinută deoarece nu se poate vorbi de dreptul de a fi judecat de o anumită instanţa, ci de dreptul de a fi judecat de instanţa competenţa determinata potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură penală. Or, acest drept nu este restrâns. De altfel, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege. De asemenea, Guvernul considera ca textele legale criticate nu încalcă nici prevederile art. 20 din Constituţie raportate la tratatele internaţionale privitoare la drepturile omului.Avocatul Poporului considera ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Cu privire la dispoziţiile art. 26 pct. 2 din Codul de procedură penală, care dau în competenţa tribunalului militar unele infracţiuni săvârşite de civili, se arata ca acestea nu contravin principiului egalităţii cetăţenilor, ţinând seama de situaţia diferita în care se afla persoanele respective. Totodată, dispoziţiile art. 30 din Codul de procedură penală stabilesc regulile de competenţa teritorială fără a face deosebire între instanţele civile şi cele militare. Se apreciază a fi lipsită de temei şi invocarea neconstitutionalitatii art. 32, 33 şi 34 din Codul de procedură penală, dispoziţii aplicabile în toate cazurile de indivizibilitate şi conexitate a cauzelor, indiferent de natura civilă sau militară a instanţei. Competenţa şi procedura de judecată, aceleaşi pentru instanţele judecătoreşti fie civile, fie militare, sunt exclusiv opera legiuitorului [art. 125 alin. (3) din Constituţie]. În aceeaşi măsura nu se justifica invocarea încălcării art. 21 din Constituţie privind accesul la justiţie şi nici a art. 20 raportat la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece drepturile menţionate sunt asigurate şi în activitatea instanţelor militare, persoanele în cauza având posibilitatea să îşi exercite drepturile procesuale ca şi în faţa unor instanţe civile. În acelaşi timp, nu poate fi susţinută nici încălcarea dispoziţiilor art. 49 din Constituţie, întrucât judecarea cauzei de către o instanţa militară reprezintă un aspect de ordin procedural şi nu implica o restrangere a drepturilor fundamentale ale persoanei.Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 26 pct. 2, art. 30, 32, 33, 34 şi ale art. 35 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, dispoziţii care au următorul conţinut:– Art. 26 pct. 2 (Competenţa tribunalului militar): "Tribunalul militar judeca în prima instanţa: (…)2. următoarele infracţiuni săvârşite de civili:a) infracţiunile contra bunurilor aflate în proprietatea, administrarea sau folosinţă Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Ministerului Justiţiei – Direcţia generală a penitenciarelor -, Serviciului Roman de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciului de Protecţie şi Paza, care prin natura sau destinaţia lor au un caracter militar sau interesează capacitatea de apărare ori siguranţa statului; … b) infracţiunile prevăzute în art. 348-354 din Codul penal"; … – Art. 30 (Competenţa pentru infracţiunile săvârşite în ţara): "Competenţa după teritoriu este determinata de:a) locul unde a fost săvârşită infracţiunea; … b) locul unde a fost prins făptuitorul; … c) locul unde locuieşte făptuitorul; … d) locul unde locuieşte persoana vătămată. … Judecarea cauzei revine aceleia dintre instanţele competente potrivit alin. 1, în a carei raza teritorială s-a efectuat urmărirea penală.Când urmărirea penală se efectuează de către Parchetul General de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie sau de către parchetele de pe lângă curţile de apel ori de pe lângă tribunale sau de către un organ de cercetare central ori judeţean, procurorul, prin rechizitoriu, stabileşte căreia dintre instanţele prevăzute în alin. 1 îi revine competenţa de a judeca, ţinând seama ca, în raport cu împrejurările cauzei, să fie asigurată buna desfăşurare a procesului penal.Prin lt; lt;locul săvârşirii infracţiunii gt; gt; se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infractionala, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia.";– Art. 32 (Reunirea cauzelor): "În caz de indivizibilitate sau de conexitate, judecata în prima instanţa, dacă are loc în acelaşi timp pentru toate faptele şi pentru toţi faptuitorii, se efectuează de aceeaşi instanţa.";– Art. 33 (Cazurile de indivizibilitate): "Este indivizibilitate:a) când la săvârşirea unei infracţiuni au participat mai multe persoane; … b) când doua sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite prin acelaşi act; … c) în cazul infracţiunii continuate sau în orice alte cazuri când doua sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singura infracţiune."; … – Art. 34 (Cazurile de conexitate): "Este conexitate:a) când doua sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite prin acte diferite, de una sau de mai multe persoane împreună, în acelaşi timp şi în acelaşi loc; … b) când doua sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite în timp ori în loc diferit, după o prealabilă înţelegere între infractori; … c) când o infracţiune este săvârşită pentru a pregati, a înlesni sau a ascunde comiterea altei infracţiuni, ori este săvârşită pentru a înlesni sau a asigura sustragerea de la răspundere penală a făptuitorului altei infracţiuni; … d) când între doua sau mai multe infracţiuni exista legătură şi reunirea cauzelor se impune pentru o buna infaptuire a justiţiei."; … – Art. 35 alin. 2 şi 3 (Competenţa în caz de indivizibilitate sau conexitate): […] "Dacă dintre instanţe una este civilă, iar alta militară, competenţa revine instanţei militare.Dacă instanţa civilă este superioară în grad, competenţa revine instanţei militare echivalente în grad cu instanţa civilă."Autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile legale menţionate sunt neconstituţionale deoarece prevăd competenţa tribunalului militar de a judeca infracţiuni săvârşite de persoane care nu au calitatea şi statutul de militar şi care ar trebui, în mod firesc, să fie date în competenţa instanţelor civile. Asimilarea civililor cu militarii şi judecarea lor de către instanţele militare este considerată de autorul excepţiei ca o discriminare şi ca o încălcare a drepturilor şi libertăţilor constituţionale cuprinse în art. 16, 21, 49 şi 20 raportate la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în art. 125.Examinând dispoziţiile legale criticate prin raportare la prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea retine ca nici una dintre criticile formulate nu este intemeiata. Astfel, nu se poate susţine încălcarea principiului egalităţii în drepturi consacrat de art. 16 din Constituţie, deoarece regimul juridic diferit, sub raportul competentei instanţelor, este consecinţa situaţiei deosebite în care se găsesc persoanele respective.Curtea constata, de asemenea, ca invocarea neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 30 din Codul de procedură penală, care stabilesc competenţa teritorială fără deosebire între instanţele civile şi cele militare, este lipsită de temei, ca şi invocarea neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 32, 33 şi 34 din acelaşi cod. Stabilirea competentei şi procedurii de judecată fiind atributul legiuitorului, nu se justifica invocarea încălcării art. 21 din Constituţie şi nici a art. 20 raportat la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece drepturile menţionate sunt asigurate şi în activitatea instanţelor militare, persoanele în cauza având posibilitatea de a-şi exercită drepturile procesuale în aceleaşi condiţii ca şi în faţa instanţelor civile.În acelaşi timp, nu se justifica nici invocarea încălcării art. 49 din Constituţie, deoarece judecarea cauzei de către instanţa militară reprezintă un aspect de ordin procedural şi nu implica o restrangere a drepturilor fundamentale ale persoanei.Asa cum s-a arătat, stabilirea competentei instanţelor de judecată fiind atributul legiuitorului, acesta poate modifica dispoziţiile privitoare la competenţa. Astfel, de exemplu, prin Legea nr. 281 din 24 iunie 2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedura penală şi a unor legi speciale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003), dispoziţiile art. 26 pct. 2 au fost implicit abrogate prin noua redactare a acestui articol. Aceste dispoziţii, potrivit art. XI pct. 2 din lege, intră în vigoare de la 1 ianuarie 2004, până atunci rămânând în vigoare dispoziţiile existente, care nu pot fi considerate ca neconstituţionale.De altfel, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 273 din 26 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 4 august 2003, prin care excepţia a fost respinsă ca neîntemeiată.Criticile de neconstituţionalitate fiind neintemeiate, excepţia urmează să fie respinsă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 pct. 2, art. 30, 32, 33, 34 şi ale art. 35 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mariana Porneala în Dosarul nr. 42/2003 al Tribunalului Militar Bucureşti.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 septembrie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește