DECIZIE nr. 337 din 18 aprilie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39, art. 49 alin. (1) şi art. 50 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorMihaela Cîrstea – procurorDoina Suliman – magistrat-asistent şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39, art. 49 alin. (1) şi art. 50 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Astoria Ltd” – S.R.L. din Braşov în Dosarul nr. 474/C/R/2005 al Curţii de Apel Braşov – Secţia comercială.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 17 ianuarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 474/C/R/2005, Curtea de Apel Braşov – Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39, art. 49 alin. (1) şi art. 50 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Astoria Ltd” – S.R.L. din Braşov.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate, în baza cărora toate actele întocmite de debitor sunt nule în condiţiile în care în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii judiciare acesta nu şi-a manifestat intenţia de reorganizare, contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi art. 21. Astfel, deoarece administratorului debitorului îi este ridicat dreptul de administrare, acesta nu mai poate declara recurs împotriva sentinţei judecătorului-sindic de respingere a contestaţiei debitorului şi deschidere a procedurii reorganizării judiciare, termenul de recurs fiind, potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, de 10 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. De asemenea, autorul excepţiei consideră că textele de lege criticate aduc atingere unor principii ale procedurii civile, precum „principiul aflării adevărului, al exercitării drepturilor procesuale cu bună-credinţă, al interesului în promovarea unei acţiuni sau exercitarea unei căi de atac”.Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 39, art. 49 alin. (1) şi art. 50 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004.Textele de lege criticate au următorul conţinut:– Art. 39: "În termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, potrivit art. 38 alin. (5) sau (7), debitorul este obligat să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute la art. 33 alin. (1).";– Art. 49 alin. (1): "În afară de cazurile prevăzute de prezenta lege sau de cele autorizate de judecătorul-sindic, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.";– Art. 50 alin. (1): "Deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare – constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea -, dacă acesta nu şi-a declarat, în condiţiile art. 33 alin. (1) lit. g) sau, după caz, ale art. 39, intenţia de reorganizare."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie.În examinarea excepţiei de neconstituţionalitate Curtea reţine că procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, în care se înscriu textele de lege criticate, se aplică comercianţilor debitori care nu mai pot face faţă datoriilor, aflându-se în stare de insolvenţă.Scopul acestei proceduri speciale îl constituie acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă, fie prin reorganizarea activităţii acestuia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui până la stingerea pasivului, fie prin faliment, aşa cum prevede art. 2 din lege.Procedura specială instituită prin lege asigură apărarea drepturilor legitime ale creditorilor, cât şi apărarea interesului general al societăţii de reducere a riscului producerii unor dezechilibre în derularea activităţii operatorilor economici.Evident că, în cadrul acestei proceduri, debitorul aflat în insolvenţă este supus unor restricţii, cum sunt şi cele cuprinse în textele de lege criticate, impuse de situaţia sa. Acestea sunt stabilite fără nici o discriminare, fiind aplicabile tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normelor respective.În legătură cu critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, Curtea observă că textele de lege ce fac obiectul excepţiei nu împiedică accesul la justiţie al debitorului. Acesta, ca parte în proces, poate exercita toate drepturile procesuale, inclusiv căile de atac împotriva hotărârilor date de judecătorul-sindic, iar pe parcursul procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului, o serie de acte vor fi îndeplinite de administrator sau de lichidator, persoană care răspunde şi de respectarea intereselor legitime ale debitorului.În acest sens Curtea s-a pronunţat prin mai multe decizii, între care Decizia nr. 65/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 9 martie 2005, şi Decizia nr. 462/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 24 octombrie 2005.De asemenea, dispoziţiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea respingând în repetate rânduri excepţiile de neconstituţionalitate formulate cu privire la acest text. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 599/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.125 din 13 decembrie 2005, Curtea a stabilit că „ridicarea dreptului de administrare nu intervine automat, ci pe baza hotărârii judecătorului-sindic, care va aprecia dacă această măsură se impune pentru asigurarea unei mai bune administrări a averii debitorului în scopul prevenirii unor noi pierderi, ce ar limita posibilităţile de recuperare a creanţelor creditorilor. Această măsură se datorează culpei administratorului debitorului, care nu a putut conduce activitatea în aşa fel încât să nu devină insolvabil, iar apoi nu a putut prezenta nici un fel de plan de reorganizare eficient pentru redresare şi pentru ieşirea din starea de insolvenţă. În asemenea cazuri, judecătorul-sindic va numi un administrator, iar apoi un lichidator, persoană fizică ori societate comercială de specialitate, care va răspunde pentru conducerea activităţii debitorului şi îndeplinirea tuturor actelor necesare pentru păstrarea şi sporirea activului debitorului, în interesul atât al acestuia, cât şi al tuturor creditorilor”.În acest sens este şi jurisprudenţa CEDO. Prin Decizia privind admisibilitatea din Cauza Kaneas contra Greciei, 2004, Curtea de la Strasbourg a stabilit că interdicţia impusă falitului de a-şi mai administra bunurile şi de a dispune de ele are drept scop plata creditorilor, urmărind deci un scop legitim, conform interesului general, şi anume protecţia drepturilor altei persoane. O astfel de ingerinţă trebuie să ţină cont de un just echilibru între imperativele interesului general şi cele ale apărării drepturilor fundamentale ale individului. Trebuie să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectul vizat. Controlând respectarea acestei exigenţe, Curtea recunoaşte statului o largă marjă de apreciere pentru a alege modalităţile de aplicare, ca şi puterea de a aprecia dacă aceste consecinţe sunt legitime, în interesul general, în vederea atingerii obiectivului legii în discuţie.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39, art. 49 alin. (1) şi art. 50 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Astoria Ltd” – S.R.L. din Braşov în Dosarul nr. 474/C/R/2005 al Curţii de Apel Braşov – Secţia comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 aprilie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent şef,Doina Suliman–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește