DECIZIE nr. 337 din 15 iulie 1997

privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 din Legea partidelor politice nr. 27/1996, modificată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 3/1996



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorViorel Mihai Ciobanu – judecătorNicolae Popa – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorRaul Petrescu – procurorValer-Vasilie Bica – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Nica Leon, preşedintele Partidului Liber Democrat, împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 10 din 22 ianuarie 1997.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 1 iulie 1997, în prezenta recurentului şi a reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 15 iulie 1997.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Decizia nr. 10 din 22 ianuarie 1997, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 din Legea partidelor politice nr. 27/1996, modificată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 3/1996, invocată de Nica Leon în Dosarul nr. 5/1996 a Tribunalului Municipiului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.Pentru a decide astfel, completul de judecată a reţinut, în esenta, ca textul atacat nu infrange nici o norma constituţională şi ca, de altfel, Curtea s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 27/1996, în cadrul controlului prealabil, prin Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996, constatând constituţionalitatea textului, motivele care au fundamentat aceasta decizie subzistand în cauza, neexistand vreun element nou care să facă necesară reconsiderarea lor.Împotriva acestei decizii, Nica Leon a declarat recurs, în esenta, pentru următoarele motive:– folosirea practicii jurisdicţionale a Curţii în soluţionarea cauzelor ce îi sunt deduse nu este admisibilă, deoarece "într-un stat de drept organele abilitate de lege să aplice normele de drept trebuie să se orienteze exclusiv numai pe lege", practica aplicându-se "în ţările primitive, unde nu exista legi, aceasta fiind exercitată de sfatul batranilor";– în contestaţia introdusă la Tribunalul Municipiului Bucureşti a invocat şi neconstituţionalitatea art. 17 din Legea nr. 27/1996, nu numai pe cea a art. 46, precum şi neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 3/1996;– soluţia la fond este gresita, deoarece art. 17 din Legea nr. 27/1996, potrivit căruia cererea de înregistrare a unui partid politic trebuie să fie însoţită, printre alte acte, de o lista cu semnăturile a cel puţin 10.000 de membri fondatori, raportat la prevederile art. 37 alin. (1) din Constituţie – care statuează ca cetăţenii se pot asocia liber în partide politice – prin condiţionarea înregistrării de un anumit număr de membri fondatori, ingradeste dreptul constituţional la asociere;– Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 3/1996 este neconstitutionala, ilegala şi lipsită de efecte juridice, deoarece „printr-o hotărâre a Guvernului nu se poate modifica o lege” şi pentru că nu a fost aprobată de Parlament printr-o lege, astfel cum dispune art. 114 alin. (1), (3), (4) şi (5) din Constituţie.În temeiul art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat punctele de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Comisia juridică, de numiri, disciplina, imunităţi şi validari a Senatului constata ca "excepţia ridicată este vadit neîntemeiată, iar contestaţia formulată a fost respinsă ca nefondata de către Tribunalul Municipiului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă".În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca "excepţiile de neconstituţionalitate ale art. 17 alin. (1) lit. (b) şi ale art. 46 din Legea nr. 27/1996 sunt nefondate”, deoarece „instituirea unui anumit prag de reprezentativitate nu poate aduce atingere dreptului la libera asociere, ci urmăreşte ca asocierea cetăţenilor în partide să aibă semnificatia institutionalizarii unui curent politic, fără de care partidul respectiv nu-şi poate îndeplini rolul de a contribui la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor”, ca „adoptarea unei ordonanţe de urgenţă nu este condiţionată de existenta unei legi speciale de abilitare a Guvernului”, ordonanţa de urgenţă intrand în vigoare după depunerea acesteia, spre aprobare, la Parlament, şi ca „actul prin care s-a modificat art. 46 din Legea nr. 27/1996 a fost o ordonanţa de urgenţă” – în acest caz fiind vorba de o delegare legislativă – şi nu de o hotărâre a Guvernului.Camera Deputaţilor nu a comunicat punctul sau de vedere.CURTEA,având în vedere decizia atacată, motivele de recurs, punctul de vedere al Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunităţi şi validari a Senatului şi cel al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile recurentului şi ale procurorului, prevederile legale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine:Motivul de recurs, potrivit căruia completul de judecată, la fond, n-ar fi trebuit să-şi bazeze concluziile pe practica jurisdicţională a Curţii – practica având valoare numai în ţările primitive, unde nu exista legi -, nu poate fi luat în considerare, deoarece chestiunea excede obiectului recursului, discuţia asupra rolului şi locului practicii judecătoreşti în sistemul izvoarelor dreptului putând fi facuta în cadrul unui demers teoretic, cu grija elementara pentru respectarea cerinţelor minime ale unui discurs doctrinar.De altfel, soluţia bazată pe practica Curţii respecta dispoziţiile art. 145 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi au putere numai pentru viitor, prevederile legale a căror constituţionalitate a fost stabilită potrivit art. 145 alin. (1) din Constituţie nemaiputand face obiectul excepţiei.În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, care nu ar fi numai a art. 46 din Legea nr. 27/1996, ci şi a art. 17 din aceeaşi lege, precum şi a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 3/1996, nici acest motiv de recurs nu este întemeiat.Dispoziţiile art. 144 lit. c) din Constituţie, conform cărora Curtea "hotărăşte asupra excepţiei ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi ordonanţelor", cat şi cele ale art. 23 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate printr-o încheiere, care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, pentru susţinerea sau combaterea acesteia, şi opinia instanţei asupra excepţiei, nu permit instanţei constituţionale să se pronunţe asupra unor excepţii de neconstituţionalitate ridicate în faţa ei, nemijlocit, direct în recurs.Din actul de sesizare înaintat Curţii de către Tribunalul Municipiului Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, rezultă ca recurentul a invocat numai excepţia de neconstituţionalitate a art. 46 din Legea nr. 27/1996, iar nici un alt act din Dosarul nr. 5/1996 al aceleiaşi instanţe nu cuprinde vreo referire la art. 17 din Legea partidelor politice nr. 27/1996 sau la Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 3/1996.În aceste împrejurări, este evident ca recurentul extinde excepţia şi la alte texte legale decât cele pe care le-a atacat în faţa tribunalului, or, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra acestora, nefiind sesizată în condiţiile articolului constituţional şi ale dispoziţiilor Legii nr. 47/1992 sus-amintite.În practica sa, Curtea Constituţională a hotărât în mod constant ca ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate direct în recurs afectează ratiunile pentru care s-au instituit cele doua grade de jurisdicţie, cu toate consecinţele ce decurg de aici pentru judecata în fond, unde părţile pot să-şi administreze probele şi sa ridice excepţii. În acest sens, Curtea s-a pronunţat, spre exemplu, prin deciziile nr. 3 din 6 ianuarie 1994, nr. 97 din 24 octombrie 1995 şi nr. 94 din 17 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 8 iunie 1994, nr. 8 din 17 ianuarie 1996 şi nr. 293 din 19 noiembrie 1996.Pentru considerentele de mai sus, faptul ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 3/1996 nu a fost încă aprobată prin lege, astfel cum prevede art. 114 alin. (5) din Constituţie, nu prezintă interes din moment ce neconstituţionalitatea ordonanţei nu a fost invocată şi în faţa tribunalului care a sesizat Curtea.Observatia, în motivarea recursului, ca modificarea unei legi printr-o hotărâre a Guvernului nu produce efecte juridice, este justa, însă recurentul se afla în eroare, făcând confuzie între un act normativ cu putere de lege – Ordonanţa de urgenta a Guvernului care a modificat Legea nr. 27/1996 – şi o reglementare emisă în aplicarea legii – hotărârea Guvernului.În consecinţa, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 şi ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,CURTEA,În numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Nica Leon, preşedintele Partidului Liber Democrat, împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 10 din 22 ianuarie 1997.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 15 iulie 1997.PREŞEDINTELE CURŢIICONSTITUŢIONALE,prof.univ.dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Valer-Vasilie Bica–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește