DECIZIE nr. 334 din 28 iunie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIuliana Nedelcu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 143/2000, excepţie ridicată de Eliy Sapir în Dosarul nr. 5.183/2004 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca nefondată, întrucât apreciază că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate ca fiind încălcate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 3 februarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 5.183/2004, Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, excepţie ridicată de inculpatul Eliy Sapir prin apărător.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 4 din Legea nr. 143/2000, sancţionând cu pedeapsa închisorii cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consumul propriu, încalcă un aspect al vieţii intime, şi anume acela de a dispune de propria persoană, contravenind astfel dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Constituţie, referitoare la viaţa intimă, familială şi privată.Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a penală, exprimându-şi opinia asupra excepţiei, apreciază că aceasta este neîntemeiată. În acest sens arată că "acţiunile reglementate în text nu aduc atingere libertăţii individuale, în condiţiile în care textul pedepseşte consumul fără drept, în scopul protejării sănătăţii fizice a cetăţenilor".În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că incriminarea deţinerii de droguri pentru consumul propriu are ca scop protejarea sănătăţii persoanelor, subsumându-se astfel scopului apărării ordinii publice şi a bunelor moravuri, statuat în art. 26 alin. (2) din Constituţie. Dreptul de a dispune de propria persoană nu este un drept absolut potrivit dispoziţiilor art. 8 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, ingerinţa autorităţii publice în exercitarea dreptului la respectarea vieţii intime, familiale şi private este admisă în măsura în care îndeplineşte următoarele condiţii: este prevăzută de lege, constituie o măsură necesară într-o societate democratică pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. Din această perspectivă apreciază că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 143/2000 sunt în deplină concordanţă cu prevederile art. 8 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât incriminarea deţinerii de droguri pentru consumul propriu constituie o măsură necesară într-o societate democratică pentru protejarea sănătăţii şi a moralei, constituind şi un mijloc de prevenire a unor fapte penale mai grave, de natură să pună în pericol siguranţa publică.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 143/2000 faţă de art. 26 din Constituţie, deoarece prin textul legal criticat sunt sancţionate cultivarea, producerea, fabricarea, experimen-tarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, în considerarea faptului că acestea sunt substanţe periculoase pentru viaţa şi sănătatea oamenilor.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 3 august 2000, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 522 din 24 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.155 din 7 decembrie 2004, dispoziţii care au următorul cuprins: „(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă.(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani." … Aceste prevederi legale încalcă, în opinia autorului excepţiei, dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Constituţie, conform cărora "Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri".Se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat, potrivit căruia "cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoarea", este neconstituţional, deoarece prin folosirea unor noţiuni largi, fără stabilirea unor dimensiuni juridice riguroase, se încalcă un aspect al vieţii intime, respectiv dreptul de a dispune de propria persoană.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceste critici nu pot fi reţinute. Prin dispoziţiile Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri s-a reglementat circulaţia drogurilor de risc sub control naţional, în considerarea faptului că acestea sunt substanţe periculoase pentru viaţa şi sănătatea oamenilor. În cadrul cap. II al Legii nr. 143/2000, „Sancţionarea traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control naţional”, art. 4 stabileşte operaţiunile, exercitate fără drept, ce pot constitui elementul material al laturii obiective a infracţiunii pedepsite cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă, atunci când aceasta are ca obiect droguri de risc pentru consum propriu, şi cu închisoare de la 2 la 5 ani, atunci când are ca obiect droguri de mare risc.Stabilirea în acest mod a cuprinsului normei de incriminare nu este de natură să aducă atingere prevederilor art. 26 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri". Astfel, viaţa intimă, familială şi privată este protejată de lege în condiţiile în care se manifestă în cadrul ordinii juridice, iar nu în afara sa. Dreptul de a dispune de propria persoană, nefiind un drept absolut, poate fi exercitat numai cu respectarea drepturilor altor persoane, a ordinii publice şi a bunelor moravuri.În acest sens, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale stabileşte prin art. 8 pct. 2 că dreptul la respectarea vieţii private poate face obiectul unor restricţii dacă sunt prevăzute de lege şi dacă constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.Dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 143/2000 sunt în deplină concordanţă cu prevederile art. 8 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât incriminarea deţinerii de droguri pentru consumul propriu este prevăzută de lege, reprezentând o măsură necesară într-o societate democratică pentru protejarea sănătăţii sau a moralei, fiind un mijloc de prevenire a unor fapte penale, de natură să pună în pericol siguranţa publică.Contrar susţinerii autorului excepţiei, Legea nr. 143/2000 nu foloseşte „noţiuni largi, fără stabilirea unor dimensiuni juridice riguroase”. Astfel, operaţiunile privind circulaţia drogurilor, constând în „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu”, incriminate prin textul legal criticat, sunt clar circumstanţiate de legiuitor. Se constată în acest sens că nu sunt sancţionate penal, prin dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 143/2000, orice operaţiuni privind circulaţia drogurilor, ci numai acelea realizate fără drept şi care se referă la droguri de risc, expres nominalizate în tabelul nr. III al aceleiaşi legi.Revine instanţei de judecată să stabilească faptul dacă, în cauza dedusă judecăţii, fapta cu care a fost sesizată constituie infracţiune, aşadar implicit faptul dacă o anumită acţiune reprezintă o operaţiune privind circulaţia drogurilor de risc, desfăşurată fără drept, fiind o activitate proprie acesteia, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale la situaţii concrete şi de calificare a faptei deduse judecăţii, în virtutea prerogativelor conferite de puterea legislativă în limitele unei enumerări determinate. În cadrul enunţului legislativ, elementele laturii obiective a infracţiunii sunt limitate la operaţiuni prestabilite de legiuitor privind circulaţia drogurilor de risc, desfăşurate fără drept. În procesul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000, judecătorul nu poate ignora cadrul normativ în materie, nici legislaţia română şi nici reglementările internaţionale. Se observă în acest sens faptul că România a ratificat, prin Legea nr. 118/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 30 decembrie 1992, Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988, astfel încât aceasta face parte din dreptul intern, în conformitate cu prevederile art. 11 din Constituţie, republicată.Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, excepţie ridicată de Eliy Sapir în Dosarul nr. 5.183/2004 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 iunie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește