DECIZIE nr. 334 din 10 aprilie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (3) din Codul muncii



Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorCristina Teodora Pop – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (4^1) din Codul muncii, excepţie ridicată de Anamaria Raluca Şerban în Dosarul nr. 10.114/63/2010 al Curţii de Apel Craiova – Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 961D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, făcând trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 383 din 23 martie 2011.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 28 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 10.114/63/2010, Curtea de Apel Craiova – Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (4^1) din Codul muncii, excepţie ridicată de Anamaria Raluca Şerban într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva unei decizii de concediere.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1), întrucât acestea instituie o diferenţă nejustificată de tratament juridic între salariaţii concediaţi în baza unei decizii de concediere şi cei al căror contract individual de muncă încetează în timpul sau la sfârşitul perioadei de probă. Astfel, procedura de concediere în cazul primei categorii este mult mai riguros reglementată, angajatorul fiind obligat să arate motivele de fapt şi de drept ale concedierii, motive ce nu pot fi modificate sau completate ulterior datei emiterii deciziei şi care urmează a fi riguros verificate de către instanţă în situaţia contestării deciziei de către angajatul concediat. În cazul celei de-a două categorii, concedierea are loc pe baza unei notificări scrise, care nu trebuie să conţină motivele încetării contractului individual de muncă, motive ce nu pot fi, prin urmare, verificate de către instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de concediere, dând în acest fel angajatorilor posibilitatea operării unor concedieri abuzive, aspecte care contravin şi prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (3). Totodată, se susţine încălcarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie, legiuitorul renunţând la protecţia legală a intereselor angajaţilor concediaţi conform textelor criticate şi încălcând principiul stabilităţii, care guvernează raporturile de muncă. Pentru aceleaşi motive, se susţine şi încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) cu privire la statul român.Curtea de Apel Craiova – Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi arătă că textele criticate se aplică fără discriminare tuturor categoriilor de salariaţi şi că acestea nu îngrădesc dreptul părţilor de a urma procedura contencioasă prin contestarea notificării emise de angajator, necontravenind, astfel, dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi art. 21. Se arată, totodată, că dispoziţiile art. 31 alin. (4^1) din Codul muncii nu încalcă nici prevederile art. 41 din Constituţie privind dreptul la muncă, întrucât posibilitatea angajatorului de a denunţa unilateral contractul de muncă pe durata perioadei de probă constituie o realizare a acestui drept şi nu o încălcare a lui.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Se arată, în acest sens, că posibilitatea acordată de către legiuitor angajatorului de a decide încetarea în mod unilateral a contractului individual de muncă, printr-o notificare, care nu este necesar a fi motivată, este consecinţa firească a prevederilor art. 31 alin. (1) din Codul muncii – potrivit cărora pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcţiile de execuţie şi de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcţiile de conducere – că dreptul de a denunţa contractul individual de muncă este conferit şi angajatului şi că textele criticate se aplică în egală măsură tuturor salariaţilor aflaţi în perioada de probă, fără discriminări, neputând fi invocată astfel încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie . Se susţine, de asemenea, că textele criticate nu înlătură posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justiţiei şi de a se prevala de garanţiile procesuale conferite în acest sens şi că acestea nu îngrădesc dreptul la muncă prevăzut la art. 41 din Constituţie, ci constituie o realizare a acestuia.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 31 alin. (4^1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003. Prevederile alin. (4^1) al art. 31 au fost introduse în Legea nr. 53/2003, în forma invocată de autoarea excepţiei, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2005 privind modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 5 iulie 2005, şi au fost modificate prin Legea nr. 371/2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65/2005 privind modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.147 din 19 decembrie 2005, menţinând, de principiu, soluţia juridică anterioară acestei modificări. Ulterior, art. 31 din Legea nr. 53/2003 a fost modificat prin Legea nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011, cu menţinerea soluţiei juridice, alin. (4^1) al art. 31 devenind art. (3) al aceluiaşi articol. Legea nr. 53/2003 – Codul muncii a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011. În prezent, textele criticate, asupra cărora instanţa de contencios constituţional urmează să se pronunţe, au următorul cuprins:– Art. 31 alin. (3): "Pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la iniţiativa oricăreia dintre părţi, fără a fi necesară motivarea acesteia".Se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul român, ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în faţa legii, ale art. 21 alin. (1) şi (3) cu privire la accesul liber la justiţie şi ale art. 41 alin. (1) referitoare la muncă şi protecţia socială a muncii.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii soluţiei legislative criticate prin Decizia nr. 657 din 30 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 18 iunie 2009, reţinând că acestea oferă atât angajatorilor, cât şi angajaţilor posibilitatea de a denunţa în mod unilateral contractul individual de muncă în perioada de probă; încetarea contractului individual de muncă în aceste cazuri este o consecinţă firească a prevederilor alin. (1) al art. 31 din aceeaşi lege, potrivit cărora verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului de muncă, poate fi stabilită în perioada de probă. Dispoziţiile art. 16 din Constituţie nu sunt încălcate, deoarece reglementarea legală se aplică, fără discriminare, tuturor salariaţilor aflaţi în situaţia prevăzută de textul legal.În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei privind încălcarea dreptului la muncă, Curtea a reţinut că este neîntemeiată. Dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Constituţie prevăd libertatea persoanei de a-şi alege locul de muncă. Or, posibilitatea angajatului de a denunţa unilateral contractul de muncă pe durata perioadei de probă constituie o realizare a acestui drept, iar nu o încălcare a lui.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile anterior menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Distinct de cele arătate în decizia menţionată, Curtea observă că regimul juridic aplicabil raporturilor de muncă pe parcursul perioadei de probă a fost expres reglementat de legiuitor ca fiind unul special faţă de cele pentru care nu se stabileşte o atare perioadă. De aceea, pentru a verifica aptitudinile profesionale ale angajatului, legiuitorul a introdus şi o condiţie specială, aplicabilă raportului de muncă astfel încheiat, şi anume notificarea prevăzută la art. 31 alin. (3) din Codul muncii, notificare ce nu trebuie motivată şi care echivalează cu faptul că aptitudinile profesionale ale angajatului nu corespund cerinţelor postului. Este o decizie discreţionară luată de angajator, acesta deţinând o poziţie care presupune inclusiv luarea unei atare decizii. De altfel, clauza contractuală criticată încurajează perfecţionarea profesională continuă a angajaţilor, fiind convenită şi agreată de ambele părţi la încheierea contractului.Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 21, Curtea reţine că textele criticate nu împiedică angajaţii ale căror contracte individuale de muncă încetează în timpul perioadei de probă, potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (3) din Codul muncii, să se adreseze justiţiei pentru a contesta notificarea emisă de angajator şi de a beneficia de toate mijlocele şi garanţiile procesuale prevăzute în acest sens de legea procesual civilă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (3) din Codul muncii, excepţie ridicată de Anamaria Raluca Şerban în Dosarul nr. 10.114/63/2010 al Curţii de Apel Craiova – Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa din 10 aprilie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Cristina Teodora Pop––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește