DECIZIE nr. 332 din 18 martie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorMarinela Mincă – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Florescu şi Ilie Florescu în Dosarul nr. 5.378/311/2007 al Judecătoriei Slatina.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Partea Marin Fesan a depus la dosar note scrise.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 10 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 5.378/311/2007, Judecătoria Slatina a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 347 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Florescu şi Ilie Florescu în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale referitoare la disjungerea acţiunii civile.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie şi ale art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare, deoarece instanţa învestită cu soluţionarea laturii civile astfel disjunse va dispune, în baza unei hotărâri de fond de condamnare pronunţate în penal, obligarea părţii interesate la daune, în pofida împrejurării că apelul privitor la latura penală nu a fost soluţionat.Judecătoria Slatina opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece nu se poate reţine că se încalcă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul sau dispoziţiile care garantează dreptul la apărare.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece nu se poate susţine că existenţa unor căi de atac privind hotărârea penală pronunţată în care s-ar modifica soluţia, în sensul achitării inculpatului, şi acordarea de despăgubiri de către instanţa penală ar fi de natură să încalce prezumţia de nevinovăţie, prezumţie care se aplică în privinţa existenţei unei infracţiuni, comisă de persoana inculpată, nu în raport cu pagubele produse cu ocazia săvârşirii infracţiunii.De asemenea, prevederile art. 347 din Codul de procedură penală nu pot fi considerate neconstituţionale în raport cu garantarea dreptului la apărare, deoarece inculpaţilor nu le este îngrădit acest drept, acţiunea civilă urmând a se judeca de către instanţa penală, cu respectarea dreptului la apărare, a dreptului de a propune probe etc. Mai mult decât atât, inculpaţii au dreptul de a introduce o cale de atac, în condiţiile legii, precum şi dreptul la apărare în cadrul căilor de atac, indiferent dacă este vorba de latura penală ori de latura civilă a procesului penal.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate, conferind instanţei penale posibilitatea de a dispune disjungerea acţiunii civile şi amânarea judecării acesteia într-o altă şedinţă, în cazul când rezolvarea pretenţiilor civile ar provoca întârzierea soluţionării acţiunii penale, nu încalcă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul. Judecarea acţiunii civile disjunse rămâne în competenţa instanţei penale, care o judecă potrivit regulilor de procedură penală aplicabile dacă ar fi fost judecată odată cu acţiunea penală, acţiunii civile dându-i-se, prin altă sentinţă penală, soluţia corespunzătoare, în raport de existenţa sau lipsa elementelor răspunderii civile, dar în conformitate cu soluţia dată acţiunii penale.Cât priveşte critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare, Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere sub niciun aspect art. 24 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece nu opreşte părţile interesate de a beneficia de asistenţă juridică. Totodată, dispoziţiile legale criticate nu îngrădesc dreptul părţilor de a-şi valorifica pretenţiile şi de a dovedi netemeinicia pretenţiilor părţii adverse.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 347 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Rezolvarea separată a acţiunii civile, care au următorul conţinut: "Instanţa poate dispune disjungerea acţiunii civile şi amânarea judecării acesteia într-o altă şedinţă, în cazul când rezolvarea pretenţiilor civile ar provoca întârzierea soluţionării acţiunii penale."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei susţine neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale pornind de la modul de aplicare a normelor procedural penale de către instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei acţiuni civile disjunse din cea penală. Astfel, prin refuzul instanţei de a suspenda soluţionarea acţiunii civile, în condiţiile în care sub aspect penal nu se pronunţase o hotărâre definitivă, se încalcă prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare.O astfel de susţinere nu poate fi primită, deoarece prezumţia de nevinovăţie consacrată prin art. 23 alin. (11) din Constituţie implică interdicţia de a se lua împotriva unei persoane măsuri de constrângere pentru vreo faptă de natură a atrage răspunderea juridică, de care această persoană ar fi acuzată. Aşa fiind, acest principiu operează numai în materie penală, iar exercitarea acţiunii civile, fie împreună, fie separat de acţiunea penală, nu constituie o măsură de constrângere a făptuitorului, ci un drept al părţii păgubite prin comiterea unei fapte penale de a fi despăgubită pentru prejudiciul cauzat.Vinovăţia inculpatului, ca element atât al răspunderii penale, cât şi al răspunderii civile a acestuia, se stabileşte prin hotărârea definitivă de condamnare, şi nu în momentul exercitării acţiunii civile.Judecarea separată a acţiunii penale în situaţia circumscrisă textului legal criticat este justificată de raţiuni ce ţin de buna administrare a actului de justiţie şi constituie aspecte ale procedurii de judecată, pe care legiuitorul este liber să le reglementeze în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie. De altfel, potrivit art. 22 din Codul de procedură penală, numai hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, şi nu invers.De altfel, în sens contrar susţinerilor autorilor excepţiei, Curtea de la Strasbourg a statuat, în Cauza Y contra Norvegiei din 11 februarie 2003, că o faptă care poate da naştere unei cereri de despăgubire în baza principiilor responsabilităţii civile şi care reuneşte în acelaşi timp elementele constitutive ale unei infracţiuni nu reprezintă, în pofida gravităţii sale, un motiv suficient pentru a considera că o persoană, considerată responsabilă civilmente în cadrul unei acţiuni civile, este acuzată şi de săvârşirea unei infracţiuni. Împrejurarea că elementele de probă administrate cu ocazia procesului penal sunt folosite pentru a determina consecinţele faptei în materie civilă nu poate justifica o asemenea concluzie. Dacă s-ar admite acest lucru, art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ar conferi unei persoane achitate beneficiul unei imunităţi faţă de victima care ridică pretenţii în materia responsabilităţii civile, ceea ce ar constitui o limitare arbitrară şi disproporţionată a dreptului victimei de acces la justiţie. Aşa fiind, o persoană declarată nevinovată cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, dar a cărei responsabilitate ar putea fi reţinută în virtutea criteriilor ce guvernează materia probelor aplicabile domeniului civil, ar beneficia de avantajul injust de a scăpa de orice răspundere pentru faptele sale.Nu poate fi primită nici susţinerea referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 24 alin. (1), deoarece textul legal criticat nu împiedică partea interesată de a fi asistată de un avocat pe tot parcursul procesului.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Florescu şi Ilie Florescu în Dosarul nr. 5.378/311/2007 al Judecătoriei Slatina.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 martie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește