Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 732 din 11 august 2005
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, precum şi a celor ale art. 144 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorIngrid Alina Tudora – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, precum şi a celor ale art. 144 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Institutul Academic de Consultanţă, Instruire, Editură şi Servicii „Tehnoeconomia Europeană” din Bucureşti în Dosarul nr. 11.858/2004 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi de Societatea Comercială „Cibinul” – S.A. din Sibiu în Dosarul nr. 11.363/2004 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.La apelul nominal se prezintă, pentru Institutul Academic de Consultanţă, Instruire, Editură şi Servicii "Tehnoeconomia Europeană" din Bucureşti, domnul Ionel Popescu, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Împuternicitul autorului excepţiei depune la dosarul cauzei o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată.Reprezentantul Ministerului Public nu este de acord cu acordarea unui nou termen de judecată.Curtea, deliberând asupra cererii formulate, având în vedere dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 47/1992 coroborat cu art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, respinge cererea de amânare.Având în vedere excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 58D/2005 şi nr. 271D/2005, Curtea pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 271D/2005 la Dosarul nr. 58D/2005, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a pronunţat în numeroase rânduri, statuând că acestea nu contravin Constituţiei.Referitor la dispoziţiile art. 144 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, arată că acestea se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare.De asemenea, reprezentantul Ministerului Public apreciază că aceste dispoziţii legale nu aduc atingere accesului liber la justiţie şi nici dreptului la apărare, nu afectează dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi nici nu restrânge exerciţiul drepturilor sau libertăţilor fundamentale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin Încheierea din 3 decembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 11.858/2004 de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, şi Încheierea din 8 martie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 11.363/2004 de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, precum şi a celor ale art. 144 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Excepţia a fost ridicată de Institutul Academic de Consultanţă, Instruire, Editură şi Servicii „Tehnoeconomia Europeană” din Bucureşti şi Societatea Comercială „Cibinul” – S.A. din Sibiu în cauze civile având ca obiect contestaţii la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că textele de lege criticate aduc atingere dreptului la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie, întrucât blocarea tuturor conturilor face imposibilă atât achitarea cauţiunii impuse de către instanţă, cât şi a onorariului unui avocat ales. De asemenea, arată că, fiind persoane juridice, din punct de vedere legal nici nu este posibilă achitarea în numerar a cauţiunii impuse de instanţă, singura variantă fiind plata din cont. Dispoziţiile legale criticate încalcă astfel atât accesul liber la justiţie, cât şi dreptul la apărare. Totodată, aceste reglementări constituie un veritabil atac la integritatea psihică a asociaţilor societăţilor comerciale, contravenind astfel art. 22 din Constituţie.Autorii excepţiei consideră, de asemenea, că prin instituirea acestei cauţiuni, în condiţiile în care conturile sunt blocate printr-o adresă de poprire, are loc o restrângere nejustificată a exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, fiind încălcate şi prevederile art. 53 din Constituţie. Totodată, dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă împiedică accesul liber la justiţie, deoarece lasă la latitudinea exclusivă a instanţei de judecată stabilirea cuantumului cauţiunii şi posibilitatea de a acorda sau nu suspendarea executării silite, chiar în situaţia depunerii cauţiunii.Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens arată că dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă au fost edictate în vederea asigurării reparării prejudiciilor ce ar putea fi suferite de creditor în eventualitatea suspendării executării. Pe de altă parte, art. 144 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, stabileşte criteriul în funcţie de care băncile, ce au calitatea de terţi popriţi, transformă în monedă naţională sumele existente în valută în conturile debitorilor, poprite în vederea realizării creanţelor bugetare. În acest context, instanţa consideră că dispoziţiile legale criticate nu contravin art. 16 din Constituţie, întrucât acestea se aplică fără discriminare oricărei persoane care se găseşte în situaţia avută în vedere de legiuitor. Cât priveşte încălcarea dreptului la integritate psihică al asociaţiilor societăţii comerciale obligate să se conformeze dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă şi celor ale art. 144 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, instanţa arată că nu poate fi primită această critică, întrucât asupra acestor persoane nu sunt exercitate constrângeri psihice. De asemenea, apreciază că nu este încălcat nici principiul liberului acces la justiţie, deoarece legiuitorul are competenţa de a stabili anumite condiţii în ceea ce priveşte exercitarea dreptului la apărare, a libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanei.Totodată, arată că în măsura în care, în patrimoniul persoanei aflate în ipoteza normelor legale criticate, nu se găsesc alte elemente de activ în afară de cele indisponibilizate, aceasta are dreptul constituţional de a solicita numirea unui avocat din oficiu.Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens arată că cerinţa depunerii unei cauţiuni, prevăzută de art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, nu îngrădeşte accesul liber la justiţie, potrivit căruia orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, dar în limitele şi cu respectarea exigenţelor legale. De altfel, modalitatea de reglementare prevăzută de textul de lege criticat reprezintă o opţiune legislativă, în deplină conformitate cu prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2) privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti. Totodată, instanţa reţine împrejurarea că judecătorul nu are libertatea de a stabili cauţiuni exorbitante, şi aceasta chiar dacă legea nu fixează anumite limite, un eventual abuz al instanţei, în acest sens, putând fi sancţionat prin exercitarea de către debitor a căilor de atac prevăzute de lege, fiind respectat astfel principiul liberului acces la justiţie. De asemenea, obligarea la plata unei cauţiuni nu aduce atingere dreptului persoanei la judecată în termen rezonabil, întrucât prin aceasta nu se prelungeşte în mod nejustificat termenul de soluţionare a cauzei. În plus, instanţa apreciază că dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu instituie nici o diferenţă de tratament juridic, stabilirea unor reguli speciale de procedură neexcluzând egalitatea părţilor, întrucât aceste reguli speciale se aplică oricărei persoane care este parte într-un litigiu supus acestor reguli, în speţă tuturor persoanelor care înţeleg să introducă o contestaţie la executare şi să solicite în cadrul acesteia suspendarea executării silite.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, referitor la dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie, prin care s-a statuat, în numeroase rânduri, că textul de lege criticat este constituţional. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 144 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, se arată că acestea nu aduc atingere art. 16 din Constituţie, care consacră egalitatea în drepturi, întrucât se aplică fără discriminare sau privilegii tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută de norma legală. De asemenea, apreciază că acest text de lege nu contravine nici art. 22 din Constituţie, deoarece nu cuprinde dispoziţii de natură a leza integritatea fizică şi psihică sau a impune tratamente inumane ori degradante la care să fie supuşi asociaţii societăţii comerciale obligate să respecte art. 144 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003. Cât priveşte critica privind înfrângerea dreptului la apărare, arată că acest drept constituţional poate fi asigurat de un avocat din oficiu, la solicitarea persoanei al cărei patrimoniu este alcătuit numai din elementele indisponibilizate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens apreciază că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor de judecată şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Astfel, dispoziţiile art. 144 alin. (2) din Codul de procedură fiscală reprezintă o reglementare procedurală, potrivit căreia, în cazul urmăririi prin poprire, dacă sumele urmăribile existente în contul băncii terţului poprit sunt în valută, această bancă este autorizată să efectueze convertirea sumelor în lei, ceea ce asigură realizarea creanţei în monedă naţională. Ca atare, în opinia Guvernului dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei, ci, dimpotrivă, asigură îndeplinirea cerinţelor acestora. Referitor la art. 403 alin. (1) din Codul de procedură civilă, arată că prin numeroase decizii, precum Decizia nr. 346/2003 şi Decizia nr. 67/2004, Curtea a statuat, în mod constant, că aceste dispoziţii legale sunt constituţionale.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, precum şi cele ale art. 144 alin. (2) din Codul de procedură fiscală sunt constituţionale. Astfel, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a acestor texte de lege raportată la art. 16 din Constituţie, arată că aceste dispoziţii legale nu conţin măsuri discriminatorii care să contravină principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, aceştia beneficiind de un tratament juridic egal. De asemenea, Avocatul Poporului apreciază că nu poate fi reţinută nici critica de neconstituţionalitate a art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă faţă de art. 21 alin. (2) din Constituţie, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile legale criticate constituie norme de procedură, conforme cu art. 126 alin. (2) din Constituţie. Cu privire la contrarietatea dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă cu prevederile art. 24 din Constituţie, este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie, respectiv Decizia nr. 67/2004 şi Decizia nr. 289/2004. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă în raport cu art. 22 din Constituţie şi cea a art. 144 alin. (2) din Codul de procedură fiscală cu referire la art. 21, 22 şi 24 din Constituţie, Avocatul Poporului apreciază că prevederile constituţionale invocate nu au relevanţă în cauza de faţă.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, precum şi cele ale art. 144 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ordonanţă republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 24 iunie 2004.Dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut:– Art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă:"Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel.";– Art. 144 alin. (2) din Codul de procedură fiscală:"În cazul sumelor urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi în valută, băncile sunt autorizate să efectueze convertirea în lei a sumelor în valută, fără consimţământul titularului de cont, la cursul de schimb afişat de acestea pentru ziua respectivă."Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 16, 21, 22, 24, 53 şi 56 din Constituţie, care au următoarea redactare:– Art. 16: "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege. … (3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi. … (4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale."; … – Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. … (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. … (4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite."; … – Art. 22: "(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.(2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant. … (3) Pedeapsa cu moartea este interzisă."; … – Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."; … – Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii."; … – Art. 56: "(1) Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice.(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale. … (3) Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale." … Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la unele dintre prevederile constituţionale invocate în cauza de faţă.Astfel, în ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, prin Decizia nr. 67 din 24 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 9 martie 2004, Curtea a constatat că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată. De asemenea, referitor la înfrângerea art. 24 din Constituţie, care consacră dreptul la apărare, cu acelaşi prilej Curtea a reţinut că, potrivit art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, asupra cererilor de suspendare a executării silite instanţa se pronunţă prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, astfel încât, cu prilejul exercitării acestei căi de atac, partea interesată poate formula toate apărările pe care le consideră necesare. Aşa fiind, art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă este în concordanţă cu prevederile constituţionale privind dreptul la apărare, precum şi cu reglementările internaţionale cuprinse în art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul persoanei la un proces echitabil.Cu privire la susţinerea autorilor excepţiei potrivit căreia dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă contravin principiului constituţional al liberului acces la justiţie, prin Decizia nr. 227 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 28 mai 2004, Curtea a reţinut că aceste dispoziţii legale reglementează posibilitatea instanţei de a suspenda executarea silită până la soluţionarea contestaţiei la executare, dacă se depune o cauţiune al cărei cuantum este fixat de instanţă. Instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii ca o condiţie a suspendării executării are o dublă finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, şi, pe de altă parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici. Întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea executării silite, instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie.Prin aceeaşi decizie Curtea a constatat că dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu încalcă nici prevederile constituţionale ale art. 53, deoarece acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. Procedura contestaţiei la executare asigură însă garanţii suficiente pentru ocrotirea accesului liber la justiţie, prin însuşi faptul că le oferă părţilor posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar în cazul admiterii contestaţiei şi desfiinţării titlului executoriu sau al însăşi executării silite, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării şi la restabilirea situaţiei anterioare acesteia.Deoarece nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.Curtea observă că invocarea ca texte de referinţă în cauza de faţă a art. 16 alin. (3) şi (4), art. 21 alin. (4), art. 22 şi art. 56 din Constituţie nu are relevanţă, domeniul de incidenţă al acestora fiind cu totul altul decât cel al dispoziţiilor legale deduse controlului, ceea ce înlătură de plano posibilitatea oricărei coliziuni între ele.Cu privire la dispoziţiile art. 144 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, Curtea constată că posibilitatea recunoscută băncilor, având calitatea de terţ poprit, de a proceda la convertirea în lei a sumelor în valută supuse urmăririi, fără consimţământul titularului de cont, nu relevă, prin ea însăşi, nici o contradicţie cu textele constituţionale de referinţă, fiind impusă de exigenţa legală potrivit căreia plăţile, deci inclusiv realizarea creanţelor bugetare, se efectuează numai în moneda naţională.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, precum şi a celor ale art. 144 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Institutul Academic de Consultanţă, Instruire, Editură şi Servicii „Tehnoeconomia Europeană” din Bucureşti în Dosarul nr. 11.858/2004 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi de Societatea Comercială „Cibinul” – S.A. din Sibiu în Dosarul nr. 11.363/2004 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 iunie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora––––-