DECIZIE nr. 330 din 23 martie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Rio Bucovina” – S.R.L. în Dosarul nr. 3.735/2/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal răspunde avocatul autorului excepţiei, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autoarei excepţiei, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii în această materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 6 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 3.735/2/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Rio Bucovina” – S.R.L.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că dispoziţiile criticate sunt "lacunare şi dau dreptul organului fiscal să ia măsuri abuzive faţă de contribuabilul căruia îi atrage răspunderea solidară", contravenind dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, autoarea excepţiei consideră că textul de lege criticat "discriminează în mod evident pe cel chemat să răspundă solidar pentru că a dobândit de la un debitor active, faţă de terţul care nu plăteşte sumele datorate debitorului. (…) răspunderea solidară trebuind stabilită în limita culpei celui ce dobândeşte bunuri de la cel insolvabil". În continuare, arată că textul de lege criticat contravine şi prevederilor art. 44 alin. (2) şi (8) şi art. 45 din Constituţie.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, alegerea făcută de legiuitor cu privire la persoanele care trebuie să achite obligaţiile restante ale debitorului este justificată de legătura strânsă dintre acestea şi debitorul declarat insolvabil, legătură creată în urma dobândirii în orice mod, cu rea-credinţă, de active de la debitor în cei 3 ani anteriori datei declarării insolvabilităţii sau a provocării, în calitate de administratori, asociaţi şi acţionari, a insolvabilităţii debitorului prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credinţă, sub orice formă, a bunurilor mobile şi imobile proprietatea acestuia. Diminuarea patrimoniului persoanelor responsabile de starea de insolvabilitate a societăţii este, aşadar, consecinţa firească a săvârşirii unor fapte culpabile, neputându-se reţine că prevederile criticate încalcă dispoziţiile din Legea fundamentală invocate de autorul excepţiei.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitatea îl constituie dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007.Textul criticat are următorul cuprins:– Art. 27 alin. (1): "(1) Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod răspund solidar cu acesta următoarele persoane:a) persoanele fizice sau juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă, dobândesc în orice mod active de la debitorii care îşi provoacă astfel insolvabilitatea; … b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credinţă, sub orice formă, a bunurilor mobile şi imobile proprietatea acesteia." … În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (2) şi (8) referitoare la dreptul de proprietate privată şi ale art. 45 referitoare la libertatea economică.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 589 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009, a statuat că dispoziţiile art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 sunt constituţionale. În esenţă, instanţa de contencios constituţional a reţinut că alegerea făcută de legiuitor cu privire la persoanele care trebuie să achite obligaţiile restante ale debitorului este justificată de legătura strânsă între acestea şi debitorul declarat insolvabil. Aceasta deoarece au dobândit în orice mod, cu rea-credinţă, active de la debitor în cei 3 ani anteriori datei declarării insolvabilităţii sau au provocat în calitate de administratori, asociaţi şi acţionari insolvabilitatea debitorului prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credinţă, sub orice formă, a bunurilor mobile şi imobile proprietatea acestuia ori dacă controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul, în accepţiunea legii, caz în care patrimoniile acestora din urmă sunt atât de strâns legate cu cel al debitorului, încât de multe ori acestea chiar se identifică între ele.Curtea a reţinut că aceste texte de lege îşi găsesc aplicarea numai după data declarării insolvabilităţii debitorului potrivit art. 176 din cod, dată până la care debitorul, respectiv celelalte persoane interesate, precum administratorul, asociaţii sau acţionarii, pot face apărările pe care le consideră necesare pentru a evita situaţia ca societatea să fie declarată insolvabilă.De asemenea, Curtea a reţinut că textele criticate nu încalcă art. 44 alin. (1)-(3) din Constituţie, din moment ce diminuarea patrimoniului persoanelor responsabile de starea de insolvabilitate a societăţii este consecinţa firească a săvârşirii unor fapte culpabile care au generat insolvabilitatea societăţii.În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 45 din Constituţie, prin Decizia nr. 1.099 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 2 octombrie 2009, Curtea a statuat că, prin dispoziţia legală criticată, statul nu descurajează iniţiativa privată, din contră, creează pârghii pentru deblocarea plăţii unor debite datorate în circuitul economic. Statul încurajează concurenţa loială şi respectarea dispoziţiilor legale în mecanismul complex al economiei de piaţă, astfel că, acesta îndestulându-se în condiţiile art. 27 din Codul de procedură fiscală, creşte posibilitatea creditorilor persoanei juridice aflate în ipoteza Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei de a se îndestula cu sume de bani cât mai apropiate de valoarea celor pe care le datorează debitorul.Soluţia pronunţată de Curtea Constituţională, precum şi considerentele pe care aceasta s-a întemeiat îşi menţin valabilitatea şi în această cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea jurisprudenţei.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Rio Bucovina” – S.R.L. în Dosarul nr. 3.735/2/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 martie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește