DECIZIE nr. 33 din 6 februarie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 26/1996 (Codul silvic) şi a prevederilor art. 1, art. 5 şi art. 8 din Legea nr. 81/1993 privind determinarea despăgubirilor în cazul unor pagube produse fondului forestier, vegetatiei forestiere din afară fondului forestier situate pe terenurile proprietate publică şi privată şi economiei vânatului



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorGabriela Ghita – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 26/1996 (Codul silvic) şi a prevederilor art. 1, art. 5 şi art. 8 din Legea nr. 81/1993 privind determinarea despăgubirilor în cazul unor pagube produse fondului forestier, vegetatiei forestiere din afară fondului forestier situate pe terenurile proprietate publică şi privată şi economiei vânatului, excepţie ridicată de Valer-Vasile Tanalt în Dosarul nr. 386/2000 al Curţii de Apel Targu Mures Secţia penală.La apelul nominal se constata lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei ca fiind nefondata, invocand în acest sens jurisprudenta Curţii Constituţionale referitoare la prevederile legale criticate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 7 iulie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 386/2000, Curtea de Apel Targu Mures – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 26/1996 (Codul silvic) şi a prevederilor art. 1, art. 5 şi art. 8 din Legea nr. 81/1993 privind determinarea despăgubirilor în cazul unor pagube produse fondului forestier, vegetatiei forestiere din afară fondului forestier situate pe terenurile proprietate publică şi privată şi economiei vânatului, excepţie ridicată de Valer-Vasile Tanalt într-o cauza penală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca textele legale criticate încalcă dispoziţiile art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituţie, prin aceea ca incriminarea faptelor cuprinse în art. 97 alin. 1 şi 3 din Codul silvic nu se face prin lege organică, asa cum prevăd aceste dispoziţii constituţionale, ci prin acte normative administrative, astfel cum stabilesc art. 107 alin. 1 din Codul silvic şi, respectiv, art. 1, art. 5 şi art. 8 din Legea nr. 81/1993. În consecinţa, se considera ca şi aceste din urma texte legale „implicit sunt neconstituţionale”. Se mai susţine ca expresia „fără drept” „este în vădită contradictie cu prevederile art. 41, mai ales ale art. 41 alin. (2) din Constituţie”, care consacra ocrotirea în mod egal a proprietăţii, ceea ce presupune ca orice titular al dreptului de proprietate privată să îşi exercite atributele acestui drept conform Constituţiei. Se arata, de asemenea, ca art. 135 din Constituţie statuează ca proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii, „şi atâta timp cat nu este demonstrat un interes public, printr-o limitare legislativă, menţinerea sintagmei lt; lt;fără drept gt; gt; în contextul infractional nu răspunde pretenţiilor de garanţie oferite proprietăţii private”. O alta critica de neconstituţionalitate vizează încălcarea „art. 49 din Constituţie şi, în general, a art. 41 din Constituţie”, în care sens sustinandu-se ca „art. 97 alin. 1 şi 3 din Codul silvic, prin limitarea (înlăturarea) unui atribut al dreptului de proprietate, restrânge liberul exerciţiu al acestui drept”; or, „restrangerea unor drepturi se poate face numai în condiţiile arătate de art. 49 din Constituţie”. În sfârşit, se mai susţine ca textul de lege criticat contravine şi prevederilor art. 41 alin. (5) din Constituţie, motivandu-se ca „Regia autonomă a pădurilor nu poate stabili cuantumul unor prejudicii în contul proprietăţii private, deoarece art. 41 alin. (5) din Constituţie spune ca despăgubirile se stabilesc de comun acord cu proprietarul, care în acest dosar numai statul nu este […]”.Curtea de Apel Targu Mures – Secţia penală, exprimandu-şi opinia, considera excepţia ridicată ca fiind, "evident, nefondata", întrucât "Codul silvic este, indiscutabil, o lege organică, adoptată în condiţiile art. 74 alin. (1) şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, lucru precizat la finele acelui cod". Totodată, instanţa de judecată apreciază ca "Legea nr. 81/1993 nu poate fi considerată ca neconstitutionala, în privinta ei, într-o serie de aspecte, pronunţându-se deja chiar Curtea Constituţională prin Decizia nr. 2 din 10 ianuarie 1996, decizie definitivă prin nerecurare şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 30 aprilie 1996″. În opinia instanţei, referirile autorului excepţiei la discriminarea, prin art. 97 alin. 1 din Codul silvic, a proprietăţii private sunt inexacte „în raport cu prevederile art. 41 şi 49 din Constituţie şi art. 1, 4, 8, 64 şi următoarele din Legea nr. 26/1996„. De asemenea, instanţa considera ca „sub aspectele invocate nu trebuie omise nici reglementările recente ale Ordonanţei Guvernului nr. 96/1998, aprobată prin Legea nr. 141/1999 şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 24 ianuarie 2000″. În concluzie, instanţa de judecată considera ca „legiuitorul putea stabili un alt mod de calculare a valorii pagubei şi nu cel din art. 97 Cod silvic, asa cum a făcut-o prin ordonanţa menţionată mai sus (volumul de masa lemnoasă extras prin tăiere sau scoatere din rădăcini de arbori şi lastari…), dar un atare procedeu nu este cenzurabil în condiţiile art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată”.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, se considera ca "Dispoziţiile art. 97 alin. 1 şi 3 din Codul silvic prevăd elementele constitutive ale infracţiunilor pe care le reglementează" şi, în plus, "art. 109 din Codul silvic menţionează că lt; lt;Prevederile prezentului titlu se completează cu dispoziţiile Codului penal şi ale Codului de procedura penală gt; gt;". Ca atare, se considera ca, în raport cu aceste prevederi legale, textul de lege criticat prevede "toate condiţiile cerute pentru ca faptele respective sa constituie infracţiuni". Se mai arata ca, într-adevăr, preţul mediu al unui metru cub de masa lemnoasă pe picior este stabilit, potrivit legii, de către autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura, dar aceasta determinare se face în baza unei împuterniciri date prin lege organică, iar evaluarea pagubelor are la baza criterii stabilite de lege (anexa nr. 1 la Legea nr. 81/1993). În legătură cu acest aspect, se face referire la jurisprudenta Curţii Constituţionale, care prin deciziile nr. 27 din 23 februarie 1999 şi nr. 102 din 29 iunie 1999 a statuat ca prevederile art. 97 alin. 1 şi 3 din Codul silvic sunt constituţionale. În ceea ce priveşte invocarea neconstitutionalitatii art. 1, art. 5 şi art. 8 din Legea nr. 81/1993, se arata că nu sunt indicate dispoziţiile constituţionale incalcate, precum şi ca prin Decizia nr. 2 din 10 ianuarie 1996, rămasă definitivă prin nerecurare, Curtea Constituţională a constatat ca prevederile art. 5 din Legea nr. 81/1993 sunt constituţionale numai în măsura în care prin preţ mediu stabilit de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului se înţelege preţul mediu al unui metru cub de masa lemnoasă pe picior, la data constatării faptei, calculat pe baza preţurilor negociate, în condiţiile legii, precizate în actul de stabilire a preţului mediu.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 97 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 26/1996 (Codul silvic), dispoziţii al căror conţinut este următorul: „Taierea sau scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lastari din fondul forestier naţional sau de pe terenurile cu vegetaţie forestieră prevăzute la art. 6, dacă valoarea pagubei este de peste 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masa lemnoasă pe picior sau dacă valoarea pagubei este sub aceasta limita, dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de 2 ani, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă. […]Când fapta a avut ca urmare o paguba în valoare de peste 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masa lemnoasă pe picior, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani."În motivarea acestei excepţii de neconstituţionalitate se invoca încălcarea dispoziţiilor art. 72 alin. (3) lit. f), art. 41 alin. (2) şi (5), art. 49 şi art. 135 alin. (6) din Constituţie, dispoziţii al căror conţinut este următorul:– Art. 72 alin. (3) lit. f): "Prin lege organică se reglementează: […]f) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;"; … – Art. 41 alin. (2) şi (5): "(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.[…](5) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (4) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenta, prin justiţie."; … – Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţi."; … – Art. 135 alin. (6): "Proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă."Examinând susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constata ca acestea sunt neintemeiate şi, în consecinţa, urmează să fie respinse.I. Printr-o primă critica de neconstituţionalitate se arata, în esenta, ca "incriminarea sau dezincriminarea faptelor cuprinse în art. 97 alin. 1 şi 3 din Codul silvic se face prin acte administrative, fie ele normative, contrar dispoziţiilor art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituţia României", dispoziţii potrivit cărora "Prin lege organică se reglementează: […] f) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;".Curtea Constituţională retine ca aceasta critica nu este intemeiata, întrucât, în realitate, dispoziţiile alin. 1 al art. 97 din Codul silvic sunt cele care prevăd elementele constitutive ale infracţiunii şi pedeapsa, iar cele ale alin. 3 din acelaşi articol al Codului silvic reglementează forma agravantă a infracţiunii în funcţie de cuantumul diferit al prejudiciului, astfel ca sunt compatibile cu prevederile art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituţie.Faptul ca evaluarea prejudiciului se face, conform art. 107 din Legea nr. 26/1996 (Codul silvic), prin trimitere la Legea nr. 81/1993 privind determinarea despăgubirilor în cazul unor pagube produse fondului forestier, vegetatiei forestiere din afară fondului forestier situate pe terenurile proprietate publică şi privată şi economiei vânatului, nu este de natura sa ducă la concluzia, susţinută de autorul excepţiei, ca incriminarea se face „prin acte administrative”. Aceasta, chiar dacă art. 5 din Legea nr. 81/1993 prevede că limita valorică a pagubei, în funcţie de care faptele constituie infracţiuni, rezultă din majorarea de 5 ori a preţului mediu al unui metru cub de masa lemnoasă pe picior la data constatării, iar preţul se stabileşte de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului. Curtea retine ca, în temeiul legii, autoritatea administrativă stabileşte doar un preţ care, în condiţiile economiei de piaţa şi ale unei marcate inflatii, este necesar să fie modificat periodic cu o anumită frecventa, modificări pe care însă legea nu le poate asigura. În acest sens, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 27 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 7 iunie 1999, precum şi prin Decizia nr. 102 din 29 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 26 iulie 1999, decizii prin care au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. 1, 2 şi 4 din Legea nr. 26/1996 (Codul silvic), prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie ca şi în cauza de faţa, stabilindu-se ca textele de lege criticate sunt constituţionale.Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţa şi, în consecinţa, sub acest aspect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 26/1996 (Codul silvic) urmează să fie respinsă.II. Cea de-a doua critica de neconstituţionalitate consta în susţinerea potrivit căreia expresia "fără drept" din cuprinsul art. 97 alin. 1 şi 3 din Codul silvic încalcă prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie, care consacra ocrotirea în mod egal a proprietăţii, precum şi dispoziţiile constituţionale ale art. 135 alin. (6) referitoare la inviolabilitatea proprietăţii private. Autorul excepţiei are în vedere împrejurarea ca în cauza arborii ar fi fost taiati pe baza unei înţelegeri cu o persoană care avea calitatea de proprietar al fondului forestier.Examinând aceasta sustinere, Curtea retine ca potrivit art. 41 alin. (1) teza a doua din Constituţie conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, iar conform alin. (6) al aceluiaşi text constituţional, "Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului". În aplicarea acestor dispoziţii constituţionale Codul silvic prevede în titlul III, intitulat "Fondul forestier proprietate privată", reguli stricte cu privire la obligaţiile proprietarului de păduri şi de alte terenuri din fondul forestier proprietate privată (care fac parte din fondul forestier naţional) cu privire la obligaţia de gospodărire în conformitate cu regimul silvic şi cu regulile privind protecţia mediului, la respectarea prevederilor amenajamentelor silvice şi a permanentei pădurii, la obligaţia de a recolta numai arbori marcati de personalul silvic, precum şi alte obligaţii. În consecinţa, utilizarea expresiei "fără drept" din cuprinsul textelor criticate pentru neconstituţionalitate nu este de natura sa conducă la concluzia ca textele legale respective ar contraveni dispoziţiilor art. 41 din Constituţie, ci, dimpotriva, aceasta formulare da expresie legislativă ideii de limitare a dreptului de proprietate în cazul proprietăţii private a persoanelor particulare asupra fondului forestier. În acest sens, sunt edificatoare şi dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 141/1999 şi republicată, în temeiul art. IV din această lege, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 24 ianuarie 2000. Prevederile ordonanţei impun şi alte limitări ale drepturilor proprietarilor persoane fizice, deţinători de păduri, inclusiv prin stabilirea unor infracţiuni ai căror autori pot fi aceştia.Asa fiind, Curtea retine ca dispoziţiile art. 97 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 26/1996 (Codul silvic), prin utilizarea sintagmei „fără drept”, nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 41 alin. (2) şi nici pe cele ale art. 135 alin. (1).În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea prevederilor alin. (5) al art. 41 din Constituţie, conform cărora "Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (4) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenta, prin justiţie", Curtea constituţională constata ca aceste dispoziţii constituţionale, referindu-se la despăgubirile în cazul exproprierilor sau al folosirii subsolului unei proprietăţi imobiliare pentru lucrări de interes general, nu sunt incidente în cauza, astfel ca nici aceasta critica de neconstituţionalitate nu poate fi reţinută.III. Un alt motiv de neconstituţionalitate invocat de autorul excepţiei consta în susţinerea potrivit căreia textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 49 din Constituţie, referitor la "Restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi".Curtea Constituţională constata ca aceasta sustinere nu poate fi primită, întrucât în cazul de faţa nu exista o restrangere a exerciţiului dreptului de proprietate, în sensul prevăzut de art. 49 din Constituţie, invocat ca fiind încălcat, ci este vorba de o limitare realizată în cadrul constituţional prevăzut de art. 41 alin. (1) teza a doua şi alin. (6) din Constituţie, limitare privind însuşi conţinutul dreptului de proprietate privată asupra unor terenuri făcând parte din fondul naţional forestier.IV. În sfârşit, examinând susţinerea potrivit căreia "implicit sunt neconstituţionale şi prevederile art. 1, 5 şi 8 din Legea nr. 81/1993„, în legătură cu dispoziţiile art. 97 alin. 1 şi 3 din Codul silvic, Curtea constata ca, pentru aceleaşi considerente expuse la pct. I, nu pot fi reţinute nici criticile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 8 din Legea nr. 81/1993. Aceasta deoarece textele art. 1 şi 8 din Legea nr. 81/1993 nu au ca obiect reglementarea unor infracţiuni. Astfel, art. 1 din lege prevede că „Pagubele cauzate prin taierea, scoaterea din rădăcini, distrugerea, degradarea sau sustragerea arborilor, puietilor sau lastarilor, produse fondului forestier, vegetatiei forestiere din afară fondului forestier situate pe terenurile proprietate publică şi privată, în cazul în care prejudiciul este produs prin fapte care constituie contravenţii sau infracţiuni, se evalueaza în condiţiile prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege”, iar art. 8 stabileşte ca „Guvernul va actualiza, în raport cu evoluţia preţurilor, valoarea despăgubirilor prevăzute în anexele la prezenta lege”. Rezultă deci ca aceste texte de lege nu contravin dispoziţiilor art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituţie şi, în consecinţa, şi acest motiv de neconstituţionalitate urmează să fie respins.Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 5 din Legea nr. 81/1993, Curtea retine ca acest text de lege a mai fost supus controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 2 din 10 ianuarie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 30 aprilie 1996, a fost admisă, în parte, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 81/1993, privind determinarea despăgubirilor în cazul unor pagube produse fondului forestier, vegetatiei forestiere din afară fondului forestier situate pe terenurile proprietate publică şi privată şi economiei vânatului. Cu acel prilej Curtea a statuat ca „prevederile art. 5 din Legea nr. 81/1993 sunt constituţionale numai în măsura în care prin lt; lt;preţ stabilit de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului gt; gt; se înţelege preţul mediu al unui metru cub de masa lemnoasă pe picior, la data constatării faptei, calculat pe baza preţurilor negociate, în condiţiile legii, precizate în actul de stabilire a preţului mediu”. În considerentele deciziei s-a reţinut ca preţul mediu nu este „un element constitutiv al infracţiunii, ci numai un criteriu pentru determinarea pagubei, în funcţie de care depinde incriminarea”. Totodată, prin Decizia nr. 235 din 20 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 17 aprilie 2000, Curtea Constituţională a reţinut ca, deşi Decizia nr. 2/1996 a fost pronunţată anterior apariţiei Legii nr. 26/1996 (Codul silvic), prin care a fost modificat implicit textul art. 5 din Legea nr. 81/1993 (prin art. 107 al noii legi), „aceasta îşi menţine actualitatea, deoarece dispoziţiile textului de lege criticat au, în continuare, aplicabilitate în ceea ce priveşte determinarea competentei autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura de a stabili criterii şi cuantumuri pentru evaluarea pagubelor cauzate fondului forestier prin infracţiuni (şi contravenţii)”.De asemenea, prin aceeaşi decizie Curtea a reţinut ca "sunt aplicabile dispoziţiile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, care prevăd ca lt; lt;Nu pot face obiectul excepţiei prevederile legale a căror constituţionalitate a fost stabilită potrivit art. 145 alin. (1) din Constituţie sau prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale gt; gt;, precum şi dispoziţiile art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, care stabilesc ca este inadmisibila excepţia contrară prevederilor alin. (3) din acelaşi articol”.Asa fiind, şi în prezenta cauza excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 din Legea nr. 81/1993 urmează să fie respinsă ca inadmisibila.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 26/1996 (Codul silvic), precum şi a prevederilor art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 81/1993 privind determinarea despăgubirilor în cazul unor pagube produse fondului forestier, vegetatiei forestiere din afară fondului forestier situate pe terenurile proprietate publică şi privată şi economiei vânatului, excepţie ridicată de Valer-Vasile Tanalt în Dosarul nr. 386/2000 al Curţii de Apel Targu Mures – Secţia penală.2. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 din Legea nr. 81/1993, excepţie ridicată în acelaşi dosar de către acelaşi autor.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 februarie 2001.PREŞEDINTELE CURŢIICONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește