DECIZIE nr. 33 din 25 ianuarie 2005

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 18/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 164 din 24 februarie 2005
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 674 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorIngrid Alina Tudora – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 674 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Metro Cash amp; Carry România" – S.R.L. din Otopeni în Dosarul nr. 9.871/2003 al Judecătoriei Piteşti.La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, reprezentat prin avocat, şi partea Gabriel Grosu, prin mandatar Tache Grosu, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul părţii Gabriel Grosu solicită amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării.Atât avocatul autorului excepţiei, cât şi reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de amânare.Curtea, deliberând asupra cererii formulate, având în vedere dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, respinge cererea de amânare.Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.Avocatul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia, apreciind că prin textul de lege criticat posesorul tinde să restabilească situaţia de fapt anterioară, fără a se analiza existenţa vreunui drept real asupra bunului. De asemenea, arată că pe calea acţiunii posesorii se analizează numai aparenţa de drept, prin rezervarea fondului dreptului care poate fi dezbătut exclusiv în cadrul acţiunii petitorii, ceea ce duce la prevalenţa unei situaţii de fapt în raport cu situaţia de drept, concretizată în dreptul de proprietate. Astfel, textul de lege criticat asigură protecţia posesiei în detrimentul titularului dreptului de proprietate, care nu-şi poate exhiba titlul decât printr-o acţiune separată, ulterioară admiterii acţiunii posesorii. În această situaţie, avocatul autorului excepţiei consideră necesară rescrierea dispoziţiei legale, astfel încât aceasta să garanteze dreptul de proprietate al titularului.Reprezentantul părţii prezente solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului de proprietate, întrucât admiterea acţiunii posesorii nu are drept consecinţă juridică lipsirea de efecte a titlului de proprietate, ci doar amânarea temporară, sub aspectul posesiei, a valorificării dreptului. Pe de altă parte, împotriva terţului care exercită posesia fără acordul proprietarului, acesta din urmă poate exercită acţiunea în revendicare, apărându-şi în această manieră dreptul.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 7 octombrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 9.871/2003, Judecătoria Piteşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 674 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Metro Cash amp; Carry România" – S.R.L. din Otopeni într-o cauză ce are ca obiect o acţiune posesorie.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) teza întâi şi alin. (2). În acest sens arată că acţiunea posesorie, atâta timp cât poate fi exercitată fără distincţie, împotriva oricărui terţ, inclusiv a titularului dreptului de proprietate, înfrânge principiul garantării proprietăţii, întrucât creează posibilitatea consacrării preeminenţei unei stări de fapt – posesia, chiar şi împotriva adevăratului proprietar. Ca atare, ceea ce se impune este modificarea art. 674 din Codul de procedură civilă, ca efect al constatării neconstituţionalităţii sale, astfel încât protecţia posesiei să fie posibilă, cu excepţia cazului în care pârâtul este titular al dreptului de proprietate, actuala reglementare lipsind de conţinut principiul constituţional al garantării proprietăţii.Judecătoria Piteşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, în acest sens invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 19/2002.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, apreciază că textul legal criticat trebuie privit în contextul întregii reglementări a acţiunilor posesorii, ce constituie o reglementare de tradiţie, concepută de legiuitor ca o modalitate reală de protecţie a drepturilor consacrate constituţional, a drepturilor procesuale ale părţilor şi nicidecum ca un mijloc de îngrădire a acestora. În acest context arată că acţiunea posesorie constituie o expresie clară a înfăptuirii justiţiei, cu respectarea prerogativelor dreptului de proprietate.De altfel, procedura acţiunilor posesorii, ca şi procedura de judecată în ansamblul său, se întemeiază pe prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", lăsând astfel la latitudinea legiuitorului dreptul de a reglementa în aceste domenii. În susţinerea acestui punct de vedere invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, şi anume deciziile nr. 19/2002, respectiv nr. 268/2003.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens consideră ca fiind lipsită de temei critica de neconstituţionalitate, întrucât dispoziţiile legale care stabilesc condiţiile de exercitare a acţiunilor posesorii nu încalcă sub nici un aspect prevederile constituţionale referitoare la garantarea dreptului de proprietate. În susţinerea acestui punct de vedere Avocatul Poporului invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, şi anume deciziile nr. 19/2002, respectiv nr. 268/2003.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 674 din Codul de procedură civilă, dispoziţii care au următorul conţinut:"Cererile privitoare la posesiune vor fi admise numai dacă:1. nu a trecut un an de la tulburare sau deposedare;2. reclamantul dovedeşte că, înainte de această dată, el a posedat cel puţin un an;3. posesiunea lui întruneşte condiţiile cerute de art. 1846 şi 1847 din Codul civil.În cazul când deposedarea sau tulburarea s-a făcut prin violenţă, reclamantul este scutit de a face dovada cerută la punctele 2 şi 3 din acest articol.Cererile posesorii se judecă de urgenţă şi cu precădere.Întâmpinarea nu este obligatorie."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) teza întâi şi alin. (2). Din examinarea notelor scrise ale autorului excepţiei se constată că prevederile constituţionale pretins a fi încălcate sunt, de fapt, cele ale art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi din Constituţie, prevederi care au următoarea redactare:"(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 674 din Codul de procedură civilă au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 19/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 18 aprilie 2002, Decizia nr. 268/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 29 iulie 2003, precum şi prin Decizia nr. 528 din 25 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 19 ianuarie 2005, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiate, excepţii de neconstituţionalitate având acelaşi obiect, statuând că dispoziţiile art. 674 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale.Astfel, prin Decizia nr. 528/2004 Curtea a constatat că acţiunile posesorii – în complângere şi în reintegrare – reglementate de art. 674-676 din Codul de procedură civilă sunt acele acţiuni în justiţie prin care posesorul tinde să restabilească situaţia de fapt existentă anterior tulburării sau deposedării, fără a se pune în discuţie existenţa dreptului de proprietate sau a unui alt drept real asupra bunului. În acest context, justificarea acţiunilor posesorii rezidă în interesul de a reprima orice acte de tulburare a posesiunii ori de deposedare şi de a menţine o stare de fapt preexistentă, independent de sorgintea juridică a acesteia. Raţiunea consacrării acţiunilor posesorii, ca şi perenitatea lor, constă în aceea că, de regulă, posesia, ca situaţie de fapt, dă expresie dreptului de proprietate sau altui drept real a cărui prerogativă o constituie.Sub acest aspect, titularii acestor acţiuni sunt dispensaţi de obligaţia, deosebit de dificilă, de a face dovada dreptului de proprietate ori a altui drept real, pentru a-şi demonstra calitatea procesuală activă în promovarea unor asemenea acţiuni. Pentru raţiuni de ordin pragmatic, constând în asigurarea celerităţii soluţionării litigiilor cu un atare obiect şi evitarea situaţiilor conflictuale prelungite, legiuitorul a înţeles ca în această materie, derogatorie de la dreptul comun, să restrângă obiectul probaţiunii exclusiv la existenţa posesiei ca stare de fapt, fără a se pune problema dovedirii titlului, ce ar fi presupus o veritabilă "probatio diabolica". În ipoteza în care exercitarea posesiei de către altă persoană decât proprietarul este legitimată de existenţa unui drept real în patrimoniul posesorului, orice acţiune a titularului dreptului de proprietate de natură să împiedice exercitarea respectivei posesii se converteşte într-un abuz de drept, posesorul fiind îndreptăţit să se apere pe calea acţiunii posesorii, fără a se putea susţine că pe această cale s-ar consacra preeminenţa unei stări de fapt împotriva adevăratului proprietar, aşa cum pretinde autorul excepţiei.Există însă şi cazuri în care posesia asupra unui lucru nu îşi are temeiul în vreun drept real asupra bunului. Apărarea posesiei ca stare de fapt se impune şi în aceste situaţii, întrucât neglijenţa titularului dreptului de proprietate sau a altui drept real face să se creeze o aparenţă de drept în favoarea posesorului care, potrivit art. 1854 din Codul civil, "este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul". Abia după încetarea tulburării autorul acesteia se va putea adresa justiţiei spre a-şi demonstra drepturile în baza cărora s-a socotit îndreptăţit să îşi însuşească în fapt bunul imobil în litigiu.Deoarece în speţă nu au fost invocate elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele acestor decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 674 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Metro Cash amp; Carry România" – S.R.L. din Otopeni în Dosarul nr. 9.871/2003 al Judecătoriei Piteşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora–––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x