Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 115 din 15 februarie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. 2 şi art. 287 alin. 2 din Codul de procedură penală
Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. 2 şi art. 287 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cătălin Stănescu şi Ferdinant Stănescu în Dosarul nr. 13.937/245/2009 al Judecătoriei Iaşi.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 27 august 2010, pronunţată în Dosarul nr. 13.937/245/2009, Judecătoria Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 67 alin. 2 şi art. 287 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cătălin Stănescu şi Ferdinant Stănescu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 67 alin. 2 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare, precum şi ale art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la drepturile acuzatului de a solicita audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării, deoarece, prin aşa-zisa apreciere a utilităţii probei, instanţa de judecată se antepronunţă cu privire la valoarea acesteia, motiv pentru care admiterea sau respingerea probatoriului devine o simplă formalitate pe baza căreia judecătorul, în lipsa unor argumente solide, dispune aleatoriu.Totodată, art. 67 alin. 2 din Codul de procedură penală intră în contradicţie şi cu art. 287 alin. 2 din acelaşi cod referitoare la îndatoririle instanţei în sensul că prin împiedicarea în acest mod a probaţiunii penale se încalcă şi dreptul la apărare prin încălcarea principiului egalităţii de arme, motiv pentru care inculpaţii nu beneficiază de o apărare efectivă şi de un proces echitabil în lumina art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Judecătoria Iaşi opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 67 alin. 2 cu denumirea marginală Concludenţa şi utilitatea probei şi art. 287 alin. 2 cu denumirea marginală Îndatoririle instanţei de judecată, ambele din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:– Art. 67 alin. 2: "Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă, dacă proba este concludentă şi utilă.";– Art. 287 alin. 2: "Instanţa îşi formează convingerea pe baza probelor administrate în cauză."Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 67 alin. 2 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 1.046 din 13 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 29 noiembrie 2007, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile referitoare la concludenţa şi utilitatea probei sunt conforme cu prevederile constituţionale ale art. 24 alin. (1) referitoare la dreptul la apărare. Astfel, legiuitorul a acordat părţilor dreptul de a propune probe şi a cere administrarea lor. Prin aceasta nu se înţelege însă că se instituie şi obligaţia instanţei de a admite toate probele, deoarece în alin. 2 al art. 67 din Codul de procedură penală se prevede că: „Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă, dacă proba este concludentă şi utilă.”În acelaşi timp, Curtea observă că autorii excepţiei confundă "cererea pentru administrarea unei probe", pe care o poate face oricare dintre părţi, cu "administrarea probei", care se face numai de către instanţa de judecată.În plus, Curtea mai constată că respingerea sau admiterea cererii pentru administrarea unei probe se face numai motivat, situaţie care este de natură să înlăture orice arbitrariu, cu atât mai mult cu cât, în procesul de înfăptuire a justiţiei, instanţele judecătoreşti se subordonează principiului potrivit căruia sunt obligate să administreze toate probele care sunt de natură să conducă la descoperirea adevărului.De asemenea, faptul că instanţa este cea care apreciază cu privire la concludenţa şi utilitatea probelor propuse de părţi nu echivalează cu o antepronunţare şi nu aduce în niciun fel atingere dreptului la un proces echitabil, câtă vreme aceasta are obligaţia, impusă prin dispoziţiile art. 67 alin. 3 din Codul de procedură penală, de a motiva admiterea sau respingerea cererii pentru administrarea unei probe. Această obligaţie constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, permiţând părţii ca, în cunoştinţă de cauză, să îşi exercite drepturile procesuale şi, eventual, să promoveze căile de atac prevăzute de lege, atunci când apreciază că respingerea sau admiterea unei probe s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor legale.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, inclusiv în ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 287 alin. 2 din Codul de procedură penală.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. 2 şi art. 287 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cătălin Stănescu şi Ferdinant Stănescu în Dosarul nr. 13.937/245/2009 al Judecătoriei Iaşi.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru––