DECIZIE nr. 329 din 3 aprilie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 414^2 alin. 3 teza întâi şi art. 461 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorMarinela Mincă – procurorBenke Karoly – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 414^2 alin. 3 teza întâi şi art. 461 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mircea Nicodim Cîmpean Popescu în Dosarul nr. 10.571/3/2006 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, asistat de avocat, procedura de citare fiind legal îndeplinită.Reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia, arătând, în esenţă, că o hotărâre judecătorească pronunţată anterior admiterii unui recurs în interesul legii nu poate fi modificată în sensul stabilit de hotărârea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, chiar dacă aceasta ar fi pentru inculpat o lege penală mai favorabilă.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că recursul în interesul legii vizează interpretarea şi aplicarea unitară a legii, şi nu reformarea hotărârii judecătoreşti. În subsidiar, se mai apreciază că, în măsura în care excepţia vizează interpretarea sau aplicarea legii, aceasta urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 3 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 10.571/3/2006, Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 414^2 alin. 3 şi art. 461 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mircea Nicodim Cîmpean Popescu într-un litigiu având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.În motivarea excepţiei autorul acesteia apreciază că deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul recursului în interesul legii trebuie să îşi găsească aplicabilitatea şi cu privire la hotărârile de condamnare pronunţate anterior admiterii unui asemenea recurs.Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală au ca scop asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legilor penale şi de procedură penală pe întreg teritoriul ţării, fără ca prin dezlegarea dată să se încalce principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Totodată, se arată că este de competenţa legiuitorului să reglementeze în privinţa aplicabilităţii interpretărilor date de instanţa supremă, fără a se încălca astfel prevederile art. 21 din Constituţie.În ceea ce priveşte art. 461 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, se apreciază că acest text nu instituie privilegii sau discriminări şi reprezintă o garanţie a accesului liber la justiţie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, se arată că textele criticate nu instituie privilegii sau discriminări pe criterii arbitrare şi nici nu încalcă accesul liber la justiţie. Se mai consideră că este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a stabili competenţa şi procedura de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susţinerile părţii prezente, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 414^2 alin. 3 şi art. 461 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală. Totuşi, astfel cum rezultă din motivarea excepţiei, Curtea observă că se contestă constituţionalitatea numai a tezei întâi a prevederilor art. 414^2 alin. 3 şi art. 461 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, texte asupra cărora urmează a se pronunţa prin prezenta decizie. Aceste texte legale au următorul cuprins:– Art. 414^2 alin. 3 teza întâi: "Soluţiile se pronunţă numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese.";– Art. 461 alin. 1 lit. d): "Contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: […]d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării." … Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi şi art. 21 privind accesul liber la justiţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:Prevederile art. 414^2 din Codul de procedură penală consacră instituţia recursului în interesul legii, cale extraordinară de atac. Raţiunea instituirii recursului în interesul legii este aceea de a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, şi nu de a se reforma hotărârile judecătoreşti definitive. În acest sens, teza întâi a alin. 3 al art. 414^2 din Codul de procedură penală prevede că soluţiile pronunţate în recursurile în interesul legii nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate.În consecinţă, Curtea reţine că această soluţie legislativă nu încalcă cu nimic prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, aplicându-se tuturor persoanelor, fără privilegii sau discriminări, dar fără a avea efect asupra hotărârilor judecătoreşti anterior pronunţate. Nici accesul liber la justiţie şi nici dreptul la un proces echitabil nu sunt încălcate, având în vedere faptul că deciziile pronunţate ca urmare a formulării unui recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanţele ierarhic inferioare, acestea urmând să ţină seama de ele în judecarea cauzelor aflate pe rolul lor în modul prevăzut de lege.Curtea, prin Decizia nr. 77 din 8 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 23 februarie 2005, a stabilit că dispoziţiile art. 461 din Codul de procedură penală sunt constituţionale, constituind norme de procedură, adoptate conform art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia procedura de judecată este prevăzută numai prin lege. Curtea a reţinut că art. 461 din Codul de procedură penală prevede, limitativ, cazurile în care se poate face contestaţie la executare. Contestaţia la executare este o modalitate de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestaţia la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii. Ca atare, prin dispoziţiile art. 461 din Codul de procedură penală nu se instituie privilegii sau discriminări, fiind aplicabile deopotrivă tuturor subiectelor de drept care se încadrează în situaţia prevăzută de textul legal criticat, fiind în concordanţă cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, care consacră principiul egalităţii în drepturi.Cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut că textul de lege criticat nu îngrădeşte liberul acces la justiţie, întrucât contestaţia la executare reprezintă în sine o garanţie a realizării acestui drept. Stabilirea unor reguli speciale de procedură, precum şi a modalităţilor de exercitare a drepturilor procesuale, cum este şi cea privind cazurile în care se poate face contestaţie la executare, este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale şi nu încalcă liberul acces la justiţie.Soluţia şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 414^2 alin. 3 teza întâi şi art. 461 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mircea Nicodim Cîmpean Popescu în Dosarul nr. 10.571/3/2006 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 aprilie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Benke Karoly________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește