DECIZIE nr. 327 din 27 noiembrie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorGabriela Ghita – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Transcar" – S.R.L. din Sibiu în Dosarul nr. 2.125/2001 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă.La apelul nominal se prezintă partea Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale, reprezentată prin avocat Marin Popa. Lipseşte autorul excepţiei, Societatea Comercială "Transcar" – S.R.L. din Sibiu, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, avocatul părţii Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale solicita respingerea excepţiei ca neîntemeiată, întrucât, în primul rând, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt atributul exclusiv al legiuitorului, accesul la justiţie fiind asigurat în formele prevăzute de lege. În al doilea rând, se apreciază ca în speta este vorba de o chestiune de aplicare a legii, ce nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, iar în al treilea rând, aceasta problema de aplicare a legii este rezolvată de prevederile art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă şi ale art. II alin. (3) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 290/2000, care stabilesc principiul conform căruia hotărârile judecătoreşti, în ceea ce priveşte condiţiile de fond şi de forma, precum şi efectele lor sunt supuse legii în vigoare la data pronunţării. În final se apreciază ca excepţia a fost ridicată doar în scopul tergiversarii soluţionării cauzei.Reprezentantul Ministerului Public apreciază excepţia ridicată ca nefondata, întrucât interpretarea şi aplicarea legilor intră în competenţa instanţelor de drept comun, iar nu în cea a Curţii Constituţionale. Totodată, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 290/2000, hotărârile pronunţate sub imperiul legii anterioare vor fi supuse acelor dispoziţii. În ceea ce priveşte accesul la justiţie, considera că nu este îngrădit, întrucât competenţa şi procedura de judecată se stabilesc prin lege, conform art. 125 alin. (3) din Constituţie. În concluzie, se solicita respingerea excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 7 mai 2001, pronunţată în Dosarul nr. 2.125/2001, Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 306 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Transcar" – S.R.L. din Sibiu într-o cauza civilă având ca obiect recursul introdus de autorul excepţiei împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea de anulare a hotărârii adunării generale a Asociaţiei Române pentru Transporturi Rutiere Internaţionale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia invoca încălcarea dispoziţiilor art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie. Se susţine ca la data pronunţării hotărârii primei instanţe era în vigoare art. 261 din Codul de procedură civilă, în forma modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 13/1998, care prevedea ca hotărârea trebuie să cuprindă numai dispozitivul, iar nu şi considerentele, fapt respectat de instanţa de judecată în momentul comunicării hotărârii – 19 ianuarie 2001. Conform susţinerilor autorului excepţiei, pe data de 29 decembrie 2000 a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 290/2000, care a abrogat Ordonanţa Guvernului nr. 13/1998, iar prin art. II alin. (3) a conferit „puteri ultraactive” acestei din urma ordonanţe numai în ceea ce priveşte redactarea şi comunicarea hotărârii de către instanţa de judecată, lucru care a fost îndeplinit întocmai de instanţa de fond. Autorul excepţiei considera ca la data comunicării hotărârii (19 ianuarie 2001) a fost în imposibilitate de a motiva recursul, întrucât hotărârea nu conţinea considerentele, iar la data când acestea i-au fost comunicate (12 februarie 2001) nu avea obligaţia sa motiveze recursul în termen de 15 zile, întrucât Ordonanţa Guvernului nr. 13/1998 era abrogată. În consecinţa, se considera ca prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 290/2000 a fost creat un conflict al legilor în timp, ceea ce a făcut ca dispoziţiile art. 306, 303 şi 301 din Codul de procedură civilă sa devină neconstituţionale, nemaifiind în consonanta cu dispoziţiile art. 21 din Constituţie privind liberul acces la justiţie.Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este nefondata, întrucât stabilirea unui termen pentru motivarea recursului nu are semnificatia îngrădirii accesului liber la justiţie, ci prin aceasta se da conţinut principiului formalismului, "ceea ce înseamnă ca în cadrul procesului actele de procedura pe care le fac participanţii la proces trebuie îndeplinite în anumite termene procedurale".Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata, insusindu-şi motivarea cuprinsă în opinia instanţei. Se mai adauga precizarea ca dispoziţiile art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr.138/2000, au preluat principiul ca hotărârile pronunţate sub imperiul unei legi rămân supuse dispoziţiilor acesteia în ceea ce priveşte căile de atac şi termenele.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere exprimat de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.În legătură cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, deşi instanţa de judecată, în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, a reţinut ca sunt criticate dispoziţiile art. 306 din Codul de procedură civilă, în realitate, din analiza conţinutului notelor scrise ale autorului excepţiei rezultă ca este avut în vedere doar alin. 1 al acestui articol, care reglementează nulitatea recursului, ca sancţiune a nemotivarii acestuia în termenul legal. În consecinţa, Curtea urmează a se pronunţa numai asupra dispoziţiilor art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, dispoziţii care au următorul cuprins: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. 2." În motivarea excepţiei autorul acesteia a invocat încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21, prevederi conform cărora "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept". … Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile legale incidente în materia comunicării hotărârilor judecătoreşti, precum şi a exercitării căilor de atac împotriva acestora au suferit în timp unele modificări. Astfel, conform modificării Codului de procedura civilă prin Ordonanţa Guvernului nr. 13/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 30 ianuarie 1998, hotărârea ce se comunică părţilor nu conţinea considerentele, iar partea nemultumita putea exercita calea de atac a recursului în termen de 15 zile (art. 301). După exercitarea recursului părţii îi erau comunicate considerentele, pentru a avea la dispoziţie un alt termen, distinct, de 15 zile, pentru motivarea caii de atac (art. 303 alin. 1). Prin dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 290/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 29 decembrie 2000, a fost abrogată Ordonanţa Guvernului nr. 13/1998, redevenind aplicabile prevederile Codului de procedura civilă, în forma anterioară modificării, iar în alin. (3) al acestui articol s-a stabilit ca „Hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în ceea ce priveşte redactarea şi comunicarea acestora, rămân supuse dispoziţiilor legale aplicabile la data pronunţării lor”. Rezultă ca legiuitorul a consacrat expres principiul potrivit căruia hotărârile judecătoreşti sunt supuse legii în vigoare la data pronunţării lor, în ceea ce priveşte condiţiile de fond şi de forma. Pe cale de consecinţa logica, căile de atac, termenele de exercitare şi consecinţele nerespectării acestora sunt supuse aceleiaşi legi, întrucât depind în mod necesar de modul de redactare şi comunicare a hotărârilor ce constituie obiectul căilor de atac. De altfel, existenta acestui principiu a fost consacrată şi în jurisprudenta Curţii Constituţionale, concretizata prin Decizia nr. 9 din 7 martie 1994, rămasă definitivă prin Decizia nr. 94 din 21 octombrie 1994, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 25 noiembrie 1994.Rezultă de aici ca este inexactă susţinerea autorului excepţiei, conform căreia conflictul de legi ar fi dus la imposibilitatea obiectivă de motivare a recursului şi astfel sancţiunea prevăzută de art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă ar duce la îngrădirea accesului la justiţie. Oricum, conflictul de legi intră în competenţa instanţei de fond, urmând a fi rezolvat potrivit principiului mai sus menţionat. Acest principiu este acum consacrat legislativ, cu titlu general, şi prin dispoziţiile art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă, asa cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000.Asa fiind, sancţiunea nulităţii recursului, prevăzută de art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, nu ingradeste în nici un fel accesul la justiţie prevăzut la art. 21 din Constituţie, ci reprezintă o concretizare a prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege". În consecinţa, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Transcar" – S.R.L. din Sibiu în Dosarul nr. 2.125/2001 al Tribunalului Bucureşti Secţia a III-a civilă.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu────────────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește