DECIZIE nr. 326 din 14 iunie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005



Ioan Vida – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorFlorentina Baltă – procurorBenke Karoly – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 41/1997 privind aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Termoelectrica” – S.A. Bucureşti în Dosarul nr. 4.084/2004 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a comercială.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 9 iunie 2005, fiind consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispoziţiile art. 57 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 14 iunie 2005.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 8 februarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 4.084/2004, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 41/1997 privind aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Termoelectrica” – S.A. Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni prin care se solicită obligarea autorului excepţiei la plata penalităţilor pentru executarea cu întârziere a plăţii unor prestaţii de transport.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că este neconstituţional textul "art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 41/1997 […] prin care s-a aprobat Regulamentul de transport pe căile ferate din România, regulament care, prin prevederile art. 93.1, coroborate cu art. 87.1 şi art. 87.2, este contrar normelor constituţionale”, întrucât creează „un privilegiu nepermis” operatorului de transport feroviar. Se susţine în acest sens că, potrivit reglementărilor legale criticate, „termenul de acţiune al căii ferate [contra beneficiarilor transportului efectuat] este de 3 ani, în timp ce termenul de prescripţie a dreptului la acţiune […] contra căii ferate este de 1 an”. Tot astfel, autorul excepţiei arată că art. 58 din Convenţia cu privire la transporturile internaţionale feroviare prevede că „termenul de introducere a acţiunilor judecătoreşti împotriva căii ferate, cât şi acţiunile acesteia împotriva expeditorilor şi destinatarilor este de un an”. În consecinţă, se apreciază că „atât reclamanta, cât şi pârâta sunt persoane juridice de drept privat român şi trebuie să se bucure de o protecţie egală din partea legii şi sub aspectul termenului special de prescripţie a dreptului la acţiune”. Totodată, se consideră că, în conformitate cu „principiul simetriei obligaţiilor şi din raţiuni de egalitate de tratament juridic […], termenul special de prescripţie a dreptului de acţiune de 1 an izvorât din contractul de transport trebuie să fie aplicabil şi acţiunilor căii ferate contra expeditorului/destinatarului/ beneficiarului”. În consecinţă, se consideră a fi încălcate prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 44 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, se mai susţine că textul criticat încalcă dispoziţiile art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 26 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului.Totodată, în susţinerea excepţiei autorul acesteia invocă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994 prin care s-a stabilit că "liberul acces la justiţie se realizează numai în respectul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, astfel încât orice excludere care ar avea semnificaţia încălcării egalităţii de tratament juridic este neconstituţională".Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a comercială consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestei opinii instanţa arată că "instituţia prescripţiei dreptului la acţiune şi termenele în raport cu care se calculează aceasta nu poate fi considerată o încălcare a accesului liber la justiţie, ci o expresie a ordinii de drept care presupune finalizarea raporturilor juridice dintre părţi într-un termen rezonabil".Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se arată că instituirea unui termen de prescripţie special, derogatoriu de la dreptul comun în materia prescripţiei extinctive, este un atribut al legiuitorului şi nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) şi ale art. 44 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, se consideră că instituirea unui asemenea termen este "determinată de necesitatea finalizării, cu celeritate, a anumitor situaţii juridice [şi] constituie o expresie a ordinii de drept, care presupune tranşarea raporturilor juridice într-un termen rezonabil".Totodată, se arată că un asemenea termen special de prescripţie a fost prevăzut datorită "specificului normelor cu privire la drepturile, obligaţiile şi răspunderile administratorului şi gestionarilor infrastructurii feroviare, ale operatorilor de transport feroviar şi ale beneficiarilor transporturilor efectuate pe căile ferate din România".Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât instituirea unui termen de prescripţie special "nu reprezintă o încălcare a Constituţiei, ci o normă specială care derogă de la cea generală în materia prescripţiei extinctive". Totodată, Guvernul apreciază că "aplicarea principiului simetriei [în cauza de faţă] nu are nici un argument valid care ar putea să o facă aplicabilă în contextul dat".Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este inadmisibilă, întrucât dispoziţiile legale criticate au fost abrogate prin art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005 pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România. În consecinţă, se consideră că, „în condiţiile în care textul de lege criticat pentru neconstituţionalitate a fost abrogat, sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra excepţiilor de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţii legale în vigoare”. Totodată, în acest sens sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 44 din 23 martie 1999 şi nr. 331 din 3 decembrie 2002.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 41/1997 privind aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 29 august 1997. Curtea observă că în realitate, aşa cum rezultă din motivarea excepţiei, autorul acesteia contestă constituţionalitatea dispoziţiilor art. 93.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, astfel cum a fost aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 41/1997.Anterior sesizării Curţii Constituţionale, Ordonanţa Guvernului nr. 41/1997 a fost abrogată prin dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005 pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 31 ianuarie 2005. Curtea reţine însă că soluţia legislativă iniţială, cuprinsă în art. 93.1 din regulament, a fost conservată şi preluată de dispoziţiile art. 69.1 din regulamentul aprobat prin aceasta din urmă ordonanţă. În consecinţă, potrivit jurisprudenţei sale, prin prezenta decizie Curtea urmează a se pronunţa cu privire la constituţionalitatea acestui text legal, care are următorul cuprins: „69.1. Acţiunea izvorâtă din contractul de transport se prescrie în termen de un an.”Textele constituţionale expres invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 alin. (1) şi (2), precum şi cele ale art. 44 alin. (2). Curtea reţine că, deşi autorul excepţiei invocă în susţinerea acesteia textul întreg al art. 44 alin. (2) din Constituţie, în realitate din motivarea formulată rezultă că acesta se referă numai la teza întâi a textului. De asemenea, Curtea observă că autorul excepţiei face referire în susţinerea excepţiei şi la principiul liberului acces la justiţie, astfel încât Curtea urmează a reţine în analiza sa ca fiind invocate în susţinerea criticii de neconstituţionalitate şi dispoziţiile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie.Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei au următorul cuprins:– Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege."; … – Art. 21 alin. (1)-(3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. … (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."; … – Art. 44 alin. (2) teza întâi: "Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular."Totodată, Curtea constată că, astfel cum rezultă din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în susţinerea acesteia sunt invocate şi prevederile art. 7 teza întâi din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ale art. 26 teza întâi din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, şi ale art. 58 pct. 1 teza întâi din Apendicele B la Convenţia cu privire la transporturile internaţionale feroviare din 9 mai 1980, ratificată prin Decretul nr. 100/1983, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 23 din 1 aprilie 1983, aceste texte având următorul cuprins:– Art. 7 teza întâi din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: "Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au, fără nici o deosebire, dreptul la o egală protecţie a legii.";– Art. 26 teza întâi din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului: "Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egală din partea legii.";– Art. 58 pct. 1 teza întâi din Apendicele B la Convenţia cu privire la transporturile internaţionale feroviare: "Acţiunea izvorâtă din contractul de transport se prescrie prin trecerea unui an."Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:În esenţă, autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate instituie un termen special de prescripţie a dreptului la acţiune în favoarea operatorului de transport feroviar, ceea ce este de natură a încălca principiile egalităţii, liberului acces la justiţie şi garantării proprietăţii private.Curtea reţine că, în sine, textul legal criticat nu conţine măsuri de natură a încălca dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, acesta prevăzând doar că acţiunea izvorâtă din contractul de transport se prescrie în termen de un an, text care, de altfel, preia în mod identic prevederile art. 58 pct. 1 teza întâi din Apendicele B la Convenţia cu privire la transporturile internaţionale feroviare din 9 mai 1980.Curtea constată însă că invocarea de către autorul excepţiei a unei anumite practici contradictorii a instanţelor judecătoreşti cu privire la aplicarea textului art. 69.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România nu este relevantă sub aspectul controlului de constituţionalitate. Aceasta deoarece, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional realizează un „control de constituţionalitate a legilor şi altor acte normative” şi, în consecinţă, nu poate controla interpretarea şi aplicarea dată de instanţele judecătoreşti textelor de lege. Curtea reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (3) din Constituţie, „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale”, ceea ce, coroborat cu prevederile art. 329 din Codul de procedură civilă, referitoare la recursul în interesul legii, nu poate duce decât la concluzia că este de competenţa exclusivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti.Curtea constată că dispoziţiile art. 69.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005, nu încalcă prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie, întrucât stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiţie şi la un proces echitabil. În acest sens, prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, s-a statuat că judecătorul „«spune dreptul» […], dar numai în formele şi în condiţiile procedurale instituite de lege. Pe cale de consecinţă, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege”.De altfel, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la justiţie nu este absolut, "ci este un drept ce poate fi supus unor limitări aduse implicit, cu excepţia restrângerilor care aduc atingere chiar substanţei dreptului". În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în cauzele Golder împotriva Regatului Unit, 1975, Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit, 1995, Stubbings şi alţii împotriva Regatului Unit, 1996, precum şi Z. şi alţii împotriva Regatului Unit, 2001.În legătură cu susţinerile referitoare la îngrădirea accesului liber la justiţie prin instituirea termenelor de prescripţie, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 427 din 18 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003. Prin această decizie s-a statuat că „instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care îşi produce efectele aceasta nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiţie, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestui drept constituţional, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile”. În cauză, de altfel, aşa cum se arată în punctul de vedere comunicat de preşedintele Camerei Deputaţilor, Curtea observă că instituirea termenului de prescripţie special de un an se impune datorită specificului drepturilor, obligaţiilor şi răspunderilor ce revin administratorului şi gestionarilor infrastructurii feroviare, operatorilor de transport feroviar, precum şi beneficiarilor transporturilor efectuate pe căile ferate din România.În consecinţă, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate, deşi stabilesc un termen de prescripţie mai scurt decât cel general pentru introducerea acţiunii în justiţie, nu aduc atingere înseşi existenţei dreptului şi urmăresc un scop vădit legitim.În ceea ce priveşte susţinerea că dispoziţiile legale ar încălca prevederile art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie, privind garantarea dreptului de proprietate, Curtea reţine că aceste dispoziţii constituţionale nu au incidenţă în cauză.Totodată, Curtea constată că nu este întemeiată nici susţinerea încălcării prevederilor art. 58 pct. 1 teza întâi din Apendicele B la Convenţia cu privire la transporturile internaţionale feroviare din 9 mai 1980, întrucât dispoziţia legală criticată preia în mod identic textul convenţiei invocate.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Termoelectrica” – S.A. Bucureşti în Dosarul nr. 4.084/2004 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Benke Karoly–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește