DECIZIE nr. 325 din 14 iunie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II alin. (1), (3) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 72/2004 pentru modificarea art. 39 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului



Ioan Vida – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorFlorentina Baltă – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistent şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei Guvernului nr. 72/2004 pentru modificarea art. 39 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Academia Caţavencu” – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.495/2004 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 9 iunie 2005 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 14 iunie 2005.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 10 ianuarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 4.495/2004, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei Guvernului nr. 72/2004 pentru modificarea art. 39 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Academia Caţavencu” – S.A. din Bucureşti într-o cauză de contencios administrativ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale: art. 40 alin. (1), referitor la dreptul de asociere ce implică "şi dreptul de a opta pentru un anumit nume comercial, care este parte componentă a patrimoniului", prin aceea că potrivit principiului simetriei juridice reţinut în această materie de doctrină, cel ce a stabilit denumirea persoanei juridice tot acela o poate schimba; art. 44 alin. (1) şi art. 136 alin. (5), întrucât, conform doctrinei, "firma", alături de celelalte elemente ale fondului de comerţ (emblema, clientela şi vadul comercial), reprezintă un element activ din patrimoniul comerciantului, astfel că din reglementarea criticată reiese intenţia legiuitorului de a transfera denumirile "academic-ştiinţific" şi "academie" în patrimoniul exclusiv al statului, măsură ce "echivalează cu un act de expropriere a unui bun incorporabil, parte a fondului de comerţ"; art. 15 alin. (2), deoarece Ordonanţa Guvernului nr. 72/2004 înţelege să „reconfigureze situaţii juridice anterioare”; art. 45, „ca o consecinţă a celor de mai sus”. Se invocă şi încălcarea art. 1 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, precum şi art. 38 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi persoanele juridice.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, "întrucât reclamanta nu deţine exclusivitate asupra firmei, iar legiuitorul poate introduce restricţii sau interziceri asupra înscrierii unei firme". Cât priveşte invocarea încălcării art. 15 alin. (2) din Constituţie, consideră că "nu este afectată înscrierea firmei până la apariţia actului normativ, iar teoria «dreptului câştigat» printr-o lege anterioară nu are legătură cu principiul neretroactivităţii legii".În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia ridicată nu este întemeiată. Mai întâi, remarcă faptul că "reclamanta nu a circumscris obiectul criticii de neconstituţionalitate, apreciind că Ordonanţa Guvernului nr. 72/2004, în integralitatea sa, este contrară prevederilor constituţionale ce garantează neretroactivitatea legii, libertatea de asociere, dreptul de proprietate privată şi libertatea economică”. Guvernul, în realitate, consideră că obiectul excepţiei îl constituie „prevederile art. II din Ordonanţă”. În continuare, cu privire la susţinerile referitoare la încălcarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în interpretarea noţiunii de „retroactivitate a legii”, arată că „prin stabilirea în sarcina persoanelor juridice a căror firmă conţine unul dintre termenii «ştiinţific», «academie», «academic», «universitate», «universitar» şi alte denumiri asemănătoare acestora, de natură să sugereze sau să imprime persoanei juridice respective caracterul de instituţie publică ori de interes public, a obligaţiei de modificare a denumirii, în mod corespunzător, într-un termen dat, nu se aduce atingere unui drept constituit sub imperiul unei legi anterioare, ci se modifică regimul juridic al acestui drept, exercitarea sa fiind condiţionată de solicitarea/obţinerea acordului instituţiei abilitate de lege şi, în cazul neobţinerii acordului, de modificarea firmei”. Guvernul menţionează, în sprijinul acestui punct de vedere, deciziile Curţii Constituţionale nr. 3 din 2 februarie 1993, nr. 5 din 23 februarie 1993 şi nr. 294 din 6 iulie 2004. În legătură cu susţinerile privind neconstituţionalitatea art. II alin. (1) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 72/2004, în raport cu art. 44 şi 136 din Constituţie, arată că prevederile de lege criticate nu sunt contrare acestor dispoziţii „întrucât, prin impunerea modificării firmei în sensul excluderii termenilor enunţaţi anterior, nu se aduce atingere existenţei persoanei juridice, ci se stabilesc doar condiţii cu privire la derularea activităţii acesteia”, iar „restrângerile aduse dreptului de proprietate al debitorului prin fixarea de noi condiţii de exercitare a activităţii (modificarea firmei) sunt justificate de necesitatea apărării interesului general al societăţii de a nu denatura conotaţia unor termeni ce reprezintă simboluri ale fiinţei naţionale şi ale valorilor acesteia”. Guvernul mai arată că stabilirea unui „raport de proporţionalitate între obiectivul de interes general urmărit şi nivelul limitării aduse” trebuie realizată „în concreto, simpla existenţă a legii neavând ca efect încălcarea acestui drept şi implicit neconformitatea cu norma constituţională”. În finalul acestui punct de vedere se apreciază că principiul liberului acces la o activitate economică, statuat de art. 45 din Constituţie, nu intră în contradicţie cu exercitarea de către stat a dreptului său de a reglementa regimul de înmatriculare a comercianţilor, iar dispoziţiile constituţionale ale art. 40 nu sunt incidente în cauză.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 72/2004 sunt constituţionale. Instituirea obligaţiei persoanelor juridice de a solicita acordul autorităţii competente pentru folosirea denumirii firmei lor şi, în caz contrar, sancţionarea acestora nu încalcă dreptul de proprietate şi nici nu echivalează cu o expropriere, ci reprezintă consecinţa încălcării unor dispoziţii legale, ceea ce este în deplin acord cu prevederile art. 53 din Constituţie. Nu se poate reţine că dispoziţiile de lege criticate aduc atingere art. 45 din Constituţie, întrucât, potrivit acestui text, accesul liber al persoanei la o activitate economică şi libera iniţiativă se exercită în condiţiile legii. Apreciază că din formularea textelor de lege ce fac obiectul controlului de constituţionalitate rezultă că acestea se aplică pentru viitor, de la data intrării lor în vigoare, şi nu produc efecte retroactive. Consideră că prevederile art. 40 alin. (1) din Constituţie nu sunt relevante în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de autorul ei, precum şi aşa cum rezultă din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 72/2004 pentru modificarea art. 39 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului.În opinia autorului excepţiei ordonanţa criticată contravine, în ordinea invocării lor, prevederilor constituţionale ale: art. 40 alin. (1) – "Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere", art. 44 alin. (1) – "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege", art. 136 alin. (5) – "Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice", art. 15 alin. (2) "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile" şi art. 45 – "Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate".De asemenea, se invocă încălcarea art. 1 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, art. 38 din Decretul nr. 31/1954 cu privire la persoanele fizice şi persoanele juridice şi art. 30 alin. 1 şi art. 42 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului.Din examinarea criticilor formulate în legătură cu Ordonanţa Guvernului nr. 72/2004, constând, în esenţă, în susţinerea că „obligaţia instituită de Ordonanţa Guvernului nr. 72/2004 în sensul schimbării în termen de trei luni de la apariţia acesteia a denumirii pe care o avem deja înregistrată la Registrul comerţului, aceea de Societatea Comercială «Academia Caţavencu»”, rezultă că, în realitate, excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect art. II alin. (1), (3) şi (4) din ordonanţă, aşa încât, în prezenta cauză, doar aceste din urmă dispoziţii vor face obiectul controlului de constituţionalitate.Art. II alin. (1) [astfel cum a fost modificat prin art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2005], alin. (3) şi (4) [astfel cum au fost modificate prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 519/2004 privind aprobarea ordonanţei], din Ordonanţa Guvernului nr. 72/2004 prevede:"(1) În cazul firmelor înmatriculate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 183/2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2003 pentru completarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, persoanele juridice deţinătoare ale acestora sunt obligate să solicite acordul autorităţii competente pentru folosirea denumirii, în condiţiile legii, în termen de maximum 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe. […];(3) În cazul în care firma conţine cuvintele: «ştiinţific», «academie», «academic», «universitate», «universitar», «şcoală», «şcolar» sau derivatele acestora, persoana juridică este obligată să îşi modifice în mod corespunzător denumirea firmei, în termen de maximum 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe. … (4) În cazul în care autoritatea competentă refuză eliberarea acordului prevăzut la alin. (1), persoana juridică este obligată să îşi modifice în mod corespunzător denumirea firmei, în termen de maximum 3 luni de la data la care refuzul de emitere a acordului rămâne irevocabil, prin epuizarea căilor de atac prevăzute de lege." … Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională reţine:O primă critică se întemeiază pe încălcarea art. 40 alin. (1) din Constituţie, referitor la dreptul de asociere, a art. 1 din Legea nr. 31/1990 şi a art. 38 din Decretul nr. 31/1954, precum şi a principiului simetriei juridice. Analizând dispoziţiile menţionate, Curtea constată că art. 40 din Constituţie nu este incident în cauză, întrucât priveşte „Dreptul de asociere”, că principiul simetriei juridice nu este un principiu constituţional, precum şi că exercitarea controlului de constituţionalitate se realizează doar prin raportare la texte din Constituţie, nu şi prin raportare la prevederi din alte acte normative. Aşa fiind, aceste susţineri sunt neîntemeiate şi urmează a fi respinse.O altă critică de neconstituţionalitate constă în susţinerea potrivit căreia Ordonanţa Guvernului nr. 72/2004 înţelege să „reconfigureze situaţii juridice anterioare”, ceea ce, în opinia autorului excepţiei, contravine art. 15 alin. (2) din Constituţie, referitor la neretroactivitatea legii. într-adevăr, art. II alin. (3) din ordonanţă stabileşte pentru persoana juridică obligaţia modificării în mod corespunzător a denumirii firmei în cazul în care aceasta conţine cuvintele menţionate în text, într-un termen de maximum 3 luni de la data intrării în vigoare a ordonanţei. Aşadar, Curtea constată că aceste dispoziţii nu au caracter retroactiv, ci dau expresie principiului aplicării legii noi referitoare la schimbarea unei situaţii juridice pentru viitor. De altfel, de exemplu, prin Decizia nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004, Curtea Constituţională a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”. Astfel, textul de lege criticat se aplică de la data intrării sale în vigoare, legiuitorul instituind prin alin. (1) al art. II din ordonanţă, în redactarea modificată prin art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2005 pentru stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administraţiei publice centrale, termenul de 9 luni înăuntrul căruia persoanele juridice care intră sub incidenţa reglementării să poată face demersurile necesare obţinerii acordului autorităţii competente prevăzute de alin. (3) al art. 39 din Legea nr. 26/1990. Acesta este şi sensul în care Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 188 din 31 martie 2005, cu prilejul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I şi art. II alin. (1), (5), (6) şi (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 72/2004, cu modificările ulterioare, într-o cauză în care, ca şi în prezentul dosar, s-a invocat încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, cu o motivare asemănătoare.Potrivit altor susţineri de neconstituţionalitate, reglementarea criticată "atentează la patrimoniul firmei noastre şi în chip evident la dreptul de proprietate asupra acestuia", întrucât, conform doctrinei, "firma", alături de celelalte elemente ale fondului de comerţ (emblema, clientela şi vadul comercial), reprezintă un element activ din patrimoniul comerciantului, iar intenţia legiuitorului de a transfera denumirile "academic-ştiinţific" şi "academie" în patrimoniul exclusiv al statului "echivalează cu un act de expropriere a unui bun incorporabil, parte a fondului de comerţ". În consecinţă, se consideră că, deoarece "în exercitarea comerţului firma devine un element de atragere a clientelei şi sub acest aspect dobândeşte o valoare economică", art. II alin. (1), (3) şi (4) din ordonanţă încalcă prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1), referitoare la garantarea dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului, ale căror conţinut şi limite sunt stabilite prin lege, precum şi ale art. 136 alin. (5), care consacră inviolabilitatea proprietăţii private, în condiţiile legii.Examinând aceste susţineri, Curtea reţine că, având în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte", prevederile art. 44 alin. (1) şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie trebuie interpretate şi aplicate în concordanţă cu art. 1 alin. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care are următorul cuprins: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional."Curtea Constituţională constată că respectarea dreptului de proprietate priveşte orice drepturi patrimoniale, întrucât, sub acest aspect, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunile de "bunuri" şi "proprietate" au un sens care "nu este limitat la dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale […], anumite alte drepturi şi interese patrimoniale pot, de asemenea, constitui «drept de proprietate» şi deci «bunuri», în sensul acestei dispoziţii" (Cauza "Beyler împotriva Italiei", 2000). De asemenea, sub acelaşi aspect, în cazul "Van Marle şi alţii împotriva Olandei", 1986, având ca obiect contestaţiile formulate de reclamanţi împotriva deciziilor prin care li s-au respins cererile de înmatriculare ca experţi contabili autorizaţi, cu motivarea că aceste decizii le-au diminuat veniturile şi valoarea întreprinderilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că "într-adevăr clientela se analizează ca o valoare patrimonială, deci ca un bun în sensul primei fraze a art. 1, text care devine aplicabil în speţă". În aceeaşi cauză Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că "refuzul înmatriculării a alterat profund condiţiile activităţii profesionale a petiţionarilor şi a antrenat o diminuare a veniturilor lor, a valorii clientelei şi, mai general, a întreprinderii acestora. Deci, a existat o ingerinţă în dreptul lor la respectul bunurilor. Totuşi, aceasta s-a arătat a fi justificată, căci legea urmărea un scop de interes general, iar un echilibru just între mijloacele utilizate şi scopul vizat erau asigurate îndeosebi prin existenţa unui regim tranzitoriu. Curtea a tras astfel concluzia absenţei încălcării art. 1 al Protocolului." Aşadar, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, din care menţionăm, de exemplu, şi Cazul Raimondo împotriva Italiei, 1994, precum şi Cazul Marckx împotriva Belgiei, 1979, o ingerinţă a autorităţii privind respectul proprietăţii poate exista dacă este justificată de o cauză de interes general, în condiţiile prevăzute de lege şi având în vedere criteriul proporţionalităţii. În prezenta cauză exigenţele menţionate sunt respectate. Astfel, prevederile criticate, cuprinse în art. II alin. (1), (3) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 72/2004, aprobată prin Legea nr. 519/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.109/2004, cu modificările ulterioare, sunt aplicabile numai acelor firme care conţin cuvintele sau sintagmele menţionate de dispoziţiile de lege şi care sunt de natură să creeze confuzie cu denumirea unei instituţii publice ori de interes public. Printr-o normă imperativă legiuitorul poate da prioritate interesului public. Numele de „Academie” este rezervat, în general, instituţiilor de consacrare ştiinţifică şi culturală. Acest termen nu poate fi legat decât de o activitate cultural-ştiinţifică de înalt nivel, de cercetare sau de instruire. În vederea apărării interesului general, legiuitorul a instituit o interdicţie absolută în domeniu, aşa cum rezultă din art. 39 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 72/2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 519/2004. Firmele înmatriculate, vizate de textul criticat, sunt obligate să îşi modifice în mod corespunzător denumirea într-un termen de maximum 3 luni de la data la care refuzul de emitere a acordului pentru folosirea în continuare a denumirii rămâne irevocabil, prin epuizarea căilor de atac prevăzute de lege şi doar ulterior acestui moment sunt aplicate sancţiunile prevăzute de art. II alin. (5) din ordonanţă, constând în amendă şi dizolvarea de drept a persoanei juridice, urmată de lichidare, precum şi radierea din registrul comerţului, în condiţiile legii. Aşa fiind, Curtea nu poate reţine că prin prevederile de lege ce fac obiectul controlului de constituţionalitate sunt încălcate dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie.Condiţiile impuse prin lege în ceea ce priveşte denumirea persoanei juridice nu aduc atingere dreptului acesteia privind liberul acces la o activitate economică, precum şi la libera iniţiativă în exercitarea ei. În concluzie, Curtea nu poate reţine, aşa cum susţine autorul excepţiei, încălcarea prevederilor art. 45 din Constituţie.Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II alin. (1), (3) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 72/2004 pentru modificarea art. 39 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Academia Caţavencu” – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.495/2004 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent şef,Gabriela Dragomirescu____________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește