DECIZIE nr. 324 din 29 martie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal



Ion Predescu – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorIon Tiucă – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Panitin” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.233/35/2006 al Curţii de Apel Oradea – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 14 decembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 3.233/35/2006, Curtea de Apel Oradea – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Panitin” – S.R.L. din Bucureşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că, potrivit prevederilor art. 249 alin. (1) din Codul fiscal, orice persoană fizică sau juridică, care are în proprietate o clădire, datorează anual impozit pentru acea clădire. Însă în alin. (3) al aceluiaşi articol legiuitorul creează statului şi unităţilor administrativ-teritoriale, care au calitatea de proprietari ai unor clădiri, o poziţie privilegiată faţă de cea a celorlalte persoane de drept privat aflate în situaţie identică, transferând obligaţia de plată a impozitului în sarcina concesionarilor, locatarilor sau titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz. Mai mult, aceştia din urmă suportă o dublă obligaţie de plată, aceea a redevenţei sau chiriei şi aceea a impozitului, exclusiv în considerarea calităţii de proprietar a statului asupra clădirii. O astfel de împovărare apare ca injustă şi, prin urmare, neconstituţională, contravenind prevederilor art. 44 alin. (2) şi (7) din Legea fundamentală.Curtea de Apel Oradea – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind întemeiată, întrucât creează o poziţie privilegiată în favoarea statului şi a unităţilor administrative, cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (2) şi (7).În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că aspectele invocate de autorul excepţiei reprezintă chestiuni de aplicare a legii, care privesc exclusiv părţile contractului de concesiune sau închiriere, precum şi clauzele lui, iar nu o problemă de ocrotire inegală a dreptului de proprietate privată, deci de constituţionalitate.Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 139 alin. (1), care prevăd dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili impozitele datorate bugetului de stat, cuantumul acestora, precum şi scutirile şi reducerile acordate unor categorii de contribuabili.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul cuprins: „Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, persoanelor juridice, se stabileşte taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe clădiri.”Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea în drepturi şi ale art. 44 alin. (2) şi (7) referitoare la garantarea proprietăţii private şi la sarcinile ce revin proprietarului.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat instituie taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, ai clădirilor proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz. Această taxă se datorează de persoanele juridice care au calitatea mai sus menţionată şi se stabileşte în condiţii similare impozitului pe clădiri.Curtea mai observă că, potrivit art. 249 alin. (1) din Codul fiscal, "Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit", iar conform art. 250 din acelaşi cod, "Clădirile pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii, sunt, după cum urmează:1. clădirile proprietate a statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a oricăror instituţii publice, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice.[…]" Astfel, scutirea statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale, în calitate de proprietari, de la plata impozitului pe clădiri nu operează în cazurile în care clădirea sau încăperi din aceasta sunt concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, persoanelor juridice care întreprind activităţi economice. Opţiunea legiuitorului de a excepta din categoria bunurilor impozabile clădirile proprietatea statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale folosite în alte scopuri decât cele economice nu poate fi considerată discriminatorie, ci reprezintă expresia politicii fiscale şi bugetare pe care statul şi-o asumă la un moment dat.Prin urmare, Curtea nu poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale invocate, sub aspectul creării unei situaţii privilegiate în favoarea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale.Pe de altă parte, Curtea observă că asupra constituţionalităţii prevederilor criticate s-a pronunţat în prealabil prin Decizia nr. 299/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 8 mai 2006, iar soluţia, precum şi considerentele cuprinse în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Panitin” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.233/35/2006 al Curţii de Apel Oradea – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 martie 2007.PREŞEDINTE,ION PREDESCUMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește