DECIZIE nr. 324 din 14 septembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 alin. 2 şi ale art. 65 alin. 1 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIuliana Nedelcu – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat asistent-şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 alin. 2 şi ale art. 65 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Virgil Gheorghe Teodorescu în Dosarul nr. 6.347/2003 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei personal şi asistat de domnul avocat Gheorghe Diaconescu, în baza delegaţiei depuse la dosar.Cauza fiind în stare de judecată, avocatul autorului excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia pentru motivele formulate în scris în susţinerea ei.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei. În acest sens, arată că prevederile de lege criticate nu contravin textelor din Constituţie invocate ca fiind încălcate şi nici art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind "Dreptul la un proces echitabil". Dimpotrivă, consideră că acestea sunt în concordanţă cu cele statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în legătură cu calitatea de magistrat, care presupune îndeplinirea unor condiţii ce se constituie în tot atâtea garanţii pentru persoana învinuită sau inculpată, şi anume: garanţii de independenţă faţă de executiv şi faţă de părţi, garanţii de procedură şi garanţii de fond. În cauză, actele procurorului nu au caracter jurisdicţional, ele fiind cenzurate de către instanţa de judecată. Consideră că, având în vedere elementele specifice ale acestui dosar, cauzele Pantea împotriva României şi Vasilescu împotriva României, invocate de autorul excepţiei, nu sunt relevante aici.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 16 aprilie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 6.347/2003, Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 şi art. 65 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Virgil Gheorghe Teodorescu.În motivarea excepţiei se susţine că prevederile art. 63 alin. 2 din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate", precum şi cele ale art. 65 alin. 1 din acelaşi cod, care stabilesc că "Sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală", adică procurorului, contravin art. 1 alin. (4), art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) din Constituţie şi art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În esenţă, contrarietatea constă în aceea că, în temeiul acestei reglementări din Codul de procedură penală, "procurorul îndeplineşte atât funcţia de organ de urmărire, cât şi pe cea de autoritate de instrucţie, iar pe de altă parte, nu are calitatea de magistrat pentru a putea, în consens cu Constituţia şi Convenţia europeană a drepturilor omului, să administreze probe în procesul penal". În consecinţă, apreciază că "instrumentarea probelor în cadrul urmăririi penale de către procuror este neconstituţională şi deci probele administrate de el nu sunt obţinute în mod legal şi nu pot fi folosite în procesul penal". Se invocă în sprijinul acestor susţineri jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, ilustrată prin cauzele Vasilescu împotriva României şi Pantea împotriva României.Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, arată că activitatea desfăşurată de procuror în faza de urmărire penală de strângere a probelor privind existenţa faptei şi a vinovăţiei făptuitorului "nu se face exclusiv în scopul acuzării, ci şi în apărare, orice persoană învinuită de săvârşirea unei infracţiuni având posibilitatea de a proba lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie". Mai arată că, pe de altă parte, activitatea de administrare a probelor de către organele de urmărire penală se rezumă la strângerea acestora şi prezentarea lor în faţa unei instanţe de judecată, cu respectarea principiilor nemijlocirii, publicităţii şi oralităţii, precum şi a condiţiei impuse de art. 6 pct. 1 din Convenţie privind dreptul la un proces echitabil.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, arată că, potrivit dispoziţiilor art. 200 din Codul de procedură penală, activitatea de urmărire penală constând în strângerea probelor are drept scop prezentarea acestora instanţei de judecată competente, care le va aprecia în coroborare cu probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, respectând principiile oralităţii, nemijlocirii, publicităţii şi contradictorialităţii, precum şi dreptul la un proces echitabil. Mai consideră că strângerea probelor în cursul urmăririi penale nu se face în scopul exclusiv al susţinerii acuzării, ci pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, deci atât în defavoarea, cât şi în favoarea învinuitului sau inculpatului. În acest fel, Ministerul Public îşi realizează sarcina de a reprezenta interesul public, de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 63 şi art. 65 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 131 alin. (1) din Constituţie, referitoare la rolul Ministerului Public în activitatea judiciară. În sistemul procesual penal românesc procurorul corespunde noţiunii de "alt magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare" la care se referă art. 5 pct. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Consideră că dispoziţiile de lege criticate nu îngrădesc dreptul părţilor interesate de a se adresa justiţiei, astfel că nu sunt încălcate nici prevederile art. 21 din Constituţie. Mai arată că administrarea şi aprecierea probelor în cursul urmăririi penale are ca finalitate aflarea adevărului, lămurirea cauzei sub toate aspectele şi justa soluţionare a acesteia de către instanţa de judecată, contribuind astfel la îndeplinirea exigenţelor care condiţionează într-o societate democratică procesul echitabil. Această activitate a procurorului este conformă cu rolul său de supraveghere a activităţii de urmărire penală şi nu constituie o imixtiune în activitatea instanţei de judecată, care va pronunţa soluţia finală. Aşadar, textele de lege criticate nu contravin principiului separaţiei puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie. În sfârşit, apreciază că prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (2), invocate de asemenea ca fiind încălcate, nu sunt incidente în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de autorul acesteia, îl constituie prevederile art. 63 şi art. 65 alin. 1 din Codul de procedură penală, modificat prin Legea nr. 281/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003. Motivele de neconstituţionalitate referitoare la art. 63 din Codul de procedură penală privesc însă doar prevederile alin. 2 ale acestui articol, astfel că prin prezenta decizie Curtea Constituţională se va pronunţa numai în legătură cu acest alineat. Textele de lege criticate au următorul conţinut:– Art. 63 alin. 2: "Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.;– Art. 65 alin. 1: "Sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală şi instanţei de judecată."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art.1 alin. (4) – "Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale", art. 21 alin. (3) – "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil", art. 124 alin. (2) – "Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi" şi art. 131 alin. (1) şi (3) "(1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor […] (3) Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii."Autorul excepţiei invocă, de asemenea, şi încălcarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei."Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată următoarele:În sistemul procesual penal românesc, procesul penal este guvernat, printre alte principii, de principiul oficialităţii, ceea ce presupune că sesizarea instanţei de judecată se face, cu unele excepţii expres şi limitativ prevăzute de legea procesual penală, prin rechizitoriu întocmit de procuror, care exercită atribuţiile Ministerului Public. Aşadar, titularul acţiunii penale este Ministerul Public. Conform art. 2 din Codul de procedură penală, având titlul marginal "Legalitatea şi oficialitatea procesului penal", "Procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege". Urmărirea penală se efectuează direct de către procuror ori de către organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare, sub conducerea şi supravegherea parchetelor. Instituţia judecătorului de instrucţie nu este prevăzută de lege şi astfel instrucţia penală şi supravegherea acesteia se fac de către procuror.Potrivit prevederilor art. 200 din Codul de procedură penală, "Urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată". Strângerea probelor nu se poate rezuma la simpla inventariere a acestora, ci ele trebuie administrate prin mijloacele de probă prevăzute de lege.Procurorul este singurul în drept să emită actul de finalizare a urmăririi penale, fie prin rechizitoriu, dacă dispune trimiterea în judecată, fie prin scoaterea de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale. Pentru a adopta oricare dintre aceste soluţii, el trebuie să facă o atentă şi completă analiză şi apreciere a tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale.Aprecierea probelor de către organul de urmărire penală nu prejudecă procesul penal, ci determină modul de finalizare a urmăririi penale. Chiar şi soluţiile de netrimitere în judecată pot fi atacate la instanţele judecătoreşti competente. Instanţa de judecată este cea care face analiza şi aprecierea finală a probelor administrate în ambele faze ale procesului penal şi tot ea poate dispune readministrarea celor efectuate în cursul urmăririi penale, precum şi completarea lor pe parcursul cercetării judecătoreşti.Nici procurorul şi nici instanţa de judecată nu-şi pot întemeia soluţia numai pe anumite probe, selectiv alese, întrucât chiar art. 63 din Codul de procedură penală prevede că probele nu au valoare dinainte stabilită, ci trebuie să examineze şi să aprecieze totalitatea probelor administrate, să le coroboreze şi să le stabilească pe cele care sunt pertinente pentru soluţionarea cauzei sub toate aspectele şi pe care se poate întemeia o convingere corectă şi o soluţie justă.Aşa fiind, Curtea urmează să respingă criticile de neconstituţionalitate formulate de autorul excepţiei.Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,În numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 alin. 2 şi ale art. 65 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Virgil Gheorghe Teodorescu în Dosarul nr. 6.347/2003 al Tribunalului Bucureşti Secţia I penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 septembrie 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat asistent-şef,Gabriela Dragomirescu_____________________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește