DECIZIE nr. 323 din 14 iunie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorAurelia Rusu – procurorClaudia Margareta Niţă – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de petenta Wang Xin, în calitate de reprezentant legal al minorului Du Zhuo, în Dosarul nr. 1.199/2005 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă Curţii faptul că partea Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a depus, prin Serviciul de registratură al Curţii Constituţionale, note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens se arată că din ansamblul reglementărilor cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România reiese preocuparea statului de a asigura protecţia intereselor superioare ale copilului, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 49 din Constituţie, precum şi cele ale Convenţiei de la Geneva cu privire la drepturile copilului. Pe de altă parte, se menţionează că, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale în materie, prevederile art. 16 din Legea fundamentală, referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, nu se aplică şi străinilor, astfel că şi această critică este neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 15 martie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.199/2005, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţia a fost ridicată de petenta Wang Xin într-o cauză civilă având ca obiect plângerea împotriva hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii de recunoaştere a statutului de refugiat sau de acordare a măsurii de protecţie umanitară condiţionată pentru minorul Du Zhuo.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că "prin dispoziţiile art. 17 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 43/2004, se prevede că cererile de acordare a statutului de refugiat minorilor neînsoţiţi nu pot fi soluţionate în procedura accelerată. Printr-o interpretare per a contrario a acestor prevederi legale, rezultă faptul că cererile de acordare a statutului de refugiat minorilor însoţiţi, cum este şi cazul minorului Du Zhuo”, al cărui reprezentant legal este autorul excepţiei, pot fi analizate în procedura accelerată. Autorul excepţiei consideră că textul de lege criticat contravine art. 16 din Constituţie, întrucât minorii însoţiţi sunt puşi într-o situaţie „evident defavorabilă”. De asemenea, se susţine şi contrarietatea art. 17 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 faţă de prevederile art. 49 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit cărora „Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor”. Totodată se invocă şi încălcarea art. 20 din Constituţie, prevederi ce impun ca „dispoziţiile constituţionale să fie analizate în concordanţă cu pactele şi tratatele la care România este parte, prevăzându-se că în caz de neconcordanţă între legile interne şi pactele şi tratatele internaţionale referitoare la drepturile fundamentale ale omului au prioritate reglementările internaţionale”. Or, textul de lege criticat contravine prevederilor art. 3, art. 4-7, art. 8 şi ale art. 10 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de O.N.U. în 1989, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, deoarece minorul Du Zhuo face parte din aşa numita categorie a „copiilor negri” (copii neînregistraţi) în China, iar drepturile sale ar fi încălcate în situaţia returnării sale în ţara de origine.Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, astfel cum a fost modificată, nu contravin prevederilor art. 16 şi 49 din Constituţie. Astfel, se arată că „legea în cauză stabileşte pentru ambele categorii de minori procedurile aplicabile în materia refugiaţilor, fără ca procedura accelerată să fie una discriminatorie”. Procedura specială prevăzută de textul de lege criticat este specifică anumitor situaţii, care derogă de la procedura comună, iar aplicarea unor proceduri speciale nu determină încălcarea drepturilor procesuale ale petenţilor şi nici nu echivalează cu faptul că minorii însoţiţi nu s-ar bucura de protecţie.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 faţă de prevederile art. 16 din Constituţie, se arată că acestea nu sunt aplicabile cauzelor referitoare la străini, întrucât, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, acest text constituţional are în vedere persoane care au calitatea de cetăţean român. Pe de altă parte, se menţionează jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, în deplin acord cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în sensul că principiul egalităţii în drepturi şi al nediscriminării nu înseamnă uniformitate în ceea ce priveşte tratamentul juridic aplicabil subiectelor de drept, ci, dimpotrivă, impune o diferenţă de tratament juridic pentru situaţii diferite, când acestea se justifică în mod obiectiv şi raţional. Astfel „reglementarea diferită cu privire la minori are în vedere tocmai protejarea intereselor copilului”.Nu se poate susţine nici încălcarea prevederilor art. 49 din Constituţie, "întrucât, în acord cu acestea, Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, republicată, stabileşte măsuri speciale cu privire la minori”, iar „excluderea minorilor neînsoţiţi de la soluţionarea cererilor în procedură accelerată este tocmai o astfel de măsură, luată pentru protejarea interesului superior al copilului”.Cât priveşte susţinerile referitoare la încălcarea prevederilor art. 3-7 şi art. 10 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, şi ale art. 20 din Constituţie, se arată că şi acestea sunt neîntemeiate şi se precizează că, „în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Constituţie, «tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern», având astfel aplicabilitate internă”.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicată, sunt constituţionale.Astfel, se arată că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, deoarece art. 16 din Constituţie "nu este aplicabil în cauza supusă controlului de neconstituţionalitate", întrucât are în vedere "doar cetăţenii români, nu şi apatrizii ori străinii, care intră sub incidenţa art. 18 din Legea fundamentală". În acest sens este invocată şi jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 295/2001, nr. 240/2001, nr. 288/2003 şi nr. 231/2004.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 faţă de prevederile art. 49 din Constituţie, se apreciază că „dispoziţiile legale indicate nu contravin sub nici un aspect dreptului copiilor şi al tinerilor la protecţie socială”.Mai mult, se precizează că art. 8 din ordonanţa atacată "reglementează situaţia străinului minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, în sensul că interesele acestuia sunt susţinute de reprezentantul său legal, iar în lipsa acestuia Oficiul Naţional pentru Refugiaţi asigură minorului protecţia necesară până la numirea unui reprezentant legal în conformitate cu prevederile legii române".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000, aprobată prin Legea nr. 323/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001, modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 43/2004. Din analiza criticii de neconstituţionalitate formulate de autorul excepţiei rezultă însă că aceasta vizează doar dispoziţiile alin. (3) al art. 17 din ordonanţa menţionată. Pe de altă parte, anterior sesizării Curţii Constituţionale, Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, astfel că, urmare a renumerotării textelor, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, în realitate, dispoziţiile art. 18 alin. (3) din ordonanţă. Aceste prevederi au următoarea redactare: „(3) Cererile de acordare a statutului de refugiat minorilor neînsoţiţi nu pot fi soluţionate în procedură accelerată.”În motivarea excepţiei ridicate autorul acesteia invocă încălcarea art. 16 alin. (1), art. 20 şi a art. 49 alin. (1) din Constituţie, care prevăd următoarele:– Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";– Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile."; … – Art. 49 alin. (1): "Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor."De asemenea, autorul excepţiei invocă şi dispoziţiile art. 3, 4, 5, 6, 7, 8 şi 10 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 şi ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001. Aceste prevederi au următorul conţinut:– Art. 3: "1. În toate acţiunile care privesc copiii, întreprinse de instituţiile de asistenţă socială publice sau private, de instanţele judecătoreşti, autorităţile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala.2. Statele părţi se obligă să asigure copilului protecţia şi îngrijirea necesare în vederea asigurării bunăstării sale, ţinând seama de drepturile şi obligaţiile părinţilor săi, ale reprezentanţilor săi legali sau ale altor persoane cărora acesta le-a fost încredinţat în mod legal, şi în acest scop vor lua toate măsurile legislative şi administrative corespunzătoare.3. Statele părţi vor veghea ca instituţiile, serviciile şi aşezămintele care răspund de protecţia şi îngrijirea copiilor să respecte standardele stabilite de autorităţile competente, în special cele referitoare la securitate şi sănătate, la numărul şi calificarea personalului din aceste instituţii, precum şi la asigurarea unei supravegheri competente.";– Art. 4: "Statele părţi se angajează să ia toate măsurile legislative, administrative şi de orice altă natură necesare în vederea punerii în aplicare a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie. În cazul drepturilor economice, sociale şi culturale statele părţi se obligă să adopte aceste măsuri, fără a precupeţi resursele de care dispun şi, dacă este cazul, în cadrul cooperării internaţionale.";– Art. 5: "Statele părţi vor respecta responsabilităţile, drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor naturali ai copilului sau, după caz şi conform tradiţiei locale, membrilor familiei lărgite sau comunităţii, tutorilor sau altor persoane care au, prin lege, copii în îngrijire, de a asigura, de o manieră corespunzătoare capacităţilor în continuă dezvoltare ale copilului, îndrumarea şi orientarea necesare în exercitarea de către copil a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie.";– Art. 6: "1. Statele părţi recunosc dreptul la viaţă al fiecărui copil.2. Statele părţi vor face tot ce le stă în putinţă pentru a asigura supravieţuirea şi dezvoltarea copilului.";– Art. 7: "1. Copilul se înregistrează imediat după naşterea sa şi are, prin naştere, dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetăţenie şi, în măsura posibilului, dreptul de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit de aceştia.2. Statele părţi vor veghea ca aplicarea acestor drepturi să respecte legislaţia lor naţională şi obligaţiile pe care acestea şi le-au asumat în temeiul instrumentelor internaţionale aplicabile în materie, în special în cazul în care nerespectarea acestora ar avea ca efect declararea copilului ca apatrid.";– Art. 8: "1. Statele părţi se obligă să respecte dreptul copilului de a-şi păstra identitatea, inclusiv cetăţenia, numele şi relaţiile familiale, astfel cum sunt recunoscute de lege, fără nici o imixtiune ilegală.2. În cazul în care un copil este lipsit în mod ilegal de toate sau de o parte din elementele constitutive ale identităţii sale, statele părţi vor asigura asistenţa şi protecţia corespunzătoare pentru ca identitatea acestuia să fie restabilită cât mai repede posibil.";– Art. 10: "1. În conformitate cu obligaţia ce revine statelor părţi potrivit art. 9 paragraful 1, orice cerere depusă de un copil sau de părinţii acestuia, în vederea intrării într-un stat parte sau a părăsirii acestuia în scopul reîntregirii familiei, va fi examinată de statele părţi cu bunăvoinţă, umanism şi cu operativitate. Statele părţi vor veghea, de asemenea, ca depunerea unei astfel de cereri să nu antreneze consecinţe nefaste asupra solicitanţilor şi membrilor familiei acestora.2. Copilul ai cărui părinţi îşi au reşedinţa în state diferite va avea dreptul de a întreţine, în afara unor situaţii excepţionale, relaţii personale şi contacte directe, în mod regulat, cu ambii săi părinţi. În acest scop şi în conformitate cu obligaţia care revine statelor părţi în temeiul art. 9 paragraful 1, statele părţi vor respecta dreptul copilului şi al părinţilor săi de a părăsi orice ţară, inclusiv propria lor ţară, şi de a reveni în propria lor ţară. Dreptul de a părăsi orice ţară nu poate fi îngrădit decât de restricţiile prevăzute în mod expres de lege şi care sunt necesare pentru protejarea siguranţei naţionale, a ordinii publice, a sănătăţii publice sau a bunelor moravuri ori a drepturilor şi libertăţilor altora şi care sunt compatibile cu celelalte drepturi recunoscute în prezenta convenţie."Examinând textul de lege criticat, raportat la dispoziţiile din Constituţie invocate ca fiind încălcate, Curtea Constituţională constată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:Art. 18 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 prevede faptul că cererile de acordare a statutului de refugiat minorilor neînsoţiţi nu pot fi soluţionate în procedură accelerată. În opinia autorului excepţiei, această dispoziţie creează o discriminare între situaţia minorilor neînsoţiţi, cărora li se aplică procedura ordinară, şi cea a minorilor însoţiţi, cărora, printr-o interpretare per a contrario a textului de lege indicat, le poate fi aplicată procedura accelerată. În acelaşi timp, se susţine nerespectarea art. 49 din Constituţie, referitor la protecţia copiilor şi a tinerilor, precum şi a prevederilor art. 3, 4, 5, 6, 7, 8 şi 10 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 şi ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001.Potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, procedura acordării statutului de refugiat este de două feluri: ordinară şi accelerată. Aceasta din urmă reprezintă o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, reglementată în considerarea unor situaţii deosebite şi care se caracterizează, de exemplu, prin termene mai scurte atât pentru soluţionarea cererilor, cât şi a plângerilor împotriva soluţiilor la acestea sau prin lipsa recursului împotriva hotărârilor pronunţate de instanţa de judecată în soluţionarea plângerilor împotriva refuzului cererii de acordare a unei forme de protecţie (statut de refugiat sau protecţie umanitară condiţionată).Cât priveşte situaţia minorului, art. 9 din ordonanţa menţionată prevede că, dacă acesta nu a împlinit vârsta de 14 ani, interesele sale sunt susţinute de reprezentantul său legal, iar în lipsa acestuia i se numeşte un reprezentant în conformitate cu prevederile legii române. După împlinirea vârstei de 14 ani, minorul poate depune personal cererea pentru acordarea statutului de refugiat şi i se poate numi, în condiţiile legii, un reprezentant legal. Până la numirea acestuia, protecţia necesară minorului este asigurată de Oficiul Naţional pentru Refugiaţi.Prin urmare, Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 stabileşte, în ceea ce priveşte situaţia minorilor, măsuri speciale care sunt, în mod evident, în deplină concordanţă atât cu prevederile art. 49 din Constituţie, cât şi cu cele ale Convenţiei cu privire la drepturile copilului. Excluderea minorilor neînsoţiţi de la soluţionarea cererilor în procedură accelerată, aşa cum aceasta este prevăzută de art. 18 alin. (3) din ordonanţă, este tocmai o astfel de măsură, luată pentru protejarea interesului superior al copilului. Tratamentul juridic diferit al minorilor însoţiţi faţă de cel acordat minorilor neînsoţiţi are în vedere evitarea situaţiilor discriminatorii, astfel încât acestora din urmă să le fie asigurate toate mijloacele de protecţie a intereselor lor. În prezentul dosar Curtea Constituţională constată însă că dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, care reglementează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, nu sunt aplicabile cauzelor referitoare la străini, deoarece textul constituţional are în vedere doar persoanele care au calitatea de cetăţean român. Curtea Constituţională a statuat constant în acest sens, un exemplu fiind Decizia nr. 209 din 28 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 25 octombrie 2001.Având în vedere cele expuse mai sus, rezultă în mod evident că nu există contradicţie nici între dispoziţiile de lege criticate şi cele ale art. 20 din Constituţie, referitoare la aplicarea cu prioritate a tratatelor internaţionale privind drepturile omului, şi, în consecinţă, Curtea nu poate reţine susţinerile privind încălcarea prevederilor din documentele internaţionale invocate.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Wang Xin, în calitate de reprezentant legal al minorului Du Zhuo, în Dosarul nr. 1.199/2005 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia Margareta Niţă––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește