DECIZIE nr. 322 din 14 iunie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorAurelia Rusu – procurorPatricia Marilena Ionea – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Frarom Internaţional Est” – S.R.L. din Iaşi în Dosarul nr. 394/2005 al Curţii de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 15 martie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 394/2005, Curtea de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Frarom Internaţional Est” – S.R.L. din Iaşi cu ocazia soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 746 din 24 septembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.832/2003 al Tribunalului Iaşi.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate contravin atât principiului constituţional al egalităţii în drepturi, cât şi libertăţii contractuale, consacrate, în opinia sa, de art. 30, 40 şi 45 din Constituţie. În acest sens arată că "egalitatea cetăţenilor în faţa legii înseamnă exclusiv egalitatea contractuală, egalitatea de poziţie în momentul negocierilor şi al semnării actelor bilaterale, în absenţa oricărei forme de constrângere". Acest principiu "nu poate să permită nerespectarea obligaţiilor asumate, printr-o protejare excesivă şi lipsită de temei legal a uneia dintre cele două părţi semnatare, în detrimentul celeilalte", aşa cum consideră că face textul de lege criticat. În continuare, susţine că libertatea contractuală presupune libertatea de exprimare, de asociere şi accesul liber al persoanei la o activitate economică şi, atât timp cât nu se pune problema lipsei capacităţii de exerciţiu a uneia dintre părţi, "protejarea excesivă a salariatului căruia îi este legitimată acţiunea de nerespectare a convenţiei legal încheiate aduce prejudicii nejustificate angajatorului şi contravine principiilor constituţionale invocate".Curtea de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că art. 38 din Codul muncii nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. În acest sens arată că textul de lege criticat asigură, pe de o parte, un minimum de garanţie pentru salariat, iar pe de altă parte, reflectă un anumit echilibru între interesele patronului şi dreptul persoanelor fizice de a-şi câştiga existenţa prin muncă. De asemenea, arată că limitarea într-o anumită măsură a principiului libertăţii contractuale trebuie apreciată prin prisma art. 49 din Constituţie, text ce admite posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, după caz, prin lege, cu respectarea principiului proporţionalităţii între dimensiunea restrângerii şi situaţia care a determinat-o.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens arată că textul de lege criticat nu contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi, ci "constituie o concretizare a prevederilor constituţionale ale art. 41, ce consacră dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială, în vederea evitării eventualelor abuzuri din partea angajatorilor, în considerarea specificului raporturilor juridice de muncă, caracterizate, în mod esenţial, prin subordonarea salariaţilor faţă de angajatori, în folosul cărora prestează munca". În acest sens invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin Decizia nr. 494/2004, în care s-a statuat că măsurile de protecţie a salariaţilor, prevăzute de dispoziţiile legale criticate, sunt de natură „să asigure exerciţiul neîngrădit al drepturilor şi al intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă, pentru a-i feri de eventualele abuzuri sau ameninţări din partea angajatorilor” şi nu pot fi considerate a fi un privilegiu, contrar dispoziţiilor art. 16 din Constituţia României, atât timp cât „se justifică în considerarea situaţiei unei anumite categorii sociale care reclamă o astfel de protecţie”. Pe de altă parte, aminteşte că, potrivit dispoziţiilor anexei Cărţii sociale europene, care precizează câmpul de aplicare al acestui act internaţional, se arată că, în privinţa persoanelor protejate, „o diferenţă de tratament pe un motiv obiectiv şi rezonabil nu este considerată ca discriminatorie”. În sfârşit, arată că susţinerile autorului excepţiei sunt neîntemeiate şi în raport cu celelalte dispoziţii constituţionale invocate de autorul excepţiei, „deoarece dispoziţiile legale criticate nu conţin prevederi care să îngrădească, în vreun mod, libertatea de exprimare, dreptul de asociere ori libertatea economică şi, prin urmare, nu se poate susţine că ar restrânge exerciţiul acestor drepturi constituţionale”.Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 38 din Codul muncii sunt constituţionale. Astfel, arată că acest text de lege nu instituie privilegii ori discriminări, ci "măsuri de protecţie a salariaţilor, menite să asigure exerciţiul neîngrădit al drepturilor şi al intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă, pentru a-i feri de consecinţele unor eventuale abuzuri din partea angajatorilor". Măsurile de protecţie nu pot fi considerate însă ca fiind contrare principiului constituţional al egalităţii în drepturi, atât timp cât ea se justifică în considerarea situaţiei unei anume categorii sociale care reclamă o astfel de protecţie. În acest sens invocă şi soluţiile pronunţate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 494/2004 şi Decizia nr. 107/2000. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 45 din Constituţie, arată că aceasta nu este întemeiată, întrucât, prin dispoziţiile legale criticate, nu este încălcat dreptul oricărei persoane de a desfăşura o activitate economică, nu este îngrădită libera iniţiativă şi nici exercitarea acesteia, în condiţiile legii. Referindu-se la prevederile art. 30 şi 40 din Constituţie, Avocatul Poporului arată că acestea nu au incidenţă în cauză, domeniile lor de incidenţă fiind diferite de obiectul de reglementare al normei deduse controlului de constituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii potrivit cărora „Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate”.În susţinerea neconstituţionalităţii acestui text de lege autorul excepţiei invocă prevederile art. 16 alin. (1), art. 30, 40 şi 45 din Constituţie, dispoziţii care au următorul conţinut:– Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";– Art. 30: "(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.(2) Cenzura de orice fel este interzisă. … (3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii. … (4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată. … (5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării. … (6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. … (7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri. … (8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege."; … – Art. 40: "(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale. … (3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică. … (4) Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise."; … – Art. 45: "Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că art. 38 din Codul muncii a mai fost supus controlului de constituţionalitate prin invocarea unor critici şi argumente asemănătoare celor din prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 494 din 11 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 18 ianuarie 2005, Curtea a statuat că interdicţia de a renunţa, în tot sau în parte, la drepturile prevăzute de lege în favoarea salariaţilor este o măsură de protecţie a acestora din urmă, menită să asigure exerciţiul neîngrădit al drepturilor şi al intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă, pentru a-i feri de consecinţele unor eventuale abuzuri ori ameninţări din partea angajatorilor. O astfel de măsură de protecţie nu poate fi considerată a fi un privilegiu, contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, atât timp cât ea se justifică în considerarea situaţiei unei anume categorii sociale care reclamă o astfel de protecţie.Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia din decizia anterioară îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 45 din Constituţie, Curtea constată că autorul excepţiei pleacă de la o premisă falsă, şi anume a absolutizării dreptului consacrat de acest text constituţional. Astfel, esenţa dispoziţiilor acestui articol din Constituţie consacră posibilitatea oricărei persoane de a iniţia şi întreprinde o activitate cu scop lucrativ. Cu toate acestea, textul constituţional precizează că acest drept trebuie să fie exercitat în condiţiile legii. Astfel, legiuitorul a fost în drept ca, reglementând conţinutul libertăţii economice, să ţină cont de consideraţiile speciale menite să asigure protecţia salariaţilor, atât timp cât prin aceasta nu a negat însăşi existenţa accesului liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora.În sfârşit, analizând criticile autorului excepţiei, raportate la dispoziţiile art. 30 şi 40 din Constituţie, Curtea constată că aceste dispoziţii nu pot fi apreciate ca având vreo incidenţă în cauză. Astfel, nici conţinutul libertăţii de exprimare şi nici cel al dreptului la asociere nu se referă la libertatea contractuală în sensul precizat de autorul excepţiei. Aşa fiind, şi sub acest aspect, critica de constituţionalitate urmează să fie respinsă ca fiind neîntemeiată.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Frarom Internaţional Est” – S.R.L. din Iaşi în Dosarul nr. 394/2005 al Curţii de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește