DECIZIE nr. 321 din 26 noiembrie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice



Costica Bulai – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorGabor Kozsokar – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorCristina Nicoara – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, excepţie ridicată de Gheorghe Georgescu în Dosarul nr. 11.283/2001 al Judecătoriei Targoviste.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibila. Se arata ca soluţionarea cauzei la instanţa nu are legătură cu excepţia, deoarece dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 sunt inaplicabile. Se apreciază, totodată, ca angajaţii care au beneficiat de sumele prevăzute la alin. (2) al art. 26 din ordonanţa de urgenţă nu sunt salariaţi, ci persoane care au încheiat convenţii civile.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 18 aprilie 2002 Judecătoria Targoviste a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 99/1999, excepţie ridicată de Gheorghe Georgescu în Dosarul nr. 11.283/2001.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca textul de lege criticat încalcă dispoziţiile art. 38, precum şi ale art. 20 alin. (2) din Constituţie, cu raportare la prevederile Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul forţei de muncă şi exercitării profesiei, şi ale Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 95/1949 privind protecţia salariului.În dezvoltarea acestor sustineri se considera ca, potrivit celor două convenţii invocate, care, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţie, sunt aplicabile cu prioritate faţă de orice dispoziţii legale interne […], salariul este o creanta privilegiată, în timp ce textul de lege criticat prevede o ordine de prioritati diferita faţă de documentele internaţionale respective. Se mai arata, de asemenea, de către autorul excepţiei, ca, în calitate de director al Societăţii Comerciale "Agricolă Prodas" – S.A. Razvad, "a efectuat din veniturile obţinute din vânzarea unor active plata salariilor către angajaţi şi a cheltuit pentru activităţile de producţie".Judecătoria Targoviste apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate "tine de judecată în fond a cauzei", nefiind necesară intervenţia Curţii Constituţionale, dar, cu toate acestea, a dispus trimiterea dosarului la Curtea Constituţională, "în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate".Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În motivarea acestui punct de vedere arata ca "în fapt, autorul excepţiei contesta (dispoziţiile) alin. (4) al art. 26 din Ordonanţa de urgenta nr. 88/1997, care prevede că sumele prevăzute la alin. (2) pot fi utilizate pentru plata drepturilor salariale ale personalului societăţilor comerciale doar în cazurile prevăzute în convenţiile internaţionale la care România este parte”. Conform punctului de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, „aceste prevederi se încadrează în dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţie”. De altfel, se arata în continuare, „Convenţia O.I.M. nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul forţei de muncă şi exercitării profesiei nu conţine dispoziţii care să vina în contradictie cu articolul ce face obiectul excepţiei. Mai mult, art. 10 şi 11 ale Convenţiei, stipulate de autor, au în vedere notificarea ratificărilor şi comunicarea ratificărilor şi a actelor de denunţare”. În realitate, se arata în punctul de vedere prezentat, autorul excepţiei ar fi trebuit să se refere la cea de a doua convenţie, şi anume Convenţia O.I.M. nr. 95/1949 privind protecţia salariului. Se considera totuşi ca nici acest document nu este încălcat, „întrucât art. 10 şi 11 din Convenţie au în vedere poprirea/cesionarea salariului în limitele şi modalităţile prevăzute de legislaţia naţionala, precum şi rangul de creditori privilegiaţi al lucrărilor în caz de faliment sau de lichidare judiciară a unei întreprinderi, ordinea de prioritati a creanţei privilegiate, constituită din salariu, faţă de celelalte creanţe privilegiate trebuind să fie determinata de legislaţia naţionala”. În speta, se apreciază ca „nu suntem în prezenta unor întreprinderi în stare de faliment sau de lichidare judiciară, ci a unor dispoziţii având la baza accelerarea şi finalizarea procesului de privatizare”.Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, se arata ca textul art. 26 alin. (4) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 prevede că „Sumele prevăzute la alin. (2) nu pot fi utilizate pentru plata drepturilor salariale ale personalului societăţilor comerciale, cu excepţia cazurilor prevăzute în convenţiile internaţionale la care România este parte”. Faţa de aceasta precizare, care „reia principiul consacrat de art. 20 alin. (2) din Constituţie privind prioritatea reglementărilor internaţionale la care România este parte faţă de reglementările interne şi nu afectează dreptul la munca sau la protecţie socială a muncii consacrat de art. 38 din Constituţie”, se considera că nu sunt incalcate dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.Referitor la susţinerea autorului excepţiei, ca sunt incalcate prevederile Convenţiei nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul forţei de muncă şi exercitării profesiei şi cele ale Convenţiei nr. 95/1949 privind protecţia salariului, Guvernul apreciază ca aceasta nu este intemeiata. Conform punctului de vedere al Guvernului, prevederile Convenţiei nr. 111/1958 „nu sunt incidente în cauza”, iar cu privire la aplicarea prevederilor Convenţiei nr. 95/1949 „urmează să se pronunţe instanţa de judecată, făcând aplicatia alin. (4) al articolului de lege criticat.”Avocatul Poporului apreciază ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, întrucât, potrivit alin. (4) al art. 26 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, „sumele rezultate din vânzarea activelor nu pot fi utilizate pentru plata drepturilor salariale ale personalului societăţilor comerciale, cu excepţia cazurilor prevăzute în convenţiile internaţionale la care România este parte”. În consecinţa, în acest punct de vedere se retine ca „textul de lege invocat ca neconstitutional este în conformitate cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, care consacra prioritatea pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, faţă de legile interne”.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Curtea retine ca obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 29 decembrie 1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, astfel cum au fost modificate prin pct. 34 al art. I din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 27 mai 1999.Autorul excepţiei a menţionat în motivarea excepţiei, în mod greşit, în loc de Legea nr. 99/1999, Legea nr. 95/1999 care reglementează un cu totul alt obiect (ratificarea unui acord între Guvernul României şi Guvernul Republicii Orientale a Uruguayului privind serviciile aeriene).Dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 au următorul cuprins: „Sumele rezultate din vânzarea activelor potrivit art. 24 vor fi utilizate, în următoarea ordine, pentru:a) plata datoriilor către bugetul de stat şi bugetele locale, inclusiv a datoriilor provenind din plăţile efectuate de Ministerul Finanţelor în contul garanţiilor executate pentru credite interne şi externe, precum şi din credite externe contractate direct de stat din care s-au făcut subimprumuturi; … b) plata datoriilor către bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale; … c) plata altor datorii; … d) efectuarea de investiţii; … e) finanţarea activităţilor cuprinse în obiectul de activitate; … f) efectuarea cheltuielilor legate de îndeplinirea obligaţiilor legale de conformare la cerinţele de protecţie a mediului, după caz; … g) alte destinaţii." … Autorul excepţiei critica prevederile înscrise în acest text, invocand încălcarea dispoziţiilor art. 38 din Constituţie, precum şi ale art. 20 alin. (2) din Constituţie, cu raportare la prevederile Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul forţei de muncă şi exercitării profesiei, precum şi ale Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 95/1949 privind protecţia salariului, ambele convenţii ratificate de România prin Decretul nr. 284/1973, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 81 din 6 iunie 1973.Dispoziţiile art. 20 alin. (2) şi ale art. 38 din Constituţie au următorul conţinut:– Art. 20 alin. (2): "Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.";– Art. 38. – "(1) Dreptul la munca nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei şi alegerea locului de muncă sunt libere.(2) Salariaţii au dreptul la protecţia socială a muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice. … (3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore. … (4) La munca egala, femeile au salariu egal cu bărbaţii. … (5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate". … Analizând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, Curtea constata ca textul criticat stabileşte ordinea utilizării sumelor rezultate din vânzarea activelor deţinute de societăţile comerciale la care statul sau autorităţile administraţiei publice deţin majoritatea capitalului social, în cadrul procedurilor pentru accelerarea şi finalizarea privatizării. În consecinţa, Curtea retine ca aceste dispoziţii nu contravin prevederilor art. 38 din Constituţie, care consacra dreptul la munca şi la protecţia socială a muncii, durata normală a zilei de muncă, egalitatea salarizarii femeilor şi bărbaţilor pentru munca egala, dreptul la negocieri colective în domeniul muncii, precum şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective de muncă, neavând nici o legătură cu dispoziţiile legale criticate. De altfel, autorul excepţiei nici nu a argumentat în înscrisul depus la instanţa în ce consta încălcarea dispoziţiilor art. 38 din Constituţie.În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Constituţie, întrucât, în cauza, ar fi aplicabile cu prioritate prevederile Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul forţei de muncă şi exercitării profesiei şi ale Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 95/1949 privind protecţia salariului, care stabilesc principiul potrivit căruia „salariul este o creanta privilegiată şi are ordine de prioritate faţă de celelalte creanţe”, Curtea constata ca aceste sustineri nu sunt întemeiate.În legătură cu invocarea dispoziţiilor Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul forţei de muncă şi exercitării profesiei, Curtea retine ca acestea nu au incidenţa în cauza, întrucât conţin prevederi vizând, la modul general, angajamentele statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii de a asigura promovarea egalităţii de sanse şi de tratament în materie de angajare şi de profesiune, în vederea eliminării oricăror discriminări în aceasta materie, fără sa existe legătură cu ordinea de prioritate a plăţii creanţelor din salarii. Referirea din memoriul autorului excepţiei, depus în instanţa, la prevederile art. 10 şi 11 ale Convenţiei nr. 111/1958, este eronată, prevederile respective privind obligaţiile directorului general al Biroului Internaţional al Muncii de a notifica membrilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrările ratificărilor şi denuntarilor Convenţiei şi, respectiv, de a comunică Secretarului general al O.N.U. informaţii complete cu privire la aceste ratificări şi denuntari.În ceea ce priveşte dispoziţiile Convenţiei nr. 95/1949 privind protecţia salariului, intrata în vigoare la 24 septembrie 1952, revizuită în anul 1992 prin Convenţia nr. 173, Curtea observa ca aceasta prevede la art. 10 şi 11 următoarele:– Art. 10: "1. Salariul nu va putea face obiect de sechestru sau de cedare decât conform modalităţilor şi în limitele prescrise de legislaţia naţionala;2. Salariul trebuie protejat împotriva sechestrului sau cedarii în măsura apreciată necesară pentru a asigura întreţinerea lucrătorului şi a familiei sale.";– Art. 11: "1. În caz de faliment sau de lichidare financiară a unei întreprinderi, lucrătorii angajaţi în aceasta vor avea rang de creditori privilegiaţi fie pentru salariile care le sunt datorate cu titlu de servicii furnizate în cursul unei perioade anterioare falimentului sau lichidării şi care va fi prevăzută de legislaţia naţionala, fie pentru salariile care nu depăşesc un nivel prevăzut de legislaţia naţionala.2. Salariul care constituie o creanta privilegiată va fi plătit integral înainte ca creditorii ordinari să poată revendica cota lor parte.3. Ordinea de prioritate a creanţei privilegiate constituită de salarii, în raport cu alte creanţe privilegiate, trebuie să fie determinata de legislaţia naţionala".Examinând criticile formulate de autorul excepţiei, Curtea retine ca prin dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 nu se aduce atingere prevederilor art. 10 şi 11 din Convenţie.Mai mult, chiar prevederile art. 11 pct. 3 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 95/1949 stabilesc ca "Ordinea de prioritate a creanţei privilegiate constituită de salarii, în raport cu alte creanţe privilegiate, trebuie să fie determinata de legislaţia naţionala". De altfel, în mod prudent, dispoziţiile alin. (4) al art. 26 din actul normativ criticat interzic utilizarea sumelor rezultate din vânzarea activelor societăţilor comerciale pentru plata drepturilor salariale ale personalului societăţilor comerciale, "cu excepţia cazurilor prevăzute în convenţiile internaţionale la care România este parte." În consecinţa, Curtea constata ca excepţia de neconstituţionalitate a art. 26 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, cu modificările ulterioare, este neîntemeiată.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, excepţie ridicată de Gheorghe Georgescu în Dosarul nr. 11.283/2001 al Judecătoriei Targoviste.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 octombrie 2002.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. Costica BulaiMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta───────────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește