DECIZIE nr. 321 din 14 iunie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi ale art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, ale art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, precum şi ale art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorAurelia Rusu – procurorIrina Loredana Lăpădat – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi ale art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, ale Legii nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, precum şi ale art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, excepţie ridicată de Victor Truţă, prin mandatar Marin Frunză, în Dosarul nr. 178/CAF/2005 al Curţii de Apel Galaţi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească ca inadmisibilă, arătând că aceste prevederi legale au fost abrogate prin Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi ale art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, precum şi ale Legii nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 8 martie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 178/CAF/2005, Curtea de Apel Galaţi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi ale art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, ale Legii nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, precum şi ale art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, excepţie ridicată de Victor Truţă, prin mandatar Marin Frunză.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine în esenţă că prevederile legale criticate "sunt neconstituţionale, discriminatorii, totalitare, dictatoriale, inchiziţionale, deoarece conferă competenţă de soluţionare a recursului unei instanţe locale inferioare în grad Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", fiind astfel încălcate "dreptul la apărare, dreptul privind interzicerea discriminării, dreptul la un proces echitabil, principiul universalităţii, principiul statului de drept, dreptul la un recurs efectiv la o instanţă naţională". Invocă în acest sens dispoziţiile art. 1, 11, 15, 20, 21, 24, 124 şi 126 din Constituţie, ale art. 6, 13, 14 şi 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1, 2, 6, 7, 8, 10, 11 şi 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.Curtea de Apel Galaţi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia este neîntemeiată. Se arată în acest sens că excepţia are "un caracter evident formal", deoarece nu pune în discuţie neconstituţionalitatea unui text de lege, ci mai degrabă nemulţumirea faţă de faptul că în cauza dedusă judecăţii recursul nu poate fi judecat de cea mai înaltă instanţă din România. Se mai arată că instanţele judecătoreşti au competenţa stabilită prin lege, "astfel încât nimic nu se opune ca în anumite cauze recursul să fie dat şi în competenţa altor instanţe în afară de instanţa supremă din România".Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi ale art. 299 din Codul de procedură civilă, precum şi ale Legii nr. 195/2004 este neîntemeiată. În acest sens se arată că, potrivit dispoziţiilor constituţionale, „numărul gradelor de jurisdicţie, precum şi repartizarea competenţei materiale pe niveluri de instanţe nu sunt stabilite prin norme de natură constituţională, legiuitorul constituant abilitând forul legislativ să stabilească aceste aspecte, prin lege”. Se apreciază că exercitarea controlului de legalitate pe calea recursului de o altă instanţă decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu contravine dreptului la un proces echitabil, nici dreptului la un recurs efectiv şi nici principiului constituţional al liberului acces la justiţie, deoarece acestea nu presupun, în mod necesar, accesul la toate gradele de jurisdicţie. În ceea ce priveşte prevederile art. 25 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, se arată că acestea au fost abrogate o dată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi ale art. 299 din Codul de procedură civilă, precum şi ale Legii nr. 195/2004 este neîntemeiată. Se arată în acest sens că prevederile legale criticate stabilesc reguli privind competenţa instanţelor în judecarea căilor de atac şi nu este contrară principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Se precizează că art. 145 din Constituţie nu are incidenţă în cauză, iar în ceea ce priveşte prevederile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, acestea au fost abrogate prin Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel încât excepţia este inadmisibilă.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3 şi ale art. 299 alin. (3) din Codul de procedură civilă, ale Legii nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004, precum şi ale art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare.– Articolul 3 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 28 iunie 2003, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 14 septembrie 2004, are următorul cuprins: „Curţile de apel judecă:1. în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale;2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii şi tribunale în primă instanţă, dacă prin lege nu se prevede altfel;2^1. ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;3. în orice alte materii date prin lege în competenţa lor."– Art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă a fost introdus prin art. I pct. 5 din Legea nr. 195/2004 şi are următorul cuprins: În situaţiile în care, potrivit dispoziţiilor prezentului cod sau ale legii speciale, încheierile sau alte hotărâri pronunţate de instanţele judecătoreşti sunt supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac este de competenţa instanţei imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea în cauză sau, după caz, de competenţa instanţei expres prevăzute prin lege.”Din motivarea excepţiei rezultă că sunt criticate pentru motive de neconstituţionalitate dispoziţiile art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004, dispoziţii potrivit cărora: „(1) Recursurile împotriva hotărârilor date fără drept de apel potrivit legii în vigoare la data pronunţării lor şi aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se trimit spre judecată instanţelor imediat superioare celor care au pronunţat hotărârea în primă instanţă.(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi care au ca obiect hotărâri prin care tribunalele au judecat apeluri se trimit spre judecată curţilor de apel. … (3) Recursurile prevăzute la alin. (1) şi (2), a căror admisibilitate în principiu nu a fost examinată până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se scot de pe rol şi se trimit, pe cale administrativă, instanţelor devenite competente să le judece, iar în cazul în care admisibilitatea în principiu a fost examinată, se trimit prin declinarea competenţei, prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor." … – Art. 25. alin. 3 din Legea nr. 92/1992 prevede: „Ca instanţe de recurs, curţile de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, precum şi în alte cauze prevăzute de lege.”În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 – Statul român, art. 11 – Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 – Universalitatea, art. 20 – Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 – Accesul liber la justiţie, art. 24 – Dreptul la apărare, art. 124 – Înfăptuirea justiţiei şi art. 126 – Instanţele judecătoreşti.De asemenea, autorul excepţiei consideră că prin prevederile legale criticate sunt încălcate următoarele dispoziţii cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale: la art. 6, referitoare la dreptul la un proces echitabil, la art. 13, referitoare la dreptul la un recurs efectiv, la art. 14, referitoare la interzicerea discriminării, şi la art. 17, referitoare la interzicerea abuzului de drept.În sfârşit, sunt invocate ca fiind încălcate şi dispoziţiile art. 1, 2, 6, 7, 8, 10, 11 şi 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:I. În ceea ce priveşte prevederile art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, Curtea constată că, la data sesizării sale prin Încheierea din 8 martie 2005, acestea erau abrogate în mod expres prin art. 133 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, astfel încât, în temeiul prevederilor art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.II. Prevederile art. 3 şi ale art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi cu o motivare identică. Astfel, prin Decizia nr. 130 din 1 martie 2005, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 şi art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, ale art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, ale Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, precum şi a celor ale art. 57 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 2 iunie 2005, Curtea a constatat că nu există nici o incompatibilitate între aceste prevederi legale şi dispoziţiile cuprinse în art. 1, 11, 15, 20, 21, 24, 124 şi 126 din Constituţie.Cu privire la exercitarea căilor de atac şi la concordanţa Codului de procedură civilă cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Constituţională s-a pronunţat, de exemplu prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, statuând că, „în sensul practicii europene, conceptul de «proces echitabil» nu implică în mod necesar existenţa mai multor grade de jurisdicţie, a unor căi de atac a hotărârilor judecătoreşti, inclusiv exercitarea acestor căi de atac de către toate părţile din proces”.Cele statuate prin deciziile anterior menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi ale art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată.De asemenea, în prezenta cauză autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine şi încălcarea dispoziţiilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, care stipulează că orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de această convenţie au fost încălcate are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale.Curtea constată că prevederile art. 3 şi ale art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă cuprind norme referitoare la competenţa materială a instanţelor judecătoreşti şi sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu cele ale art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de Convenţie trebuie să fie asigurată, fără nici o deosebire bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie, Curtea constată că aceasta nu este întemeiată.Prevederile art. 3 şi ale art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, reglementând competenţa curţilor de apel, respectiv judecarea recursului împotriva încheierilor sau altor hotărâri pronunţate de instanţele judecătoreşti ce sunt supuse numai acestei căi de atac, se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie şi nu creează discriminări între cetăţeni pe criterii de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială, criterii ale egalităţii în drepturi, prevăzute atât în art. 4 alin. (2) din Constituţie, cât şi în art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în art. 2 şi 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.Referitor la pretinsa contrarietate între prevederile legale criticate şi dispoziţiile art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la interzicerea abuzului de drept, Curtea constată că aceste dispoziţii ale Convenţiei nu au relevanţă în cauză.III. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, prin aceeaşi Decizie nr. 130 din 1 martie 2005, Curtea Constituţională, respingând excepţia ca neîntemeiată, a constatat că prevederile legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, deoarece sunt norme de procedură, iar stabilirea lor este atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie.Cele statuate prin decizia anterior menţionată sunt valabile şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente care să conducă la o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 1, 6, 10, 11 şi 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, excepţie ridicată de Victor Truţă, prin mandatar Marin Frunză, în Dosarul nr. 178/CAF/2005 al Curţii de Apel Galaţi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi ale art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Irina Loredana Lăpădat–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește