DECIZIE nr. 320 din 18 aprilie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorMarilena Mincă – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 78/2000, excepţie ridicată de Gavril Teodor Goja în Dosarul nr. 5.675/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, apreciind că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate în motivarea excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 14 decembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 5.675/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Gavril Teodor Goja în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat este neconstituţional în raport de prevederile art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, deoarece "creează posibilitatea persoanei vinovate de a obţine despăgubiri în procesul penal chiar dacă nu s-a constituit parte civilă ori nu a participat la proces ca parte vătămată, putând să depună mărturie, în calitate de martor, în propria cauză, urmărind propriul interes". De asemenea, este criticată redactarea prevederilor legale ce fac obiectul excepţiei, arătându-se că, pentru înlăturarea neajunsurilor şi inechităţilor ce se pot naşte din aplicarea lor, noţiunea de "persoană vătămată" ar trebui înlocuită cu "parte civilă" ori "parte vătămată".Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, neexistând nici o contradicţie între reglementările legale criticate şi prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), precum şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu următorul cuprins: „În cazul săvârşirii infracţiunilor la care se referă prezentul capitol, banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.”Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin aceste dispoziţii legale sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, ale art. 21 alin. (3), privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum şi ale art. 124 alin. (2) conform cărora justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.Astfel, dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 78/2000 conţin o normă ce priveşte instituţia confiscării speciale, şi nu un mod de rezolvare a acţiunii civile, adiacente celei penale. Prevederea specială din acest text este o reflectare a normei generale cuprinse în art. 118 din Codul penal privind măsura de siguranţă a confiscării speciale şi creează cadrul juridic concret în care banii, valorile sau bunurile date pentru a determina săvârşirea infracţiunii de corupţie sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele care au fost dobândite din săvârşirea infracţiunilor de acest gen se confiscă. De asemenea, textul de lege criticat stabileşte regula privind restrângerea confiscării doar la bunurile şi valorile care au făcut obiectul material al activităţii infracţionale şi, totodată, excepţia de la această regulă, care se referă la valorile şi bunurile ce aparţin persoanelor vătămate – acolo unde sunt persoane vătămate prin activitatea infracţională -, sau care au servit la dezdăunarea lor.În acest context, nu se poate reţine că dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 78/2000 ar încălca prevederile constituţionale privind egalitatea în drepturi, întrucât acestea se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără nici o discriminare pe criterii arbitrare.Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, se constată că nici aceasta nu poate fi reţinută, deoarece prevederile de lege criticate reprezintă norme de drept substanţial şi nu contravin sub nici un aspect dreptului părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 din Legea nr. 78/2000 faţă de dispoziţiile art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală, se reţine că acestea sunt în acord cu principiul conform căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.Cu privire la criticile referitoare la redactarea prevederilor legale ce fac obiectul excepţiei, acestea nu intră în competenţa Curţii, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”, şi, prin urmare, nu are competenţa de a cenzura redactarea textului legal criticat şi nici de a face propuneri de lege ferenda.Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Gavril Teodor Goja în Dosarul nr. 5.675/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 aprilie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește