DECIZIE nr. 320 din 14 iunie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorAurelia Rusu – procurorClaudia Margareta Niţă – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Dan Constantin Griţac, Alexandru Constantin Griţac, Mirela Voicu, Constantin Bontea şi Societatea Comercială „Rompac Internaţional” – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 32/F/2003 al Tribunalului Botoşani – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, se arată că specificul domeniului de reglementare al Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului impune condiţii deosebite în ceea ce priveşte instituirea măsurilor asigurătorii, diferite de cele prevăzute de Codul de procedură civilă, astfel că dispoziţiile art. 16 din Constituţie, referitoare la principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, nu sunt incidente în cauză. Se precizează, pe de o parte, că judecătorul-sindic, în temeiul art. 139, stabileşte măsuri asigurătorii, însă nu în mod automat, ci în vederea luării măsurilor prevăzute la art. 137 din lege, iar, pe de altă parte, că persoanele asupra cărora se instituie astfel de măsuri pot exercita căile legale de atac. De asemenea, se menţionează că aceleaşi dispoziţii de lege au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi norme şi principii fundamentale, iar prin Decizia nr. 25 din 27 ianuarie 2004 Curtea Constituţională a respins excepţia ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea nr. 54 din 7 februarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 32/F/2003, Tribunalul Botoşani – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată. Excepţia a fost ridicată de Dan Constantin Griţac, Alexandru Constantin Griţac, Mirela Voicu, Constantin Bontea şi Societatea Comercială „Rompac Internaţional” – S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect cererea de angajare a răspunderii patrimoniale a acestora în vederea acoperirii pasivului debitoarei Societatea Comercială „Avicola” – S.A. din Botoşani, precum şi de luare a unor măsuri asigurătorii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că din conţinutul art. 139 din Legea nr. 64/1995 rezultă, „pe de o parte, faptul că dispunerea măsurilor asigurătorii nu este lăsată la aprecierea instanţei de judecată, ci constituie o obligaţie a acesteia, norma având un caracter imperativ”, iar, „pe de altă parte, faptul că respectivele măsuri se dispun de către instanţa de judecată înainte de a fi atrasă răspunderea materială şi stabilită, astfel, culpa persoanelor care au contribuit la ajungerea societăţii debitoare în stare de insolvenţă prin una dintre faptele limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 137 din Legea nr. 64/1995„. Această procedură creează, în opinia autorilor excepţiei, o discriminare faţă de persoanele împotriva cărora se iau măsuri asigurătorii în condiţiile Codului de procedură civilă, încălcându-se art. 16 alin. (1) din Constituţie. Se mai arată că „legiuitorul a consacrat prin dispoziţiile atacate o prezumţie de culpă în condiţiile în care prezumţia legală şi valabilă este cea de nevinovăţie”, astfel fiind afectat dreptul părţii la apărare, precum şi dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituţie. Se susţine în continuare că prin „dispunerea de măsuri asigurătorii înainte de atragerea răspunderii persoanelor care au contribuit la aducerea în stare de insolvenţă a unei societăţi comerciale” (deci înainte de a se naşte creanţa respectivei societăţi faţă de aceste persoane) se încalcă şi dreptul de proprietate privată al respectivei persoane, aşa cum acesta este garantat de art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi şi de art. 136 alin. (5) din Legea fundamentală. Totodată se arată că este afectată şi libertatea comerţului, consacrată de art. 135 alin. (2) lit. a) teza întâi din Constituţie, deoarece prin procedura instituită de textul de lege criticat „se blochează posibilitatea transferului dreptului de proprietate cu privire la bunurile asupra cărora se instituie măsurile asigurătorii”. În final se invocă şi nerespectarea art. 53 din Constituţie, ca o consecinţă a restrângerii nejustificate a exerciţiului drepturilor şi libertăţilor pretins a fi încălcate, respectiv dreptul de proprietate privată, dreptul la un proces echitabil, egalitatea în drepturi şi libertatea comerţului.Tribunalul Botoşani – Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu contravine normelor constituţionale invocate. în acest sens, se precizează că, "în raport cu acţiunea principală, măsurile asigurătorii au un caracter accesoriu, vremelnic, şi nu duc la deposedarea debitorului, care îşi poate continua activitatea". Dispunerea măsurilor asigurătorii, aşa cum este prevăzută de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, reprezintă o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, care îşi justifică acest caracter prin însuşi scopul legii şi prin specificul situaţiilor diferite pe care actul normativ le reglementează în domeniul reorganizării judiciare şi a falimentului.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate faţă de prevederile art. 16 din Constituţie, se arată, în esenţă, că în cauză ne aflăm în faţa unei proceduri speciale, diferite de cea reglementată de Codul de procedură civilă, şi care impune, deci, un tratament legal diferit. Or, potrivit jurisprudenţei constante în materie a Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, astfel că dispoziţiile art. 139 din Legea nr. 64/1995 nu intră sub incidenţa art. 16 din Legea fundamentală.În legătură cu susţinerile autorilor excepţiei, potrivit cărora dispoziţiile art. 139 creează instanţei obligaţia de a dispune măsuri asigurătorii la sesizare sau din oficiu, se afirmă că aceste prevederi, deşi au un caracter imperativ, nu intervin în mod automat, ci ca urmare a verificării de către judecătorul-sindic a existenţei indiciilor serioase "că persoanele a căror răspundere patrimonială este clamată au săvârşit una dintre etapele enumerate în art. 137, de natură a atrage starea de insolvenţă a debitorului".În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate faţă de art. 21 alin. (3) din Constituţie, se arată că dispunerea măsurilor asigurătorii nu are ca efect instituirea unei prezumţii de culpabilitate, ci urmăreşte acoperirea pasivului debitorului din bunurile existente în patrimoniul persoanelor despre care se va dovedi că au determinat sau au concurat la apariţia stării de insolvenţă a debitorului. De altfel, se menţionează că în acelaşi sens a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 25 din 27 ianuarie 2004.Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 139 din Legea nr. 64/1995 faţă de prevederile art. 44 din Constituţie, se arată că şi aceasta este neîntemeiată. Fără a se contesta faptul că măsurile asigurătorii au ca efect restrângerea dreptului de proprietate, se susţine că, date fiind circumstanţele şi scopurile legitime urmărite în stabilirea unor astfel de măsuri în cadrul reorganizării judiciare şi a falimentului, limitarea este justificată. În acest sens, se aminteşte caracterul relativ al dreptului de proprietate, aşa cum apare atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, dar şi în cea a Curţii Europene, potrivit căreia ingerinţele pe care le comportă dreptul de proprietate trebuie să răspundă exigenţei de legalitate şi proporţionalitate între cerinţele de interes general ale comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Astfel, restrângerile aduse dreptului de proprietate prin dispoziţiile de lege criticate „sunt justificate atât de necesitatea protecţiei intereselor legitime ale creditorilor, dar şi ale debitorului, care îşi vede activitatea economică şi credibilitatea alterate, urmare sau prin contribuţia persoanei a cărei tragere la răspundere este clamată”.Sub aspectul compatibilităţii dispoziţiilor art. 139 cu prevederile art. 53 din Constituţie, se aminteşte, pe de o parte, că art. 16 nu are incidenţă în cauza de faţă, iar, pe de altă parte, că limitările aduse dreptului de proprietate se justifică din perspectiva condiţiilor impuse de art. 53 din Constituţie.În sfârşit, nu se poate susţine nici încălcarea art. 136 din Constituţie, deoarece scopul însuşi al procedurii speciale reglementate de legea criticată este "cel de a facilita libera exercitare a comerţului, de a proteja concurenţa loială, de a asigura consolidarea credibilităţii operatorilor economici şi de a determina relansarea societăţilor debitoare a căror stare de insolvenţă nu este determinată sau este doar în parte datorată propriei culpe, contribuţia prejudiciabilă a altor persoane fiind cea care a avut rol major în ajungerea în încetare de plăţi".Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 139 din Legea nr. 64/1995 sunt constituţionale. Astfel, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate faţă de prevederile art. 16 alin. (2) din Constituţie, se arată că „reglementarea dedusă controlului de constituţionalitate se aplică tuturor debitorilor aflaţi în stare de insolvenţă, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare”.În legătură cu pretinsa contrarietate a textului de lege criticat faţă de exigenţele dreptului la un proces echitabil, se menţionează că "măsurile asigurătorii dispuse de judecătorul-sindic, din oficiu sau la sesizarea făcută de administrator, nu încalcă sub nici un aspect dreptul părţilor de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile care condiţionează, într-o societate democratică, procesul echitabil". De altfel, se arată că este de competenţa exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti şi modalităţile de exercitare a căilor de atac, iar principiul accesului liber la justiţie presupune tocmai posibilitatea celor interesaţi de a le exercita în condiţiile legii. În plus, este menţionată jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, potrivit căreia liberul acces la justiţie este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale. De altfel, textul de lege criticat nu contravine nici art. 135 alin. (2) din Constituţie, întrucât stabilirea procedurii falimentului "reprezintă o opţiune a legiuitorului, care dă expresie preocupării statului pentru asigurarea libertăţii comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie".În sfârşit, se arată că dispoziţiile legale atacate nu aduc atingere sub nici un aspect normelor constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi ale art. 136 alin. (5), referitoare la protecţia proprietăţii private, iar prevederile art. 53 din Constituţie, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, nu au incidenţă în cauza de faţă.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 139 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004. Aceste prevederi au următorul conţinut:– Art. 139: "În vederea luării măsurilor prevăzute la art. 137, judecătorul-sindic va dispune măsuri asigurătorii, din oficiu sau la sesizarea făcută de către administrator/lichidator, de către oricare dintre creditori, membri sau, după caz, asociaţi/acţionari."Art. 137, la care face trimitere art. 139, are următoarea redactare: "(1) Judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de către membrii organelor de conducere – administratori, directori, cenzori şi de orice altă persoană – care au contribuit la ajungerea debitorului în această situaţie, prin una dintre următoarele fapte:a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; … b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; … c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăţi; … d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea; … e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit, în mod fictiv, pasivul acesteia; … f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi; … g) în luna precedentă încetării plăţilor au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori. … (2) Aplicarea dispoziţiilor alin. (1) nu înlătură aplicarea legii penale pentru faptele care constituie infracţiuni." … În motivarea excepţiei ridicate autorii acesteia invocă încălcarea art. 16 alin. (1), a art. 21 alin. (3) teza întâi, a art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi, a art. 53, a art. 135 alin. (2) lit. a) teza întâi şi a art. 136 alin. (5) din Constituţie. Aceste prevederi au următorul cuprins:– Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";– Art. 21 alin. (3) teza întâi: "Părţile au dreptul la un proces echitabil (…).";– Art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular (…)"; … – Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii."; … – Art. 135 alin. (2) lit. a) teza întâi: "Statul trebuie să asigure:a) libertatea comerţului, (…)"; … – Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice."Examinând textele de lege criticate, raportate la normele constituţionale invocate, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă, pentru următoarele considerente:Criticile de neconstituţionalitate formulate de autorii excepţiei vizează faptul că, potrivit dispoziţiilor legale atacate, judecătorul-sindic are obligaţia de a dispune, fie din oficiu, fie ca urmare a sesizării făcute de una dintre persoanele enumerate la art. 139, luarea de măsuri asigurătorii asupra membrilor organelor de conducere ai societăţii comerciale debitoare aflate în stare de insolvenţă, prevăzuţi în art. 137 din lege, fără a fi însă stabilite culpa şi răspunderea patrimonială a acestora faţă de respectiva societate comercială debitoare. Se consideră că astfel sunt nesocotite prevederile constituţionale referitoare la principiul egalităţii în drepturi, dreptul la un proces echitabil (din perspectiva împiedicării persoanei asupra căreia se dispun respectivele măsuri de a-şi exercită dreptul la apărare), dreptul de proprietate al acestora, precum şi principiul libertăţii comerţului.Curtea Constituţională reţine că, într-adevăr, dispoziţiile de lege criticate prevăd obligaţia judecătorului-sindic de a dispune, din oficiu sau la sesizarea făcută de către administrator sau lichidator, de către oricare dintre creditori, membri sau, după caz, asociaţi ori acţionari, de măsuri asigurătorii, în vederea luării măsurilor prevăzute de art. 137 din lege. Aceste din urmă măsuri urmăresc satisfacerea creanţelor creditorilor prin suportarea unei părţi din pasivul societăţii comerciale debitoare de către membrii organelor de conducere ale acesteia – administratori, directori, cenzori şi de orice altă persoană – care au contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvenţă prin săvârşirea unor fapte limitativ enumerate la lit. a)-g) ale alin. (1) din art. 137.Procedura dispunerii măsurilor asigurătorii, reglementată de art. 139 din Legea nr. 64/1995, reprezintă o procedură subsidiară, declanşată printr-o acţiune accesorie celei de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societăţii comerciale ajunse în stare de insolvenţă. Totodată această procedură are un caracter special, derogatoriu de la dreptul comun, justificat prin specificul domeniului reglementat de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului.Măsurile asigurătorii au menirea de a satisface creanţele creditorilor prin reîntregirea patrimoniului debitorului, au caracter vremelnic şi reprezintă o modalitate prin care membrii organelor de conducere, împotriva cărora s-a deschis deja acţiune de stabilire a răspunderii patrimoniale şi asupra cărora există indicii temeinice că au contribuit prin comportamentul propriu la atingerea stării de insolvenţă a debitorului, suportă o parte din pasivul societăţii comerciale respective. În temeiul art. 137 judecătorul-sindic poate dispune această măsură de îndestulare a creditorilor din bunurile membrilor organelor de conducere, dacă aceştia din urmă au contribuit prin săvârşirea acţiunilor limitativ enumerate la lit. a)-g) la ajungerea societăţii comerciale debitoare în stare de insolvenţă. Aşadar, judecătorul-sindic este în măsură să aprecieze asupra oportunităţii acestei măsuri, iar atunci când o consideră necesară, pentru aducerea sa la îndeplinire va dispune luarea de măsuri asigurătorii, ca mijloc de realizare a creanţelor creditorilor. Aşadar, art. 139 este o normă imperativă, dar subsecventă celei cuprinse în art. 137, care are un caracter dispozitiv.Dispoziţiile art. 139 nu instituie o prezumţie de culpă a persoanei asupra căreia se dispune luarea măsurilor asigurătorii, deoarece măsurile pot fi luate de judecătorul-sindic dacă apreciază în acest sens şi dacă sunt respectate condiţiile impuse de art. 137. Stabilirea existenţei faptelor prevăzute limitativ de art. 137 alin. (1) lit. a)-g) şi a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvenţă a societăţii comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile şi în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet şi pertinent. În cadrul acestui proces persoana a cărei responsabilitate se cere a fi stabilită poate exercita fără nici o îngrădire dreptul la apărare, căile legale de atac, precum şi celelalte garanţii procesuale impuse de dreptul la un proces echitabil.De asemenea, nici susţinerile autorilor excepţiei referitoare la încălcarea regimului constituţional al protecţiei proprietăţii private nu pot fi reţinute. Regimul constituţional de garantare şi ocrotire a proprietăţii urmăreşte realizarea unui echilibru între interesele tuturor persoanelor, aşa încât dreptul de proprietate al unei persoane să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept. Astfel, art. 136 alin. (5) din Constituţie prevede că "Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice", ceea ce permite instituirea unor limitări rezonabile în valorificarea acesteia, ca drept subiectiv garantat. Pe de altă parte, dreptul de proprietate nu este un drept absolut, iar potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, conţinutul şi limitele acestuia sunt stabilite de lege. În acest context măsurile asigurătorii reprezintă o modalitate de a garanta proprietatea creditorilor prin îndestularea creanţelor lor, ceea ce reprezintă însuşi scopul Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului.Având în vedere considerentele de mai sus, nici criticile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 din lege faţă de art. 16 alin. (1), art. 53 şi art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie nu sunt întemeiate.De altfel, prin Decizia nr. 25 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 8 martie 2004, Curtea Constituţională a mai examinat constituţionalitatea art. 126 din Legea nr. 64/1995, devenit art. 139 după republicarea acesteia, prin raportare la aceleaşi norme fundamentale ca şi în prezenta cauză, stabilind că acestea nu sunt încălcate.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Dan Constantin Griţac, Alexandru Constantin Griţac, Mirela Voicu, Constantin Bontea şi Societatea Comercială „Rompac Internaţional” – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 32/F/2003 al Tribunalului Botoşani – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia Margareta Niţă____________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește