DECIZIE nr. 317 din 9 septembrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1), (5), (6) şi (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) şi (3), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (1) şi (3), art. 27, 28, 29, art. 31 alin. (2), art. 33 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorFlorentina Balta – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistent şefPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1), (5), (6) şi (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) şi (3), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (1) şi (3), art. 27, 28, 29, art. 31 alin. (2), art. 33 alin. (1) şi art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, toate sub aspectul termenului „contravenient”. Excepţia a fost ridicată de Compania Apa R.A. din Braşov în Dosarul nr. 291/2003 al Tribunalului Braşov – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, întrucât în legătură cu constituţionalitatea acestor prevederi legale Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii care îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauza.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 28 februarie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 291/2003, Tribunalul Braşov – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1), (5), (6) şi (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) şi (3), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (1) şi (3), art. 27, 28, 29, art. 31 alin. (2), art. 33 alin. (1) şi art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002. Excepţia a fost ridicată de Compania Apa R.A. din Braşov într-o cauza civilă privind soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii, încheiat de către inspectorii de concurenta din cadrul Oficiului Concurentei – Inspectoratul de Concurenta Braşov.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin art. 23 alin. (8) din Constituţie, interpretat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea fundamentală, în lumina art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În esenta, în motivare se arata ca prin folosirea termenului de contravenient înainte ca instanţa de judecată sa pronunţe o soluţie definitivă în acest sens, prevederile criticate încalcă "dreptul la respectarea prezumţiei de nevinovatie". Autorul susţine ca jurisprudenta europeană consacra respectarea prezumţiei de nevinovatie nu numai de către instanţele judecătoreşti, dar şi de către autorităţile publice. De asemenea, autorul considera ca deoarece, în conformitate cu dispoziţiile art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, prevederile acesteia se completează cu cele ale Codului de procedura civilă şi cu cele ale art. 1169 din Codul civil, astfel ca sarcina probei în cazul plângerii formulate de contravenient împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de stabilire a sancţiunii revine acestuia, ca urmare a poziţiei sale de contestator, iar nu organului care a aplicat sancţiunea. Aceasta înseamnă ca însuşi contravenientul trebuie să îşi probeze în faţa instanţei nevinovatia, deşi constituţional este ca agentul constatator sa dovedească vinovăţia lui.Tribunalul Braşov – Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, atâta vreme cat legiuitorul nu face altceva decât sa pedepseasca consecinţele antisociale ale unui act voluntar.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece din prevederile art. 23 alin. (8) din Constituţie rezultă ca prezumţia de nevinovatie se aplică în materie penală, făcând referire exclusiv la vinovăţia penală, iar nu la forme de vinovăţie specifice altor ramuri de drept. Totuşi, în interpretarea data art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, "sub anumite aspecte, contravenţia poate fi asimilată infracţiunii, iar distincţia infracţiuni-contravenţii existenta în dreptul intern al mai multor state părţi este irelevanta din punctul de vedere al respectării garanţiilor stabilite prin art. 6 din Convenţie, acesta fiind aplicabil ambelor forme de ilicit, atâta vreme cat natura dispoziţiei sanctionatorii o cere (cazul Lauko contra Slovaciei)". În plus, atingerea adusă prezumţiei de nevinovatie poate avea loc nu numai în cadrul procedurilor judiciare, ci poate să emane şi de la alte autorităţi publice (cazul Ellenet de Ribemont contra Frantei). Mai arata ca denumirea de "contravenient" folosită în Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu încalcă art. 23 alin. (8) din Constituţie, iar legea trebuie să folosească o notiune pentru a desemna persoana care a săvârşit o contravenţie.Avocatul Poporului apreciază ca dispoziţia legală criticata este constituţională. Asa cum a reţinut şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 317 din 20 noiembrie 1997, prezumţia de nevinovatie este proprie doar procesului penal, neavând nici o legătură cu cauzele de natura civilă, comercială sau de contencios administrativ, ci priveşte libertatea individuală a persoanei şi soluţionarea procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. De asemenea, în cazul judecării plângerii îndreptate împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, probele se administrează în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei acestuia, nefiind necesară demonstrarea nevinovăţiei penale a unei persoane. Prin urmare, prevederile art. 23 alin. (8) din Constituţie nu îşi găsesc aplicarea în cazul stabilirii calităţii de contravenient. Cu privire la denumirea de "contravenient", Avocatul Poporului opineaza ca este folosită pentru caracterizarea unei persoane care ar fi săvârşit o contravenţie, adică o faptă ilegala cu un pericol social mai redus decât al unei infracţiuni, dar nu în acelaşi mod în care legislaţia penală utilizează cuvintele "invinuit" sau "inculpat".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 16 alin. (1), (5), (6) şi (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) şi (3), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (1) şi (3), art. 27, 28, 29, art. 31 alin. (2), art. 33 alin. (1) şi art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, prevederi al căror conţinut este următorul:– Art. 16 alin. (1), (5), (6) şi (7): "(1) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac şi organul la care se depune plângerea. […](5) În cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde şi numele, prenumele şi domiciliul părinţilor sau ale altor reprezentanţi ori ocrotitori legali ai acestuia. … (6) În situaţia în care contravenientul este persoana juridică în procesul-verbal se vor face menţiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi codul fiscal ale acesteia, precum şi datele de identificare a persoanei care o reprezintă. … (7) În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aducă la cunoştinţa contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiectiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica lt; lt;Alte menţiuni gt; gt;, sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal."; … – Art. 17: "Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata şi din oficiu.";– Art. 18: "Contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator, la cerere, actul de identitate ori documentele în baza cărora se fac menţiunile prevăzute la art. 16 alin. (3). În caz de refuz, pentru legitimarea contravenientului agentul constatator poate apela la ofiţeri şi subofiteri de poliţie, jandarmi sau gardieni publici.";– Art. 19 alin. (1): "Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se afla de faţa, refuza sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnatura acestuia.";– Art. 21 alin. (3): "Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.";– Art. 24 alin. (2) şi (3): "(2) În cazul în care bunurile nu se găsesc contravenientul este obligat la plata contravalorii lor în lei.(3) Agentul constatator are obligaţia sa stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate şi, dacă acestea aparţin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor menţiona, dacă este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibila."; … – Art. 25 alin. (1) şi (3): "(1) Procesul-verbal se va inmana sau, după caz, se va comunică, în copie, contravenientului şi, dacă este cazul, părţii vătămate şi proprietarului bunurilor confiscate. […](3) În situaţia în care contravenientul a fost sancţionat cu amendă, precum şi dacă a fost obligat la despăgubiri, o dată cu procesul-verbal acestuia i se va comunică şi înştiinţarea de plată. În înştiinţarea de plată se va face menţiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii şi, după caz, a despăgubirii, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită."; … – Art. 26 alin. (1) şi (3): "(1) Dacă agentul constatator aplica şi sancţiunea, iar contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal, copia de pe acesta şi înştiinţarea de plată se înmânează contravenientului, făcându-se menţiune în acest sens în procesul-verbal. Contravenientul va semna de primire. […](3) În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent, refuza să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum şi a înştiinţării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o luna de la data încheierii."; … – Art. 27: "Comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată se face prin posta, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor.";– Art. 28: "(1) Contravenientul poate achită, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre aceasta posibilitate în procesul-verbal. În actul normativ de stabilire a contravenţiilor aceasta posibilitate trebuie menţionată în mod expres.(2) Plata amenzii se face la Casa de Economii şi Consemnaţiuni sau la trezoreria finanţelor publice, iar o copie de pe chitanţa se preda de către contravenient agentului constatator sau se trimite prin posta organului din care acesta face parte, în termenul prevăzut la alin. (1). … (3) În cazul în care contravenientul a achitat jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ pentru fapta săvârşită orice urmărire încetează."; … – Art. 29: "Dispoziţiile art. 28 se aplică şi în cazurile prevăzute la art. 10 alin. (2), dacă contravenientul achită jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ pentru fiecare dintre contravenţiile constatate, fără ca prin totalizare să se depăşească maximul prevăzut pentru contravenţia cea mai grava.";– Art. 31 alin. (2): "Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce priveşte despăgubirea, iar cel căruia îi aparţin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce priveşte măsura confiscării.";– Art. 33 alin. (1): "Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăşi 30 de zile, şi va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancţiunea, a martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângere, precum şi a oricăror alte persoane în măsura să contribuie la rezolvarea temeinica a cauzei.";– Art. 44 alin. (2): "Dacă prin contravenţia săvârşită de un militar în termen s-a produs o paguba sau dacă sunt bunuri supuse confiscării, organul competent potrivit legii va stabili despăgubirea pe bază de tarif şi va dispune asupra confiscării. Câte o copie de pe procesul-verbal se comunică contravenientului, părţii vătămate şi celui căruia îi aparţin bunurile confiscate."În opinia autorului excepţiei, aceste prevederi contravin art. 23 alin. (8) din Constituţie, prevederi potrivit cărora: "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată", precum şi art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, conform cărora "Orice persoană acuzata de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită."Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constata ca unele dintre dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate tot sub aspectul folosirii termenului de contravenient înainte ca instanţa de judecată sa pronunţe o soluţie definitivă în acest sens. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, Curtea, pronunţându-se asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, 28 şi art. 33 alin. (1) din ordonanţa, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, retinand în esenta următoarele: conform art. 2 din Codul penal "Legea prevede care fapte constituie infracţiuni, pedepsele ce se aplică infractorilor şi măsurile care se pot lua în cazul săvârşirii acestor fapte", iar conform art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 180/2002, „Legea contravenţională apara valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţa, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.” Asadar, simpla desemnare a unei persoane ca fiind contravenient nu înseamnă şi stabilirea vinovatiei sale. Utilizarea de către legiuitor a notiunii de contravenient în dreptul administrativ sau de infractor în dreptul penal nu are semnificatia unei infrangeri a prezumţiei de nevinovatie consacrate de art. 23 alin. (8) din Constituţie. Aceasta dispoziţie constituţională este aplicabilă atât în domeniul penal, cat şi în cel contraventional, nici o persoană care a săvârşit o infracţiune (infractor) sau o contravenţie (contravenient) neputând fi exclusa de la beneficiul acestei garanţii procesuale până când o hotărâre judecătorească de condamnare nu a rămas definitivă.În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora "Orice persoană acuzata de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită", Curtea a reţinut ca, în dreptul românesc, contravenţiile au fost scoase de sub incidenţa legii penale şi au fost supuse unui regim administrativ. Sub acest aspect, convenţia nu se opune tendintei de "dezincriminare" a unor asemenea fapte. În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenta sa, a statuat ca nimic nu împiedica statele să îşi îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menţinerea unei distincţii între diferitele tipuri de infracţiuni. Astfel, în scopul aplicării prevederilor art. 6 din convenţie, trebuie avute în vedere trei criterii: 1. caracterizarea faptei în dreptul naţional; 2. natura faptei; 3. natura şi gradul de gravitate ale sancţiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauza, iar în aprecierea acestor criterii, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, 1994, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit ca modul de definire a faptelor în dreptul intern are o valoare relativă, esenţială fiind natura faptei şi a sancţiunii. Curtea Europeană considera ca pozitiva măsura dezincriminarii, în "interesul individului", a unor infracţiuni mai puţin grave şi pentru care făptuitorul nu mai răspunde penal, putând chiar sa evite procedura judiciară şi pe aceasta cale să se elimine supraaglomerarea tribunalelor. Cu toate acestea, distincţia operata de statele europene între crime, delicte şi contravenţii nu este operanta, întrucât în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale toate aceste fapte au caracter penal şi, tocmai de aceea, prevederile sale garantează oricărui "acuzat" dreptul la un proces echitabil, indiferent de calificarea faptei în dreptul intern. În sensul arătat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat şi în cauza Garyfallou Aebe împotriva Greciei, 1997, în cauza Lauko împotriva Slovaciei, 1998, precum şi în cauza Kadubec împotriva Slovaciei, 1998.Totodată, potrivit teoriei şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, problema stabilirii vinovatiei în materia contravenţiilor nu are în vedere faza extrajudiciara a sancţiunii administrative, ci faza judiciară a acesteia, ceea ce presupune respectarea dreptului la un proces echitabil şi a garanţiilor prevăzute de art. 6 din convenţie, articol cu care prevederile art. 23 alin. (8) din Constituţie, potrivit cărora "până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată", sunt în deplina concordanta.În legătură cu susţinerile formulate, ca şi în cauza de faţa, în sensul că, potrivit textelor de lege criticate, însuşi contravenientul trebuie să îşi probeze în faţa instanţei nevinovatia, deşi constituţional este ca agentul constatator sa dovedească vinovăţia lui, prin decizia menţionată Curtea Constituţională a reţinut: "deşi legiuitorul a dezincriminat contravenţiile, potrivit art. 34 al Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, instanţa competenţa să soluţioneze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este obligată să urmeze anumite reguli procedurale distincte de cele ale dreptului procesual civil, în virtutea cărora, asa cum susţine autorul excepţiei, sarcina probei aparţine celui care afirma ceva în instanţa. Astfel, alin. 1 al textului de lege menţionat stabileşte, fără distincţii, ca instanţa competenţa să soluţioneze plângerea verifica dacă aceasta a fost introdusă în termen, asculta pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, între care, potrivit art. 33 din ordonanţa, şi organul care a aplicat sancţiunea, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării. Dispoziţiile alin. (2) al art. 34 din ordonanţa prevăd ca hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs, fără ca motivarea acestuia să fie obligatorie. Asa fiind, şi sub acest aspect, prevederile de lege criticate sunt în deplin acord cu exigenţele art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar din procedura de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ceea ce ar fi contrar intereselor contravenientului, ci, mai degraba, exercitarea dreptului la apărare.”Cele statuate prin decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii.În plus, în acest dosar sunt criticate sub aspectele arătate şi prevederile art. 16 alin. (5) şi (6), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) şi (3), art. 26 alin. (1), art. 29, art. 31 alin. (1), art. 33 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002. Întrucât susţinerile de neconstituţionalitate sunt identice, pentru argumentele anterior expuse, Curtea urmează sa respingă şi excepţia de neconstituţionalitate referitoare la aceste texte de lege.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1), (5), (6) şi (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) şi (3), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (1) şi (3), art. 27, 28, 29, art. 31 alin. (2), art. 33 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, toate sub aspectul termenului „contravenient” din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, excepţie ridicată de Compania Apa R.A. din Braşov în Dosarul nr. 291/2003 al Tribunalului Braşov – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 septembrie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent şef,Gabriela Dragomirescu──────────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește