DECIZIE nr. 315 din 29 martie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIngrid Alina Tudora – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Tudor Stomff în Dosarul nr. 24.917/3/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 522D/2011.La apelul nominal se prezintă personal Tudor Stomff, autor al excepţiei, lipsă fiind părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia.În acest sens, susţine că reglementarea criticată instituie o discriminare gravă între părţi, prin introducerea unui regim juridic distinct între persoanele care au dreptul de a ataca dispoziţia sau decizia emisă în baza Legii nr. 10/2001 şi terţi, apreciind că trebuie avută în vedere natura actului juridic şi nu calitatea persoanei. De asemenea, susţine că se încalcă principiul liberului acces la justiţie, deoarece terţele persoane nu au posibilitatea de a ataca dispoziţia sau decizia de restituire decât pe calea dreptului comun şi nu în cadrul legii speciale. Depune note scrise la dosar.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, şi anume Decizia nr. 1.475/2010.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 29 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 24.917/3/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Tudor Stomff într-o cauză având ca obiect o acţiune în anulare a unor dispoziţii de restituire ale Primarului Municipiului Bucureşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, dacă sunt interpretate de instanţă în sensul că numai persoanele trecute în dispozitivul deciziei de restituire pot ataca acest act, iar intervenientului nu i se dă dreptul să îşi apere interesul legitim vătămat de o autoritate publică prin emiterea unei dispoziţii de restituire a unui imobil asupra căruia se revendică în instanţă, de către o altă persoană, un drept real patrimonial.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat nu face decât să reglementeze cadrul desfăşurării fazei judiciare a procedurii privind restituirea imobilelor care fac obiectul legii speciale de reparaţie. Aşa fiind, apreciază că art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu îngrădeşte accesul liber la justiţie şi nici nu limitează posibilitatea autorului excepţiei de a solicita anularea actului prin care i s-a produs o pretinsă vătămare a unui drept al său, întrucât terţele persoane au deschisă calea dreptului comun pentru atacarea în justiţie a unui act juridic. Pentru aceleaşi considerente, instanţa arată că aceste prevederi nu contravin nici art. 44 referitor la garantarea dreptului de proprietate şi art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 1995, astfel cum au fost modificate prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010.Textul de lege criticat prevede că "Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel".Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.Examinând excepţia, Curtea constată că nu poate fi reţinută critica privind încălcarea accesului liber la justiţie, deoarece legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege. Tot astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în decizia de principiu pronunţată în Cauza Golder contra Regatului Unit al Marii Britanii, 1975, că dreptul la instanţă nu este un drept absolut; statele sunt libere să stabilească condiţionări ale acestuia, fără însă să aducă atingere substanţei dreptului.În acest context, prin Decizia nr. 1.475 din 11 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 27 ianuarie 2011, Curtea a constatat că, „în condiţiile în care decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării ori a cererii de restituire priveşte interesele legitime ale persoanelor care se pretind îndreptăţite, în vederea recuperării bunurilor care le-au aparţinut şi care au fost preluate abuziv de stat, numai acestea justifică un interes şi, implicit, calitatea procesuală activă în declanşarea controlului judiciar de legalitate al respectivelor hotărâri.”Aşa fiind, prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu fac altceva decât să reglementeze cadrul desfăşurării fazei judiciare a procedurii privind restituirea imobilelor care fac obiectul legii reparatorii.Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că lărgirea acestui cadru procesual, sub aspectul persoanelor care pot avea calitate procesuală activă, echivalează cu o completare a legii pe calea controlului de constituţionalitate, operaţiune care excedează competenţei Curţii Constituţionale.Pentru aceleaşi argumente, Curtea constată că textul de lege criticat nu contravine nici dispoziţiilor constituţionale privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii private şi nici celor referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.De altfel, Curtea observă că, de fapt, autorul excepţiei deduce neconstituţionalitatea textului de lege criticat din modalitatea de interpretare şi aplicare a acestei reglementări de către instanţa de judecată, în cauza concretă dedusă judecăţii, aspect care excedează competenţei Curţii Constituţionale.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Tudor Stomff în Dosarul nr. 24.917/3/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 martie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora_________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește