DECIZIE nr. 315 din 17 iulie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. 2 teza a doua, art. 137^1 alin. 2, art. 139 alin. 3, art. 146, art. 151 alin. 1 şi ale art. 156 din Codul de procedură penală, precum şi a prevederilor art. 40 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, şi a prevederilor art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticoruptie



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorNicoleta Grigorescu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. 2 teza a doua, art. 137^1 alin. 2, art. 139 alin. 3, art. 146, art. 151 alin. 1 şi ale art. 156 din Codul de procedură penală, precum şi a prevederilor art. 40 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, republicată, şi a prevederilor art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 43/2002, excepţie ridicată de Fanel Pavalache în Dosarul nr. 1.676/2003 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a penală.La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, asistat de avocat Aurelian Pavelescu, procedura de citare fiind legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul autorului excepţiei pune concluzii de admitere, sustinand oral motivele de neconstituţionalitate a textelor de lege criticate, expuse în notele scrise depuse la dosar.Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta Curţii Constituţionale, precum şi jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, solicita respingerea excepţiei ca fiind neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 20 mai 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1.676/2003, Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. 2 teza a doua, art. 137^1 alin. 2, art. 139 alin. 3, art. 146, art. 151 alin. 1 şi art. 156 din Codul de procedură penală, precum şi a prevederilor art. 40 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, şi a prevederilor art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticoruptie, excepţie ridicată de Fanel Pavalache, inculpat în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arata, în esenta, următoarele:– prevederile art. 136 alin. 2 teza a doua, art. 137^1 alin. 2, art. 139 alin. 3, art. 146, art. 151 alin. 1 şi ale art. 156 din Codul de procedură penală sunt contrare dispoziţiilor art. 11 şi 20 din Constituţie, precum şi ale art. 5 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece procurorul, fiind subordonat ministrului justiţiei, nu are calitatea de magistrat şi, prin urmare, nu are dreptul sa dispună măsura arestării preventive;– totodată, în opinia autorului excepţiei, prevederile art. 40 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 130, 131 şi art. 133 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 15 alin. (1), prin aceea ca numirea în funcţie a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, la propunerea ministrului justiţiei, şi posibilitatea acestuia din urma de a da procurorilor dispoziţii obligatorii constituie o imixtiune a executivului în sfera puterii judecătoreşti, fapt de natura sa înlăture garanţiile de imparţialitate instituite pentru procurori;– de asemenea, autorul excepţiei susţine ca prevederile art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticoruptie sunt contrare dispoziţiilor art. 133 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 130 şi 131 din Constituţie, întrucât prin reglementarea numirii în funcţie a procurorilor Parchetului Naţional Anticoruptie de către ministrul justiţiei, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, „este abolit rolul constituţional al Preşedintelui României şi al Consiliului Superior al Magistraturii”.În opinia Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a penală, excepţia de neconstituţionalitate invocată este nefondata, deoarece prevederea de la art. 23 alin. (4) din Constituţie, conform căreia "arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat", acoperă şi situaţia magistratului care este procuror.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul considera ca fiind neîntemeiată critica privind neconstituţionalitatea art. 136 alin. 2 teza a doua, art. 137^1 alin. 2, art. 139 alin. 3, art. 146, art. 151 alin. 1 şi a art. 156 din Codul de procedură penală, în ceea ce priveşte "luarea măsurii arestării preventive de către procuror", respectiv "dreptul procurorului de a emite mandatul de arestare", deoarece, potrivit art. 23 alin. (4) din Constituţie, arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, iar din dispoziţiile constituţionale cuprinse în cap. VI Autoritatea judecătorească, rezultă ca procurorul are calitatea de magistrat. De asemenea, Guvernul arata ca sunt neintemeiate şi criticile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, republicată, şi ale art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 43/2002, în raport cu dispoziţiile art. 133 alin. (1) din Constituţie, întrucât în toate cazurile numirea în funcţiile de judecător şi procuror, cu excepţia celor stagiari, se face cu respectarea prevederilor acestui articol, iar numirea ulterioară în funcţiile de conducere menţionate, respectiv în funcţia de procuror în cadrul Parchetului Naţional Anticoruptie, se face cu respectarea principiilor prevăzute în art. 131 alin. (1) din Constituţie.Avocatul Poporului apreciază ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, iar excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arata ca prevederile art. 136 alin. 2 teza a doua, art. 137^1 alin. 2, art. 139 alin. 3, art. 146, art. 151 alin. 1 şi ale art. 156 din Codul de procedură penală, care reglementează condiţiile arestării preventive, sunt în concordanta cu dispoziţiile art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Afirmatiile autorului excepţiei, în sensul că procurorul nu ar avea calitatea de magistrat, care să poată dispune arestarea preventivă şi trimiterea în judecata a inculpatului, sunt contrazise de dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 92/1992, care prevăd ca procurorul are calitatea de magistrat. Totodată, în procesul penal din România, procurorul acţionează ca apărător al intereselor generale ale societăţii, dar şi ale părţilor din proces, în spiritul legalităţii, măsura arestării preventive putând fi dispusă de procuror în condiţii strict determinate de lege, astfel încât nu se poate vorbi despre influenţa executivului asupra activităţii judiciare. Pe cale de consecinţa, procurorul corespunde notiunii de „alt magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare”, prevăzută de art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, republicată, şi ale art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 43/2002, Avocatul Poporului arata ca aceasta este neîntemeiată, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 133 din Constituţie, numirea magistraţilor, din a căror categorie fac parte şi procurorii, se face, ca regula generală, de preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, dar în condiţiile legii. Rezultă ca Legea fundamentală permite ca propunerea pentru funcţia de procuror, respectiv numirea în funcţia de procuror, să fie facuta, pe cale de excepţie, şi de alte autorităţi (ministrul justiţiei), în condiţiile stabilite de lege, în speta, de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 43/2002. Totodată, dispoziţiile ministrului justiţiei, date procurorului în mod direct sau prin procurorul general, nu sunt neconstituţionale, ci, dimpotriva, sunt strict circumscrise dezideratului social general, exprimat de acelaşi text prin formula „în vederea respectării şi aplicării legii”. Privită astfel, relaţia ministrul justiţiei-procuror nu implica politica şi politizarea, ci ea este subordonata respectării şi aplicării legii de către ambii subiecti.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 136 alin. 2 teza a doua, art. 137^1 alin. 2, art. 139 alin. 3, art. 146, art. 151 alin. 1 şi ale art. 156 din Codul de procedură penală, precum şi dispoziţiile art. 40 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, şi ale art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticoruptie.I. Autorul excepţiei, deşi invoca neconstituţionalitatea mai multor texte cuprinse în Codul de procedură penală, arata ca fondul criticii de neconstituţionalitate este acelaşi, în sensul că procurorul magistrat nu are legitimitatea de a emite mandatul de arestare preventivă.Examinând aceasta critica, Curtea constata ca dispoziţiile Codului de procedura penală referitoare la luarea de către procuror a măsurii arestării preventive au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate. Astfel Curtea, prin Decizia nr. 28 din 15 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 3 iulie 2000, a constatat ca:– în sistemul procesual penal românesc procurorul corespunde notiunii de "alt magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare", la care se referă art. 5 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, însăşi Constituţia, când prevede în art. 23 alin. (4) ca "Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat […]", acoperă şi situaţia magistratului care este procuror;– cap. VI al titlului III din Constituţie, referitor la autorităţile publice, capitol intitulat "Autoritatea judecătorească", prevede, pe lângă secţiunea 1, intitulata "Instanţele judecătoreşti", şi secţiunea a 2-a, denumita "Ministerul Public", iar în secţiunea a 3-a, în art. 133 alin. (1), printre atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii, se prevede competenţa acestuia de a propune preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii, în considerarea calităţii de "magistraţi" a procurorilor;– procurorii îndeplinesc o importanţa funcţie judiciară în procesul penal, întrucât întreaga faza a urmăririi penale se desfăşoară prin activitatea sau sub supravegherea lor. În cadrul urmăririi penale, în afară activităţii de strangere a probelor privind existenta faptei şi a vinovatiei făptuitorului, au loc şi acte procesuale de o importanţa hotărâtoare pentru dinamizarea procesului penal, şi anume punerea în mişcare a acţiunii penale sau trimiterea în judecata a inculpatului, precum şi măsuri procesuale necesare efectuării urmăririi penale, între care se afla şi măsurile preventive privative sau restrictive de libertate;– procurorul este un "alt magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare", în sensul art. 5 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi în sensul art. 23 alin. (4) din Constituţie;– jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului pune în discuţie independenta procurorului, şi anume prin hotărârea pronunţată în cauza "Schiesser contra Elvetiei", 1979, Curtea a decis că nu s-au încălcat prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece procurorul de district a acţionat exclusiv ca organ de instrucţie, examinând dacă trebuie să îl inculpe pe cel vinovat şi sa îl plaseze în detenţie provizorie şi apoi, efectuand instructia dosarului, şi-a respectat obligaţia de a cerceta cu aceeaşi grija atât faptele în favoarea acuzarii, cat şi cele împotriva acesteia, fără a suporta nici o ingerinta exterioară, ci exercitandu-şi astfel propria putere de decizie pe care i-o atribuie legea.Curtea Constituţională constata ca, ulterior sesizării sale, dispoziţiile art. 136, în ansamblul lor, art. 137^1 alin. 2, art. 139 alin. 3, art. 146 şi 156 din Codul de procedură penală au fost modificate şi completate prin Legea nr. 281/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003. În noile reglementări procurorul nu mai poate lua, în principiu, măsura arestării preventive. În mod excepţional, procurorul poate dispune, în condiţiile legii, măsura arestării preventive provizorii a învinuitului (art. 146) sau a inculpatului (art. 149^1) pe durata maxima de 3 zile, cu obligaţia ca, în termen de 24 de ore de la emiterea mandatului, procurorul să prezinte dosarul cauzei instanţei căreia i-ar reveni competenţa sa judece cauza, cu propunerea de luare a măsurii. Instanţa de judecată poate admite sau respinge propunerea de arestare preventivă provizorie prin încheiere motivată.În consecinţa, în temeiul dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare […]”, rezultă ca excepţia de neconstituţionalitate a devenit inadmisibila şi urmează să fie respinsă.2. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, şi ale art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 42/2002 privind Parchetul Naţional Anticoruptie, Curtea constata ca soluţionarea cauzei autorului excepţiei nu depinde de aceste dispoziţii legale. Potrivit prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei”, prevederi coroborate cu cele ale alin. (6) al aceluiaşi articol [„Dacă excepţia este inadmisibila, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa o respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională.”], rezultă ca excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibila şi urmează să fie respinsă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 alin. (3) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca devenită inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. 2 teza a doua, art. 137^1 alin. 2, art. 139 alin. 3, art. 146, art. 151 alin. 1 şi art. 156 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Fanel Pavalache în Dosarul nr. 1.676/2003 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a penală.2. Respinge, ca inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate prevederilor art. 40 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, republicată, şi ale art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 43/2002, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 iulie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Florentina Geangu─────────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește