Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 271 din 7 aprilie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Mircea Pop, Daniel Felician Pop şi Gheorghe Lauruk în Dosarul nr. 4.630/83/2006 al Tribunalului Satu Mare – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 1 octombrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 4.630/83/2006, Tribunalul Satu Mare – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Mircea Pop, Daniel Felician Pop şi Gheorghe Lauruk în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (12) referitoare la aplicarea şi stabilirea pedepselor numai în condiţiile legii, ale art. 73 alin. (3) lit. h) privind includerea infracţiunilor, pedepselor şi regimului acestora în domeniul de reglementare al legii organice, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil, ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, ale art. 11 privind Dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 privind Tratatele internaţionale privind drepturile omului, coroborate cu art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu denumirea marginală Nicio pedeapsă fără lege. Astfel, prin intermediul textului criticat este adusă o infracţiune din procedura comună într-o procedură specială, stabilindu-i în mod nejustificat un regim discriminatoriu, în sensul că, implicit, art. 6 din Legea nr. 78/2000 nu conţine o pedeapsă proprie, ci face trimitere la textul din Codul penal. Această împrejurare este de natură să conducă la discriminarea cetăţenilor chemaţi în justiţie, care beneficiază de drepturi şi libertăţi consacrate de Constituţie, sunt egali în faţa autorităţilor publice şi au dreptul la un proces echitabil, pentru care justiţia se înfăptuieşte în numele legii, este unică, egală şi imparţială pentru toţi.Tribunalul Satu Mare – Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece art. 6 din Legea nr. 78/2000 cuprinde o normă de trimitere uzitată de tehnica legislativă, fără ca prin aceasta să se încalce dispoziţiile constituţionale invocate.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece reglementarea legală criticată nu aduce atingere principiului egalităţii, imparţialităţii şi unicităţii justiţiei şi se aplică, în mod nediscriminatoriu, tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei. De asemenea, prevederile art. 6 din Legea nr. 78/2000 nu conţin norme de procedură, ci de drept substanţial, iar aplicarea acestora nu poate duce la încălcarea dispoziţiilor constituţionale privind dreptul părţilor la un proces echitabil.Reglementarea ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu constituie o incriminare prin analogie, aşa cum greşit susţine autorul acesteia, ci o legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică explicativă, care nu încalcă prevederile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, din punctul de vedere al structurii tehnico-legislative a normelor juridice, este deseori întâlnit, cu precădere în materie penală, procedeul completării normelor de trimitere (calificate ca fiind incomplete) cu norme din acelaşi act normativ sau din alte acte normative.De asemenea, dispoziţiile legale criticate nu vin în contradicţie cu principiul conform căruia justiţia este unică, egală şi imparţială pentru toţi şi, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, Parlamentul are competenţa de a reglementa prin lege organică infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. În virtutea acestei prevederi constituţionale, legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât şi condiţiile răspunderii juridice pentru această faptă.Prevederile art. 6 din Legea nr. 78/2000 nu conţin norme contrare dreptului părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, astfel cum este prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut: „Infracţiunile de luare de mită – prevăzută la art. 254 din Codul penal, de dare de mită – prevăzută la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite – prevăzută la art. 256 din Codul penal şi de trafic de influenţă – prevăzută la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege.”Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la aceleaşi prevederi invocate şi în prezenta cauză. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 48 din 24 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 21 februarie 2006, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, arătând că aceste dispoziţii nu încalcă principiile constituţionale enumerate de autor, deoarece din textul legii nu rezultă vreo restrângere în sensul reclamat de acesta. De altfel, reglementarea care formează obiectul excepţiei nu constituie o incriminare prin analogie, aşa cum greşit susţine autorul acesteia, ci o legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică explicativă, care nu încalcă prevederile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De altfel, analogia, ca instituţie juridică, se plasează în sfera aplicării legii ca argument de interpretare, şi nu în cea a procesului legislativ. Folosirea acestei noţiuni pentru caracterizarea normei instituite de legiuitor conduce la o contradicţie în termeni, căci analogia implică absenţa normei şi, în consecinţă, libertatea recunoscută unei autorităţi publice – în mod excepţional şi nu în materie penală – de a stabili ea însăşi regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluţie pronunţată într-un alt cadru reglementat. Or, dispoziţia legală atacată prevede expres că infracţiunile nominalizate se pedepsesc potrivit textelor din Codul penal în care sunt incriminate.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Distinct de aceste argumente, Curtea mai constată că, în acord cu acelaşi raţiuni s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea C.R. contra Marii Britanii din 22 noiembrie 1995, ocazie cu care a reamintit că art. 7 din Convenţie consacră principiul legalităţii delictelor şi pedepselor (nullum crimen, nulla poena sine lege), iar aceasta impune ca legea penală să nu se aplice de o manieră extensivă în dezavantajul acuzatului, în special prin analogie (situaţie care nu se regăseşte în dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000). Rezultă de aici că o infracţiune trebuie să fie clar definită de lege. O astfel de condiţie este îndeplinită în momentul în care justiţiabilul poate să ştie, plecând de la formularea dispoziţiilor pertinente şi, la nevoie, cu ajutorul interpretării date de tribunale, ce acte sau omisiuni angajează răspunderea sa penală.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Mircea Pop, Daniel Felician Pop şi Gheorghe Lauruk în Dosarul nr. 4.630/83/2006 al Tribunalului Satu Mare – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 martie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru––––-