DECIZIE nr. 314 din 3 martie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 177 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 177 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Oltchim” – S.A., Societatea Comercială „Industrialexport” – S.A., Baza Aprovizionare, Desfacere Metal – S.A. şi Societatea Comercială „La marinaru” – S.R.L. în Dosarul nr. 15.535/3/2006 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a comercială.Având în vedere neîndeplinirea procedurii de citare cu toate părţile din dosar, Curtea a amânat judecarea cauzei la 24 februarie 2009, dezbaterile publice fiind consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când Curtea a amânat pronunţarea la 26 februarie 2009 şi, apoi, la 3 martie 2009.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 5 iunie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 15.535/3/2006, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 177 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Oltchim” – S.A., Societatea Comercială „Industrialexport” – S.A., Baza Aprovizionare, Desfacere Metal – S.A. şi Societatea Comercială „La marinaru” – S.R.L. în cauza ce are ca obiect judecarea procedurii insolvenţei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că art. 177 alin. (4) Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală este neconstituţional în raport cu dispoziţiile art. 16 din Constituţie. Se arată că, potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, unul sau mai mulţi creditori ce deţin împreună cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar, având recomandarea comitetului creditorilor. Comparativ cu acest text, art. 177 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 realizează o discriminare între un creditor organ fiscal din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor şi un creditor care nu are o asemenea calitate. Primul creditor este scutit de întreaga procedură de obţinere a recomandării comitetului creditorilor în numirea administratorului judiciar.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a comercială consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, în sensul că dispoziţiile criticate încalcă prevederile art. 16 din Constituţie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că art. 177 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 este constituţional. Se arată că prevederile legale criticate instituie o soluţie derogatorie de la regula stabilită prin Legea nr. 85/2006.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 177 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 3 martie 2008, potrivit cărora: „(4) În situaţia în care organul fiscal din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală poate decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i şi remuneraţia. Confirmarea administratorului judiciar/lichidatorului desemnat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală de către judecătorul-sindic se va face în cadrul primei şedinţe, conform art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare”.În susţinerea excepţiei sunt invocate dispoziţiile art. 16 din Constituţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată următoarele:Se susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate fac referire la situaţia în care organul fiscal din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor poate decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, fără a mai fi prevăzută condiţia din Legea nr. 85/2006 privind recomandarea comitetului creditorilor.Din analiza dispoziţiilor Legii nr. 85/2006 la care fac referire autorii excepţiei, rezultă că acestea privesc, în exclusivitate, procedura insolvenţei referitoare la persoanele juridice de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice. Spre deosebire de această procedură, potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, „Prezentul cod reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal”. Prevederile legale criticate instituie o reglementare diferită de regula stabilită prin Legea nr. 85/2006, având în vedere tocmai natura juridică specială a creanţelor fiscale. Iar reglementarea prin lege a încasării creanţelor fiscale corespunzător intereselor generale ale societăţii corespunde cerinţelor imperative consfinţite la art. 137 alin. (1) din Constituţie, referitoare la formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului.În consecinţă, Curtea reţine că prevederile legale criticate nu încalcă, sub aspectul criticilor formulate, dispoziţiile art. 16 din Constituţie.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 177 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Oltchim” – S.A., Societatea Comercială „Industrialexport” – S.A., Baza Aprovizionare, Desfacere Metal – S.A. şi Societatea Comercială „La marinaru” – S.R.L. în Dosarul nr. 15.535/3/2006 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 martie 2009.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește