DECIZIE nr. 313 din 29 martie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989



Ion Predescu – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorIon Tiucă – procurorIrina Loredana Gulie – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Elena Alexandrina Cornelia Antonescu, prin mandatar Gheorghe Iancu, în Dosarul nr. 3.210/3/2006 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 30 noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 3.210/3/2006, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Excepţia a fost ridicată de Elena Alexandrina Cornelia Antonescu, prin mandatar Gheorghe Iancu, într-o cauză având ca obiect judecarea unei acţiuni prin care se solicita constatarea formulării notificării prevăzute de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în termenul legal.În motivarea excepţiei se arată, în esenţă, că textele de lege criticate încalcă dreptul de proprietate şi creează o inegalitate în faţa legii. Pe de o parte, inegalitatea vizează cultele religioase şi minorităţile naţionale, care au posibilitatea să îşi revendice proprietăţile imobiliare preluate în mod abuziv de stat, în cadrul unui nou termen, introdus prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. Pe de altă parte, inegalitatea priveşte ceilalţi foşti proprietari, persoane fizice, în privinţa cărora termenul pentru depunerea notificărilor nu a mai fost prelungit. Se mai susţine că textul de lege criticat contravine protecţiei constituţionale a proprietăţii private, precum şi principiului constituţional al restrângerii exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi, prin crearea unei imposibilităţi de retrocedare a unor bunuri imobile preluate în mod abuziv.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, potrivit cărora: „(1) Persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.”În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 44 alin. (2) teza întâi privind garantarea dreptului de proprietate privată, indiferent de titular, alin. (3) referitor la expropriere şi alin. (8) privind averea dobândită licit, art. 53 – Restrângerea exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi şi art. 136 alin. (5) privind caracterul inviolabil al proprietăţii private.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, se constată că textul de lege criticat a mai fost supus controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale, şi cu o motivare similară.Astfel, prin Decizia nr. 42 din 11 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 16 februarie 2007, Curtea a respins excepţia şi a statuat că recunoaşterea sine die a posibilităţii persoanei interesate de a declanşa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de către stat ar fi fost de natură să genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul proprietăţii imobiliare.Prin aceeaşi decizie, Curtea a statuat, în esenţă, că, potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, exercitarea dreptului de proprietate trebuie să se facă în limitele legii. Legiuitorul ordinar este aşadar competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea dreptului de proprietate, instituind limitări rezonabile în valorificarea ca drept subiectiv garantat, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept. Pentru aceste considerente, nu poate fi reţinută încălcarea, prin textele de lege criticate, a prevederilor art. 44 alin. (2) teza întâi alin. (3) şi (8), art. 136 alin. (5) din Legea fundamentală. Curtea a constatat, de asemenea, că nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, deoarece persoanele îndreptăţite care pot introduce notificări în temeiul art. 22 din Legea nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a imobilului, se află într-o situaţie diferită faţă de cultele religioase ori comunităţile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale. Tratamentul juridic instituit de legiuitor cu privire la acestea este diferit, fiind reglementat prin acte normative distincte.În aceste condiţii, nu se poate reţine nici încălcarea prevederilor art. 53 din Legea fundamentală.Cele statuate în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Elena Alexandrina Cornelia Antonescu, prin mandatar Gheorghe Iancu, în Dosarul nr. 3.210/3/2006 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 martie 2007.PREŞEDINTE,ION PREDESCUMagistrat-asistent,Irina Loredana Gulie_________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește