DECIZIE nr. 312 din 6 aprilie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 302^1 alin. 1 lit. c) şi art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorIon Tiucă – procurorDoina Suliman – magistrat-asistent şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 302^1 alin. 1 lit. c) şi art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dumitru Coca în Dosarul nr. 918/2005 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, avocatul Elena Drăgoescu, cu delegaţie la dosar. Lipsesc părţile Ion Clapon şi Florentina Clapon, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Avocatul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia pentru motivele invocate în faţa instanţei de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 15 noiembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 918/2005, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 302^1 alin. 1 lit. c) şi art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Dumitru Coca, prin avocat, cu ocazia soluţionării recursului formulat împotriva Deciziei civile nr. 1.096/A din 29 septembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă în Dosarul nr. 2.323/Civ/2004.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia consideră că textele de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 53, precum şi ale art. 6 paragraful 1 şi art. 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, arată că "este normal a fi reglementat un termen pentru exercitarea unei căi de atac în justiţie în vederea evitării tergiversării unei cauze, însă este o încălcare a dreptului la apărare şi o îngrădire a dreptului de exercitare a drepturilor constituţionale impunerea motivării şi dezvoltării motivelor de recurs în termenul de exercitare a căii de atac". În susţinerea acestor argumente autorul excepţiei invocă dispoziţiile art. 132 alin. 1, art. 287 alin. 1 şi 2 şi art. 292 alin. 2 din Codul de procedură civilă.Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile de lege criticate fiind în concordanţă cu normele constituţionale şi reglementările internaţionale invocate.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 302^1 alin. 1 lit. c) şi art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, cu următorul cuprins:– Art. 302^1 alin. 1 lit. c): "Cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, următoarele menţiuni: […]c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separate;"; … – Art. 306 alin. 1: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. 2."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale autorul excepţiei invocă, fără însă a evidenţia în ce constă pretinsa relaţie de contrarietate, prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) – statul de drept, art. 11 alin. (2) – dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) – egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (1) – tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) – accesul liber la justiţie şi art. 53 – restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, consideră că sunt înfrânte dispoziţiile art. 6 paragraful 1 şi art. 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi, respectiv, limitarea folosirii restrângerii drepturilor.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că Legea fundamentală nu cuprinde prevederi referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci statuează prin art. 129 şi art. 126 alin. (2) că exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege, adică potrivit normelor de procedură. Din aceste prevederi constituţionale rezultă că legiuitorul are libertatea de a stabili cazurile şi condiţiile în care părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac. În acest sens, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie să fie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului în substanţa sa sau principiilor şi textelor constituţionale de referinţă.Nici reglementările internaţionale nu impun în materia exercitării căilor de atac. Astfel, Curtea de la Strasbourg, în Cazul Beles şi alţii contra Cehiei din 12 noiembrie 2002, a constatat că dreptul de acces la un tribunal nu este absolut şi se pretează la limitări implicit admise, în special în ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate a unui recurs, având în vedere că presupune reglementarea din partea statului care se bucură, în această privinţă, de o anumită marjă de apreciere.În speţă, autorul excepţiei solicită să se constate incidenţa dispoziţiilor art. 132 alin. 1, art. 287 alin. 1 şi 2 sau art. 292 alin. 2 din Codul de procedură civilă, în locul celor ale art. 302^1 alin. 1 lit. c) şi art. 306 alin. 1 din acelaşi cod, ceea ce este inadmisibil.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 302^1 alin. 1 lit. c) şi art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dumitru Coca în Dosarul nr. 918/2005 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 aprilie 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent şef,Doina Suliman––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește