DECIZIE nr. 312 din 13 martie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Anton Ciobanu în Dosarul nr. 5.920/245/2007 al Judecătoriei Iaşi.La apelul nominal se prezintă personal partea Neculai Andrieş. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Partea Neculai Andrieş solicită să se soluţioneze cu celeritate litigiul.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 21 august 2007, pronunţată în Dosarul nr. 5.920/245/2007, Judecătoria Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Anton Ciobanu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, ale art. 24 alin. (2) referitoare la dreptul părţilor de a fi asistate în tot cursul procesului de un avocat, precum şi ale art. 6 paragraful 3 pct. c) şi d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la anumite drepturi speciale ale acuzatului, deoarece prin instituirea unor situaţii diferite care consacră regula asistenţei juridice obligatorii în faza de urmărire penală faţă de cele existente în faza de cercetare judecătorească se încalcă dreptul la apărare şi egalitatea cetăţenilor în faţa legii.De asemenea, din interpretarea prevederilor legale criticate raportate la dispoziţiile art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, se contrage ideea că inculpatul nu are dreptul de a participa la audierea martorilor şi de a le pune întrebări în mod direct, sens în care se aduce atingere dreptului consacrat de art. 6 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Judecătoria Iaşi opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece reglementarea diferită a dreptului la asistenţă juridică este o problemă de legiferare care intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, art. 24 din Constituţie privitor la dreptul la apărare, este reflectat în art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, care prevede că învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de un apărător în tot cursul urmăririi penale sau al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest drept. Aşa fiind, Constituţia şi Codul de procedură penală consacră dreptul la asistenţă juridică, drept care poate fi folosit sau nu.De asemenea, dreptul la apărare include dreptul la asistenţă juridică, dar nu presupune, în mod automat, dreptul la asistenţă juridică obligatorie care reprezintă o excepţie de la caracterul facultativ şi care a fost instituită de legiuitor pentru anumite cazuri speciale.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate prin care sunt enumerate limitativ un număr de situaţii speciale în care învinuitul sau inculpatul beneficiază de asistenţă juridică obligatorie, respectiv într-un număr de opt cazuri în faza urmăririi penale şi a judecăţii, şi într-un număr de două cazuri numai pentru faza judecăţii, nu instituie privilegii sau discriminări între persoanele prevăzute în ipoteza normei. În plus, principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, astfel încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit.Cât priveşte critica faţă de art. 24 alin. (2) din Constituţie şi de art. 6 paragraful 3 lit. c) şi d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Avocatul Poporului arată că aceasta nu poate fi primită, întrucât dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie, primul fiind în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabileşte şi cazurile în care se consideră că este necesar.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Asistenţa învinuitului sau inculpatului, care au următorul conţinut:"Asistenţa juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărare, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.În cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală invocate şi în prezenta cauză şi cu motivări similare. Astfel, prin Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 25 februarie 2008, şi Decizia nr. 102 din 14 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2008, Curtea a reţinut că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabileşte şi cazurile în care se consideră că este necesar. Întrucât Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu şi pe cel la asistenţă juridică obligatorie, Curtea a statuat că stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, nu se poate susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale numai pentru că nu prevăd că asistenţa juridică este obligatorie în toate cazurile, câtă vreme exercitarea dreptului la asistenţă juridică este garantată.Dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie, se referă la asistenţa juridică facultativă, iar excepţiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistenţa juridică obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituţii de cert interes social, care funcţionează atât în favoarea învinuitului sau a inculpatului, cât şi în vederea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezultă din însăşi enumerarea cuprinsă în textul de lege.De asemenea, dispoziţiile de lege criticate nu îngrădesc dreptul părţilor interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime şi de a se prevala, în tot cursul procesului penal, de toate garanţiile care condiţionează, într-o societate democratică, procesul echitabil şi nu contravin sub niciun aspect dispoziţiilor constituţionale privind înfăptuirea justiţiei, ele aplicându-se în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără discriminări pe considerente arbitrare. De altfel, principiul egalităţii presupune un tratament identic pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridică şi nu uniformizarea situaţiilor în care se poate afla o persoană.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Anton Ciobanu în Dosarul nr. 5.920/245/2007 al Judecătoriei Iaşi.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 martie 2008.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește