DECIZIE nr. 311 din 23 martie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Eximprod Grup” – S.R.L. Buzău în Dosarul nr. 868/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se prezintă pentru partea Consiliul Concurenţei domnul inspector de concurenţă Andrei Pufulescu cu împuternicire la dosar şi se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Consiliului Concurenţei, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. De asemenea, depune şi concluzii scrise.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca inadmisibilă, deoarece problema supusă atenţiei Curţii excedează competenţei sale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 23 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 868/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Eximprod Grup” – S.R.L. Buzău în dosarul de mai sus.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 148 referitoare la Integrarea în Uniunea Europeană, deoarece, potrivit dreptului european, fapta de omisiune a notificării nu se regăseşte printre cele sancţionate în lumina art. 14 din Regulamentul Consiliului (EC) nr. 139/2004 cu privire la controlul concentrărilor economice.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată, deoarece aspectele criticate vizează modul de interpretare şi de aplicare a legii.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece critica autorului vizează chestiuni de interpretare şi aplicare a textului de lege supus controlului.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 50 lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 16 august 2005, care au următorul conţinut: „Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de până la 1% din cifra de afaceri totală din anul financiar anterior sancţionării următoarele fapte:a) omisiunea notificării unei concentrări economice cerute de art. 15;". … Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei şi-a fundamentat critica pe o pretinsă coliziune între dispoziţiile legale contestate şi legislaţia comunitară în materie, aceasta din urmă nesancţionând fapta de omisiune a notificării unei concentrări economice. Prin urmare, în opinia sa, art. 50 lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 contravine art. 148 din Constituţie referitor la Integrarea în Uniunea Europeană.Faptul că legislaţia comunitară în materie este, spre deosebire de dreptul intern, mai permisivă sau mai blândă, nu atrage ipso facto neconstituţionalitatea dispoziţiei legale naţionale. În acest sens, chiar textul constituţional invocat în susţinerea excepţiei prevede în alineatul (2) că, urmare aderării, "celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare". Prin urmare, având în vedere şi prevederile art. 11 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern", Curtea constată că problema supusă controlului instanţei de contencios constituţional excedează competenţei sale, deoarece, pe de o parte, vizează modul de aplicare şi de interpretare a textului legal criticat şi, pe de altă parte, priveşte tocmai modul de soluţionare a fondului litigiului dedus judecăţii prin stabilirea temeiului legal aplicabil. Or, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege", Curtea Constituţională, în calitate de "garant al supremaţiei Constituţiei" şi de "unică autoritate de jurisdicţie constituţională în România", nefăcând parte dintre acestea.Curtea mai constată că, prin Decizia nr. 300 din 3 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 26 martie 2009, şi Decizia nr. 729 din 7 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 12 iunie 2009, fiind chemată să se pronunţe asupra unor chestiuni referitoare la eventuale coliziuni între legislaţia internă şi cea comunitară relevantă în domenii diferite, a statuat că o asemenea critică nu poate fi primită, deoarece nu este una de neconstituţionalitate, ci de aplicare a legii, de competenţa instanţei de judecată.Prin urmare, chiar dacă natura intrinsecă a dreptului comunitar şi autonomia sa în raport cu sistemele juridice naţionale fac foarte dificilă receptarea sa în dreptul intern, Curtea constată că, urmare specificităţii sale, dreptul comunitar impune monismul şi, ca o consecinţă peremptorie desprinsă din jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, aplicabilitatea directă de către autorităţile şi jurisdicţiile naţionale ca atare. Aşa fiind, numai judecătorul de drept comun ca judecător naţional al dreptului comunitar poate, potrivit art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, să îşi exercite atribuţiile în cadrul aceleiaşi ordini juridice comunitare, sens în care judecătorul constituţional nu are o asemenea competenţă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Eximprod Grup” – S.R.L. Buzău în Dosarul nr. 868/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 martie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru___________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește