DECIZIE nr. 311 din 14 iunie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. 3, art. 69, art. 278^1 alin. 4, art. 291 alin. 2, art. 314 alin. 1, art. 316 alin. 3 şi art. 330 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004 pentru modificarea Codului de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorMarinela Mincă – procurorMarieta Safta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. 3, art. 69, art. 278^1 alin. 4, art. 291 alin. 2, art. 314 alin. 1, art. 316 alin. 3 şi art. 330 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004 pentru modificarea Codului de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Rădulescu în Dosarul nr. 245/2004 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a excepţiei, apreciind că prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi nici celor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate ca fiind încălcate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 13 decembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 245/2004, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. 3, art. 69, art. 278^1 alin. 4, art. 291 alin. 2, art. 314 alin. 1, art. 316 alin. 3 şi art. 330 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004 pentru modificarea Codului de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Rădulescu în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că:– art. 67 alin. 3 din Codul de procedură penală încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece admisibilitatea oricărei probe propuse de părţi este lăsată la aprecierea organului judiciar, căruia art. 69 din Codul de procedură penală îi permite să ignore declaraţiile inculpatului;– dispoziţiile art. 278^1 alin. 4, art. 291 alin. 2 şi ale art. 314 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, întrucât nu consacră în mod expres obligaţia organelor judiciare de a dispune aducerea la judecată a persoanelor aflate în stare de deţinere, această posibilitate fiind reglementată numai în legătură cu inculpatul, ceea ce este de natură să creeze discriminări între părţile procesului penal;– prevederile art. 316 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt discriminatorii, întrucât creează o poziţie privilegiată acuzării;– lipsa obligării prezentării mijloacelor de probă în faţa instanţei, aşa cum este reglementată de art. 330 din Codul de procedură penală, încalcă principiul nemijlocirii.Se susţine totodată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004 contravine prevederilor constituţionale, respectiv celor cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate în motivarea excepţiei, întrucât „orice hotărâre judecătorească trebuie să poată fi atacată cu recurs indiferent dacă este încheiere de şedinţă, sentinţă sau decizie”.Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti arată că în opinia sa, "cu excepţia art. 278^1 alin. 4 din Codul de procedură penală, celelalte articole de lege sau ordonanţă sunt în acord cu Constituţia şi tratatul internaţional invocat". În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 278^1 alin. 4 din Codul de procedură penală, se apreciază că încalcă dreptul la un proces echitabil în situaţia în care lasă la latitudinea instanţei luarea măsurii prezentării persoanei lipsite de libertate, care nu este prezentă întrucât este arestată preventiv.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că reglementarea, prin dispoziţiile art. 67 alin. 3 şi art. 69 din Codul de procedură penală, a admiterii cererilor de administrare de probe, dacă acestea sunt concludente şi utile, nu reprezintă o încălcare a dreptului inculpatului cu privire la accesul liber la justiţie şi la înfăptuirea justiţiei. Părţile, printre care se află şi inculpatul, au dreptul în mod egal de a propune probe, textele de lege criticate nefăcând nici o discriminare şi neacordând nici un privilegiu vreuneia dintre părţile din proces. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 278^1 alin. 4 din Codul de procedură penală, se apreciază că acestea pot fi considerate neconstituţionale "numai în situaţia în care persoana care nu este prezentă este lipsită de libertate, fiind arestată preventiv sau în executarea unei pedepse".Referitor la critica art. 291 alin. 2 din Codul de procedură penală se arată că nu poate fi reţinută, întrucât judecata cauzei în lipsa părţii care a fost citată în condiţiile legii este o soluţie care decurge în mod firesc din natura procesului judiciar menit să pună capăt conflictului juridic dedus judecăţii şi să restabilească ordinea de drept, fără întârzieri datorate relei-credinţe sau dezinteresului părţilor în litigiu. Pentru situaţiile în care neprezentarea părţii legal citate s-a datorat unor motive temeinice, independente de voinţa sa, legea prevede remedii de natură să satisfacă în totalitate dreptul la apărare al acesteia. Se arată totodată că art. 314 alin. 1, art. 316 alin. 3, precum şi art. 330 din Codul de procedură penală nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei. În ceea ce priveşte criticile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004, se apreciază că sunt neîntemeiate, invocându-se jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Avocatul Poporului consideră că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate a art. 278^1 alin. 4 din Codul de procedură penală şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004, faţă de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, raportate la cele ale art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dispoziţiile legale criticate conţin norme de procedură pe care legiuitorul este liber să le adopte potrivit competenţei sale stabilite prin art. 126 alin. (2) din Constituţie şi care, dimpotrivă, contribuie la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi la îndeplinirea condiţiilor unui proces echitabil. Se mai arată că este neîntemeiată critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. 3, art. 69, art. 291 alin. 2, art. 314 alin. 1, art. 316 alin. 3 şi ale art. 330 din Codul de procedură penală, în raport de art. 24 din Constituţie, întrucât stabilirea prin lege a mijloacelor de probă, a procedurii privind administrarea probelor, citarea părţilor, precum şi a prezenţei inculpatului la judecată, a rolului procurorului în procesul penal nu încalcă dreptul la apărare al inculpatului. Acestea reprezintă soluţii menite să ducă la descoperirea adevărului şi la restabilirea ordinii de drept, fără întârzieri datorate dezinteresului sau relei-credinţe a părţilor în litigiu. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. 3, art. 69, art. 278^1 alin. 4, art. 291 alin. 2, art. 314 alin. 1, art. 316 alin. 3 şi art. 330 din Codul de procedură penală, faţă de art. 1 din Constituţie, se arată că textul constituţional invocat nu are relevanţă în cauză.În concluzie, Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 67 alin. 3, art. 69, art. 278^1 alin. 4, art. 291 alin. 2, art. 314 alin. 1, art. 316 alin. 3 şi ale art. 330 din Codul de procedură penală, precum şi dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004 pentru modificarea Codului de procedură penală.Textele din Codul de procedură penală criticate ca neconstituţionale au următorul cuprins:– Art. 67 alin. 3: "Admiterea sau respingerea cererii se face motivat";– Art. 69: "Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.";– Art. 278^1 alin. 4: "Persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi, precum şi persoana care a făcut plângerea se citează. Neprezentarea acestor persoane legal citate nu împiedică soluţionarea cauzei. Când instanţa consideră că este absolut necesară prezenţa persoanei lipsă, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia.";– Art. 291 alin. 2: "Neprezentarea părţilor citate nu împiedică judecarea cauzei. Când instanţa consideră că este necesară prezenţa uneia dintre părţile lipsă, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia, amânând în acest scop judecata.";– Art. 314 alin. (1): "Judecata nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului, când acesta se află în stare de deţinere.";– Art. 316 alin. 3; "Când cercetarea judecătorească nu confirmă învinuirea sau când a intervenit vreuna din cauzele de încetare a procesului penal prevăzute în art. 10 lit. f)-h) şi j), procurorul pune, după caz, concluzii de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal.";– Art. 330: "Când în cauza supusă judecăţii există mijloace materiale de probă, instanţa, din oficiu sau la cerere, dispune, dacă este necesar, aducerea şi prezentarea acestora."Prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004 pentru modificarea Codului de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 592 din 1 iulie 2004, aprobată prin Legea nr. 548/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.164 din 8 decembrie 2004, au următorul cuprins:"Alineatul 7 al articolului 52 din Codul de procedură penală, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă."Se susţine că aceste dispoziţii legale încalcă prevederile constituţionale ale art. 1, privind statul român, ale art. 16, privind egalitatea în drepturi, ale art. 21, privind accesul liber la justiţie, ale art. 24, privind dreptul la apărare, şi ale art. 124, privind înfăptuirea justiţiei.În ceea ce priveşte dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004, acestea sunt criticate şi în raport de prevederile art. 6, privind dreptul la un proces echitabil, respectiv în raport de cele ale art. 13, privind dreptul la un recurs efectiv, cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulată, Curtea reţine următoarele:I. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 67 alin. 3 din Codul de procedură penală, potrivit cărora respingerea sau admiterea cererii pentru administrarea unei probe se face motivat, precum şi cele ale art. 69 din acelaşi act normativ, privind declaraţiile învinuitului sau inculpatului, se susţine că încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât admisibilitatea oricărei probe propuse de părţi este lăsată la aprecierea organului judiciar, căruia i se permite să ignore declaraţiile inculpatului. Dispoziţiile art. 330 din Codul de procedură penală, potrivit cărora, dacă există mijloace materiale de probă, instanţa dispune, dacă este necesar, aducerea şi prezentarea acestora, sunt considerate contrare principiului nemijlocirii.Aceste critici sunt neîntemeiate, întrucât este obligaţia constituţională a instanţelor judecătoreşti de a realiza justiţia, obligaţie prevăzută de art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, în cadrul căreia se situează administrarea numai a acelor probe care sunt de natură să conducă la descoperirea adevărului. Faptul că instanţa este cea care apreciază cu privire la concludenţa şi utilitatea probelor propuse de părţi, inclusiv în ceea ce priveşte prezentarea mijloacelor materiale de probă, nu aduce nici o atingere dreptului la un proces echitabil, câtă vreme instanţa are obligaţia, impusă chiar prin dispoziţiile art. 67 alin. 3 din Codul de procedură penală, ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, de a motiva admiterea sau respingerea cererii pentru administrarea unei probe. Obligaţia impusă de legiuitor constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, permiţând părţii ca, în cunoştinţă de cauză, să îşi exercite drepturile procesuale şi, eventual, să promoveze căile de atac prevăzute de lege, atunci când apreciază că respingerea sau admiterea unei probe s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor legale.Referitor la pretinsa încălcare a "principiului nemijlocirii", aceasta nu poate fi reţinută, întrucât nici un text constituţional nu consacră un astfel de principiu.II. Prevederile art. 278^1 alin. 4 şi 291 alin. 2 din Codul de procedură penală, potrivit cărora neprezentarea părţii legal citate nu împiedică judecarea cauzei, precum şi cele ale art. 314 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora judecata nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului, când acesta se află în stare de deţinere, sunt în opinia autorului excepţiei discriminatorii, întrucât nu consacră în mod expres obligaţia organelor judiciare de a dispune aducerea la judecată şi a altor persoane aflate în stare de deţinere, această posibilitate fiind reglementată numai în legătură cu inculpatul. Instanţa de judecată apreciază, de asemenea, că dispoziţiile art. 278^1 alin. 4 din Codul de procedură penală încalcă dreptul la un proces echitabil în situaţia în care lasă la latitudinea instanţei luarea măsurii prezentării persoanei lipsite de libertate, care nu este prezentă întrucât este arestată preventiv.Aceste critici nu pot fi reţinute, întrucât principiul egalităţii de tratament juridic constă în aplicarea echitabilă a unei norme de drept subiectelor aflate în cazuri identice sau similare. Or, situaţia juridică a inculpatului este diferită de cea a celorlalţi participanţi la procesul penal. Inculpatul este, potrivit art. 23 din Codul de procedură penală, "persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală", iar reglementarea care impune prezenţa acestuia la judecată, atunci când se află în stare de deţinere, este impusă de necesitatea asigurării depline a dreptului la apărare, respectiv a posibilităţii inculpatului de a formula apărările pe care le consideră necesare faţă de acuzaţiile ce i se aduc. Aşa fiind, deosebirea de tratament juridic instituită de prevederile legale criticate nu este de natură să aducă atingere dispoziţiilor constituţionale privind egalitatea în drepturi.De altfel, judecata cauzei în lipsa părţii care a fost citată în condiţiile legii este o soluţie care decurge în mod firesc din natura procesului judiciar menit să pună capăt conflictului juridic dedus judecăţii şi să restabilească ordinea de drept, fără întârzieri datorate dezinteresului sau relei-credinţe a părţilor în litigiu, iar situaţia relevată în motivarea excepţiei nu este de natură să împiedice partea legal citată să se prezinte în faţa instanţei.III. Art. 316 alin. 3 din Codul de procedură penală, potrivit căruia, atunci când cercetarea judecătorească nu confirmă învinuirea sau când a intervenit vreuna dintre cauzele de încetare a procesului penal, procurorul pune, după caz, concluzii de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, este criticat în raport de dispoziţiile constituţionale ale art. 16, privind egalitatea în drepturi, susţinându-se că ar crea o poziţie privilegiată acuzării.Examinând aceste critici, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 316 din Codul de procedură penală, privind rolul procurorului. În acest sens este Decizia nr. 136 din 3 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 6 mai 2003, în care, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, Curtea a reţinut că imparţialitatea este un corolar al principiului legalităţii şi răspunde, ca şi acesta, exigenţei asigurării egalităţii cetăţenilor în faţa legii, formulată în Constituţie, cu statut de drept fundamental, în art. 16. Din acest principiu rezultă că procurorul, în calitatea sa de reprezentant al întregii societăţi, de apărător al ordinii de drept, precum şi al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, are obligaţia să îşi exercite acţiunea cu obiectivitate, fără alt scop general prestabilit şi fără părtinire în favoarea statului sau a vreuneia dintre părţile din procesele judiciare la care participă. Procurorul este liber să prezinte în instanţă concluziile pe care le consideră întemeiate potrivit legii, iar faptul că, în raport cu noile probe administrate în cauză sau cu o altă perspectivă de evaluare a probelor administrate în cursul urmăririi penale – perspectivă deschisă de dezbaterile contradictorii din faza de judecată -, procurorul pune concluzii de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal nu este de natură să creeze o poziţie privilegiată acuzării, ci dă expresie statutului constituţional şi legal al procurorului, care trebuie să vegheze ca organele la a căror activitate participă sau a căror activitate o supraveghează să aplice legea fără discriminare.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât considerentele, cât şi soluţia pronunţată în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.IV. De asemenea, asupra excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004 pentru modificarea Codului de procedură penală Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Deciziile nr. 555 din 16 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 17 februarie 2005, şi nr. 181 din 29 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 12 mai 2005. Cu acele prilejuri, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, Curtea a reţinut că abrogarea prin actul normativ criticat a dispoziţiilor procedural penale care reglementau recursul împotriva încheierii de respingere a recuzării s-a realizat de către legiuitor în temeiul prerogativelor sale constituţionale, prevăzute de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, fiind determinată, astfel cum se menţionează în mod expres în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004, de raţiuni de politică penală. Acestea constau în „necesitatea eliminării neîntârziate a posibilităţii de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, care impietează asupra desfăşurării în condiţii normale a procesului penal şi poate conduce la punerea în libertate a unor infractori periculoşi”. Aşa fiind, actul normativ criticat dă expresie preocupării legiuitorului de a realiza exigenţele unui proces echitabil, reglementat de art. 21 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin împiedicarea exercitării abuzive a drepturilor procesuale şi prin asigurarea celerităţii procesului penal (soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil fiind una dintre aceste exigenţe). Faptul că încheierea prin care s-a respins recuzarea nu poate fi atacată separat cu recurs nu aduce nici o atingere drepturilor procesuale ale părţii, respectiv dreptului la un recurs efectiv în sensul art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, câtă vreme această încheiere poate fi atacată o dată cu fondul, instanţa superioară urmând a reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţă, atunci când constată că cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsă.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât considerentele, cât şi soluţia pronunţată în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Curtea mai reţine că textul de lege criticat nu împiedică în nici un fel partea să îşi angajeze apărător, să solicite administrarea de probe, să exercite căile de atac în condiţiile legii şi, în general, să îşi exercite toate drepturile procesuale prevăzute de lege, astfel încât nu poate fi primită critica Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004, în raport de prevederile constituţionale ce reglementează dreptul la apărare.În ceea ce priveşte dispoziţiile constituţionale ale art. 1, privind statul român, invocate în motivarea criticii de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004, acestea nu sunt incidente în cauză.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. 3, art. 69, art. 278^1 alin. 4, art. 291 alin. 2, art. 314 alin. 1, art. 316 alin. 3 şi art. 330 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004 pentru modificarea Codului de procedură penală, ridicată de Alexandru Rădulescu în Dosarul nr. 245/2004 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Marieta Safta–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește