Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 204 din 31 martie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
pentru examinarea recursului în interesul legii, privind aplicarea dispoziţiilor art. 483 alin. 3 şi art. 485 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală referitoare la caracterul şedinţei de judecată în cazul în care inculpatul, minor la data săvârşirii faptei, a devenit ulterior major.
Dosar nr. 14/2008Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind aplicarea dispoziţiilor art. 483 alin. 3 şi art. 485 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală referitoare la caracterul şedinţei de judecată în cazul în care inculpatul, minor la data săvârşirii faptei, a devenit ulterior major.Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 87 de judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, solicitând admiterea acestuia în sensul de a se stabili că, în cazul în care inculpatul, minor la data săvârşirii faptei, a devenit ulterior major, şedinţa de judecată este nepublică.SECŢIILE UNITE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:În practica instanţelor judecătoreşti nu există un punct de vedere unitar în legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 483 alin. 3 şi art. 485 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală privind caracterul şedinţei de judecată în cazul în care inculpatul, minor la data săvârşirii faptei, a devenit ulterior major.Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că într-o atare situaţie şedinţa de judecată este publică.Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că în cazul inculpatului, minor la data săvârşirii faptei, devenit ulterior major şedinţa de judecată este nepublică, indiferent de data când a intervenit majoratul.Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.Procedura aplicabilă în cazurile cu infractori minori este reglementată în cap. II din titlul IV al Părţii speciale din Codul de procedură penală.Este adevărat că prin art. 290 alin. 1 din Codul de procedură penală se prevede că "şedinţa de judecată este publică", interzicându-se minorilor sub 16 ani să asiste la o atare şedinţă.Dar de la acest principiu general legiuitorul, având în vedere situaţia specială a minorului, disponibilitatea sa psihofizică aparte, caracterul şi personalitatea acestuia, aflate într-un continuu proces de formare şi modelare, a instituit pentru minorii infractori o procedură specială.În acest sens, prin art. 485 alin. 1 din Codul de procedură penală se prevede că "şedinţa în care are loc judecarea infractorului minor se desfăşoară separat de celelalte şedinţe", iar la alin. 2 din acelaşi articol se mai prevede că "şedinţa nu este publică", precizându-se, în continuare, că "la desfăşurarea şedinţei pot asista persoanele arătate în articolul precedent, apărătorii părţilor, precum şi alte persoane cu încuviinţarea instanţei".Din aceste prevederi reiese astfel în mod vădit că nepublicitatea şedinţei este aplicabilă pe tot parcursul judecăţii, inclusiv în ipoteza în care inculpatul, minor la data săvârşirii faptei, a devenit ulterior major.Pe de altă parte, în art. 483 alin. 3 din Codul de procedură penală, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, se prevede imperativ că „inculpatul care a săvârşit infracţiunea în timpul când era minor este judecat potrivit dispoziţiilor procedurale speciale privitoare la minori”, spre deosebire de reglementarea anterioară, când prin acest text de lege se prevedea că „inculpatul care a săvârşit infracţiunea în timpul când era minor este judecat potrivit procedurii obişnuite, dacă la data sesizării instanţei împlinise vârsta de 18 ani”.Aşa fiind, în urma modificării aduse dispoziţiilor art. 483 alin. 3 din Codul de procedură penală, legiuitorul a inclus în sfera aplicabilităţii "dispoziţiilor procedurale speciale privitoare la minori" totalitatea actelor şi formelor procesuale cu caracter derogatoriu de la procedura de drept comun, inclusiv cele referitoare la judecată.Prin urmare, rezultă că inculpatului minor la data săvârşirii faptei, care ulterior a devenit major, i se aplică dispoziţiile privind procedura specială cuprinsă în cap. II din titlul IV al Părţii speciale din Codul de procedură penală, inclusiv cele referitoare la faza cercetării judecătoreşti (compunerea completului de judecători anume desemnaţi; judecarea în prezenţa acestuia, cu excepţia cazului când se sustrage de la judecare; citarea la judecarea cauzei, în afară de părţi, a Serviciului de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor minori, precum şi a părinţilor; caracterul nepublic al şedinţei de judecată).Aşadar, singura condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a fi incidente aceste prevederi o reprezintă minoritatea inculpatului la data săvârşirii faptei, nemaiavând relevanţă vârsta dobândită până la momentele procesuale ale cauzei.În consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi al art. 414^2 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că dispoziţiile art. 483 alin. 3 raportat la art. 485 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că, în cazurile în care inculpatul, minor la data săvârşirii faptei, a devenit ulterior major, indiferent de momentul intervenirii majoratului, judecata trebuie să aibă loc în şedinţă nepublică.PENTRU ACESTE MOTIVEÎn numele legiiDECID:Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.Dispoziţiile art. 483 alin. 3 raportat la art. 485 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că, în cazul în care inculpatul, minor la data săvârşirii faptei, a devenit major, indiferent de momentul intervenirii majoratului, judecata va avea loc în şedinţă nepublică.Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 iunie 2008.PREŞEDINTELEÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAPrim-magistrat-asistent,Victoria Maftei––––