Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 115 din 15 februarie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. 6 teza a doua din Codul de procedură penală
Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. 6 teza a doua din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Virgil Constantin Purcărescu în Dosarul nr. 600/85/2009 al Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia penală.La apelul nominal se prezintă, pentru partea Lică Petrică Mihăilă, mama acestuia, care arată Curţii că fiul său este plecat din ţară. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă, deoarece dispoziţiile legale criticate au fost abrogate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 8 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 600/85/2009 Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 303 alin. 6 teza a doua din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Virgil Constantin Purcărescu în dosarul de mai sus având ca obiect verificarea din oficiu a legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 23 referitoare la Libertatea individuală, deoarece pe durata suspendării nu se poate face niciun act de judecată. Or, în pofida acestui fapt instanţele se pronunţă asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive.Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 303 alin. 6 teza a doua din Codul de procedură penală, care la data sesizării instanţei de contencios constituţional avea următorul conţinut: "Instanţa suspendă judecata, prin încheiere motivată, şi în cazul în care a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei. Dacă inculpatul este arestat, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 300^2, iar dacă faţă de acesta s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau măsura obligării de a nu părăsi ţara, se aplică, în mod corespunzător, art. 145 şi 145^1. Încheierea este supusă recursului în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. Recursul se judecă în termen de 3 zile."Ulterior, prin art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dispoziţiile art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală au fost abrogate.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 23 referitoare la Libertatea individuală.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, „decide asupra excepţiilor […] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, […]”, iar dacă excepţia este contrară „prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale”. Or, ţinând seama de aceste prevederi şi de împrejurarea că dispoziţiile art. 303 alin. 6 teza a doua din Codul de procedură penală au fost abrogate prin art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010, Curtea constată că prezenta excepţie urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. 6 teza a doua din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Virgil Constantin Purcărescu în Dosarul nr. 600/85/2009 al Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru––