DECIZIE nr. 309 din 3 martie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare şi art. 329 alin. 1 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorMihaela Ionescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 teza a doua din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare şi art. 329 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ionel Barna în Dosarul nr. 1.280/325/2008 al Tribunalului Timiş – Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 4 noiembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 1.280/325/2008, Tribunalul Timiş – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 teza a doua din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare şi art. 329 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Ionel Barna într-o cauză ce are ca obiect o acţiune în uzucapiune.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că textul de lege criticat impune, drept condiţie a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, o posesie a bunului de 20 de ani "după moartea proprietarului înscris în cartea funciară", iar art. 1895 din Codul civil, aplicabil în teritoriile în care publicitatea imobiliară se realizează prin sistemul de registre de inscripţiuni şi transcripţiuni, nu impune o atare condiţie. Susţine, în esenţă, că existenţa pe teritoriul României a unor legi cu aplicabilitate teritorială distinctă şi care reglementează diferit regimul juridic al uzucapiunii contravine dispoziţiilor constituţionale invocate. Totodată, cu privire la prevederile art. 329 alin. 1 din Codul de procedură civilă, consideră că acestea contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie, întrucât interpretările date de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin deciziile emise în soluţionarea recursurilor în interesul legii, au caracter obligatoriu pentru instanţe, cu încălcarea atât a cerinţei de independenţă a judecătorilor, care trebuie să procedeze la interpretarea legii potrivit propriei conştiinţe şi prin raportare la starea de fapt din fiecare cauză, cât şi a separaţiei puterilor în stat.Tribunalul Timiş – Secţia civilă consideră că prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. Astfel, problema incidenţei în teritoriul pe care este situat imobilul în litigiu a unor reglementări dintr-o lege sau alta se rezolvă prin aplicarea principiilor vizând aplicarea legii în timp şi spaţiu. Cât priveşte dreptul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a da interpretări unitare dispoziţiilor normative, susţine că acesta nu contravine principiului separaţiei puterilor în stat, acest drept fiind consacrat constituţional în art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 653/2008. Totodată, arată că prevederile art. 329 alin. 1 din Codul de procedură civilă reprezintă concretizarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (3).Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Prin încheiere, instanţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 teza a doua din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare şi art. 329 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Însă, din notele scrise ale autorului excepţiei rezultă că acesta critică, în realitate, alin. (1) al art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 şi art. 329 alin. 1 din Codul de procedură civilă.În consecinţă, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 28 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 27 aprilie 1938, şi art. 329 alin. 1 din Codul de procedură civilă, având următorul conţinut:– Art. 28 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938: „Cel ce a posedat un bun nemişcător în condiţiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat […].”;– Art. 329 alin. 1 din Codul de procedură civilă: "Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, precum şi colegiile de conducere ale curţilor de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti."Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, ale art. 15 alin. (1) referitoare la universalitate, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) relative la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:I. Potrivit prevederilor alin. (1) al art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, cel care a posedat un bun nemişcător în condiţiile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea în cartea funciară a dreptului astfel uzucapat. Prevederile criticate reglementează uzucapiunea extratabulară, drepturile reale imobiliare astfel dobândite putându-se înscrie în cartea funciară numai în baza constatării lor prin hotărâre judecătorească.Cu privire la aplicabilitatea sistemului de carte funciară reglementat prin Decretul-lege nr. 115/1938 ce consacră cazurile speciale de dobândire a proprietăţii prin uzucapiune înscrise în art. 27-28, Curtea reţine faptul că, în absenţa unor dispoziţii cu caracter tranzitoriu, trebuie să se recurgă la interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 69 alin. (2) şi (3) cu referire la art. 56 alin. (1) şi art. 58 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, republicată. Sub acest aspect, este de reţinut că prin art. 69 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, republicată, s-a prevăzut că numai la finalizarea lucrărilor cadastrale şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul administrativ al unui judeţ îşi încetează aplicabilitatea Decretul-lege nr. 115/1938, iar în conformitate cu dispoziţia alin. (3) al aceluiaşi articol, doar ca urmare a definitivării cadastrului la nivelul întregii ţări se abrogă acest decret. Din această dispoziţie a Legii nr. 7/1996, prin care s-a reglementat regimul general al cadastrului şi al publicităţii imobiliare, rezultă voinţa legiuitorului de a institui o aplicare treptată a noii legi, cu consecinţa incidenţei, în continuare, a vechilor dispoziţii ale Decretului-lege nr. 115/1938 în regimul de carte funciară. În acest sens este şi Decizia nr. 86 din 10 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 697 din 14 octombrie 2008.Critica de neconstituţionalitate priveşte, în esenţă, faptul că prin menţinerea în vigoare a prevederilor Decretului-lege nr. 115/1938 se aduce atingere egalităţii în drepturi, aplicându-li-se unor cetăţeni un statut juridic discriminatoriu faţă de cetăţenii care nu cad sub incidenţa acestui act normativ, întrucât art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 impune, drept condiţie a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, o posesie a bunului de 20 de ani „după moartea proprietarului înscris în cartea funciară”.Curtea reţine că în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în deplin acord cu aceea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat în mod constant că, în sensul Constituţiei, principiul egalităţii în faţa legii nu însemnă uniformitate, astfel încât în cazul unor situaţii diferite un tratament diferit este posibil atunci când acesta se justifică în mod obiectiv şi raţional. Or, aplicabilitatea tranzitorie a dispoziţiilor art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 este justificată obiectiv şi raţional de procesul de definitivare a lucrărilor de cadastru şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul ţării.Ca efect al aplicării Legii nr. 7/1996, se va realiza însă o unificare legislativă a regimului de publicitate imobiliară.Totodată, autorul excepţiei susţine, în esenţă, că existenţa pe teritoriul României a unor legi cu aplicabilitate teritorială distinctă şi care reglementează diferit regimul juridic al uzucapiunii contravine dispoziţiilor constituţionale invocate.Cu privire la acest aspect, Curtea Constituţională a reţinut în deciziile nr. 653 din 10 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 7 iulie 2008, şi nr. 205 din 9 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 25 iulie 2002, faptul că în istoria statului unitar român au existat şi mai există norme legale aplicabile doar pe o anumită parte a teritoriului naţional, de exemplu: Legea nr. LX/1881 privitoare la executarea silită imobiliară în Transilvania, Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, Legea nr. 151/1998 privind dezvoltarea regională în România, însă existenţa unor acte normative diferite pentru anumite zone ale ţării nu este de natură să creeze discriminări ori să aducă atingere dreptului părţilor la un proces echitabil.Totodată, Curtea nu poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 53, de vreme ce nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al unei libertăţi. Cu privire la celelalte dispoziţii constituţionale invocate, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauza de faţă.II. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 329 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin raportare la dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (4) care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi primită.Scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul ţării. Pentru realizarea acestui scop, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţă asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluţionate de instanţele judecătoreşti.În acest sens, în Cauza Moşteanu şi alţii împotriva României, 2002, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut cu privire la obligaţia judecătorilor de a se conforma jurisprudenţei stabilite de Secţiile reunite ale Curţii Supreme de Justiţie că "reunirea camerelor sau secţiilor unei instanţe este menită să confere o autoritate specială celor mai importante decizii de principiu pe care instanţa are datoria să le pronunţe. Această autoritate specială – fiind vorba, ca în speţă, de o curte supremă – se impune secţiilor acestei instanţe în calitate de jurisdicţii inferioare, fără a aduce totuşi atingere dreptului şi datoriei lor de a examina în mod absolut independent cazurile concrete care le sunt supuse atenţiei".Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare şi art. 329 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ionel Barna în Dosarul nr. 1.280/325/2008 al Tribunalului Timiş – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 martie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Ionescu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește