DECIZIE nr. 309 din 15 noiembrie 2001

referitoare la excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 2 lit. a) alin. 2 din Codul de procedură penală şi ale art. 207 din Codul penal



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMarioara Prodan – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 2 lit. a) alin. 2 din Codul de procedură penală şi ale art. 207 din Codul penal, excepţii ridicate de Teodor Emilian Vasiliu, Mariana Ionescu şi Sorin Dumitru Popescu în dosarele nr. 2.011/2000, nr. 4.397/2000 şi, respectiv, nr. 4.887/2000 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 325C/2001 şi nr. 326C/2001 la Dosarul nr. 324C/2001.Reprezentantul Ministerului Public arata ca se impune conexarea dosarelor, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă, întrucât acestea au ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate.Curtea, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 325C/2001 şi nr. 326C/2001 la Dosarul nr. 324C/2001.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiilor de neconstituţionalitate, considerând ca dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. a) alin. 2 din Codul de procedură penală privind punerea în mişcare a acţiunii penale la plângerea prealabilă a persoanei vătămate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, deoarece nu conţin dispoziţii discriminatorii sau privilegii. De asemenea, se susţine ca aceste prevederi nu contravin nici dispoziţiilor art. 1 alin. (3), privind statul român, şi nici celor ale art. 30 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţie, referitoare la libertatea de exprimare. Se considera ca şi dispoziţiile art. 207 din Codul penal referitoare la proba verităţii sunt conforme cu prevederile constituţionale, întrucât nu se încalcă prezumţia de nevinovatie, prevăzută la art. 23 alin. (8), libertatea conştiinţei, consacrată prin art. 29, libertatea de exprimare, garantată de art. 30, libertăţi care, potrivit art. 30 alin. (6) şi art. 54 din Constituţie, trebuie exercitate cu buna-credinţa, fără a se încalcă drepturile şi libertăţile celorlalţi. Totodată se considera că nu sunt incalcate nici prevederile art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la libertatea de exprimare. Se invoca, în final, jurisprudenta Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 272 din 20 decembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 27 aprilie 2001, şi Decizia nr. 56 din 22 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 29 martie 2001, prin care au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate referitoare la aceleaşi dispoziţii legale. Întrucât nu au fost invocate elemente noi de natura a determina o reconsiderare a acestei jurisprudente, se solicita respingerea excepţiilor.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin încheierile din 4 iunie 2001 şi 21 iunie 2001 (pronunţate în dosarele nr. 4.397/2000, nr. 4.887/2000 şi, respectiv, nr. 2.011/2000), Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 2 lit. a) alin. 2 din Codul de procedură penală, precum şi a celor ale art. 207 din Codul penal, excepţii ridicate de Mariana Ionescu, Sorin Dumitru Popescu şi, respectiv, de Teodor Emilian Vasiliu.În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate autorii acestora susţin ca dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. a) alin. 2 din Codul de procedură penală contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, privind egalitatea în drepturi, întrucât este "vădită inegalitatea în faţa legii, cel puţin procedural, a jurnalistilor". De asemenea, se considera ca ambele texte de lege criticate încalcă drepturile şi libertăţile cetăţenilor, garantate prin art. 1 alin. (3) din Constituţie, precum şi prevederile art. 11 şi 20 din Constituţie, raportate la art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (referitoare la dreptul la libertatea de exprimare), şi, respectiv, art. 30 alin. (1), (2) şi alin. (8) teza finala, privind libertatea de exprimare. Se considera ca aplicarea dispoziţiilor privind procedura plângerii prealabile şi jurnalistilor (pentru infracţiunile prevăzute la art. 193, 205 şi 206 din Codul penal) aduce atingere libertăţii de exprimare a acestora şi, totodată, constituie o discriminare în raport cu alte categorii de cetăţeni (judecători, procurori, notari, militari), care, tot "pentru fapte în legătură cu serviciul, se afla în cercetări ale organelor competente, altele decât instanţele, luni şi ani de zile, iar de multe ori, pe baza acestor cercetări profesioniste sunt exonerati de orice răspundere". În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 207 din Codul penal, referitoare la proba verităţii, autorii excepţiilor considera ca acestea contravin prevederilor art. 30 alin. (8) teza finala din Constituţie. Se arata ca proba verităţii devine necesară unui jurnalist pentru disculparea pentru informaţia sau opinia exprimată, dar aceasta nu este posibila, deoarece proba verităţii ar presupune dezvaluirea surselor de informare ale jurnalistului, care sunt protejate. Autorii considera ca art. 207 din Codul penal vine în contradictie, sub acelaşi aspect, cu prevederile art. 31 din Constituţie, potrivit cărora dreptul persoanei de a avea acces la informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, exprimandu-şi opiniile asupra excepţiilor de neconstituţionalitate, apreciază ca acestea sunt neintemeiate. Se considera ca textele de lege criticate nu contravin nici prevederilor art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece sunt în concordanta cu cerinţele arătate în pct. 2 al art. 10 şi sunt menite sa protejeze morala, reputaţia sau drepturile altora. Aceste dispoziţii, absolut necesare într-o societate democratica, permit persoanei vătămate în drepturile sale prin săvârşirea infracţiunilor de insulta, calomnie şi ameninţare să se adreseze instanţei de judecată şi atunci când faptele au fost săvârşite prin presa, constituind un mijloc de protecţie a respectării moralităţii, reputaţiei persoanei, dar şi a dreptului publicului de a fi informat corect, conform realităţii şi în limitele decentei. Instanţa de judecată mai considera ca dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. a) alin. 2 din Codul de procedură penală nu încalcă principiul egalităţii în drepturi, deoarece sunt situaţii diferite în cazul categoriilor profesionale invocate de autorii excepţiilor, situaţii cărora trebuie să le corespundă tratamente juridice deosebite, pentru respectarea altor principii constituţionale. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 207 din Codul penal instanţa de judecată considera, de asemenea, ca fiind nefondate criticile, arătându-se ca proba verităţii este admisibilă numai în anumite cazuri şi nu presupune, în toate cazurile, dezvaluirea surselor de informare ale ziaristilor sau ca o asemenea dezvaluire nu ar fi permisă pentru ocrotirea unor interese publice sau individuale, reglementări care nu nu se regăsesc în cuprinsul Convenţiei.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctele sale de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată sub toate aspectele. Astfel, se considera ca dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. a) alin. 2 din Codul de procedură penală nu sunt contrare prevederilor art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece, "în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, o restrangere nu este de natura sa încalce art. 10 din Convenţie, dacă este prevăzută de lege, îndreptată spre îndeplinirea unui scop legitim şi necesară într-o societate democratica". Referirile la organul judiciar căruia i se adresează plângerea nu sunt socotite, în opinia Guvernului, ca restrangeri aduse libertăţii de exprimare în accepţiunea art. 10 din Convenţie. Se invoca, în acest sens, însăşi jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului care în Cazul Constantinescu împotriva României a constatat că nu a existat o încălcare a art. 10 din Convenţie, deoarece "marja de apreciere a autorităţilor naţionale" în stabilirea existenţei "unei nevoi sociale imperioase care să răspundă ingerintei în exercitarea libertăţii de exprimare nu a fost depăşită". Se mai arata ca acelaşi text de lege nu contravine nici prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece "nu creează nici privilegii, nici discriminări, neincalcand vreunul dintre criteriile egalităţii în drepturi, enumerate în art. 4 din Constituţie". Totodată se considera că nu sunt incalcate nici prevederile art. 30 alin. (1), (2) şi (8) din Constituţie, deoarece textul procedural criticat nu conţine dispoziţii de asemenea natură. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a art. 207 din Codul penal se arata ca este nefondata în raport cu prevederile art. 30 alin. (6) şi cu cele ale art. 54 din Constituţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au trimis punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.Obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. a) alin. 2 din Codul de procedură penală şi cele ale art. 207 din Codul penal, care au următorul cuprins:– art. 279 alin. 2 lit. a) alin. 2 din Codul de procedură penală: "Aceste prevederi se aplică şi în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193, 205 şi 206 din Codul penal, săvârşite prin presa sau orice mijloace de comunicare în masa;"Aceste dispoziţii trebuie corelate cu cele ale paragrafului 1 al alin. 2 al art. 279 din Codul de procedură penală, la care se face referire, dispoziţii care prevăd: "Plângerea prealabilă se adresează:a) instanţei de judecată, în cazul infracţiunilor prevăzute de Codul penal în art. 180, 184 alin. 1, 193, 205, 206, 210, 213 şi 220, dacă făptuitorul este cunoscut. Când făptuitorul este necunoscut, persoana vătămată se poate adresa organului de cercetare penală pentru identificarea lui."; … – art. 207 din Codul penal: "Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insulta sau calomnie."Textele constituţionale, invocate de autorul excepţiei ca fiind incalcate, au următoarea redactare:– art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.";– art. 11: "(1) Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern."; … – art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale."; … – art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";– art. 29 alin. (1) şi (2): "(1) Libertatea gandirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns sa adopte o opinie ori sa adere la o credinţa religioasă, contrare convingerilor sale.(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranta şi de respect reciproc."; … – art. 30 alin. (1), (2) şi alin. (8) teza finala: "(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile.(2) Cenzura de orice fel este interzisă. […] … (8) […] Delictele de presa se stabilesc prin lege."; … – art. 31 alin. (1): "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit."Autorul excepţiei a mai invocat şi încălcarea art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care are următorul cuprins: "1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunică informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedica statele sa supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.2. Exercitarea acestor libertăţi, ce comporta îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrangeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea naţionala, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti."Autorii excepţiilor considera ca este neconstitutionala instituţia plângerii prealabile (prevăzută la art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală ca o condiţie necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale) în cazurile prevăzute de art. 279 alin. 2 lit. a) alin. 2 din acelaşi cod, deoarece se încalcă principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, prin faptul ca pentru infracţiunile menţionate în acest text, săvârşite de jurnalisti (care ar constitui infracţiuni de serviciu), alte categorii profesionale nu pot fi chemate în judecata direct în faţa instanţei, ci este prevăzută o procedură prealabilă, de cercetare de către "organe competente, altele decât instanţele", care-i pot exonera de orice răspundere penală. Se considera ca astfel se instituie o discriminare interzisă de art. 16 alin. (1) din Constituţie. Totodată autorii excepţiei apreciază ca sunt incalcate şi prevederile art. 29 alin. (1) şi (2), referitoare la libertatea conştiinţei, ale art. 30 alin. (1), (2) şi (8) din Constituţie, referitoare la libertatea de exprimare, prevederile art. 1 alin. (3) şi cele ale art. 11 şi art. 20 din Constituţie, raportate la art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la libertatea de exprimare.1. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 2 lit. a) alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea constata că nu pot fi reţinute criticile formulate, având în vedere următoarele considerente:Condiţionarea punerii în mişcare a acţiunii penale de existenta plângerii prealabile a persoanei vătămate reprezintă o excepţie de la regula generală a oficialitatii procesului penal, înscrisă în art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală. Cazurile în care este necesară plângerea prealabilă se împart în două categorii: în cazul anumitor infracţiuni, prevăzute expres şi limitativ de lege, plângerea prealabilă se depune direct la instanţa de judecată, iar în cazul altor infracţiuni, determinate, de asemenea, prin lege, plângerea trebuie adresată organului de urmărire penală competent, sesizarea instanţei urmând a se face prin rechizitoriul procurorului. Potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege". Stabilirea infracţiunilor în cazul cărora este necesară plângerea prealabilă, a acelora în care trebuie efectuată urmărirea penală, precum şi a celor în cazul cărora sesizarea instanţei de judecată se face prin plângerea prealabilă directa a persoanei vătămate este lăsată de Constituţie la libera opţiune a legiuitorului. În speta, textul art. 279 alin. 2 lit. a) alin. 2 din Codul de procedură penală, introdus prin Legea nr. 45/1993 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 1 iulie 1993), extinde cazurile în care plângerea penală a persoanei vătămate poate fi adresată direct instanţei de judecată, prevăzute de paragraful 1 al aceluiaşi alineat, şi cu privire la „infracţiunile prevăzute în art. 193, 205 şi 206 din Codul penal, săvârşite prin presa sau orice mijloace de comunicare în masa;”.Curtea retine ca prevederile art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice nu sunt incalcate pentru ca textul de lege menţionat nu conţine privilegii sau discriminări de natura acelora prevăzute la art. 4 din Constituţie, şi anume de rasa, de naţionalitate, de origine etnică, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politică, de avere sau de origine socială. Faptul ca pentru categoria de infracţiuni prevăzută de textul de lege criticat este aplicabilă procedura plângerii prealabile prevăzută la alin. 2 lit. a) al art. 279 din Codul de procedură penală, iar nu aceea prevăzută la lit. b) sau c) ale aceluiaşi articol nu poate fi considerat o discriminare. În mod constant Curtea Constituţională, în jurisprudenta sa, a statuat ca principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, ci presupune ca în situaţii deosebite (cum este şi cel în speta) să se adopte soluţii juridice deosebite. Or, situaţia jurnalistilor trimişi în judecata numai pentru infracţiunile prevăzute la art. 193, 205 şi 206 din Codul penal, săvârşite prin presa sau prin orice mijloace de comunicare în masa, este diferita de aceea a judecătorilor, procurorilor, notarilor ori a altor categorii profesionale prevăzute la lit. c) a aceluiaşi articol, diferenţa rezultând din specificul activităţii acestora, natura deosebită a infracţiunilor pentru care sunt reclamati, gravitatea faptelor ori principiile constituţionale ocrotite. Totodată Curtea observa ca argumentele invocate de autorii excepţiilor, referitoare la competenţa organelor, altele decât instanţele, ori la exonerarea de răspundere care ar fi posibila în mai mare măsura în faţa acestor organe de cercetare penală, nu pot fi luate în considerare, deoarece, chiar potrivit prevederilor constituţionale [art. 125 alin. (3)], competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite numai de lege, iar nu de Constituţie, iar garanţii procesuale care să asigure aflarea adevărului de către instanţa ori de către organul de cercetare penală sunt, deopotrivă, existente în ambele situaţii, aflarea adevărului fiind unul dintre principiile de baza ale procesului penal (art. 3 din Codul de procedură penală).Curtea mai constata ca textul procedural criticat nu încalcă prevederile art. 30 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi nici pe cele ale art. 10 din Convenţie, referitoare la libertatea de exprimare, deoarece, potrivit prevederilor constituţionale ale alin. (6) din art. 30, "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine", iar, potrivit prevederilor art. 10 alin. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, "exercitarea acestor libertăţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrangeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru […] protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora […]". Or, tocmai pentru sancţionarea depăşirii limitelor constituţionale ale exercitatii libertăţii de exprimare textul menţionat stabileşte extinderea procedurii plângerii prealabile adresate instanţei de judecată şi asupra infracţiunilor de ameninţare, insulta şi calomnie săvârşite prin presa sau prin orice mijloace de comunicare în masa, dispoziţiile sale fiind astfel conforme Constituţiei şi Convenţiei.Curtea mai constata că nu sunt incalcate, de asemenea, nici prevederile art. 30 alin. (8) teza finala, referitoare la stabilirea prin lege a delictelor de presa, deoarece, nefiind încă adoptată o lege prin care să fie stabilite delictele de presa, textul constituţional invocat nu are nici o incidenţa în cauza.Totodată Curtea observa că nu sunt incalcate, prin dispoziţiile procedurale criticate, nici prevederile art. 29 alin. (1) şi (2) din Constituţie, referitoare la libertatea conştiinţei, deoarece libertatea gandirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase "trebuie să se manifeste în spirit de toleranta şi de respect reciproc", potrivit chiar alin. (2) al art. 29 din Constituţie, invocat de autori în motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate.Prin urmare, retinand ca dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. a) alin. 2 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor constituţionale menţionate şi nici prevederilor art. 10 din Convenţie, Curtea retine, totodată, că nu sunt incalcate, de asemenea, nici prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie, referitoare la statul român ca stat de drept, ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern şi nici prevederile art. 20 din Constituţie, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, existând depline concordante între textul din Convenţie invocat şi dispoziţiile legale criticate.2. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 din Codul penal, Curtea retine, de asemenea, ca este neîntemeiată, întrucât acestea sunt conforme cu prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.Astfel, nu poate fi reţinut motivul invocat, referitor la imposibilitatea efectuării probei verităţii, din cauza eticii jurnalistului care obliga la protejarea surselor de informare. Curtea observa ca proba verităţii nu impune dezvaluirea surselor de informare, ci scopul ei este acela de a da posibilitatea jurnalistului de a dovedi adevărul informaţiilor date publicităţii. Totodată Curtea atrage atenţia că nu se poate justifica săvârşirea unor infracţiuni grave prin invocarea secretului surselor de informare.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 29 din Constituţie, şi anume a alin. (1) şi (2), referitoare la libertatea conştiinţei, Curtea constata ca reglementarea probei verităţii în cazul infracţiunilor de insulta şi calomnie, prin art. 207 din Codul penal, nu aduce nici un fel de atingere libertăţii conştiinţei, garantată de Legea fundamentală, ci, dimpotriva, asigura exercitarea cu buna-credinţa a libertăţii gandirii şi a opiniilor, fără a se încalcă drepturile şi libertăţile fundamentale ale celorlalţi, în spiritul art. 54 din Constituţie. Or, faptele de insulta şi calomnie demonstreaza tocmai o lipsa de respect pentru demnitatea persoanei şi, de aceea, numai dacă au fost săvârşite pentru apărarea unui interes legitim şi dacă s-a făcut proba verităţii lor, ele nu constituie infracţiuni.În ceea ce priveşte invocarea încălcării art. 31 din Constituţie, referitor la dreptul la informare, Curtea retine netemeinicia acestei critici, deoarece, potrivit prevederilor alin. (4) din acest articol, "Mijloacele de informare în masa, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corecta a opiniei publice". Or, procedura de sancţionare a ziaristilor pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare, insulta sau calomnie are în vedere tocmai obligaţiile constituţionale ale celor care folosesc mijloacele de informare în masa şi care trebuie să asigure o informare corecta a publicului.Curtea Constituţională a mai fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 1 şi alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală. Poate fi menţionată în acest sens Decizia nr. 162 din 21 septembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 2 noiembrie 2000, prin care s-a statuat ca aceasta excepţie este neîntemeiată, dispoziţiile legale criticate fiind constituţionale, deoarece "nu aduc atingere acestor drepturi fundamentale ale omului, obiectul reglementării constituindu-l doar procedura de punere în mişcare a acţiunii penale numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere".Considerentele şi soluţia adoptată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.Curtea constata că nu este intemeiata nici critica referitoare la încălcarea art. 30 alin. (1) din Constituţie, deoarece libertatea de exprimare, ca orice alta libertate sau drept fundamental, trebuie să fie exercitată cu buna-credinţa, potrivit art. 54 din Constituţie, "fără sa încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi", iar conform art. 30 alin. (6), "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine".De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 207 din Codul penal, respingând excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii. Astfel, prin Decizia nr. 134 din 6 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000, Curtea a statuat ca art. 207 din Codul penal nu încalcă principiul prezumţiei de nevinovatie consacrat de art. 23 alin. (8) din Constituţie, deoarece acesta "nu reglementează stabilirea vinovatiei în cazul infracţiunilor de insulta şi de calomnie. În realitate, acest text de lege instituie posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmarilor sau imputarilor făcute, aceasta constituind un caz special de inlaturare a caracterului penal al faptei, prin lipsa pericolului social, dacă fapta a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim". S-a mai reţinut ca "Apărarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor impune, în unele situaţii, sancţionarea penală a afirmarilor şi imputarilor, chiar dacă acestea se referă la fapte adevărate, dar nu au fost făcute pentru apărarea unui lt; lt;interes legitim gt; gt;. De altfel, necesitatea sanctionarii rezultă din prevederile art. 30 alin. (6) din Constituţie". Prin aceeaşi decizie Curtea a constatat şi faptul ca textul art. 207 din Codul penal "este în deplina concordanta cu prevederile art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale", precum şi cu jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului.Considerentele şi soluţia adoptate prin decizia citata îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauza, neexistand elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.Curtea observa, de asemenea, ca jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la protejarea surselor de la care jurnalistii preiau informaţii nu este relevanta în cauza, întrucât art. 207 din Codul penal se referă la fapte determinate privitoare la o persoană, deci elemente concrete care pot fi dovedite, iar nu la obligaţia impusa de un tribunal unui ziarist de a-şi dezvălui sursele, sub sancţiunea aplicării unei amenzi, situaţie la care se referă Cazul Goodwin contra Regatul Unit, caz invocat de autorii excepţiilor.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 2 lit. a) alin. 2 din Codul de procedură penală şi ale art. 207 din Codul penal, excepţii ridicate de Teodor Emilian Vasiliu, Mariana Ionescu şi Sorin Dumitru Popescu în dosarele nr. 2.011/2000, nr. 4.397/2000 şi, respectiv, nr. 4.887/2000 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2001.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Marioara Prodan––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește