Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 3 aprilie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 şi art. 455 din Codul de procedură penală
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 şi art. 455 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniel Olariu în Dosarul nr. 3.463/99/2007 al Tribunalului Iaşi – Secţia penală.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, deoarece criticile autorului vizează caracterul incomplet al reglementării supuse controlului.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 10 octombrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 3.463/99/2007, Tribunalul Iaşi – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 453 şi art. 455 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniel Olariu în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cereri de amânare a executării pedepsei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, deoarece în practica judiciară există două categorii de situaţii, şi anume existenţa unor persoane condamnate care, depunând cereri de amânare a executării pedepsei, sunt lăsate în libertate pe parcursul procesului şi o altă categorie de persoane, cum este cazul în speţă, care, deşi au depus cereri de amânare a executării pedepsei, sunt arestate în vederea executării.De asemenea, art. 453 alin. 2^2 din Codul de procedură penală creează un tratament discriminatoriu între persoanele care introduc cereri de amânare în temeiul art. 453 lit. c) şi cele care introduc cereri în temeiul art. 453 lit. a) şi b) din acelaşi cod.În sfârşit, la data de 14 ianuarie 2008 s-a înregistrat pe rolul Curţii Constituţionale o cerere prin care autorul excepţiei a adus la cunoştinţă faptul că îşi retrage excepţia de neconstituţionalitate invocată.Tribunalul Iaşi – Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate sunt aplicabile deopotrivă tuturor subiectelor de drept care se încadrează în situaţia prevăzută de acestea.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normelor legale.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate, care consacră o excepţie de la regula punerii neîntârziate în executare a hotărârilor penale, nu instituie privilegii ori discriminări, fiind aplicabile deopotrivă tuturor subiectelor de drept care se încadrează în situaţia prevăzută de acestea.În plus, dispoziţiile legale sunt reglementate de legiuitor în temeiul prerogativelor acordate acestuia de prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 453 cu denumirea marginală Cazurile de amânare a executării pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă şi art. 455 cu denumirea marginală Cazurile de întrerupere a executării pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă, care au următorul conţinut:– Art. 453: "Executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă poate fi amânată în următoarele cazuri:a) când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea pedepsei, iar instanţa apreciază că amânarea executării şi lăsarea în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În acest caz, executarea pedepsei se amână până când starea de sănătate a condamnatului se va ameliora, astfel încât pedeapsa să poată fi pusă în executare; … b) când o condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an. În aceste cazuri, executarea pedepsei se amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea; … c) când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează. În acest caz, executarea poate fi amânată cel puţin 3 luni şi numai o singură dată. … Cererea de amânare a executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă poate fi făcută de procuror, condamnat, de persoanele arătate în art. 362 alineatul ultim, iar în cazul prevăzut la lit. c) din prezentul articol, şi de către conducerea unităţii la care lucrează condamnatul.Cererea poate fi retrasă de cel care a formulat-o.În cazurile prevăzute în alin. 1 lit. a) şi b), hotărârile prin care se dispune amânarea executării pedepsei sunt executorii de la data pronunţării.Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi în cazul celui condamnat la executarea pedepsei la locul de muncă. În situaţia prevăzută la lit. b), executarea pedepsei poate fi amânată pe perioada stabilită de normele legale cu privire la concediul ce se acordă salariatelor înainte şi după naştere.";– Art. 455: "Executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă poate fi întreruptă în cazurile şi în condiţiile prevăzute în art. 453, la cererea persoanelor arătate în alin. 2 al aceluiaşi articol.Dispoziţiile art. 453^1 şi art. 454 alin. 1^1 şi 1^2 se aplică în mod corespunzător."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:1. În primul rând nu poate fi primită solicitarea autorului referitoare la retragerea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece acest incident procedural este de ordine publică şi, potrivit art. 55 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta, odată sesizată, „procedează la examinarea constituţionalităţii, nefiind aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului […]”.2. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică reglementarea art. 453 şi art. 455 din Codul de procedură penală, întrucât este nemulţumit de soluţiile adoptate de instanţele de judecată în practica judiciară. Or, prin critica de neconstituţionalitate se au în vedere aspecte legate de interpretarea şi aplicarea normelor legale, iar potrivit art. 126 alin. (3) din Constituţie, numai "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti, potrivit competenţei sale".În consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, Curtea Constituţională neavând o astfel de competenţă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 şi art. 455 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniel Olariu în Dosarul nr. 3.463/99/2007 al Tribunalului Iaşi – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 martie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru––