DECIZIE nr. 308 din 3 martie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin. 1 din Codul familiei



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen Cătălina Gliga – procurorMihaela Ionescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin. 1 din Codul familiei, excepţie ridicată de Sergiu-Ioan Farago în Dosarul nr. 715/219/2008 al Tribunalului Cluj – Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 16 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 715/219/2008, Tribunalul Cluj – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin. 1 din Codul familiei. Excepţia a fost ridicată de Sergiu-Ioan Farago într-o cauză ce are ca obiect o acţiune de divorţ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile art. 38 alin. 1 raportate la prevederile art. 37 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituţionale, întrucât au un caracter vag, de excesivă generalitate, care creează premisele desfacerii căsătoriei din vina pârâtului. Aceasta, deoarece nu există o reglementare exactă cu privire la motivele, condiţiile şi cazurile de desfacere a căsătoriei, folosindu-se doar noţiunea de "motive temeinice". Totodată, susţine că prevederile art. 43 alin. 1 şi art. 42 alin. 1 instituie o inegalitate nejustificată între cei doi soţi în ceea ce priveşte raporturile acestora cu copiii minori, deoarece soţul căruia nu i s-a încredinţat minorul pierde automat exerciţiul drepturilor părinteşti în favoarea celuilalt soţ, căruia copilul minor i-a fost încredinţat spre creştere şi educare.Tribunalul Cluj – Secţia civilă consideră că prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. În acest sens, arată că normele juridice criticate au un conţinut clar şi accesibil; faptul că legiuitorul nu a reglementat expres motivele în baza cărora se poate considera că raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă se datorează existenţei unui număr nedeterminat de situaţii în care raporturile dintre soţi fac imposibilă căsătoria şi care nu pot fi enumerate, dar care pot fi apreciate în concret de către instanţele de judecată. Arată că părintele divorţat, căruia i s-a încredinţat copilul, exercită cu privire la acesta drepturile părinteşti, însă şi celălalt părinte, căruia nu i s-a încredinţat copilul, păstrează dreptul de a menţine legături personale cu acesta şi de a se ocupa de creşterea şi educarea lui.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că acestea reglementează cauzele de încetare a căsătoriei, stabilind condiţiile în care instanţele judecătoreşti pot pronunţa divorţul şi reguli privind exercitarea drepturilor părinteşti, fără a aduce atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi dreptului la un proces echitabil. Totodată, apreciază că dispoziţiile constituţionale ale art. 49 alin. (1) nu sunt incidente în prezenta cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin. 1 din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, având următorul conţinut:– Art. 37 alin. 2: "Căsătoria se poate desface prin divorţ.";– Art. 38 alin. 1: "Instanţa judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.";– Art. 42 alin. 1: "Instanţa judecătorească va hotărî, odată cu pronunţarea divorţului, căruia dintre părinţi vor fi încredinţaţi copiii minori. În acest scop, instanţa va asculta părinţii şi autoritatea tutelară şi, ţinând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotărî pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredinţat tatălui sau mamei.";– Art. 43 alin. 1: "Părintele divorţat, căruia i s-a încredinţat copilul, exercită cu privire la acesta drepturile părinteşti."Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 26 alin. (1) şi (2) privind viaţa intimă, familială şi privată şi ale art. 49 alin. (1) relative la protecţia copiilor şi a tinerilor. Totodată, se consideră că textele de lege criticate contravin şi dispoziţiilor art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 7 relative la legalitatea incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.I. Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea constată că prevederile art. 37 şi art. 38 din Codul familiei au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la dispoziţiile constituţionale ale art. 26 privind viaţa intimă, familială şi privată.Astfel, prin Decizia nr. 311 din 6 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 9 mai 2006, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 37 din Codul familiei nu fac decât să enumere cauzele de încetare a căsătoriei, una dintre acestea fiind desfacerea prin divorţ, iar prevederile art. 38 stabilesc condiţiile în care instanţele judecătoreşti pot pronunţa divorţul, precizând că acesta nu se poate pronunţa decât în anumite condiţii, şi anume când există motive temeinice şi numai dacă raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ, aşa cum rezultă din text.Curtea a constatat că, în temeiul textelor de lege criticate, instanţele de judecată dispun de instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu uşurinţă a căsătoriei, acţionând astfel în sensul garanţiei instituite prin art. 26 alin. (1) din Constituţie.Soluţia şi considerentele pronunţate în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neexistând temeiuri care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.De asemenea, deoarece prevederile de lege criticate nu operează nicio distincţie între subiectele de drept supuse incidenţei lor, susţinerea pretinsului lor caracter discriminatoriu este lipsită de temei şi nu poate fi primită.Totodată, prevederile criticate, reglementând posibilitatea desfacerii căsătoriei prin divorţ şi stabilind competenţa instanţei judecătoreşti de a pronunţa divorţul, în anumite condiţii – când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă – nu contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, motivele în baza cărora se poate considera că raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă sunt apreciate, în concret, de către instanţă, în urma ascultării celor doi soţi şi a administrării probatoriului în cauză, părţile beneficiind de toate garanţiile procesuale pentru respectarea dreptului la un proces echitabil.Cât priveşte protecţia copiilor, consacrată constituţional în art. 49 din Legea fundamentală, aceasta se realizează prin încredinţarea lor unuia dintre părinţi, care exercită drepturile părinteşti, celălalt părinte, căruia nu i s-au încredinţat copiii, având dreptul de a avea legături personale cu ei, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lor profesională, potrivit prevederilor art. 43 din Codul familiei. Orice hotărâre judecătorească pronunţată de către instanţă în procedura de desfacere a căsătoriei prin divorţ va ţine seama de interesul superior al copilului, în acest sens fiind şi prevederile art. 42 alin. 1 din Codul familiei cu privire la ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani în vederea pronunţării unei hotărâri cu privire la încredinţarea acestuia unuia dintre părinţi.În fine, cu privire la critica autorului excepţiei potrivit căreia prevederile art. 38 alin. 1 şi ale art. 37 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituţionale, întrucât au un caracter vag, de excesivă generalitate, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că, datorită caracterului de generalitate al legilor, redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută, una dintre tehnicile de reglementare constând în recurgerea la categorii generale cu scopul adaptării la noile situaţii sociale ce se pot ivi. Interpretarea şi aplicarea unor asemenea dispoziţii depind de practica instanţelor judecătoreşti, în speţa de faţă motivele temeinice pentru desfacerea căsătoriei prin divorţ urmând a fi apreciate, în concret, de către instanţă.II. Prin Decizia nr. 1.122 din 27 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2008, Curtea a reţinut că art. 42 alin. 1 din Codul familiei nu aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 49 alin. (1) relative la protecţia copiilor şi a tinerilor, ascultarea autorităţii tutelare şi a minorului care a împlinit 10 ani, având în vedere pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină seama de interesul acestuia. Acest text de lege nu împiedică părţile să-şi formuleze în mod egal apărările pe care le consideră necesare în cadrul procesului de încredinţare a minorului, dreptul la un proces echitabil fiind astfel garantat.III. În ceea ce priveşte prevederile art. 43 alin. 1 din Codul familiei, care stabilesc că părintele divorţat, căruia i s-a încredinţat copilul, exercită drepturile părinteşti, Curtea constată că acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, aplicarea lor fiind subsecventă pronunţării de către instanţa de judecată a încetării căsătoriei prin divorţ.Curtea reţine că părintele divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu copilul şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională faţă de celălalt părinte, căruia i s-a încredinţat copilul, acesta fiind ţinut să colaboreze cu fostul soţ, care şi-a păstrat calitatea de părinte, realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege. O atare conduită cooperantă este impusă de împrejurarea că drepturile menţionate constituie mijloace pentru îndeplinirea obligaţiilor pe care le are orice părinte faţă de copilul său şi care subzistă atât timp cât părintele nu este decăzut din drepturile părinteşti.În fine, Curtea reţine că dispoziţiile art. 7 relative la legalitatea incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au incidenţă în prezenta cauză, domeniul de aplicare al acestor dispoziţii plasându-se în materie penală.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin. 1 din Codul familiei, excepţie ridicată de Sergiu-Ioan Farago în Dosarul nr. 715/219/2008 al Tribunalului Cluj – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 martie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Ionescu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește