DECIZIE nr. 308 din 10 iulie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorAurelia Popa – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Elisaveta Cristea în Dosarul nr. 937/2002 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia civilă.La apelul nominal se prezintă autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin avocat, precum şi părţile, Liliana Ionescu şi Carmen Benga, de asemenea, prin apărător, lipsind partea, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul autoarei excepţiei susţine neconstituţionalitatea textului de lege criticat, arătând ca art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 creează o discriminare între reclamant şi pârât în cadrul unui litigiu având ca obiect imobile preluate de stat în mod abuziv. Întrucât părţile nu se afla în situaţii juridice diferite, de natura a justifica un tratament diferenţiat, ci doar pe poziţii procesuale distincte, posibilitatea recunoscută exclusiv reclamantului de a alege calea Legii nr. 10/2001, renunţând la judecarea cauzei aflată în curs de desfăşurare pe rolul instanţei judecătoreşti sau solicitând suspendarea acesteia, reprezintă un privilegiu acordat persoanei îndreptăţite, care infrange dispoziţiile art. 16 din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor.Avocatul părţilor Liliana Ionescu şi Carmen Benga apreciază că nu poate exista identitate de tratament între persoanele deposedate în mod abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi cele care, având calitatea de chiriaşi, au dobândit imobilele în baza unor reglementări ulterioare. Situaţiile juridice sunt în mod evident diferite, astfel încât tratamentul aplicabil nu poate fi decât diferit. Critica de neconstituţionalitate este cu atât mai nefondata cu cat pârâtul într-un proces nu este în măsura de a renunţa la judecata sau de a cere suspendarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, în ceea ce îl priveşte negasindu-şi aplicare principiul disponibilităţii.Se mai arata ca finalitatea textului de lege criticat este aceea de a asigura mijloace procesuale egale persoanelor îndreptăţite, care au întreprins demersuri înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, ca şi celor care au formulat acţiuni în temeiul legii noi, ceea ce este în deplina concordanta cu principiul constituţional al egalităţii în drepturi.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autoarea excepţiei. În acest sens, arata ca textul de lege criticat da expresie principiului disponibilităţii în procesul civil, fără a crea privilegii sau discriminări între părţile aflate în litigiu.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 21 februarie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 937/2002, Curtea Suprema de Justiţie – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, excepţie ridicată de Elisaveta Cristea.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arata ca din redactarea art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 reiese ca, în cazul litigiilor aflate pe rolul instanţelor în momentul intrării în vigoare a acestei legi, numai reclamantul („persoana indreptatita”) poate beneficia de prevederile noii legi, nu şi pârâtul care este, în cele mai multe cazuri, fostul chiriaş dobanditor, în condiţiile Legii nr. 112/1995, al imobilului revendicat.Legea nr. 10/2001 nu se aplică în mod egal tuturor părţilor din proces şi, drept urmare, ne aflam în faţa unui caz neechivoc de violare a principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii.Curtea Suprema de Justiţie – Secţia civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul considera ca textul de lege care face obiectul criticii de neconstituţionalitate da expresie principiului disponibilităţii, în temeiul căruia reclamantul are dreptul de a stabili cadrul procesual. Din aceasta perspectiva, noţiunea de "persoana indreptatita" trebuie inteleasa ca desemnând persoana care are dreptul şi, în acelaşi timp, obligaţia de a arata temeiul juridic al pretenţiilor sale, deci reclamantul care solicită restituirea în natura a imobilului sau măsuri reparatorii.Legea nu se aplică "în mod egal tuturor", dacă aceasta aplicare presupune o poziţie procesuala diferita a părţilor. Acest lucru nu reprezintă însă o încălcare a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.Se considera, în consecinţa, ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este neîntemeiată.Avocatul Poporului apreciază ca dispoziţiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 se referă la doua situaţii distincte, şi anume, situaţia fostului proprietar care revendica imobilul (el fiind persoana indreptatita sa beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001) şi situaţia fostului chiriaş care a cumpărat imobilul în baza Legii nr. 112/1995. Aceste situaţii distincte creează premisele unui tratament juridic diferit şi, prin urmare, nu se încalcă principiul egalităţii în drepturi.Asa fiind, se apreciază ca dispoziţiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată şi completată, sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001. Textul legal criticat are următorul conţinut:– Art. 47 alin. (1): "Prevederile prezentei legi sunt aplicabile şi în cazul acţiunilor în curs de judecată, persoana indreptatita putând alege calea acestei legi, renunţând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei."Autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale:– Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea retine ca textul de lege criticat da expresie principiului disponibilităţii, consacrat de legea procesuala română, care conferă reclamantului – în anumite limite – dreptul de a decide cu privire la continuarea procesului pe care l-a declansat şi, prin urmare, nu constituie o încălcare a drepturilor părţilor litigante şi nu creează discriminări pe plan procesual între acestea. În concordanta cu ceea ce Curtea a statuat în mod constant, egalitatea de tratament presupune în mod necesar identitatea de situaţii juridice, calificarea unei reglementări ca fiind discriminatorie justificandu-se doar atunci când, pentru situaţii similare, instituie regimuri juridice diferite pentru persoanele cărora li se aplică. Or, în cauza, regimul juridic diferit este determinat de apartenenţa părţilor la categoria de "persoane îndreptăţite", cu semnificatia conferita prin art. 3 din Legea nr. 10/2001, apartenenţa care, procesual, le conferă calitate procesuala activa sau, dimpotriva, la categoria beneficiarilor preluării abuzive care, ca deţinători ai bunurilor în litigiu, au calitate procesuala pasiva. Asa fiind, situaţiile diferite în care se găsesc părţile în proces justifica un tratament diferenţiat şi, prin urmare, critica de neconstituţionalitate a reglementării în cauza, în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, este neîntemeiată.Pe de altă parte, Curtea constata ca dispoziţiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 au caracter derogator de la dreptul comun în materie, care instituie anumite limite ale exercitării dreptului reclamantului de a se desista temporar sau definitiv de la judecata (art. 242 alin. 1 din Codul de procedură civilă prevede că „Instanţa va suspenda judecata: 1. când amândouă părţile o cer; […]”, respectiv art. 246 alin. 4 din acelaşi cod dispune ca atunci „Când părţile au intrat în dezbaterea fondului, renunţarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părţi”). Aceasta derogare este justificată de scopul Legii nr. 10/2001, şi anume repararea prejudiciilor suferite de foştii proprietari, care se realizează prin restituirea în natura a imobilelor preluate în mod abuziv de către stat sau, în cazul în care restituirea nu mai este posibila, prin stabilirea unor măsuri reparatorii prin echivalent. Astfel, finalitatea textului de lege criticat este aceea de a crea posibilitatea tuturor persoanelor îndreptăţite de a beneficia în egala măsura de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, indiferent de momentul în care au formulat acţiuni având ca obiect restituirea imobilelor de care au fost deposedate, respectiv înainte sau după intrarea în vigoare a legii menţionate. În virtutea acestei reglementări, persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii sunt supuse aceluiaşi tratament juridic, în deplina concordanta cu principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, fără ca, în ceea ce le priveşte, norma legală sa consacre diferenţe pe planul regimului juridic, singura ipoteza în care s-ar fi putut retine ca este discriminatorie, deci neconstitutionala.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Elisaveta Cristea în Dosarul nr. 937/2002 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia civilă.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 iulie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește