DECIZIE nr. 307 din 15 noiembrie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336, 337, ale art. 362 alin. 1 lit. c) şi d) şi ale art.385^2 din Codul de procedură penală



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMarioara Prodan – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336, 337, ale art. 362 alin. 1 lit. c) şi d) şi ale art. 385^2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dumitru Gherghescu şi Constantin Gherghescu în Dosarul nr. 1.578/2001 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală.La apelul nominal se prezintă avocat Ion Banu, pentru autorii excepţiei, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Autorii excepţiei, prin reprezentant, solicita admiterea acesteia şi constatarea neconstitutionalitatii textelor de lege criticate, precum şi a altor dispoziţii procedurale penale care exclud părţii vătămate dreptul de a exercita căile de atac şi în cauzele în care acţiunea penală este pusă în mişcare din oficiu. Cu privire la extinderea procesului penal considera ca trebuie să i se dea posibilitatea instanţei de a dispune extinderea procesului penal, din oficiu sau la cererea părţii vătămate. Mai arata ca dispoziţiile art. 385^2 şi ale art. 362 alin. 1 lit. c) şi d) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale pentru ca încalcă prevederile art. 16, 21, 24 şi 128 din Constituţie. De asemenea, considera ca reglementarea diferita din art. 362, respectiv art. 385, contravine art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece dispoziţiile art. 24 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală stabilesc ca partea civilă are pe lângă aceasta calitate şi pe aceea de parte vătămată. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. c) şi d) se arata ca acestea contravin şi dispoziţiilor art. 15 alin. 2 din Codul de procedură penală. Totodată se apreciază ca este încălcat şi art. 21 din Constituţie, referitor la accesul liber la justiţie, care presupune atât sesizarea primei instanţe, cat şi accesul la căile de atac, limitarea drepturilor altor părţi din aceeaşi cauza fiind, de asemenea, o ingradire a accesului liber la justiţie. Exercitarea caii de atac împotriva hotărârii judecătoreşti direct şi personal de către partea vătămată nu limitează rolul Ministerului Public, ci îl completează, evitandu-se astfel erorile judiciare. În continuare arata ca este încălcat şi art. 24 din Constituţie, referitor la dreptul la apărare, care este aplicabil şi în exercitarea căilor de atac, întrucât partea vătămată nu îşi poate valorifica dreptul la apărare în calea de atac. În acelaşi timp considera ca textele de lege criticate încalcă şi prevederile art. 128 din Constituţie, privind folosirea căilor de atac. Se fac referiri la literatura juridică de specialitate în care se considera ca imposibilitatea exercitării unei cai de atac de către partea vătămată instituie o inegalitate de tratament juridic care ar trebui înlăturată prin recunoaşterea dreptului acesteia la toate căile de atac pe care celelalte părţi au dreptul de a le exercita. Considera ca art. 336 şi 337 din Codul de procedură penală ar trebui sa stabilească dreptul instanţei de a extinde procesul penal, fiind singura în măsura sa aprecieze dacă urmărirea penală este completa, deoarece importanţa este stabilirea adevărului, iar nu limitele investirii. Depune şi note scrise.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând ca dispoziţiile legale criticate nu contravin textelor constituţionale indicate. Se invoca, în acest sens, jurisprudenta Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 15/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 25 ianuarie 2000, Decizia nr. 137/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, precum şi Decizia nr. 18/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 26 martie 2001, prin care au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate referitoare la aceleaşi dispoziţii procedurale penale. Întrucât nu au fost invocate elemente noi de natura sa determine o reconsiderare a acestei jurisprudente, se solicita respingerea excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 20 iunie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 1.578/2001, Curtea Suprema de Justiţie – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^2 raportat la art. 362 alin. 1 lit. c) şi d), art. 336 şi 337 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dumitru Gherghescu şi Constantin Gherghescu, recurenti părţi civile.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, formulată în cadrul motivelor lor de recurs împotriva Deciziei penale nr. 93 din 26 februarie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Ploiesti, autorii acesteia nu arata explicit textele constituţionale care ar fi incalcate, dar considera ca dispoziţiile art. 385^2 raportate la art. 362 alin. 1 lit. c) şi d) din Codul de procedură penală, prin care îi este interzisă părţii vătămate posibilitatea de a folosi căile de atac ale apelului şi recursului, creează o inegalitate de tratament juridic în raport cu celelalte părţi ale procesului penal. Referitor la prevederile art. 336 şi 337 din Codul de procedură penală se considera ca refuzul procurorului de a cere extinderea procesului penal cu privire la alte fapte şi la alte persoane reprezintă o încălcare a principiilor de echitate şi dreptate.Curtea Suprema de Justiţie – Secţia penală, exprimandu-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, apreciază ca textele constituţionale invocate de autorii excepţiei sunt cele ale art. 16 alin. (1), referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21, privind accesul liber la justiţie, ale art. 49, referitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 125 alin. (3), privitoare la stabilirea prin lege a competentei instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată, şi ale art. 128, privind folosirea căilor de atac. Instanţa considera ca excepţia este neîntemeiată, dispoziţiile legale criticate fiind conforme Constituţiei.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia este neîntemeiată sub toate aspectele. Astfel se arata ca în materie penală, cu excepţia cazurilor de sesizare prin plângere prealabilă, sesizarea instanţei se face prin rechizitoriul procurorului, care, potrivit art. 264 din Codul de procedură penală, constituie singurul act de sesizare a instanţei de judecată. Se invoca, cu privire la prevederile art. 337 din Codul de procedură penală, Decizia nr. 18/2001 a Curţii Constituţionale prin care s-a subliniat ca liberul acces la justiţie nu este echivalent cu exercitarea funcţiei de acuzare, inclusiv cu extinderea acuzarii, acest drept fiind acordat numai procurorului, potrivit principiilor de baza ale procesului penal şi prevederilor art. 130 din Constituţie. Se mai arata ca şi dispoziţiile art. 336 şi 337 din Codul de procedură penală sunt constituţionale, deoarece înfăptuirea justiţiei prin instanţele judecătoreşti are semnificatia judecării cauzei penale în limitele prevăzute în actul de sesizare. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 şi 385^2 din Codul de procedură penală, se apreciază ca şi aceasta este neîntemeiată, deoarece potrivit art. 128 din Constituţie căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii, în speta partea civilă putând face apel numai în ceea ce priveşte latura civilă, nu şi în legătură cu latura penală. Aceasta prevedere nu limitează liberul acces la justiţie al părţii, deoarece instanţa de control judiciar poate constata netemeinicia soluţiei de achitare a inculpatului pentru motivul ca fapta imputată nu exista sau că nu a fost săvârşită de el, constatări care produc efecte asupra acţiunii civile, care va fi admisă. Mai mult, partea civilă poate pune în discuţie în apel şi aspectele penale ale hotărârii atacate, dacă de modul în care acestea au fost soluţionate depinde rezolvarea acţiunii introduse de partea civilă.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au trimis punctele lor de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) şi d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 336, 337, ale art. 362 alin. 1 lit. c) şi d) şi ale art. 385^2 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:– art. 336: "Când în cursul judecaţii se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire la săvârşirea unei alte fapte prevăzute de legea penală, având legătură cu infracţiunea pentru care este trimis în judecata, procurorul poate cere extinderea procesului penal şi în ce priveşte aceasta fapta, iar când instanţa găseşte cererea intemeiata, o admite şi:a) dacă procurorul declara ca pune în mişcare acţiunea penală, procedează la judecarea cauzei şi cu privire la aceasta infracţiune; … b) dacă procurorul declara că nu pune în mişcare acţiunea penală, dar cere trimiterea cauzei la procuror în condiţiile art. 333, instanţa poate reveni asupra extinderii procesului penal sau poate dispune trimiterea la procuror. … Dacă procurorul nu participa la judecata şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1, instanţa extinde din oficiu procesul penal şi procedează fie la judecarea cauzei, fie la trimiterea ei la procuror potrivit alineatului precedent.Dispoziţiile art. 335 alin. 3 sunt aplicabile în mod corespunzător, iar în caz de trimitere la procuror se aplică dispoziţiile art. 332 alin. 3 şi 4.";– art. 337: "În cursul judecaţii, când se descoperă date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală pusă în sarcina inculpatului sau date cu privire la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană, dar în legătură cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoana.Dacă instanţa găseşte cererea intemeiata, o admite şi procedează potrivit dispoziţiilor art. 336, care se aplică în mod corespunzător.";– art. 362 alin. 1 lit. c) şi d): "Pot face apel: […]c) partea vătămată, în cauzele în care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă, dar numai în ce priveşte latura penală; … d) partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în ce priveşte latura civilă;"; … – art. 385^2 : "Pot face recurs persoanele arătate în art. 362, care se aplică în mod corespunzător."Textele constituţionale, considerate de autorii excepţiei ca fiind incalcate, au următoarea redactare:– art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";– art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."; … – art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii."; … – art. 125 alin. (3): "(3) Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege."– art. 128: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336, 337 şi ale art. 362 alin. 1 lit. c) şi d) din Codul de procedură penală, Curtea constata că nu pot fi reţinute criticile formulate, având în vedere următoarele considerente:Dispoziţiile art. 336 din Codul de procedură penală, care se referă la extinderea procesului penal pentru alte fapte, precum şi cele ale art. 337, care se referă la extinderea procesului penal cu privire la alte persoane, privesc cauzele în care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu şi în care partea vătămată nu are dreptul sa decidă nici declanşarea, nici încetarea procesului penal şi, evident, nici extinderea ori continuarea acestuia prin promovarea căilor de atac (sub aspectul laturii penale). Aceasta nu înseamnă, însă, ca interesele părţii vătămate ar fi prejudiciate. Apărarea intereselor sale se face de Ministerul Public, care, potrivit art. 130 alin. (1) din Constituţie, "reprezintă interesele generale ale societăţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor". Asadar, este firesc şi în conformitate cu prevederile constituţionale menţionate ca procurorul, care are iniţiativa procesului în cazurile în care acţiunea penală este pornită din oficiu, iar nu partea vătămată, să poată solicita şi extinderea procesului penal, în condiţiile prevăzute la art. 336 şi 337 din Codul de procedură penală. Dispoziţiile procesuale menţionate nu încalcă nici una dintre prevederile constituţionale invocate în încheierea de sesizare. Accesul liber la justiţie, consacrat în art. 21 din Constituţie, nu este restrâns, deoarece partea vătămată se poate adresa organelor de cercetare penală, se poate constitui parte civilă în instanţa şi îşi poate apara drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime. Prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, nu au nici o incidenţa în cauza, deoarece extinderea procesului penal nu poate fi solicitată, în cazurile prevăzute la art. 336 şi 337 din Codul de procedură penală, decât de către procuror, şi nu de către alte părţi din proces (inculpat, parte responsabilă civilmente) şi, prin urmare, nu se pune problema unor privilegii sau discriminări în raport cu partea vătămată ori cu partea civilă.Curtea constata, de asemenea, ca nici prevederile art. 49 din Constituţie nu au legătură cu textele procedurale menţionate, deoarece acestea se referă la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Or, art. 336 şi 337 din Codul de procedură penală nu prevăd nici un drept pentru partea vătămată, drept al cărui exerciţiu ar fi restrâns contrar Constituţiei, deoarece numai procurorul poate cere extinderea procesului penal.Curtea constata că nu sunt incalcate nici prevederile art. 125 alin. (3) din Constituţie, ci, dimpotriva, sunt respectate, deoarece, într-adevăr, "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", în speta de Codul de procedură penală.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. c) şi d) şi ale art. 385^2 din Codul de procedură penală, Curtea constata, de asemenea, netemeinicia criticilor formulate.Astfel, textele procedurale amintite, care se referă la limitele exercitării căilor de atac (apel şi recurs) de către partea vătămată ori de către partea responsabilă civilmente, nu restrang accesul liber la justiţie al acestor părţi, ci dau posibilitatea exercitării acestuia în limitele intereselor legitime ale părţilor vătămate ori ale părţilor civile. Prin urmare, partea vătămată, în cauzele în care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă, poate declara apel sau recurs numai în ce priveşte latura penală, deoarece nu a formulat pretenţii civile. Asa fiind, instanţa a carei hotărâre este atacată nu a pronunţat nici o soluţie pe acest aspect, iar declararea unui recurs ori apel în ce priveşte latura civilă nu ar avea obiect. Din aceeaşi perspectiva trebuie privit şi textul lit. d) al alin. 1 din art. 362 şi al art. 385^2 din Codul de procedură penală, care se referă la limitele în care partea civilă ori partea responsabilă civilmente poate declara apel sau recurs. Interesele acestor părţi privesc latura civilă a procesului penal şi, astfel, declararea caii de atac este, în mod logic, în legătură cu modul de rezolvare a acesteia. Totodată nu este limitată însă posibilitatea examinării de către instanţa de control judiciar a cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, deoarece, potrivit art. 371 alin. 2 din Codul de procedură penală, instanţa, în cadrul limitelor menţionate la alin. 1 al aceluiaşi articol, "este obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, sa examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept". În ceea ce priveşte recursul, potrivit art. 385^6 alin. 3 din acelaşi cod, în cazul recursului declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, "instanţa este obligată ca, în afară temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, sa examineze întreaga cauza sub toate aspectele", recursul având, în aceasta situaţie, un caracter devolutiv.Curtea constata, de asemenea, ca textele de lege criticate nu contravin nici prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi, deoarece atât partea vătămată, în cazul în care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă, cat şi partea civilă şi partea responsabilă civilmente au posibilitatea de a exercita aceleaşi cai de atac (apel, recurs) pe care o au procurorul şi inculpatul. Limitele prevăzute la art. 362 alin. 1 lit. c) şi d) din Codul de procedură penală nu constituie "discriminări", ci precizări fireşti în raport cu interesele legitime ale acestor părţi, aparate în cadrul procesului penal.În sfârşit, Curtea retine că nu au fost incalcate nici prevederile art. 125 alin. (3) şi nici ale art. 128 din Constituţie, deoarece atât "competenţa şi procedura de judecată", cat şi căile de atac "sunt stabilite de lege" şi pot fi folosite în condiţiile acesteia.De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 336 şi 337 din Codul de procedură penală, respingând excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii. Astfel, prin Decizia nr. 18 din 18 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 26 martie 2001, şi prin Decizia nr. 256 din 20 septembrie 2001*) (încă nepublicata), Curtea a subliniat din nou ca, potrivit Codului de procedura penală, sesizarea instanţei se face, în general, prin rechizitoriul procurorului. Faptul ca o persoană nu poate pune în mişcare acţiunea penală nu contravine egalităţii în drepturi a cetăţenilor în faţa legii, deoarece drepturile acesteia se exercită în concordanta cu interesele generale ale societăţii. S-a mai considerat prin aceleaşi decizii ca în situaţia în care procurorul nu cere extinderea procesului penal instanţa este obligată să soluţioneze cauza în limitele în care a fost investită prin actul de sesizare şi nu poate dispune, din proprie iniţiativă, extinderea procesului penal, iar acest drept al procurorului corespunde întru totul prevederilor art. 130 din Constituţie.Curtea retine ca atât soluţiile pronunţate prin deciziile menţionate, cat şi considerentele acelor decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.───────────Notă …
*) Decizia nr. 256 din 20 septembrie 2001 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 27 decembrie 2001.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, în unanimitate, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 şi 337 din Codul de procedură penală, şi cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. 1 lit. c) şi d) şi ale art. 385^2 din Codul de procedură penală,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336, 337, ale art. 362 alin. 1 lit. c) şi d) şi ale art. 385^2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dumitru Gherghescu şi Constantin Gherghescu în Dosarul nr. 1.578/2001 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Marioara Prodan──────────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește