DECIZIE nr. 307 din 12 noiembrie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 108/1996, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 13^1 din aceeaşi ordonanţa, introduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 53/1997



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorLucian Stangu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorIoan Vida – judecătorFlorentina Balta – procurorIoana Marilena Chiva – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 108/1996, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 13^1 din aceeaşi ordonanţa, introduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 53/1997, excepţie invocată de Compania Naţionala de Cai Ferate „C.F.R.” Bucureşti – Regionala Cluj în Dosarul nr. 2.840/2001 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ.La apelul nominal răspunde partea Ministerul Finanţelor Publice, prin consilier juridic Nicoleta Negut, lipsind autorul excepţiei şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Finanţelor Publice susţine ca excepţia este neîntemeiată şi solicita respingerea acesteia, deoarece dispoziţiile criticate nu infrang prevederile constituţionale referitoare la sistemul legal de impunere. Totodată apreciază ca majorările de întârziere intră în sfera răspunderii juridice pentru neîndeplinirea îndatoririlor constituţionale, astfel cum a constatat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 179/2002.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, arătând ca dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale, deoarece, pe de-o parte, majorările de întârziere nu intră în sfera sistemului legal de impunere şi, pe de altă parte, achitarea unor obligaţii legale nu este incompatibilă cu economia de piaţa, invocand în acest sens şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 179/2002.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea nr. 2.142 din 7 iunie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 2.840/2001, Curtea Suprema de Justiţie – Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 108/1996, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 13^1 din aceeaşi ordonanţa, introduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 53/1997, excepţie ridicată de Compania Naţionala de Cai Ferate „C.F.R.” Bucureşti – Regionala Cluj într-o cauza administrativă având ca obiect recursul declarat de autorul excepţiei împotriva unei decizii a Curţii de Conturi – Secţia jurisdicţională.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile criticate instituie o "dubla sancţiune care creează o practica neechitabila şi împovărătoare pentru subiectii obligaţiilor bugetare". Astfel, autorul considera ca textele criticate sunt neconstituţionale deoarece "pentru aceeaşi abatere contribuabilul este sancţionat atât cu penalităţi de întârziere, cat şi cu majorări de întârziere", ceea ce reprezintă o confiscare parţială şi totodată încalcă prevederile constituţionale ale art. 41 alin. (8) privind confiscarea unor bunuri, ale art. 53 alin. (2) privind aşezarea justa a sarcinilor fiscale, precum şi ale art. 134 alin. (2) lit. a) şi b) privind obligaţia statului de a asigura crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie şi protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară.Curtea Suprema de Justiţie – Secţia de contencios administrativ opineaza ca excepţia este neîntemeiată, întrucât textele criticate se referă la situaţii diferite, pentru care sunt prevăzute sancţiuni diferite, astfel încât nu se poate susţine existenta unei duble sanctionari a unei abateri financiare.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul arata ca "neexecutarea de către contribuabil a obligaţiilor fiscale la momentul la care acestea au devenit exigibile atrage obligarea sa la plata majorărilor de întârziere prevăzute de lege, ca forma de răspundere patrimonială specifică dreptului fiscal. […] De asemenea, aplicarea majorărilor de întârziere este imperativa, independenta de orice alta acţiune coercitivă instituită de către stat pentru respectarea normelor privind veniturile bugetare. Susţinerea autorului excepţiei, în sensul că lt; lt;după aplicarea majorărilor de întârziere, aplicarea penalitatilor reprezintă o confiscare parţială gt; gt;, incalcandu-se, astfel, dispoziţiile art. 41 alin. (8) din Constituţie, nu poate fi primită, întrucât cele doua sancţiuni sunt aplicate independent una de cealaltă. Majorările se aplică pentru achitarea cu întârziere a obligaţiilor bugetare şi sunt calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua următoare scadentei obligaţiei bugetare şi până la data realizării sumei datorate inclusiv, iar penalităţile pentru nevărsarea de către plătitorii obligaţiilor bugetare a sumelor calculate şi reţinute la sursa de către aceştia, însă aplicarea penalitatilor nu are loc după cea a majorărilor de întârziere ci, independent de aceasta, la momentul constatării abaterii, o singură dată pentru aceeaşi suma reţinută şi nevarsata. Pe de altă parte, nu poate fi susţinută nici invocarea încălcării art. 53 alin. (3) din Constituţie, întrucât aşezarea justa a sarcinilor fiscale despre care face vorbire acest articol se referă la criteriile de stabilire a taxelor şi impozitelor, şi nicidecum la consecinţele neplatii acestora".În punctul de vedere comunicat de Avocatul Poporului se arata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece "instituirea unor sancţiuni prin textele legale criticate constituie o măsura de politica fiscală, care are ca scop prevenirea intarzierilor la plata obligaţiilor bugetare şi, prin aceasta, înlăturarea blocajelor financiare, măsura destinată a contribui la crearea unui cadru favorabil de desfăşurare a activităţilor economice". De asemenea, se apreciază ca neplata la scadenta a obligaţiilor bugetare atrage plata unor majorări calculate pentru fiecare zi de întârziere şi, totodată, plata unor penalităţi procentuale, fără ca aceste măsuri să fie injuste, întrucât nimeni nu poate invoca propria-i turpitudine, având în vedere ca debitorul se afla în întârziere.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 31 ianuarie 1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 108/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile art. 13^1 din aceeaşi ordonanţa, introduse prin art. I pct. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 53/1997 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 11/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 30 august 1997, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 258/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 30 decembrie 1998.Dispoziţiile criticate de autor ca fiind neconstituţionale au următorul conţinut:– Art. 13: "Pentru achitarea cu întârziere a obligaţiilor bugetare, debitorii datorează majorări de întârziere, calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare scadentei obligaţiei bugetare şi până la data realizării sumei datorate inclusiv, potrivit prevederilor legale în vigoare.Cota majorărilor de întârziere se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, corelata cu taxa oficială a scontului, stabilită de Banca Naţionala a României.În cazul constatării unor diferenţe de obligaţii bugetare, stabilite de organele competente, majorările de întârziere se datorează începând cu ziua imediat următoare scadentei obligaţiei bugetare, la care s-a stabilit diferenţa, până la data realizării acesteia inclusiv, prevederile alin. 1 aplicându-se în mod corespunzător.În cazul obligaţiilor bugetare stinse prin compensare, majorările de întârziere pentru neplata acestor obligaţii se calculează până la data la care compensarea a devenit posibila, potrivit legii.";– Art. 13^1 : "Nevirarea sumelor calculate şi reţinute la sursa potrivit legii de către plătitorii obligaţiilor bugetare se sancţionează cu o penalitate de 10% din suma reţinută şi nevirata într-un termen mai mare de 30 de zile.Penalitatea prevăzută la alin. 1 se aplică şi plătitorilor de venituri realizate din România de către persoanele fizice şi juridice nerezidente pentru neretinerea impozitului de la aceste persoane.Plata cu întârziere a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor venituri bugetare, cu excepţia majorărilor de întârziere, a penalitatilor şi a amenzilor, se sancţionează cu o penalitate de întârziere de 0,5% pentru fiecare luna şi/sau pentru fiecare fracţiune de luna de întârziere, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care acestea aveau termene de plată. Penalitatea de întârziere nu inlatura obligaţia de plată a majorărilor de întârziere şi/sau a penalitatilor.Sancţiunea prevăzută la alin. 1 şi 2 se aplică de către organele competente, o singură dată pentru aceeaşi suma reţinută şi nevirata, respectiv, neretinuta, iar aceasta nu inlatura obligaţia de plată a majorărilor de întârziere şi a penalitatilor de întârziere, conform legii."În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia apreciază ca prin dispoziţiile legale criticate sunt incalcate următoarele prevederi ale Constituţiei:– Art. 41 alin. (8): "Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.";– Art. 53 alin. (2): "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale.";– Art. 134 alin. (2) lit. a) şi b): "Statul trebuie să asigure:a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie; … b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;". … Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile criticate prevăd plata majorărilor de întârziere pentru achitarea cu întârziere a obligaţiilor bugetare, precum şi plata unor penalităţi pentru reţinerea la sursa a taxelor şi impozitelor şi nevirarea lor în termenul legal. Aceste prevederi instituie sancţiuni fiscale diferite pentru săvârşirea unor fapte diferite, după cum urmează: pentru achitarea cu întârziere sau pentru neplata obligaţiilor bugetare se percep majorările de întârziere prevăzute de art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996, pe când pentru reţinerea la sursa şi nevirarea sumelor încasate se percep, o singură dată, penalităţile prevăzute de art. 13^1 din aceeaşi ordonanţa.Ca atare, Curtea constata ca susţinerile autorului excepţiei, referitoare la încălcarea art. 41 alin. (8) din Constituţie, nu pot fi primite, deoarece aceste dispoziţii prevăd confiscarea, în condiţiile legii, a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii. Or, instituirea unor sancţiuni pentru neîndeplinirea obligaţiilor fiscale nu poate fi considerată o confiscare parţială a averii contribuabilului.Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 53 alin. (2) referitoare la aşezarea justa a sarcinilor fiscale, Curtea retine ca acestea nu au incidenţa în cauza, deoarece textele criticate nu instituie obligarea la plata a unor sarcini fiscale, ci prevăd sancţiuni pentru neachitarea acestora, deci pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege. Conform art. 53 alin. (1) din Constituţie, "Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice", iar potrivit art. 51 din Constituţie, "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".De asemenea, Curtea constata ca prin dispoziţiile legale criticate nu au fost incalcate prevederile art. 134 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea fundamentală, cu privire la obligaţiile statului de a asigura un cadru favorabil pentru valorificarea factorilor de producţie şi de a proteja interesele naţionale în activitatea economică, întrucât, prin instituirea de sancţiuni împotriva autorilor abaterilor menţionate în textele legale criticate, nu se aduce vreo atingere valorilor aparate de Legea fundamentală, ci, dimpotriva, se descurajeaza comportamentul contrar intereselor naţionale în activitatea economică şi financiară şi se asigura climatul necesar desfăşurării normale a activităţilor comerciale.Cu privire la constituţionalitatea art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 179 din 20 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 25 iulie 2002, respingând excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii legale. Neintervenind elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cat şi considerentele cuprinse în decizia anterioară îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza.Faţa de cele mai sus arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 108/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 13^1 din aceeaşi ordonanţa, introduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 53/1997, excepţie ridicată de Compania Naţionala de Cai Ferate „C.F.R.” Bucureşti – Regionala Cluj în Dosarul nr. 2.840/2001 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiva–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește